Câtă încredere mai au românii în Armată? Cum stăm cu apărarea națională a României

Autor: Hari Bucur Marcu - Expert international in materia apararii nationale
Marti, 29 Martie 2022, ora 14:20
4985 citiri

Azi nu mai am de unde să aflu (nu se mai fac sondaje de opinie oneste de mulți ani, la noi), dar pe vremea când aveam de unde, aflam că Armata se bucura de cea mai mare încredere, în rândul populației.

Cea mai mare, comparativ cu ce? Aici era prima nedumerire, că cică cu „instituțiile”. Care instituții? Ale statului? Nu cred, pentru că era trecută acolo, pe locul 2, Biserica Ortodoxă Română. Deci, ar fi fost un clasament al instituțiilor în general?

Nimeni nu a explicat vreodată chestia asta. Poate doar acum, interesându-ne noi mai atent despre ce e la est de România, ne-am putea da seama că aveam aceeași mentalitate cu rușii, cum că BOR ar fi parte a statului, dacă tot e parte a ființei naționale. Deci, se pune să fie inclusă și biserica între instituțiile statului, dacă e să fie întrebat omul simplu și needucat.

Important era însă că, mult sub Armată, care o vreme a fost singura „instituție” a statului care se bucura de o încredere pozitivă, adică mai mult de jumătate dintre respondenți mărturisind că au încredere în ea (de fapt, cam două treimi, iar în perioada pre-natală și a primei copilării în NATO chiar trei sferturi) se aflau deținătorii puterii executive (Guvernul), apoi autoritățile publice, Președintele României și, întotdeauna pe ultimul loc, deținătorii puterii legislative, adică Parlamentul României.

A fost o vreme, sub direcția lui George Maior, când Serviciul Român de Informații a avut un program coerent și bine asigurat cu resurse, de ridicare a încrederii populației naționale în această structură de securitate națională. Succesul programului fiind recunoscut în momentul în care, alături de Armată, dar semnificativ mai jos, SRI a trecut pragul de încredere pozitivă, din partea publicului intervievat.

Menționez aici acest aspect doar pentru a exemplifica că se poate ca o instituție a statului, când este interesată să aibă o imagine pozitivă, de încredere, în opinia publică națională, poate să obțină o asemenea imagine printr-o comunicare coerentă și continuă, asigurată cu resurse și executată pe o perioadă suficient de lungă de timp.

Ceea ce înseamnă că celelalte instituții ale statului, fie că le zicem deținătorii puterilor în stat (executivă, legislativă, judecătorească), fie le zicem autorități publice centrale și locale (ministerele, agențiile de stat și de ordine publică, consiliile județene, primăriile) ar fi putut să se bucure și ele de o încredere pozitivă în opinia publică națională, numai să fi vrut.

Dar „nu s-a vrut”. Pentru că nimănui nu i-a păsat și desigur nu îi pasă nici în zilele noastre ce încredere ar avea publicul național în vreun dintre instituțiile care îl guvernează și care îi determină bunăstarea, dacă nu chiar traiul sau viața.

De unde și o campanie susținută pe parcursul mai multor legislaturi, de discreditare a Armatei, ca să ajungă și această autoritate publică centrală în rândul celorlalte.

Discreditare coordonată la partide și efectuată prin toate cele trei puteri ale statului, sub supravegherea constituțională a președinților României.

Așa s-a ajuns ca toți șefii Apărării (ai Statului Major General, cum i se zicea la vremea lor) să fie anchetați, să fie judecați și o bună parte dintre ei să fie condamnați, cu executare sau fără executarea pedepsei în pușcărie, după caz. În general pentru inexactități de decizie privind vreo două terenuri ori ceva fier vechi, sau pentru o locuință de serviciu cumpărată la preț redus, cum făcuseră milioanele de români, cu câțiva ani mai devreme, când au devenit din chiriași proprietari pe doi lei (un apartament la bloc costând cam trei-patru salarii medii), dar care nu fuseseră în fruntea Armatei.

Așa s-a ajuns ca Oprea Gabriel să fie făcut ministru al Apărării și apoi vicepremier pentru „securitate națională”, concomitent cu înființarea unei „academii de studii de securitate” și mai ales cu înființarea unor fabrici de doctorate, în care s-au compromis practic toți generalii sau viitorii generali. Oprea a fost cel care a avansat în grad aiurea, care a bulversat sistemul de pensii militare de stat doar pentru a-și finanța membri de partid, care a indus în mentalul colectiv național că aceste pensii ar fi „speciale” și le-a amestecat cu cele ale polițiștilor, magistraților și altor categorii demilitarizate în activitate și remilitarizate la pensie.

