Anul 2020, pe lângă necazul cu pandemia, a adus o serie de noutăți pe scenă politică. Cu acest din urmă fel de alegeri, sper că s-au convins tot mai mulți alegători, de calitatea candidaților.
M-aș fi bucurat ca, din ce clamau candidații USR în campania electorală – un alt fel de politică, meritocrația, „în sfârșit, ai cu cine” – să fie confirmate sloganurile și de acțiunile lor, după alegeri.
Greu mai pot convinge pe cineva, care are experiență în muncă, dată de realizări sau eșecuri în activitate (cine spune că tot timpul a avut numai realizări, nu cred că trebuie luat în considerare), că ceea ce propun ei, este fezabil.
Nivelul la care sunt în sondajele actuale, îmi da speranța că, în sfârșit, conaționalii mei încep să se trezească, să înțeleagă și să sancționeze derapajele, impostura, lipsa de performanţă.
Mă îngrijorează apetitul pentru acțiuni şi mişcări de stradă stranii, ca cele ale AUR sau ca cele ale unei „doamne” care confundă demnitatea dată de o funcție (în care nu dansa personal a fost aleasă, ci partidul, care a propus-o, a propulsat-o acolo) cu dreptul de a fi necivilizată (nu doresc să elaborez mai mult, pentru că subiectul nu merită).
Aceste fenomene, după părerea mea, sunt consecințe ale formelor extreme de pauperizare, la care o parte din populație a ajuns, dezamăgită de promisiuni care nu s-au mai realizat, fără speranța unui viitor previzibil, care să le poate reoferi demnitatea de cetățean civilizat, al unei țări europene, suprapusă peste diminuarea nivelului de educație, datorat calității tot mai slabe a dascălilor și profesorilor rămași în învățământ, alt sector vitregit, ori de câte ori a fost cazul.
Ce s-a întâmplat la Sectorul 1 este un alt exemplu trist, cu un „manager expat”- cum le place să li se spună – care vine la pachet cu remunerații substanțiale, căci nu-i așa, ei se sacrifică locuind într-o țară, din care nu a răsărit nici un soare – care ne-a arătat ce respect (dacă se mai poate numi așa) acordă alegătorilor săi. Aceștia, probabil, au fost seduși de bucuria de a avea „o franțuzoaică” la cârma sectorului, crezând că, prin asta, toată cultură și civilizația franceză, de secole, se va revarsă că dintr-un corn al abundenței peste cel mai bogat sector al Capitalei. Scenele cu „vizitele” în încăperea cu buletinele de vot, ar fi trebuit clarificate de autoritățile în drept și emis un comunicat oficial, promis din vara lui 2021. De ce se tot amână decizia constatărilor celor care au instrumentat dosarul?
Se spune că în timpul anchetei, nu pot fi comunicate date, în regulă. Dar când comunici că se vor da concluzii, întâi în august 2021, apoi în octombrie 2021, ajungând în ianuarie 2022 fără o concluzie a anchetei, este dificil de înțeles. Nu cred că număratul unor buletine de vot pot constitui așa o dificultate pentru angajații poliției, însărcinați cu această treaba, după cum, greu pot fi justificate intrările și ieșirile, cu documente, (autorizate, oare?!), dintr-o încăpere în care s-au depozitat buletinele de vot.
Primăria Bucureștiului pare încremenită, în afară de „minunea” că Delta Văcăreştiului a fost trecută în patrimoniul Primăriei Capitalei, dl. Nicușor Dan, după un an de mandat, greu poate justifica ce a promis în campania electorală, toată experiență de, probabil, bun matematician (nu pot aprecia, pentru că nu-l cunosc personal), nefiind utilă pentru acoperirea golurilor manageriale, date, din păcate de lipsa experienței practice de manager, care sa aibă în subordine mii de oameni.
Păcat, pentru că bucureștenii nu meritau încă un eșec, din cauza celor care l-au propus pe dl. Nicușor Dan în această funcție (a doua funcție cu alegeri directe din statul român).
Dar și a domniei sale, care nu și-a evaluat bine capacitățile și experiența managerială pentru complexitatea și dificultățile procesului de conducere a cca 8.000 de angajați din subordine și a altor 19.000 din unitățile subordonate Primăriei Capitalei.
