De ce in Romania, cand pierde stanga (sau ceea ce in Romania trece drept stanga), infrangerea este la limita, smulsa cu dificultate de adversar, in timp ce, atunci cand e randul dreptei sa piarda, asistam la o prabusire si la victorii fara drept de apel ale adversarilor?
Ceea ce s-a intamplat acum la locale (fenomen ce, probabil, va fi repetat si chiar amplificat la generale) aminteste foarte bine de anul 2000 cu schimbarile de rigoare: USL in loc de PDSR singur, pe locul invingatorului, PDL in locul CDR pe locul invinsului, Dan Diaconescu, aflat in plina ascensiune, in locul lui Vadim.
Dimpotriva, in 2004, Alianta D.A. a pierdut de fapt cu putin alegerile, fiind insa adusa la putere de Basescu prin manevrele celebrei "solutii imorale", scrie Revista 22.
In 2008, PDL, aflat in ascensiune, a iesit totusi ceva mai slab decat PSD la numarul de voturi, dar a castigat alegerile avand numai un fotoliu de parlamentar in plus. Mai adaug la aceasta si cele doua victorii spectaculoase, dar scoase la limita, ale lui Traian Basescu, in 2004 si 2009, impotriva lui Nastase si Geoana.
Iliescu, cand a castigat - in 1992 si 2000 (spre a nu mai aminti de 1990) -, a facut-o, dimpotriva, la scoruri confortabile, iar cand a pierdut, precum in 1996, a pierdut cu totul onorabil.
Citeste mai mult despre Caderea dreptei in Revista 22.