Lunga istorie a alianțelor politice de conjunctură: trădări, certuri și intrigi. Ce urmează

În contextul rezultatelor de la alegerile parlamentare din 1 decembrie, care au certificat o creștere alarmantă a curentelor suveraniste în România, partidele tradiționale PSD, PNL, USR și UDMR vor să formeze un guvern care să acționeze ca un „cordon sanitar” în fața forțelor extremiste din Parlament. Istoria a arătat că alianțele dintre partide fără vreo viziune politică similară nu au avut o viață lungă. Întrebarea este dacă cele patru partide care se angajează să salveze România din „ghearele” extremismului pot lăsa deoparte orgoliile și interesele de partid pentru a ține țara pe drumul Euroatlantic.

Guvernarea CDR (Convenția Democrată Română) - 1996-2000

În perioada dominației Frontului Salvării Naționale, în anii de după Revoluție, partidele care se opuneau lui Ion Iliescu s-au coalizat în Convenția Democrată Română, nume schimbat în Convenția Democrată din România în 1996.

CDR s-a constituit la 26 noiembrie 1991, pe baza unui protocol semnat de partidele membre ale Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației (PNȚCD, PNL, PSDR, PER, PAC și UDMR), precum și de alte formațiuni politice și civice.

Au existat fricțiuni în cadrul Convenției și până la alegerile din 1996, cu ieșiri și reveniri în alianță. Președinte al Convenției a fost, până în 1992, Corneliu Coposu, președintele PNȚCD și fost deținut politic, urmat apoi de Emil Constantinescu, care a și candidat la alegerile din acel an, pierzând în fața lui Ion Iliescu.

Convenția Democrată intra pentru prima dată la guvernare în 1996, o victorie în tandem cu succesul lui Emil Constantinescu la alegerile prezidențiale. Rezultate bune au fost înregistrate de CDR și la locale, unde luau Primăria București cu Victor Ciorbea.

A urmat o perioadă dezastruoasă economic pentru România, cu privatizări eșuate și certuri și intrigi în cadrul coaliției. Cei „15.000” de specialiști pe care Convenția îi promitea nu au mai apărut niciodată, devenind subiect de glume pe seama alianței, iar înainte de alegerile din 2000, CDR era în pragul dezintegrării.

CDR se asociase prin protocoale cu UDMR și PD (Partidul Democrat), iar tocmai contrele cu PD, dar și nemulțumirile legate de dominația PNȚCD în Convenție, aveau să macine formațiunea.

În martie 1998, premierul Victor Ciorbea pleacă din cauza divergenţelor cu Traian Băsescu, pe atunci ministru al Transporturilor. În locul său a fost numit un alt ţărănist, Radu Vasile, care se va dovedi prea apropiat de democraţi, astfel încât Constantinescu va încerca să-l schimbe în 1999.

Preşedintele a constatat că nu exista nicio prevedere în Constituţie care să-i permită înlocuirea premierului. Începând cu 12 decembrie, când Constantinescu i-a cerut demisia, Radu Vasile s-a baricadat în Palatul Victoria, refuzând orice discuții, iar, la solicitarea preşedintelui, miniştrii şi-au dat demisia, pentru a-i forţa mâna lui Vasile.

Acesta şi-a dat demisia, „în numele interesului naţional", abia la 15 decembrie.

CDR se arăta incapabil să dea un premier din rândurile sale, având în vedere certurile din interior, așa că l-au desemnat pe Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale.

Perspectivele pentru alegerile din 2000 erau sumbre pentru Convenție, PNL candidau pe liste separate la locale, iar pentru alegerile parlamentare nu au mai revenit în CDR, iar PNȚ nu mai reușea să intre în Parlament.

Astfel, o primă alianță de partide apropiate ca idei lua sfârșit.

Alianța DA (PD-PNL) 2003-2007

În perioada Guvernării Năstase, PNL și PD (Partidul Democrat) au format Alianța Dreptate și Adevăr.

Astfel că după ce Traian Băsescu a câștigat cursa electorală pentru Cotroceni, iar alianța DA obținuse un rezultat bun la parlamentare, PNL, PD, alături de UDMR și Partidul Conservator intrau la guvernare, pe baza unor protocoale semnate de toate părțile.

Numirile în funcții cheie și distribuirea locurilor pe listele pentru parlamentare au fost primele motive de ceartă în cadrul coaliției. Totodată, existau diferențe ideologice, PNL fiind mai la dreapta spectrului ideologic, în timp ce PD, desprins din FSN, încă avea reminescențe ale trecutului de stânga.

Numirea lui Călin Popescu Tăriceanu din partea PNL la șefia Guvernului a determinat PD să ceară mai multă influență și portofolii în Guvern, fapt care a dus la certuri.

