O extraordinara lectie de viata si austeritate (Opinii)

Guvernul italian a adoptat o serie de masuri de austeritate la sfarsitul saptamanii trecute, printre care cea mai importanta reforma sistemului de pensii.

Masurile nu sunt nici pe departe la fel de dure precum cele impuse in Romania la mijlocul lui 2010, insa italienii au iesit cu milioanele in strada, au protestat, au blocat intreg sistemul bugetar si si-au manifestat profunda nemultumire fata de "atrocitatea" pe care sunt nevoiti sa o traiasca.

Comparativ cu duritatea si impactul taierilor bugetare din Romania, masurile si reformele adoptate in Italia de catre Guvernul Monti par un alint, cel mult o avertizare ca vremurile nu mai sunt ce-au fost. Si totusi. Ministrul Afacerilor Sociale, Elsa Fornero, a izbucnit in lacrimi cand le-a anuntat. In timp ce explica esenta reformei pensiilor, cresterea varstei de pensionare si a numarului anilor de cotizare, femeia nu a mai rezistat si a izbucnit in lacrimi.

Momentul este autentic pana la lacrimi si de cealalta parte, a celor afectati, intrucat exprima foarte clar empatia si solidaritatea ministrului cu poporul italian care trebuie sa treaca prin asa ceva.

Cine vede inregistrarea nu are cum sa nu isi dea seama ca lacrimile nu ascund nicio ipocrizie, niciun joc populist sau electoral. Ele sunt pornite dintr-o durere sincera si o ingrijorare reala fata de viitorul incert si de soarta conationalilor sai.

Comparati aceste lacrimi, contextul si autenticitatea lor, cu lacrimile varsate pe meleaguri mioritice. Sau cu modul in care aici s-au facut prezentarile si introducerile masurilor de austeritate. Cu cinismul de zi de zi al guvernantilor care propovaduiesc eliberarea pe cale naturala a sistemului bugetar si de pensii, cu sadismul alor nostri care isi trimit conationalii care nu mai au din ce trai sa plece in pribegie, in exil, ca sa poata supravietui. Ori sa isi mai caute atatea joburi cate i-ar permite sa nu moara de foame.

Comparati cu lacrimile varsate de Basescu Traian numai cand nu trebuie si oricum doar in momente politice. Presedintele nostru este recunoscut sa isi umezeste ochii relativ usor si isi ineaca glasul repede in noduri de emotie. Insa Traian Basescu a bocit langa Stolojan, in campanie electorala, cand trebuia sa convinga electoratul, si a scrasnit din dinti cinic si fara nicio emotie cand a anuntat taierile bugetare de o duritate inca neegalata nicaieri pe glob.

Va mai aduceti aminte de chipul lui Traian Basescu din dupa-amiaza zilei de 6 mai 2010, cand le-a transmis tuturor bugetarilor ca le taie 25% din salarii si pensionarilor 15% din venituri? Unde era empatia si solidaritatea, intelegerea pentru durerea pe care o vor resimti unii si mai ales piosenia in fata oamenilor carora cu doar cateva luni in urma le jurasei ca nu te vei atinge nici de pensiile si nici de salariile lor?

Traian Basescu a bocit insa in campanie, atunci cand flutura steagul mincinos si povestea amintiri de pe vapor, cand se jura ca adormea cu el in suflet si se trezea cu el in mana. Atunci a plans si a promis ca nu se va atinge de pensii si salarii. Cand minciuna s-a tradat singura, presedintele s-a incrancenat atat de rau pe poporul sau, ca si cum romanii erau vinovati ca tara e condusa prost, incat i-a acuzat apoi de toate relele pamantului.

Ca sunt puturosi, lenesi, cheltuitori, hoti, corupti si i-a trimis la munca in strainatate daca vor sa traiasca bine.

Comparati masuri de austeritate, modul in care ele au fost anuntate, contextul economic si, nu in cele din urma, modul in care ele au fost receptate de populatie. Veti intelege mai bine de ce suntem unde suntem in prezent.