Moartea autorității politice. Naționalismul populist, internaționalismul liberal și rezultatele dezastruoase taxate de alegători ANALIZĂ

Trăim în epoca omului puternic sau a omului slab? Politica în secolul 21 a fost definită până acum printr-o îndepărtare globală de la liberalism, oricare ar fi acesta, și către autoritarism – Xi în China, Putin în Rusia, Erdogan în Turcia, Modi în India, Orban în Ungaria, Bolsonaro în Brazilia și Duterte în Filipine. În anii 2020, însă, în presupusele democrații mai avansate, laitmotivul politic a fost unul al conducerii slabe și eșuate, se arată într-o analiză a publicației The Spectator.

Boris Johnson este adesea acuzat că este un dictator aspirant – un egocentrist disperat să-și atingă fantezia de „rege al lumii” din copilărie. Asta nu pare să meargă prea bine. Săptămâna trecută, el a rugat partidul său să-l susțină într-un vot de încredere. 41 la sută dintre parlamentarii conservatori au ignorat pledoaria. La fel ca Theresa May înaintea lui, Johnson a supraviețuit votului – dar percepția larg răspândită acum este că conducerea sa atârnă de un fir de păr. Pentru a-și menține în viață mandatul de premier, un prim-ministru cu o majoritate de 80 de locuri trebuie acum să perie facțiunile conservatoare pe care anterior le-a considerat 100% cucerite. Marele rebel al politicii britanice a fost îmblânzit în principal pentru că a încălcat acele reguli meschine de lockdown, pe care le-a introdus pentru muritorii de rând, notează Freddy Gray în The Spectator.

În America, autoritatea lui Joe Biden este complet pe ducă. Săptămâna aceasta, Alexandria Ocasio-Cortez, vedeta aripii progresiste a Partidului Democrat, a zâmbit la CNN, refuzând să confirme că îl va sprijini pe președinte la alegerile din 2024.

Este ușor de înțeles de ce este reticentă. Cifrele sondajelor lui Biden continuă să se înrăutățească: în prezent are un scor de aprobare privind locurile de muncă de 39% (în aceeași etapă a președinției sale, Donald Trump avea 44%). Dacă, așa cum se așteaptă toată lumea, democrații vor fi zdrobiți la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie, o majoritate republicană din Congres ar putea foarte bine să-l pună sub acuzare pe comandantul șef democrat, ca răzbunare pentru cele două acțiuni similare față de Trump. Demiterea poate deveni în curând norma pentru orice președinte ai cărui oponenți controlează Camera Reprezentanților.

Între timp, guvernele Spaniei și Olandei au ambele probleme serioase din cauza acuzațiilor de hacking la nivel înalt. În Suedia, săptămâna trecută, prim-ministrul Magdalena Andersson, criticată pentru eșecul ei de a aborda infracțiunile legate de imigrație, a supraviețuit la mustață unui vot de neîncredere.

Canada și Noua Zeelandă, cu Justin Trudeau, respectiv Jacinda Ardern, păreau să aibă la conducere doi centriști telegenici care ar putea contracara tendința globală anti-politică. Justin și Jacinda (care par în relații amicale) tind să primească o acoperire media internațională extrem de favorabilă. Amândoi au beneficiat de popularitatea inițială a blocajelor draconice de Covid. Nici unul nu se află într-o poziție atât de puternică acum. Trudeau a fost reales fără majoritate în septembrie. La începutul acestei luni, la alegerile provinciale din Ontario, partidul său liberal a câștigat doar opt din 124 de locuri.

Germania și Israelul au petrecut cea mai mare parte a acestui secol dominate de o singură personalitate politică. Cancelaria Angelei Merkel a durat 16 ani; Cea mai recentă perioadă a lui Benjamin Netanyahu ca prim-ministru a durat 12. Dar Angela și Bibi au fost acum înlocuiți de coaliții slabe. Noul cancelar german Olaf Scholz are un rating de aprobare de doar 30%. Partidul său social-democrat a coborât pe locul trei în sondaje. Coaliția dreapta-stânga a Israelului pare în pragul colapsului, iar Netanyahu plănuiește o nouă revenire.

Italia a organizat recent alegeri locale. Partidul postfascist Frații Italiei s-a descurcat foarte bine. Italia este un caz ciudat, totuși. Mario Draghi, încă un alt fost tehnocrat al UE care servește în prezent ca prim-ministru neales, se bucură de un nivel de aprobare surprinzător de ridicat (deși în scădere), de 55%. Asta ar putea fi pentru că a reușit să proiecteze un sentiment de control ca răspuns la pandemie. Sau s-ar putea că, în aceste zile ciudat de antidemocratice, oamenilor tind să le placă conducătorii pe care nu i-au ales.

Cu toate acestea, la alegerile de anul viitor, guvernul de unitate națională de urgență al lui Draghi urmează să fie înlocuit – probabil, în situația în care stau lucrurile, de coaliția ascendentă de dreapta a Fraților, Liga Nordului și Forza Italia.

