Dupa alegeri: discernamant, luciditate si isterie
Alegerile din 6 decembrie au incheiat un an, 2020, care a stat sub dublul semn al isteriei si al anxietatii. Pandemia a fost, in Romania, ca si aiurea, ocazia de a retrezi demonii ascunsi sub stratul de aparent calm al democratiei: ambitia statului de a controla vietile cetatenilor sai si disponibilitatea supunerii oarbe fata de autoritate. Criza sanitara a devenit, pe masura ce timpul trecea, o criza a reprezentarii si a comunicarii. Patologia individuala se intalnea cu patologia colectiva.
Scrutinul din 6 decembrie 2020 a insemnat un soc doar pentru cei care, sedusi de propriile fantasme, au preferat sa se instaleze, senini, in universul lor modelat de retelele sociale. Luciditatea a fost, treptat, abandonata, in favoarea unei isterii propagate asemeni unei infectii. Spiritul critic a cedat sub acest asalt al nebuniei si al fanatismului.
Votul din 6 decembrie 2020 reconfirmat ceea ce unii au ales sa ignore: capacitatea de regenerare a PSD. Ca si in 2016, PSD a avut doar de castigat din opozitia in care a fost trimis. A fost un interval paradoxal, definit de ambiguitatea existentei unui Guvern lipsit de majoritate. PSD nu s-a reformat, ci doar s-a regrupat. Identitatea de adacime a acestui partid ramane aceeasi. Fuziunea dintre cleptocratie si demagogie este in codul genetic al PSD. Insistenta cu care Gabriela Firea se infatiseaza ca aparator al celor multi este un semn al acestei obscenitati publice. Memoria colectiva a romanilor este una scurta, iar amnezia este una dintre constantele vietii noastre publice.
Cat despre PNL, performanta sa mediocra nu poate fi inteleasa fara examinarea, lucida, a modului inept in care a fost gestionata criza sanitara. Guvernarea a mizat pe frica, inspaimantare si autoritarism, in defavoarea empatiei si eficacitatii administrative . Ubicuitatea lui Raed Arafat a insemnat, in toate aceste luni, reamintirea constanta a unei politici ce a sfarsit prin a genera efectele de acum. Inducerea deliberata a fricii a condus la acest impas in care ne aflam. Prestatia Presedintelui Iohannis este parte din istoria acestui esec. Responsabilitatea sefului de stat nu poate fi ignorata, in clipa unui bilant.
Critica la adresa PSD nu a dat nastere unei alternative autentice, in vreme ce acuzele dintre PNL si USR PLUS au creat sentimentul unei continue devorari reciproce. Demobilizarea de la urne a fost consecinta unei strategii ce a esuat, lamentabil. Dan Barna si Dacian Ciolos au ilustrat acest autism politic: scorul USR PLUS este fie oglinda in care isi pot privi propria lor performanta ca lideri.
Si daca marasmul a fost trasatura dominanta a acestei campanii parlamentare, incapacitatea de a anticipa modul in care se va manifesta reactia de protest a cetatenilor a permis subestimarea potentialului de crestere al unei miscari de tipul AUR. AUR a functionat, in conditiile Romaniei de acum, ca un bazin in care au fost adunate energiile latente alimentate in aceste luni din urma. Cresterea AUR a fost hranita si de absenta unei politici coerente care sa ofere cetatenilor nu doar frica, ci si speranta. Teoriile conspiratiei au proliferat in acest mediu modelat de apetitul necrofil al presei. Radicalizarea a acompaniat cresterea anxietatii sociale. AUR nu este PPPD, caci exista, la nivelul sau, o garnitura de intelectuali cu ambitia de a propune o teologie de salvare a Romaniei. Clarificarile se impun: discursul ideologic al AUR, astfel cum este el articulat de Sorin Lavric sau de Ovidiu Hurduzeu, nu este unul conservator. El este un continuator al dreptei radicale interbelice, o varianta adaptata la timpurile noastre a religiei politice legionare.
Impasul actual nu este un accident, dupa cum nu este o intamplare. Curajul si luciditatea democratica sunt, acum, mai mult ca oricand, alternativa la inregimentarea oarba. Iar spiritul critic este pavaza cea mai puternica a libertatii.
Articol publicat si pe Marginaliaetc.ro.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.
