Ne prăbușim în depresie și ne complacem. 2022 - Între minte și mincinoși, singurătate și inteligență emoțională

”Larisa, tu te simți singură acum?” Subconștientul striga ”da!” dar aveam o piedică în a-l manifesta... teama de gura lumii m-a făcut să îi răspund Roxanei, medicul meu, că... nu... nu mă simt singură. În fond, cine își dorește să ajungă să fie singur în încăpere zi și noapte; pereții ar fi prea strâmți, reci; ar fi imposibil să oprești ecoul gol care doar ar ridica părul pe mâini și da fiori pe șira spinării.

”Îl am pe X, i-am spus; și știu că la nevoie T ar putea să mă asculte... dar parcă nu mai pot să mă destăinui, pentru a nu-l împovăra și pe el....” - atunci am realizat că sunt sau mă simt ca fiind singura confidentă a gândurilor, frământărilor mele. Atunci am înțeles că oricând, până și cei mai apropiați ai tăi – familie sau prieteni, vor gândi atât de diferit de tine, astfel încât nu te vei mai simți conectat cu ei și vei avea temeri în a le mai spune ce simți. Este bine? Sănătos? Nu neapărat, însă anxietățile, temerile și neîncrederile te fac să acționezi așa. Ai nevoie de un imbold, de un impuls care să te facă să discuți din nou.

Sigur, singurătatea la care se referea Roxana nu era una fizică musai, ci emoțională în preponderent, iar acestei singurătăți îi faci față foarte greu. Gândesc eu. Nu mi-am propus nici să vorbesc despre inteligență emoțională, nici intelectuală, însă observ că avem tendința de a ne aprecia prea mult această tărie emoțională, noi, ca români. Gropile de împrumuturi, achizițiile de bunuri pe care nu ni le permitem – dar ne place să le etalăm, dezastrele ce au loc în casele de pariuri și cazinouri vorbesc de la sine despre puterea și rezistența emoțională a unei (mari) părți de populație. Sunt în aceeași barcă cu Daniel Bichis (expert în inteligență emoțională), care spunea că românul este controlat de emoții, deoarece nu le are bine conștientizate. Mai mult, în urma unui studiu efectuat de el despre EQ în 2007 – vorbește despre diferența de inteligență emoțională comparând femei cu bărbați. În cazul companiilor, puterea de conducere/leadership masculin la peste 35 ani că este mult mai slabă decât la femei, pentru că aceștia își reprimă emoțiile. Doar auzim, nu?!, când sunt blamate femeile că sunt râuri emoționale greu de stăvilit... și de aceea sunt și considerate ”slabe”.

Ne prăbușim în depresie și ne complacem. Nu mi-aș pune nicio tabără în cap – așadar, aș pune oarecare balans între cele două tabere și aș merge mai departe, căci în fond, fiecare pădure își are uscăturile ei, fiecare regulă are și excepții, deci nici femeile, nici bărbații nu sunt mai buni, ei doar sunt. Căci în fond, aceste rânduri sunt despre om. Cu modul lui unic de a fi, de a-și conduce viața, de a reacționa și lua decizii. Și iubesc omul enorm, îl apreciez pentru toate eșecurile, toate reușitele pe care le are.

Ați observat oare cum devenim mai apatici zi de zi? Cum nu ne mai place ce facem, cum nu ne mai mulțumește nimic? Câtă supărare și nerv există în trafic, cum se înjură femeile cu șoferii de autobuz (”emancipare”), cum dacă nu ne enervăm cu funcționarii publici parcă nu simțim că am avut de-a face cu statul? Ne roade să ne certăm și enervăm cu oricine... pentru că iarăși, dintr-o lipsă de 1 Bichis, D (2007), în Inteligenţa emoţională la locul de muncă – 2007, disponibil la https://competent.ro/fl/wp-content/uploads/PDF/Inteligenta_Emotionala_la_Locul_de_Munca_2007_- _Raport_final.pdf tact și EQ, nu știm să reacționăm decât violent, crezând că așa intimidăm, speriem, sau mai știu eu ce își imaginează că rezolvă ei cu acest tip de comportament.

