"Draga tata, ar trebui sa te cruti. A lucra in doua servicii e o mare greseala. Atata zel intr-o tara de chiulangii mi se pare inexplicabil" - astfel isi sfatuia Cioran, din Franta, tatal ramas in tara. Trebuie sa recunoastem ca exista in Romania un cult al lenei si al delasarii ridicat aproape la rang de religie.
Literatura mai veche sau mai noua, vorbele ramase din batrani, obiceiurile si sarbatorile, insasi filosofia ce concentreaza esenta noastra - toate exprima intr-o forma sau alta un fatalism ancestral invelit perfect intr-o crusta groasa de lene si fuga de munca.
Orice generalizare a unei tendinte existenta in randul unui popor este nedreapta, pentru ca nu exista calitati intrinseci ale unei natiuni. Anumite trasaturi specifice, chiar daca sunt foarte vizibile si des intalnite la o majoritate extrem de larga, nu exprima o proprietate (sau mai degrba un defect) genetica, infipta adanc in esenta unui popor. In fapt, e foarte dificil de spus daca exista o "esenta" a unei natiuni.
Dincolo insa de aceste consideratii, mai mult sau mai putin adevarate, atunci cand ne gandim la esenta poporului roman, primul lucru care ne vine in minte cand vrem sa il definim intr-o singura idee este starea lui de contemplare fatalista a vietii.
Daca peste aceasta imagine mai adaugam si urmatoarea cea mai cunoscuta descriere a romanului - "descurcaret si smecher, care vrea sa fenteze orice problema ar avea prin orice mijloace" - atunci avem in sfarsit un tablou complet al tarii in care traim cu totii. "Asa ne-a lasat Dumnezeu" si "asa a fost sa fie", ca si opusul lor "n-a fost sa fie" reprezinta esenta noastra la care apelam intotdeuna in situatii critice.
Acum sa nu ne mai miram ca pana si presedintele cade in aceeasi capcana si, urcandu-se pe un piedestal, isi critica de undeva de sus intreg poporul ca fiind lenes, inapoiat si vinovat ca se impotriveste modernizarii si reformarii lui si a statului.
Ca si cum nu ar fi facut parte pana acum din acest popor, ca si cum ar fi venit ieri in functie sau s-ar fi nascut astazi in Romania, Traian Basescu isi dojeneste propria natiune ca are performante limitate si, din aceasta cauza, sa nu mai aiba asteptari deloc din partea statului. De fapt, pana nu pune osul la munca, sa isi ia gandul cu totul de la statul social care se presupune ca ar trebui sa il sprijine.
"Cum poti sa faci un stat social daca economia, si chiar poporul, are performante limitate? Ma refer la un lucru simplu: cand vom invata ca trebuie sa muncim opt ore, cand vom invata sa nu mai lasam trei milioane de hectare nemuncite, ca nu vin ministrii sa cultive pamantul. Cand vom invata ca decat sa stam la carciuma satului mai bine ma duc si bag plugul in hectarul jumatate din spatele casei? Trebuie sa hotaram sa fim performanti!" - aceasta este filosofia de viata si politica a sefului statului, Traian Basescu.
Nu este prima oara cand o exprima. In decembrie 2010, acelasi presedinte ne avertiza sa ne luam gandul de la statul social, ca acesta a existat doar pe vremea comunismului.
Ca presedintele nu poate sa faca diferenta dintre comunism si stat social ne-am lamurit de atunci. Ca o stie, dar pentru ca trebuie sa explice esecul acestei guvernari cumva, este iarasi o alta problema. Insa daca seful statului gandeste ca romanii pur si simplu stau cu burta la soare si cu sticla in fata prin carciumi, in loc sa isi munceasca pamantul sau ca se duc opt ore la birou ca sa bea cafele si sa discute politica, inseamna ca s-a rupt cu totul de realitatile care ne inconjoara si ar trebui sa ne facem griji uriase pentru capacitatea domniei sale de a conduce o tara despre care nu cunoaste mai nimic.
Medicii parasesc sistemul de sanatate pe capete si pleaca in strainatate unde sunt mai bine platiti tocmai pentru ca vor sa munceasca si sa castige mai mult, sa isi faca o viata mai buna. La fel si profesorii. In realitate, si taranii isi lasa ogoarele si fug in Spania sau in Italia sa culeaga capsuni sau sa trudeasca in constructii taman pentru ca acolo sunt platiti decent si mult mai bine decat in tara, chiar daca pentru asta stiu prea bine ca se vor speti muncind peste 10 ore pe zi. Macar aceste realitati ar fi trebuit sa fie cunoscute si interpretate corect de catre presedinte.
Insa recunoasterea acestui adevar i-ar fi subrezit falsa idee de care se foloseste pentru a-si condamna poporul si a lua apararea incompetentilor din Guvern care nu au fost in stare sa faca un stat eficient si profitabil, pentru ca au lasat clientela de partid sa-l suga de bani pana la ultimul leu, iar astazi ne-am trezit ca suntem falimentari. O boala veche de 21 de ani, dar pe care Traian Basescu s-a jurat, in 2004, ca o va starpi, intuind probabil corect atunci ca aceasta este cauza adevarata a incapacitatii noastre de a prospera. Ce s-a intamplat de atunci si pana acum?
Un singur lucru. Coruptia a prosperat, sistemul mafiot si ticalosit s-a dezvoltat, iar astazi si-a dat mana intr-o armonie perfecta cu incompetenta profesionala a celor care ne conduc pentru a produce un dezastru pe care vor sa il prezinte ca fiind reforma si modernizarea statului.
Atat timp cat statul, prin guvernantii sai, nu elaboreaza parghiile si conditiile necesare dezvoltarii economice si sociale, atat timp cat el nu respecta propriile legi si actioneaza dupa politici haotice, sa nu mai mire pe nimeni ca, intr-un viitor oarecare, toti cetatenii sai il vor abandona si il vor parasi definitiv.
Sa nu ne mai miram, asadar, ca Traian Basescu vorbeste ca si cum pana acum nu ar fi trait in aceasta tara si nu si-ar cunoaste propriul popor. Poate ca desi a locuit aici, nu a trait niciodata cu adevarat printre romani, ci doar printre slugi.
"Pentru mine nu este o supriza schimbarea atitudinii fata de mine, atat timp cat oamenii nu accepta sa traiasca intr-o Romanie moderna. O Romanie moderna inseamna o Romanie pe care nu o fac 15 ministri, ci o fac 22 de milioane de romani. Eu astazi sunt, maine nu mai sunt presedinte, depinde de romani cum vor sa aiba tara".
Da, domnule presedinte, dar poate ca 22 de milioane de romani au realizat ca toti cei 15 ministri si premierul fac totul pentru a nu trai intr-o Romanie moderna cu totii, ci doar unii care sunt apropiati si cunoscuti lor.