Războiul dintre cele două palate este probabil cel mai important aspect al guvernării DA. Traian Băsescu, lider de facto al PD, și Călin Popescu Tăriceanu nu puteau coabita. Băsescu dorea reforme rapide, în timp ce Tăriceanu era ceva mai moderat.

În 2005, Tăriceanu a propus retragerea trupelor române din Irak, o decizie susținută de PNL, dar criticată de Băsescu, fapt care a arătat o ruptură între cei doi și a intensificat tensiunile.

Alianța DA și-a asumat cota unică de impozitare de 16% printre măsurile sale economice esențiale, însă implementarea ei a fost marcată de disensiuni, PD fiind mai radical pe partea de reformă economică care ar fi trebuit să însoțească măsura, iar PNL era mai moderat.

Și capitolul Justiției a fost subiect de discuție, în contextul luptei anticorupție care, odată cu ascensiunea DNA, începea să țintească membrii de partid și chiar din Guvern.

Certurile ating un apogeu în 2006, când avea loc una dintre cele mai mari crize guvernamentale din România. PNL scotea PD de la guvernare și continua să guverneze minoritar cu UDMR și PC, în timp ce PD, devenit ulterior PDL, devenea principalul opozant al liberalilor.

PDL devenea principala forță din România după alegerile parlamentare din 2008, iar PNL intra într-o perioadă de izolare, care avea să ducă la una intre cele mai importante alianțe politice, dar și una dintre cele mai contestate.

Uniunea Social-Liberală (PSD-PNL-PC) 2011-2014

Uniunea Social-Liberală (USL) a fost formată în 2011 între Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Conservator (PC), cu scopul de a face opoziție președintelui Traian Băsescu și PDL.

Alianța venea pe fondul unei crize economice declanșată în 2008, cu măsuri de austeritate din partea guvernului PDL și o scădere în popularitate a președintelui Traian Băsescu.

Alianța gândită de Crin Antonescu și Victor Ponta, sub patronajul mogulului de presă Dan Voiculescu, era în primul rând una electorală, pentru ca cele două partide să poată face față „armatei portocalii”.

Formațiunea a avut succes în alegerile locale și parlamentare din 2012, având un scor zdrobitor, iar Guvernul a fost format cu Victor Ponta în frunte.

Un alt moment-cheie al USL a fost suspendarea președintelui Traian Băsescu, care a rămas totuși în funcție, în ciuda rezultatului nefavorabil pentru acesta, pe motiv că CCR a invalidat votul din lipsă de cvorum.

USL a fost măcinat, la fel ca toate alianțele menționate mai sus, de certuri și intrigi cauzate, pe de o parte, de divergențele de viziune politică, dar și de tendința PSD de a domina în cadrul guvernului și al alianței.

Deși protocolul USL prevedea o colaborare egală între PSD și PNL, în practică, PSD a devenit dominant în guvern, având un număr mai mare de parlamentari și controlând portofolii-cheie, iar PNL a simțit că este marginalizat.

Liberalii i-au acuzat pe social-democrați că încearcă să își impună oamenii în posturi importante, o discuție pe această temă având loc în contextul numirilor procurorilor șefi în justiție (DNA, Parchetul General). PNL, prin ministrul Justiției Mona Pivniceru, a dorit să promoveze numiri independente, în timp ce PSD, condus de Victor Ponta, era acuzat că încearcă să își impună controlul asupra justiției. De altfel, PSD era mai reticent în aplicarea măsurilor de la nivel european în domeniul anticorupției.

PSD a avut mereu o componentă populistă predominantă, în special legată de creșteri de salarii și pensii fără vreo acoperire economică solidă, iar liberalii nu puteau urma astfel de linii de guvernare, cerând politici fiscale mai prudente.

Spiritele se încing din nou în momentul discuțiilor pe marginea proiectului de regionalizare, inițiat de PSD, dar care, susțineau cei din PNL, ar fi favorizat zonele din țară controlate de social-democrați.

Unul dintre principalele motive ale destrămării USL a fost și concurența dintre Crin Antonescu și Victor Ponta pentru desemnarea candidatului alianței la alegerile prezidențiale.

Protocolul inițial al USR prevedea că liberealul Crin Antonescu va fi candidatul comun la alegerile din 2014, însă Victor Ponta devenea tot mai popular, iar PSD începea deja să sugereze că acesta ar fi un candidat mai potrivit.

Relațiile dintre Ponta și Antonescu s-au deteriorat rapid în acest context, începând să se acuze reciproc ca nu se țin de cuvânt. Totodată, PSD discuta în secret cu UDMR pentru o eventuală susținere parlamentară.

