Cum se puteau face mici afaceri in anii comunismului

Duminica, 14 Octombrie 2012, ora 23:45
14476 citiri
Cum se puteau face mici afaceri in anii comunismului

Imediat dupa '89, au rasarit, ca din pamant, cativa oameni prosperi, care au demarat afaceri de asemenea anvergura, incat nu poti evita banuiala ca aveau oarecare capital, chiar in momentul cand s-a auzit la televizor celebra sintagma: "dictatorul a fugit".

Nimic nu se poate afirma cu precizie. Doar Gigi Becali a declarat, la un moment dat, ca Revolutia l-a prins cu niste dolari. Posibil. Gigi Becali detinea oi, iar oieritul era una dintre putinele afaceri asupra carora secretarul de partid inchidea ochii, daca-i dadeai telemea.

Dan Voiculescu n-a declarat nimic, dar nici nu poti crede ca ridica cineva un imperiu fara letcaie, mai ales daca acel cineva fusese director de firma import-export. Mai curand, gurile rele spun ca domnului Felix i se potriveste proverbul cu mierea si cu linsul pe degete.

Despre Sorin Ovidiu Vintu, s-a scris ca era in colaborare apropiata cu fosta Securitate, unde folosea numele de cod "Nus". Daca e adevarat ca Securitatea isi platea oamenii, atunci devine limpede cum a demarat fostul Nus dupa '90.

Singurul care pare sa fi pornit cu adevarat de la zero este Dan Diaconescu, prea tinerel ca sa-si fi facut capital inainte de '90, prea smecher ca sa nu fi reusit ulterior numai cu smecheria, dar nu destul de smecher, ca sa observe cand se da in spectacol si cand nu.

Cum se castiga un ban, imediat dupa razboi

Era o perioada tragica. Familii onorabile s-au vazut brusc fara venituri si chiar evacuate din casa. Solutia de supravietuire era vanzarea lucrurilor din apartament.

Statul s-a ingrijit de asta si a pus la dispozitia acestor oropsiti ai soartei un teren la capatul soselei Colentina, cunoscut cu numele de talcioc.

Cuvantul este rusesc la origine si are traditia talciocurilor din vechea Rusie, unde aristocratia blamata de noua oranduire isi vindea tot ce i-a mai ramas dupa revolutie.

La noi, talciocul a fost terenul primelor initiative private: la putin dupa infiintare, s-au ivit intermediari, gata sa cumpere pe nimic obiectele celor disperati si sa le revanda la preturi mai bune noilor ajunsi, dornici de chilipiruri. De pe urma talciocului, nu s-a imbogatit nimeni, dar au supravietuit multi.

Am vazut acolo un tablou semnat de clasicul Bancila, vandut cu 100 de lei "cu rama, cu tot" (pe cumparator il interesa rama). La o licitatie de astazi, un asemenea tablou este adjudecat la cateva zeci de mii de euro.

Faza urmatoare: bisnita

Talciocul a functionat normal pana cand vechii proprietari au vandut totul si n-au mai ramas decat intermediarii. Ei isi vindeau adesea obiectele unii altora, speculand preturile.

Acest gen de comert l-au numit business, termen pe care l-au stalcit in limba romana, transformandu-l in "bisnit", iar mai tarziu in bisnita.

Bisnita a evoluat rapid, in momentul cand, prin anii '60-'70, au inceput excursiile in strainatate, vizitele la rude si delegatiile peste hotare. Delegatii primeau o diurna de 9 dolari sau 9 ruble pe zi. Din banii acestia, cumparau tigari, sapun si cafea. Mancau conserve din geamantan.

Atunci si-au cunoscut gloria tigarile Kent. Cu un pachet de Kent faceai fata onorabila la doctor. Cu un sapun, faceai fata la orice functionar de vaza din primarie. S-o spunem p-aia dreapta: cu un sapun faceai fata si la secretarul de partid, cel care te mai recomanda si altadata, in delegatii.

Cum au ajuns tigarile valuta

Spre sfarsitul anilor '80, s-au petrecut doua fenomene: in Romania rafturile s-au golit aproape total, iar cafeaua si sapunul au inceput sa se gaseasca berechet in URSS. Gloate de excursionisti sovietici strecurau aceste produse prin vama, obtinand lei, cu care nu este prea clar ce faceau in fata rafturilor noastre goale.

Bisnita a ajuns sa nu mai conteze decat pe tigari. Cu un pachet de tigari strecurat cui trebuie obtineai o halca de sunca, o roata de cascaval, un pachet de telemea.

Cu lei nu puteai face nimic, dar leul era convertibil in Kent, la piata neagra. Cu un cartus de zece pachete, puteai cumpara cu prioritate o masina Dacia 1300, pentru care altii, fara tigari, asteptau inscrisi pe liste sase ani la rand.

Tot cu un cartus, puteai obtine repartitie pentru un apartament gratis la stat, pe care multi l-au vandut dupa '90 pe bani buni.

Dar cele mai scumpe produse vandute pe Kent erau prezervativele. Legea obliga femeile sa nasca, iar micile obiecte de cauciuc erau interzise la vanzare, posesia lor fiind caz penal.

Dar, intrucat niciodata o lege nu poate starpi infractiunile, bisnitarii le comercializau la paritate: un Kent - un prezervativ. Cine n-avea trebuia ori sa nasca, ori sa se abtina.

Citeste si:
Ce efecte are pentru PNL scandalul plagiatului tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă
Ce efecte are pentru PNL scandalul plagiatului tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă
Informația cum că premierul Nicolae Ciucă și-ar fi plagiat teza de doctorat a provocat numeroase reacții pe scena politică, în special în tabăra liberalilor care par că s-au împărțit...
Cum își face AUR imagine grație bâlbelor guvernului: ”Sunt jumătăți de adevăr pentru a livra electoratului victorii”
Cum își face AUR imagine grație bâlbelor guvernului: ”Sunt jumătăți de adevăr pentru a livra electoratului victorii”
Alianța pentru Unirea Românilor s-a poziționat constant împotriva guvernelor care s-au perindat la conducere în ultima perioada, iar cele mai agresive discursuri au vizat măsurile impuse în...