Am ajuns la concluzia că ne hrănim ca popor, în mare parte, cu stres atunci când suntem în viața publică. Iar acasă, avem impresia că am schimbat macazul și suntem cei mai corecți oameni. Că noi nu am greșit cu nimic, dar ”ceilalți”, ei sunt defecți. Printre altele, mai trântim un țipăt și o nemulțumire și către copil, care copiază și el nervul părintelui și ajunge la școală să fie agresor cu colegul de bancă. De ce? Pentru că.

Am citit răzleț zilele trecute următorul citat – ”Cea mai bună matematică pe care o poți învăța este să calculezi costurile viitoare ale deciziilor curente.” (Wesley Snipes – Twitter, 2018) -în matematica lingvistică îți mulțumesc pentru aceste vorbe de duh. Mă întreb oare dacă ne pasă de viitor. Mai mult decât pe hârtie. Dacă la noi înșine, la sănătatea noastră psihică, ne gândim? Ne facem calcule și tragem linie să vedem dacă am impactat emoțional negativ pe cineva? Ne pasă de traumele pe care le transferăm copiilor noștri? Ne pasă de toate sistemele de coping și supraviețuire pe care creierul le acționează doar pentru a ne trece ziua?

Ne dăm oare seama când persoana de lângă noi suferă și poate este chiar depresivă? (asta pentru că oricum suntem prea ocupați să ne uităm chiar la noi, să ne verificăm sufletul)

Deja simt și văd cuiele voastre, spunându-mi să îmi văd de treaba mea, că aberez... însă dacă din tot ce am scris ați putea rămâne cu ceva, este ca măcar acum, cât v-ați răpit din timp, să puneți sub semnul întrebării reacțiile și comportamentul celor din familia voastră – dacă s-au comportat cumva ”altfel”, cumva, nu mai vor să facă lucruri care le făceau plăcere, nu mai sunt la fel de ageri, au privirea pierdută, sunt plecați mai mereu cu gândul în pustiu și par a fi absenți, sunt mult mai apatici, nu mai vor dulciuri.... faceți-vă un bine și oferiți-le 5 minute din viața voastră și asigurați-i că sunteți alături de ei, că nu o să îi stigmatizați și că pot să vă vorbească despre orice.

Luați-i în brațe, strângeți-i bine și pupați-i.

Din abisul lui ”sunt puternic, invincibil. Mă descurc și singur”, mai bine lăsați brațul jos și îmbrățișați compasiunea.

Am ajuns atât de mulți să fim prinși în șantajul anxietății, pustiirii sufletului, astfel încât depresia a ajuns să fie noul nostru prieten. Dacă umorul negru ar putea să își aibă locul aici – studiul asupra EQ în RO spune că văduvele au un nivel de inteligență emoțională mai mare – pentru că după moartea soțului, ele fac parastase – adică au prilejiul să comunice, să își manifeste emoțiile (Daniel Bichis).

Până data viitoare, rămâi în siguranță! Spune-mi ce părere ai tu. Mă găsești aici – Linkedin, Newsletter Programări = https://about.me/larisacristea

Pasionata de povestile de viata ale oamenilor si de dezvoltarea lor personala si de mentalitate, Larisa Cristea este sociolog, educator specializat si mama.

Cu experienta de peste 7 ani in voluntariat, fondator ONG Inapoi Acasa si implicare in proiecte sociale, ajuta oamenii din jur sa fie mai constienti de capacitatile si puterea pe care le au in ei in a-si atinge obiectivele si sa duca mai departe obiceiuri de viata sanatoase.

Sustine ateliere anti-bullying in scolile din Romania, colaboreaza cu editorialul Jurnal de Estetica si lucreaza in cercetare de piata, ajutand brandurile sa isi inteleaga publicul si consumatorii mai bine.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Declarații belicoase făcute de sora dictatorului din Coreea de Nord. "Vom continua să construim o putere militară copleşitoare"

Puternica soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a declarat că ţara va continua să construiască o putere militară copleşitoare, cea mai puternică, pentru a-şi proteja...

Fostul președinte al Rusiei, după ajutorul dat de SUA Ucrainei: ”Un vot al nenorociților veseli”

Cu o situație pe frontul contra invadatorilor ruși tot mai dificilă și mai vulnerabilă, Ucraina a primit sâmbătă seara, 20 aprilie, și o veste bună. Camera Reprezentanților din Congresul...