Jocul periculos al anticipatelor: Un risc prea mare pentru o miza mica

Suntem intr-un moment de o importanta cu mult mai mare decat si mult dincolo de soarta unor alegeri anticipate.

Din nou sunt puse in discutie prerogativele presedintelui Romaniei, mai precis, probabil, cea mai importanta, adica desemnarea premierului. Si daca nu ne aflam in fata unei intelegeri secrete intre presedinte si PSD, care sa implice si CCR, ma tem ca toate optiunile sunt pe masa.

Din start, faptul ca PSD nu se mai opune anticipatelor pare mai degraba parte a unei schimbari de discurs public, pentru a nu parea ca se tem de votul popular. Un partid nu isi poate permite sa lanseze o asemenea imagine. Asa ca acest discurs mi se pare mai degraba o capcana, decat o schimbare fundamentala de pozitie.

Pe de alta parte, dupa cum era de asteptat, Marcel Ciolacu a fost cumva impins de suspiciunea de blat sa atace la CCR desemnarea lui Ludovic Orban pentru formarea noului guvern. Fara a intra in detaliie sesizarii, cred ca ambele parti au cel putin o vulnerabilitate.

Pentru PSD este faptul ca nu poate justifica blocajul, care tine in mod normal de esenta conflictului de natura constitutionala, deci este o conditie de admisibilitate.

Va reamintesc insa ca niciuna dintre sesizarile facute impotriva ICCJ pentru completurile de 5 si cele de 3 nu a putut justifica vreun blocaj si au fost admise. Pentru ca inca de pe vremea cand era aplaudata de majoritate ca eliberatoare si luptatoare pentru drepturile omului si sub acest pretext chiar, CCR si-a tot extins atributiile, inclusiv in materia contenciosului constitutional.

PSD mai are o dilema din punctul de vedere al admisibilitatii. Daca stabileste calendarul audierii ministrilor, dovedeste ea insasi ca nu e blocaj. Daca nu stabileste calendarul investirii, invocand sesizarea la CCR, poate fi acuzata ca a provocat blocajul, de fapt.

In privinta presedintelui, marea vulnerabilitate vine, in opinia mea, din faptul ca a facut o propunere in sens vadit contrar celui constitutional, adica una care sa nu treaca, nu una care sa treaca, cu un premier care anuntase anterior ca nu va fi votat nici de propriul partid.

"Exercitarea prerogativei Parlamentului de investire a Guvernului nu se poate realiza sub presiunea pierderii mandatului Parlamentului", este intr-adevar o problema atunci cand desemnarea facuta de presedinte este menita exclusiv sa creeze aceasta presiune, nu sa genereze un guvern.

Deci este menita sa genereze criza, nu sa o rezolve.

Cam aici cred ca se va juca la CCR aceasta speta.

Auspiciile nu sunt bune. Pe de-o parte, CCR a taiat cate dintre atributiile presedintelui a putut. Iar unde nu a putut in mod direct, a limitat marja de miscare la un refuz. Tot mai mult si cel mai adesea fara mare rezistenta din partea dlui Iohannis, tendinta a fost de a impinge interpretarea constitutionala spre un regim politic mai degraba parlamentar.

Deocamdata, desemnarea premierului nu a ajuns pe masa CCR decat tangential, iar semnalele nu sunt bune. Decizia nr. 875/2018, dar si Decizia nr. 80/2014 arata o anumita viziune a CCR in privinta acestei prerogative prezidentiale si anume ca presedintele este tinut de rezultatul consultarilor si de majoritati conjuncturale.

Este o interpretare abuziva, din punctul meu de vedere. Majoritatea se verifica in mod normal in Parlament si ea se constituie in jurul unui premier si al unui program de guvernare.

Problema, de aceasta data, este ca si presedintele a sarit in extrema cealalta, cu o propunere care nu are nicio sansa sa constituie majoritate, fiind facuta tocmai ca sa nu realizeze majoritate.

Adica presedintele se pune in situatia de a genera criza, in loc sa o rezolve.

Si pe acest fond de fortare a Constitutiei, explicita, pentru ca a fost insotita de niste declaratii al caror rost nu-l vad, exista riscul ca CCR sa prinda prilejul ideal sa restranga si aceasta esentiala prerogativa prezidentiala.

Traian Basescu a stiut sa nu riste niciodata atat de mult. Emil Boc a fost repropus dupa demitere prin motiune, dar nu imediat, ci abia dupa alte doua propuneri esuate, Croitoru si Negoita. Si in acel moment, PSD nu avea niciun interes sa se duca la CCR, pentru ca spera sa castige prezidentialele si nu dorea sa restranga prerogativele propriului presedinte.

Cand a picat Guvernul Ungureanu, Traian Basescu a dat imediat mandat noii aparente majoritati PSD-PNL. Chiar Klaus Iohannis dupa caderea Guvernului Dancila a dat mandat aparentei noi majoritati, chiar daca pana la urma nu toti cei care au votat motiunea au votat si noul guvern.

Cred ca exista trei finaluri posibile la CCR.

Cel mai bun ar fi ca CCR sa respinga, pur si simplu, conflictul. Un lucru care din punctul meu de vedere, cu aceasta componenta a Curtii, dupa deciziile anterioare, nu se poate intampla decat daca Klaus Iohannis are o intelegere clara cu PSD.

O varianta de mijloc ar fi ca presedintele sa piarda doar dreptul de a-l desemna si a doua oara, post motiune, tot pe Ludovic Orban, dupa un prim vot de investitura ratat. Ceea ce cred ca ar fi o solutie oarecum echilibrata, pentru ca o asemenea propunere ar fi si mai evident impotriva sensului constitutional.

Cea mai rea solutie pentru Romania in primul rand ar fi cea maximala, adica limitarea dreptului presedintelui de a desemna premierul strict la ceea ce ii cere o aparenta majoritate.

Eu cred ca acest risc nu trebuia jucat sub nicio forma, pentru ca el va marca Romania multi ani de acum incolo in directia unui si mai accentuat parlamentarism care nu a fost supus unui referendum.

Politic, presedintele a gandit corect nevoia de anticipate. Dar inainte de a o amorsa ar fi trebuit sa aiba certitudinea unui aranjament politic solid, astfel incat sa nu se ajunga la riscuri atat de mari. Nu pot decat spera ca acest aranjament totusi exista si CCR va fi inconsecventa cu propriile ei decizii din ultimii ani.

Dar daca nu va fi asa, daca teoria acum foarte extinsa a blatului nu se va verifica, la o loterie prea mica se va fi jucat o miza cu mult prea mare.