Romanul nu va putea niciodata sa fie neamt si ar trebui sa nici nu si-o doreasca. Cu toate acestea, are destule calitati pe care, nu cu mult efort, le-ar putea pune in valoare.
Un sas din Medias, care lucra la fabrica de mezeluri din acelasi oras, unde se facea odata renumitul salam de Sibiu, a facut ce-a facut si prin anii '70 a emigrat in Germania. Bun meserias, omul s-a impus repede in atentia patronului, care se gandea intr-o vreme chiar sa-l avanseze.
Totusi, dupa un timp patronul l-a chemat pe noul sau angajat la el, ca sa-l anunte ca vrea sa-l concedieze. Omul suparat s-a plans atunci ca el a lucrat bine si nu intelege cu ce-a gresit.
Este chiar asa mare nenorocire ca nu ne-am nascut nemti? (I)
Patronul il cheama atunci pe seful de personal cu fisa de pontaj la el in birou. Ceea ce nu stia omul nostru era ca, de fiecare data cand introducea cartela de pontaj in automatul de la poarta, era totodata si cantarit, iar greutatea la intrare si iesire din fabrica aparea trecuta si pe fisa de pontaj de la personal.
Necazul era ca, la iesirea din firma, greutatea acestui angajat era de fiecare data cu cateva kilograme mai mare decat cea de la intrare.
Iata deci ca mediul in care traiesti poate fi mai puternic decat nationalitatea. Asa ca, daca sasul a capatat deprinderi rele, din fabrica unde lucra, si romanul poate dobandi deprinderi care sa-i faca cinste, daca se straduieste sa fie om.
Colaborare model germano-romana
De capacitatea romanilor de a se depasi pe ei insisi m-am convins inca o data, incepand din februarie 2008, cand, doi ani de zile, am lucrat pentru o firma americano-germana, sa-i spunem AG, ca sef de proiect in Romania, unde am raspuns de transferul tehnologic si de productia de utilaje pentru partea germana.
Contractul de colaborare cu firma romaneasca fusese semnat din octombrie 2007, dar derularea proiectului trena din diferite motive, cele mai importante fiind barierele de limba si diferentele culturale.
Acceptand acest post, am intrat constient intre ciocan si nicovala, pentru ca, dupa ce am preluat functia, ambele tabere, care pana atunci isi descarcau flintele in vant, au inceput sa traga in mine.
Cum am iesit de sub tirul incrucisat, asta e alta poveste. Cert este ca, deja in luna septembrie 2008, am livrat la timp, respectand norme stricte, un utilaj de circa 25 de tone pentru Germania si, 3 saptamani mai tarziu, o linie tehnologica complexa, formata din 6 utilaje fiecare, cu o greutate mai mare de 20 de tone, pentru o firma italiana.
Urmarea a fost ca, la inceputul lui noiembrie 2008, conducerea concernului AG a venit in vizita la firma romaneasca, ocazie cu care s-a anuntat oficial ca o gama intreaga de utilaje, care se produceau pana atunci exclusiv in Germania, va fi transferata in Romania.
Asa am ajuns sa conduc, la specializare, o echipa romaneasca, in iarna 2008-2009, care a lucrat doua luni, de la egal la egal, cu colegii nemti, in sectiile de montaj din Germania, de unde am furat cu totii meserie.
Echipa a facut apoi minuni in primavara si vara anului 2009, an in care am produs si montat suplimentar o linie tehologica de vreo 250 de tone pentru partea americana a concernului, utilaje care au fost pana atunci produse numai la ei acasa.
In toamna anului 2009, odata cu venirea crizei, s-a blocat si colaborarea aceasta, eu fiind nevoit din aceasta pricina sa ma retrag, indreptandu-ma catre un nou job, cel de-al 20-lea din cariera.
Firma romaneasca insa a reusit sa supravietuiasca, datorita si succesului acestei colaborari profitabile, care a ajutat-o sa treaca peste perioada grea, pornind din vara lui 2010 din nou pe un curs ascendent.
Colaborarea cu concernul AG s-a reluat in vara lui 2010 si comenzi de milioane de euro se afla acum in derulare. Contractele ferme intrec deja ca volum tot ce am produs noi in cei doi ani grei de inceput si deja se executa operatii de extindere la sectia de montaj final. Vorbim aici de noi, de romani, nu de nemti.