În civilizația rurală de pe toate continentele, ba chiar și din arhipelaguri, vom întâlni bătăușul satului.
Printre caracteristicile universale ale bătăușului satului sunt că acesta și-a căpătat renumele bătându-se mai degrabă cu câte unul mai slab decât el, precum și că, deși nu e neapărat sărac, bătăușul satului este un leneș și un risipitor de avere pe care a moștenit-o fără merit.
În general, bătăușul satului trăiește din renumele de bătăuș al satului. Adică, el nu trebuie să se bată în fiecare zi cu cineva, ca să își mențină eticheta. Tot ce trebuie să facă el în fiecare zi este să își confirme că este credibil, în ochii sătenilor. Așa că azi îl face pe unul să îi dea de băut pe gratis, doar uitându-se urât la el, mâine îl face pe altul să îi dea toporul lui, pe care uită să îl mai returneze, doar amenințând că îi rupe gardul și așa mai departe.
Bogații și capii satului nu se asociază cu bătăușul satului decât atât cât au nevoie de el, ca să își regleze conturi între ei. Ceea ce îl face pe bătăușul satului să se creadă membru al elitei, de băgat în seamă ce e el.
Cu siguranță însă nimeni nu se gândește nici pe departe măcar să îl pună pe bătăușul satului polițist, ori să îl aleagă primar. De ce nu? Deoarece bătăușul satului este evident imoral.
Nu are niciun respect față de regulă, față de normele de comportament ale satului, nu are bun simț și nu are nicio rușine. Așa că nimeni nu îl poate face pe bătăușul satului să facă ceva folositor în sat, în mod constant și previzibil, altceva decât să fie mereu gata să intre în bătăile care se mai iscă prin sat, de partea celui care îi dă mai multă atenție.
Atâta vreme cât bătăușul satului nu se pune cu tot satul, ci se bate în parte cu câte unul sau altul, din când în când, după care îl lasă în pace, să își aline durerile și să își repare gardul, bătăușul satului e tolerat în sat. Nu îl dă nimeni afară, nu îi dă nimeni foc la casă, nu îi ia nimeni orătăniile din ogradă. Toată lumea îl lasă în pace, că e mai simplu așa.
Nu mai țin minte, pentru că nici nu aveam de ce să o fac, care din bucățile de literatură proletcultistă românească a introdus ca personaj un asemenea tip de bătăuș al satului, care mai era și cel mai sărac om din satul acela și care, dacă tot era revoluție populară, s-a dus la primărie, a intrat peste primar și i-a cerut cheile și ștampila, după care l-a luat pe primar de guler și l-a dat afară din clădire, anunțând că, de acum înainte, el este primarul!
Așa se anunțau zorii unei lumi noi, în care cel mai violent este și cel mai capabil să conducă treburile satului. Desigur, modelul era unul sovietic, de unde venea și filonul proletculturii.
Lume care nu a ținut mult, că nu avea cum să țină, în condițiile în care era o lume cu valorile răsturnate, atunci când nu erau pur și simplu negate, cu regulile, normele, cutumele și tradițiile bulversate de exercitarea chefului celui mai tare și de lipsa de respect față de domnia legii, o lume a nemeritului și a imposturii.
Dar o lume care a avut atracția ei pentru cei a căror singură calitate era și este forța brută, augmentată de predispoziția manifestă pentru folosirea ei nejustificată, sau măcar pentru amenințarea cu folosirea ei, în relațiile cu semenii.
Și asta nu doar pentru dobândirea de avantaje materiale, ci și pentru dobândirea de prestigiu. Adică, o lume a cărei atracție era că bătăușul satului devenea vedeta satului și chiar conducătorul satului. Toată lumea făcând ce zice el, ori o ia mama dracului de lume.
Ei bine, mai ales cei care nu au apucat să trăiască într-o asemenea lume sunt astăzi vrăjiți de atracția ierarhizării pe criterii de putere brută și brutală. Mai ales când această putere îți aduce și prestigiu.
Doar că esența aceste lumi este dată de caracteristicile principale ale bătăușului satului: e puternic doar față de cei slabi, e leneș, risipitor, arțăgos și incapabil să ofere vreo viziune, conducere sau mai binele, altele decât cele legate de refacerea prestigiului celui mai brutal și mai barbar.
Și cine ar vrea de fapt să trăiască într-o asemenea lume?
Nimeni, veți răspunde dumneavoastră. Probabil nimeni, zic eu. Dar ce ne facem cu cei care află că nu voiau să trăiască într-o asemenea lume abia după ce au pus umărul la edificarea ei?
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.