Tensiunile au culminat cu ieșirea PNL din USL, după ce PSD a refuzat să accepte propunerea liberalilor de numire a lui Klaus Iohannis ca vicepremier.

PNL-USR-PLUS- UDMR (2020-2021)

După alegerile parlamentare din 2020, PSD se poziționa pe prima poziție ca număr de procente obținute, iar PNL și USR-PLUS se găseau în situația de a putea forma o coaliție de guvernare alături de UDMR.

Deși a fost de scurtă durată, alianța dintre PNL și USR-PLUS este importantă pentru a sublinia diferențele dintre cele două partide, care astăzi se regăsesc în situația de a forma, din nou, un guvern.

Ministerele s-au împărțit între cele trei partide, PNL luând ministerul Finanțelor, Internelor și Educației, iar USR-PLUS au primit ministerele cheie pentru reforme Justiție, Sănătate și Transporturi. UDMR primea Ministerul Dezvoltării și Ministerul Mediului.

Problemele au început să apară pe discuțiile legate de alocarea fondurilor din PNRR și desființarea Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

Într-un final, ministrul Justiției din partea USR-PLUS, Stelian Ion, a fost remaniat din Guvern printr-o decizie unilaterală, iar USR-PLUS au ieșit de Guvernare. Aceștia au depus moțiune de cenzură împotriva Guvernului, iar cabinetul Cîțu a căzut la vot.

A urmat apoi lunga coaliție de guvernare PSD-PNL, într-o primă fază și cu UDMR în compoziție, care a guvernat în numele „stabilității” până în ziua de astăzi. Și această a fost marcată de neînțelegeri și atacuri reciproce care au culminat cu o aparentă ruptură între cele două partide, deși încă își păstrează miniștrii în Guvern.

Astfel, experimentul propus de Klaus Iohannis a fost unul aproape reușit.

Ce urmează

Politologul George Jiglău atrage atenția asupra faptului că actuala coaliție care se conturează după alegerile de pe 1 decembrie nu are la bază o alianță electorală, iar acest lucru complicǎ discuțiile pentru un program de guvernare, care trebuie adus în fața electoratului într-un timp scurt.

„Și CDR și DA și USL au ieșit din alegeri ca alianțe electorale, adică aveau liste comune, pe când acum avem o coaliție între partide care nu au avut aceleași liste. Am mai avut situația aceasta și în 2020, fiind momentul cel mai asemănător cu ce avem acum. Când există o alianță electorală, măcar există și o negociere prealabilă și un plan care se poate transforma într-un program de guvernare. Nici acestea nu au mers perfect, bineînțeles”, afirmă Jiglău.

George Jiglău adaugă faptul că cele patru partide sunt obligate de conjunctură să colaboreze.

„Acum, evident că este un moment foarte complicat, în care niciunul dintre partide nu-și dorea să se afle și, pe de o parte, este mai ușor pentru că nu prea au de ales și au făcut acest angajament destul de repede după parlamentare. E clar în continuare că nu le convine tuturor, că am văzut din partea PSD că au fost vociferări. Cel puțin în momentul acesta nu prea au de ales, decât să accepte varianta cu patru partide”, punctează politologul.

Acesta consideră că odată ce va trece momentul negocierilor și se va forma guvernul, se va intra într-o „logică normală” și va fi o guvernare foarte grea.

„Să ne raportăm la 2020, când PNL și USR nu au rezistat împreună decât un an. Șansele ca acest guvern să reziste și cu PSD și cu USR să reziste mult mai mult nu sunt foarte mari. Dacă m-ar contrazice, și m-aș bucura cumva să mă contrazică, după mine ar fi o chestiune de mare voință politică, de maturizare și de performanță, din partea unor partide care sunt considerate neperformante”, a mai spus George Jiglău.

În prezent, precizează George Jiglău, partidele tradiționale se confruntă cu o amenințare a extremismului, care nu exista până acum, având doar conflicte între ele. Acesta lucru, spune politologul, i-ar putea determina pe politicieni să rămână împreună la guvernare mai mult timp.

De ce crede Ilie Bolojan în șansele lui Crin Antonescu la Cotroceni și cum explică refuzul său de a candida

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat că joi, 16 ianuarie, se stabileşte calendarul electoral oficial pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 şi dispare astfel chestiunea de...

PSD, vizat de o plângere penală: ”Au direcționat voturi către George Simion și Călin Georgescu. Sunt fapte penale extrem de grave”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus miercuri, 15 ianuarie, o sesizare la Parchetul General împotriva premierului Marcel Ciolacu și a lui Alfred Simonis, președinte CJ Timiș și președinte...