Din păcate, timpul, acest nemilos contor al existenței, trece inexorabil.
Și noi, în loc să avansăm, micșorând distanța dintre noi și lumea civilizată la care tot sperăm, dăm înapoi, avansând ca racul.
Nu cred că politicile aplicate de cei aflați la putere au avut că scop bunăstarea și creșterea nivelului de trăi al națiunii noastre.
Și va pot prezența motivele pentru care eu cred asta:
1. Așa zisă privatizare a industriei a fost un eșec masiv, ce a determinat migrația forței de muncă calificate în țări, care au plătit mai bine ce știau românii să facă. Că nu s-a luat nici o măsură contra celor care nu au respectat ce au scris în contractele de privatizare, e greu de înțeles, dar că nu s-a întâmplat nimic celor care au decis asta, e inexplicabil. Legi au existat, aplicarea lor a lipsit.
Pentru că, pe măsură ce s-au închis mari fabrici, s-au tăiat la fier vechi secții întregi cu utilaje care ar mai fi putut produce, pe bulevardele și străzile orașelor noastre au apărut mașini care foarte rar le poți vedea în țări dezvoltate (ar fi fost bine dacă acestea erau achiziționate din dividende sau vânzări imobiliare legale, probabil și veniturile la Bugetul de Stat erau mai mari, dacă erau colectate), au fost mediatizate tot felul de excentricități ale unor „beizadele” (Fanarul, bată-l vină), care aruncau cu miile de lei, de parcă ar fi mărunțiș aruncat sărmanilor din colțul bisericii, inducând în mintea tinerilor mirajul unei existente ireale, cu sprijinul părinților, unii dintre ei prea ocupați cu afacerea lor, să mai aibă și grijă urmașilor. Și apoi, se trezesc disperați, când autoturismul dăruit copiilor, este descoperit într-un cap de pod, într-un șanț, cu consecințe tragice pe toată viață.Și cam atât.
Nici un exemplu de privatizare de 28 de ani încoace nu a fost mediatizată, că s-au cerut daune interese pentru nerespectarea clauzelor contractului, că nu s-au realizat investițiile cu care s-au angajat cei care au obținut pachetul majoritar. Sau nu a fost public.
Nu a făcut nici un guvern bilanțul privatizărilor eșuate și situația restanțelor datorate statului pentru nerealizările la contracte. Nu mai vorbim de sumele pierdute la bugetul statului, din salarii - concedieri în masă - TVA lipsa din cauza închiderii producției, impozite, dividende neachitate din lipsa lichidităților. De recuperări... să lăsăm.
De la programul privatizării în masă a întregului patrimoniu al țării, fiecare cetățean a primit câte un cupon, unde a optat, în anii ’90. Acum după 30 de ani, un cupon la SIF-uri are valoare de 1.500 -2.000 lei. Atât a rămas de pe urmă chinului prin care am trecut, cei din generația mea și înaintașii noștri, după măsurile „inteligente” luate de decidenți, în democrație.
2. Distrugerea sistematică a agriculturii – în anii ’90 au fost desfiinţate CAP-urile, s-au dat legi pentru retrocedări ale terenurilor, la început în limita a 10 ha, după 1996, retrocedarea s-a făcut în totalitate, pe baza documentelor legale (carte funciară, acte de moștenire, etc.).
Toate împroprietăririle s-au făcut, poate involuntar, deși nu cred, cu singură alternativă – asocierea – dacă doreai să lucrezi pământul mecanizat. Nu există parcelă mai mare de 0,7 ha în cele 10 hectare, și asta numai în 2-3 loturi, restul fiind fărâmiţate și sub 1 ha., să poată fi lucrat mecanizat. Si asta s-a întamplat în judeţul Timiş, care în anii ‘30 era grânarul Europei.
Asta în contextul în care știm ce răni a lăsat în istorie, colectivizarea, ce discrepanțe a creat după încheierea, în anii ’60, a procesului de colectivizare între cei care doreau și chiar munceau din greu și cei care „se descurcau”, profitând cu vârf și îndesat de pe urmă „eliberării de sub jugul burghezo-moșieresc”, delațiunea și turnătoria fiind instrumentele la ordinea zilei pentru ierarhia socială.