Pentru eurofilii de centru-stânga, ultima și cea mai bună speranță a ordinului „bazat pe reguli” este președintele francez Emmanuel Macron, care tocmai a câștigat realegerea cu ușurință. Totuși, Macron a avut o perioadă dureroasă recent: în primul tur de scrutin de duminică al Adunării, a avut rezultate mai proaste decât orice președinte francez de la Jacques Chirac în 1997, subliniază The Spectator. Noua alianță de extremă stânga a Franței, NUPES, condusă de admirabilul Jean-Luc Mélenchon, ar putea acum să-l împiedice pe președinte în al doilea mandat. Confruntat cu o legislatură obstructivă, soluția lui Macron ar putea fi o serie de „adunări cetățenești” alese cu atenție, care să dea aspectul de aprobare democratică agendei sale legislative – o mișcare dictatorială clasică care ar fi denunțată cu groază în întreaga lume dacă ar fi sugerată de o aripă populistă.

Macron ar putea evita o jenă suplimentară în turul doi al alegerilor parlamentare, dacă va putea duce cu succes un alt "proiect frică”. A funcționat pentru el la concursul prezidențial. Oricât de nepopular este, Macron a fost pe bună dreptate încrezător că o majoritate puternică a francezilor o va respinge, pentru a treia oară, pe naționalista Marine Le Pen. În zilele următoare, el va încerca să-i aducă pe moderații francezi, precum și pe cei care nu l-ar sprijini niciodată, dar sunt suficient de bogați pentru a se teme de obiectivele redistribuționiste ale extremistului de stânga Mélenchon.

Se numește factorul „frica de ceva mai rău”. Sunt lucruri puternice. Suntem în mijlocul unei lupte democratice la nivel mondial între naționalismul populist și internaționalismul liberal. Cu toate acestea, în Marea Britanie, America, Italia și Franța, pentru a numi doar patru, niciuna dintre mișcări nu pare capabilă să susțină majoritățile democratice. Prin urmare, politica democratică devine din ce în ce mai negativă. Candidații câștigă, nu pentru cine sunt și pentru ce reprezintă; mai degrabă, este cine nu sunt și împotriva a ce se opun. Macron nu e Le Pen. Johnson nu era Corbyn. Biden nu e Trump. Trump nu e Hillary Clinton.

Rezultatul este ceea ce academicianul american Michael Lind a numit „turbo-paralizie”. „Este posibil să fim blocați într-un conflict prelungit între un sistem vechi care nu poate fi recreat și un sistem nou care nu poate fi încă construit”, a scris el. „Este posibil să fim nevoiți să suportăm ani de activitate fără acțiune și mișcare fără mișcare”.

Nu este o mare revelație să spunem că ne confruntăm cu o criză în conducerea democratică, dar este ușor să uităm cât de profundă și răspândită este problema, subliniază sursa citată. Putregaiul a început cu mult înainte ca Covid-ul să-și crească vârfurile urâte de proteine. S-a dezvoltat după eșecul războiului împotriva terorii de la mijlocul anilor 2000 și în criza financiară din 2008, ambele epuizând încrederea dintre mase și elite.

Peste tot, o mânie incipientă cu privire la costurile mari ale blocajelor se intensifică. Vedem o furie din ce în ce mai mare cu privire la milioanele de copii care se luptă să-și recupereze educația, precum și un nihilism post-Covid care se profilează. Crimele violente continuă să crească în orașele din întreaga lume dezvoltată.

Inflația rupe țesăturile noastre sociale și politice. Liderii occidentali sunt dornici să dea vina pentru creșterea costului vieții pe războiul din Ucraina. Dar alegătorii sunt consumatori și știm cu toții că prețurile au început să crească cu mult înainte de începerea „creșterii prețurilor lui Putin”.

În Marea Britanie, America, Canada, Italia, Germania, Suedia, Spania și Țările de Jos, rata inflației este acum între 6 și 9%. Nivelul de trai este în declin rapid. Nu este o coincidență că guvernele tuturor acestor țări se află acum sub o presiune puternică. Ultima dată când lumea democratică s-a confruntat cu o spirală inflaționistă atât de abruptă a fost în anii 1970. Acel deceniu a cunoscut o volatilitate similară în viața politică. America a avut patru președinți diferiți din ianuarie 1972 până în ianuarie 1981. Marea Britanie a avut patru alegeri generale în anii 1970 și patru premieri diferiți.

Este la fel de evident, însă, că oamenii puternici autoritari sunt și mai puțin abili în combaterea inflației. În Turcia lui Erdogan, rata inflației a atins un nivel catastrofal de 73% . În Brazilia lui Bolsonaro, este de 12 la sută; în Rusia lui Putin, 17 la sută.

Niciun lider nu se aștepta la o inflație atât de drastică. Politicienii au crezut că pot împrumuta sume nelimitate de bani cu impunitate și au crezut că, într-un fel, economiile vor reveni la normal odată ce pandemia se va termina. Acum află că au greșit. Opțiunile pentru guverne sunt fie să crească taxele, fie să reducă costurile. Ambele sunt dureroase și nepopulare. „Avem nevoie de o iarnă pentru a ajunge la primăvară”, a spus un membru senior al cabinetului britanic.

Lumea democratică pare blocată – sau turbo-paralizată – se învârte rapid de la o criză la alta, dar nu merge nicăieri.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...