Doar pentru ca Armata să fie arătată cu degetul. Pentru că devenise o afacere de partid.

Și pentru că Armata are peste două duzini de generali cu 4 stele pe fiecare umăr, la o populație activă de 70.000 și la una în rezervă de nici atât. Plus sute de generali cu mai puține stele, cât să se facă de un batalion de luptători.

Și pentru doctoratele în „științe militare și informații”, adică în materii de studiu fără valoare de domenii sau științe în care să se poată investiga ceva științific, la nivel post-universitar.

Și pentru că și-a transformat forța luptătoare în forță de mercenari, care ar umbla doar după bani (chiar și când merg în operații în străinătate) și care nu ar mai avea nici onoare și nici demnitate de militari cu adevărat profesioniști.

Și pentru că militarii au armamente învechite moral. Și așa mai departe.

Dar Oprea nu a fost un caz singular. De la el încoace (cu excepția lui Cornel Dobrițoiu, care a fost repede schimbat, de cum s-a apucat să se uite în hârtiile lăsate de Oprea prin birou) toți miniștri Apărării Naționale au fost numiți fie de el, fie la recomandarea lui, fie fac parte din mafiile croite de Oprea în domeniul „securității naționale”.

Miniștri care au amânat ori au bulversat an de an bugetele de apărare națională, astfel încât chestia cu 2 la sută din PIB să fie doar o glumă pe hârtie, atât în ceea ce privește cheltuielile de înzestrare, de asigurare logistică, cât și în ceea ce privește cheltuielile de personal.

Miniștri care au patronat desființarea de facto a comunicării publice în Armata României.

Apoi, în parlamentele alese de 14 ani încoace, comisiile de apărare au fost populate doar cu clienți ai „colegiilor” de apărare, informații și ordine publică (de preferat toate trei la câte un parlamentar), care nici măcar nu au vrut să afle ce sunt ălea controlul și supravegherea democratice ale forțelor armate, d-apoi să facă așa ceva, pe timpul mandatelor primite de la public (de fapt, de la partid).

Adică, niște analfabeți funcționali în materia apărării naționale, aleși pe sprânceană după nivelul de subinteligență și de compromitere intelectuală, dacă nu chiar de impostură academică, a căror singură grijă a fost ca nu cumva Armata României să poată genera câtă putere militară i-ar trebui națiunii române, pentru apărarea comună, dar și pentru promovarea intereselor și aspirațiilor naționale, între aliați și în Lume.

Toate astea doar-doar imaginea Armatei în ochii opiniei publice naționale va fi redusă la nivelul celorlalte „instituții ale statului”.

Iar când au văzut că nu reușesc, au aranjat ca măcar să nu se mai facă sondaje de opinie cu întrebarea stupidă „câtă încredere aveți în...”

Am scris toate astea de mai sus doar pentru că mă tot întreabă lumea cum e cu apărarea asta națională a României? Suntem noi oare pregătiți pentru a face față unui război, cum este cel cu care ne amenință zilnic Federația Rusă, de cinci săptămâni încoace? Avem tot ce ne trebuie pentru apărarea comună, în cadrul NATO? Vom face și noi ca ucrainenii?

Întrebări la care eu am ori un răspuns în sensul celor de mai sus, ori răspund nepoliticos cu o întrebare: de ce nu vă adresați direct responsabililor de apărarea națională? Că ei ar trebui să știe cel mai bine.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB

Conferința de la Paris: Soldați occidentali pentru Ucraina?
Conferința de la Paris: Soldați occidentali pentru Ucraina?
Președintele francez nu exclude desfășurarea de soldați occidentali în Ucraina. Afirmațiile sale au declanșat controverse între aliați. Germania se opune categoric. Bernd Riegert...
Joe Biden respinge ferm trimiterea unor trupe în Ucraina. Ce a cerut urgent, în schimb, liderul american
Joe Biden respinge ferm trimiterea unor trupe în Ucraina. Ce a cerut urgent, în schimb, liderul american
Statele Unite nu vor trimite trupe combatante în Ucraina, a precizat marţi, 27 februarie, Casa Albă, după ce în ziua precedentă preşedintele francez Emmanuel Macron a sugerat o posibilă...
#armata, #biserica, #incredere institutii, #razboi Ucraina, #Maior , #Razboi Ucraina