După 32 de ani, s-au creat iarăși mari proprietăți de teren agricol (a fost plină presă de comasări pentru mărimile cetății), cei care au vândut nu au primit justă valoare a proprietății, valoare pământului fiind de 4-5 ori mai mică decât în alte țări membre UE, care nu au calitatea pământurilor noastre.
Peste 21.000 ha deja s-au vândut străinilor, nu se știe procentul deținut de străini în societățile comerciale care dețin terenuri agricole, dar în pofida reacțiunii statului, așa cum au știut și putut, actualii deținători de terenuri au făcut cea mai mare producție de grâu din UE anul trecut. Asta arată potențialul deținut de pământul nostru, mai ales pentru agricultură ecologică, fără pesticide și insecticide. Dacă mai aveau şi irigaţii...
Dacă ar fi sprijiniți cu irigaţiile, cu suport financiar și logistic la înființarea de puncte de sortare ambalare, expediere a producției, pe sortimente și grupe de produse, ar putea să fie șansă noastră, cea mai reală, de dezvoltare.
A început să se vadă interesul Ministerelor Agriculturii și Finanțelor pentru acest sector. M-aș bucură să văd după vara asta și rezultate pozitive ale acestui interes în piață și la Bugetul de Stat. Voi urmări atent evoluția, sincer, nu că sunt interesat de rezultatele macro ale economiei, ci pentru că m-ar bucură să pot mânca ceva sănătos și curat, din solul nostru. Pentru asta, este necesar că și pe partea de supraveghere și control alimentar să fie făcuți pași pentru diminuarea sau eliminarea (mai greu) culoarelor, prin care, inconștienți avizi după câștiguri facile, introduc în piață alimente care pun în pericol sănătatea populației. Am avut șansă să lucrez câțiva ani la Praga. Nu autoritatea fiscală era cea mai de temut acolo, ci Institutul de Igienă Alimentară, care aviza și controla la sânge tot ce intră în țară, dela fructe/legume la mașini/utilaje de toate felurile. Firme mari că Mitsubishi, Komatsu, nu puteau vinde în Cehia, până nu treceau de controlul experților Institutului, pentru vibrațiile din cabinele de lucru, de noxele emise de motoarele termice, de condițiile de mediu, etc.
3. Politică de salarizare, alocații și pensii, a fost tot timpul acestor ani de democrație, ori o pârghie pentru influenţe electorale, ori strangulată din cauza lipsei resurselor sau a politicilor stupide față de investitorii potențiali. Așa zisul avantaj competitiv – de ce la cehi s-au dus atâția investitori, că salariul lor minim era mult mai mare decât la noi...
Nokia a aratat cat se poate de clar cat a contat avantajul competitiv oferit de guvernanţii noştri, plătind la minim producţia, dupa 2 ani a marcat un profit de 46 milioane de Euro, a inchis fabrica şi a relocat-o în Vietnam. Mă întreb cât impozit o fi plătit aici (sau a fost scutită..).
Deschiderea către UE a permis relocarea mai ușor, mulți din cei cu o calificare bună și foarte bună n-au mai așteptat să se trezească liderii, au plecat cu familii cu tot, aici rămânând, noi seniorii, tinerii care încă sunt prin școli, și cei care mai greu se disloca din locul unde s-au născut. Dacă s-ar dori reluarea unor procese industriale complexe, cum am avut, nu ar mai fi oameni nici măcar pentru 2-3 uzine. Importul de forță de muncă, pe lângă problemele sociale pe care le aduce, cu consecințe și în planul sănătății, induce falsa impresie a teoriei „ne-am descurcat”, nivelele de salarii rămânând sub ce, tot autoritățile stabilesc, ar trebui să fie coșul minim. Și nu vedem vreo șansă de schimbare încă. De pensii, ce să spun, o lege acceptată și votată de toți în parlament în 2018, prorogată de mai multe ori de guvernele în funcție, bugetul de pensii destul de opac, din declarațiile celor responsabili, la unii, înțeleg că sunt deficite mari, ce trebuie anual completate de la Bugetul de Stat, de la alții afli că după ce s-a modificat legislația și toată contribuția de pensii e plătită de angajat, în 2019 iunie, am fi ieșit pe plus cu bugetul de pensii. Că să nu mai spun că nu se știe (spune) clar cât se colectează și cât trebuie lunar pentru plata pensiilor. Mai nou, după ce în vara lui 2021 s-au luat 3mld. Lei pe motiv că erau excedent în Fondul de Pensii, în noiembrie aflăm că deficitul la Fondul de Pensii este de 16 mld. Lei și că, pentru decembrie, nu sunt suficienți bani pentru plata pensiilor.
