Cazul atipic al ultrașilor din Belarus: în același timp naționaliști și anti-Lukașenko. Minskul autoritar nu reușește să-i controleze

Dincolo de camaraderie, ultrașii din Belarus reprezintă pentru unii un mijloc de a respinge statul polițienesc și simbolurile sale din epoca sovietică. Ostilitatea față de regimul Lukașenko este un numitor comun, extinzându-se peste spectrul ideologic.

Ultrașii din Partizan Minsk, de exemplu, se opun cu fermitate regimului, chiar dacă convingerile lor anarhiste îi fac ieșiți din comun pe scena în mare parte naționalistă. „Nu este un secret pentru nimeni că fanii fotbalului din Belarus sunt înclinați spre dreapta, deoarece este o formă de protest”, a spus Zmicier Mickiewicz, fanul echipei Slavia. „Oriunde ești înconjurat de Lenin și Stalin, de seceri și ciocane și toate porcăriile alea, așa că tinerii aleg ceva diametral opus”. Când echipele lor joacă în străinătate, ultrașii scot adesea fostul steag alb-roșu al Belarusului, interzis efectiv în țară și simbol al opoziției democratice față de regimul Lukașenko.

Mickiewicz îi vede pe ultrași în termeni istorici măreți, ca pe niște eroi romantici care se răzvrătesc împotriva spiritului epocii. „Cine a extins civilizația occidentală și i-a permis să se dezvolte? Erau aventurieri precum Columb și Magellan, care nu puteau sta acasă”. Mickiewicz însuși a fugit la Varșovia după ce a fost amenințat cu urmărirea penală pentru că a distribuit online imagini cu protestele din 2020. El este angajat în prezent ca prezentator de știri la Belsat, canalul belarus al postului de stat polonez.

O amenințare pentru ordinea publică

Îndelung precaut față de ultrași, regimul a început să strângă șuruburile după decembrie 2010, când, într-un model familiar, pretenția lui Lukașenko de a câștiga alegeri discreditate a provocat proteste de stradă. Reprimarea care a urmat a vizat toate rezervoarele suspectate de disidență, de la sectorul ONG la mass-media independentă – și ultrași. Regulile stadionului au fost înăsprite: cagulele au fost interzise, ​​iar bannerele necesitau aprobarea prealabilă din partea poliției. Obișnuiți să joace după propriile reguli, ultrașii s-au supărat din cauza noilor restricții. Mulți și-au abandonat tribunele tradiționale de pe stadion, alegând în schimb să se împrăștie în mulțimea principală. „Suporterii din sectorul nostru ar fi interziși de poliție”, a spus Aleksander Morozov. „Cum ar trebui să mă uit la meci în timp ce sunt urmărit de ofițerii OMON (n.r. poliția antirevoltă)?”

Cu înclinația lor spre certuri în masă și bătăi, ultrașii pot reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice sub orice formă de guvernare, scrie Balkan Insight. Cu toate acestea, în regimurile autoritare, aceștia constituie și un risc politic. Tendințele lor de clan și legăturile ocazionale cu lumea interlopă îi fac unul dintre puținele elemente ale societății care se află în afara controlului statului. Pentru un regim precum cel al lui Lukașenko, exista riscul ca grupuri mici, dar indisciplinate de ultrași să poată instiga o insurecție mai largă.

Guvernele autoritare din alte părți îi controlează și îi cooptează pe ultrași. În Serbia lui Slobodan Miloșevici, huliganii Steaua Roșie din Belgrad au primit arme, uniforme și ordine să comită crime în masă în Bosnia și Kosovo. În Rusia lui Vladimir Putin, huligani de extremă dreapta au fost recrutați pentru luptă în estul Ucrainei și ca mușchi pentru a intimida oponenții interni ai regimului.

Dar au existat puține șanse ca Lukașenko să folosească ultrași din Belarus al căror naționalism anti-rus este în contradicție cu orientarea pro-Moscova a regimului. „În calitate de naționaliști, ultrașii (n.r. belruși) sunt, de asemenea, în mod paradoxal anti-stat”, a spus Przemyslaw Nosal, sociolog la Universitatea Adam Mickiewicz din Poznan, vestul Poloniei.

Evenimentele ulterioare din Ucraina au confirmat că ultrașii erau o amenințare pentru regimurile din regiune, susținute de Rusia. În 2014, săptămâni de proteste violente centrate pe Piața Maidan din Kiev aveau să culmineze cu răsturnarea unui guvern care a încheiat un acord cu Bruxellesul în defavoarea unor legături mai strânse cu Kremlinul. Versați în lupte de stradă, ultrașii ucraineni s-au alăturat luptei. Au lăsat deoparte rivalitățile între cluburi și au creat un front care s-a luptat cu poliția și i-a apărat pe protestatari. Când Rusia a răspuns „răscoalei Maidan”, susținând separatiștii înarmați din regiunea Donbas, ultrașii s-au înscris pentru a lupta împotriva lor. Mulți s-au alăturat grupărilor paramilitare de extremă-dreapta care au fost reunite pentru a sprijini armata Ucrainei.