E greu de exprimat în cuvinte ce poate fi în sufletul oamenilor care au muncit o viață, au respectat legile așa cum au fost ele, și acum când speră să aibă un trăi decent urmare a contribuțiilor lor timp de 35-45 de ani la fondul de pensii, să vadă tot felul de improvizații și știri alarmiste, singurele promisiuni fiind numai în direcția digitalizării și recalculării pensiilor, cu termene total neconforme cu legislația care nu a fost abrogată, nu este respectată... și nimeni nu plătește nimic pentru încălcarea legii.
Disputele mirobolante duse de dl. Cristian Ghinea cu dl. Marius Budai ne arată falia creată între politicieni care, poate greșesc eu, ar trebui fiecare să facă tot ce poate, că cetățenii care i-au votat, să o ducă mai bine, să vadă un progres în existența lor actuală, nu viitoare.
Așa zisele reforme, care zice dl. Ghinea că le-a introdus în PNNR, nu ar face cinste nici unui tânăr absolvent de liceu – să stabilești procente din PIB cu 4-5 procente mai mici decât uzanță celorlalte membre UE, numai ca pensiile speciale ale aleșilor locali să nu intre în vigoare ca să nu câștige electoral un partid, cred că duce în derizoriu noțiunea de competiție și progres prin contradicții. Nu au avut timp un an să reglementeze situația aleșilor locali să nu ia pensii speciale, dar puteai să le dai dreptul la o pensie pe contributivitate pentru anii în care au fost pe funcții. Și că să moară capra tuturor, introduci în procentul de 9.4% din PIB și legile speciale, care nu se plătesc din fondul de pensii. Sunt convins că rad partenerii noștri din UE, în hohote, când văd dezbinarea și lipsa de empatie cu cea mai vulnerabilă parte a poporului nostru. Cum să prevezi că de aici încolo vreo 30 de ani, să ai doar 9.4% din PIB fond de pensii. Cât crezi dumneata că o să crească PIB-ul asta, că să se mărească valoric și procentul ăsta.
Am auzit și opinia d-lui Ghinea cum că niciodată fondul de pensii nu a atins cota de 9,4% din PIB pe vremea PSD. Bun, și atunci pentru că n-a fost atins, gândești să-l blochezi la cota asta, în ideea că dacă a fost închis aşa Bugetul, laptele şi mierea i-au îmbuibat pe pensionari, încât n-au mai ieşit să protesteze, uitând că inflația, devalorizarea monedei, chiar și recalcularea pensiilor pot avea variații mai mari de 1,2 procente, cât a rămas din procentul de 9,4%, care o să-i atârne d-lui Ghinea, că o piatră de moară, toată carieră sa politică (cât mai are).
Dar închei cu zicala simplă – bătrânețea e molipsitoare, se ia și nu mai scapi de ea. Atât îi urez d-lui Ghinea, mai mult nu-mi permit, pentru mine. Și nici nu cred că ar înțelege.
La bilanțul celor 15 ani de membru UE, s-a afirmat că PIB-ul României, față de cel din 2007, a crescut de 4 ori. Știu că nu poți avea creșterea nivelului de trăi direct proporțională cu creșterea PIB. Dar la diferența care este în prezent între creșterea PIB și creșterea salariilor și pensiilor, mi-e greu să înțeleg că există un interes clar exprimat, pentru bunăstarea cetățenilor din această țară.
Din ce am prezentat mai sus, sunt enorm de multe de corectat, că să vedem o creștere și a nivelului de trăi, nu numai a PIB-ului, statistic. Sunt convins că e foarte greu. Dar cred că încă mai sunt destui oameni ambițioși care să schimbe viață noastră în mai bine. În mod real.
Cât mai suntem în viață.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.
pt pensii denota cel putin... Vezi tot