Cea mai cunoscută dintre aceste grupări, Batalionul Azov, și-a atras primii recruți dintr-o rețea de ultrași legați de clubul de fotbal Metalist Kharkiv. Grupul a atras, de asemenea, neonaziști și adepți ai supremației albilor, din întreaga regiune. Regimul lui Putin și-a descris în mod constant dușmanii din Ucraina ca fiind naziști – o afirmație care ocolește propria sa folosire a neonaziştilor pe câmpul de luptă și în plan intern, făcând, în același timp, apel la amintirile colective ale rolului Rusiei în cel de-Al Doilea Război Mondial. În 2014, luptătorii Azov au fost lăudați de Kiev pentru că au preluat orașul-port Mariupol de la separatiștii susținuți de ruși. În 2022, succesorii lor făceau parte dintr-o forță care a rezistat unui asediu rusesc care a devastat orașul.

Mobilizarea generală a ultrașilor ucraineni în timpul „Maidanului” avea să inspire uimire peste granița cu Belarus, potrivit sursei citate. În 2014, suporterii BATE Borisov, dintr-un grup cunoscut sub numele de 23 BATE Ultras, au postat o poză pe rețelele de socializare cu un mesaj de susținere. „Rezistă, Ucraina! Suntem alături de voi”, scria pe bannerul lor, alături de steagul alb-roșu al Belarusului. Dar regimul lui Lukașenko urmărea și el, iar ultrașii s-au trezit curând încolțiți. „Mi-au ascultat telefonul”, a spus Aleksander Morozov, care făcea parte din grupul urmărit penal din cauza postării. „Acea fotografie ne-a costat pe noi trei 40 de zile de închisoare!”

Pedeapsa draconică pare să fi făcut parte dintr-un efort de a descuraja ultrașii să organizeze un „Maidan” la Minsk. După revolta din Ucraina, Lukașenko „a înțeles că fanii fotbalului trebuie izolați”, a spus Andrei, ultraș al Torpedo Minsk. Autoritățile din Belarus au lansat un atac pe mai multe direcții, țintindu-i pe ultrași cu operațiuni polițienești, procese, șantaj și propagandă.

În 2019, trei fani ai Torpedo Minsk au primit pedepse cuprinse între cinci și nouă ani pentru o încăierare după meci la o benzinărie în care nimeni nu a fost rănit grav. Fanii lui Dinamo Minsk primiseră pedepse de zece ani de închisoare pentru o luptă similară cu doi ani mai devreme. Un lider al ultrașilor de la Dinamo Minsk, cunoscut sub numele de Vitalik „Puma”, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru că a distribuit o reclamă pentru prezervative pe rețelele de socializare – instanța a etichetat-o ​​pornografie. Cazurile au fost mediatizate cu interes de presa de stat.

Statul „a întors cu pricepere discursul popular” împotriva ultrașilor, potrivit lui Radoslaw Kossakowski, expert în ultrași și șef al departamentului de sociologie de la Universitatea Gdansk din Polonia. „Fanii au fost legați de rapoarte despre diverse crime care nu sunt asociate cu activitatea lor de fotbal”, a spus el.

Perspectiva de a ispăși pedeapsa închisorii pentru contravenții minore a fost concepută ca un factor de descurajare pentru potențialii recruți ultraș, potrivit lui Zmicier Mickiewicz, fanul Slaviei. „Departamentele guvernamentale luptă pentru resurse”, a spus el. „De aceea inventează noi dușmani, pun mai mulți oameni în închisoare, intensifică represiunea.” Renumitul departament GUBOPiK al ministerului de interne, însărcinat nominal cu combaterea crimei organizate și a corupției, a fost de asemenea adus în discuție. „Ofițerii au început să meargă prin apartamentele fanilor proeminenți și să scoată nume la începutul sezonului”, a spus Mickiewicz. Mulți au fost șantajați cu Kompromat în stil sovietic – informații dăunătoare care ar putea fi folosite dacă refuzau să coopereze.

Mai mult, a existat o aprovizionare pregătită de dinainte de material incriminator. „Scena fanilor fotbalului este puternic infiltrată de poliție”, a spus Anna Dyner, politolog și expert în Belarus la think tank-ul din Varșovia Institutul Polonez de Afaceri Internaționale.

„Cei mai mulți participanți la meci au avut propriul dosar de poliție care putea fi folosit”. Cei care au ajuns în închisoare au fost adesea supuși la izolare și agresiuni. „A devenit obișnuit ca ultrașii să fie bătuți de două ori mai tare”, a spus Dyner. Grupurile pentru drepturile omului au documentat bătăi și torturi pe scară largă în detenție, inclusiv administrarea de șocuri electrice și folosirea bastoanelor pentru a viola deținuții.

Pandemia i-a împins împotriva lui Lukașenko

Reprimarea a fost eficientă. Hărțuiți și supravegheați, ultrașii din Belarus s-au dat înapoi de la a confrunta deschis regimul. Cu toate acestea, în 2020, gestionarea de către regim a pandemiei de coronavirus și alegerile prezidențiale au dus la ceva de neconceput: i-a determinat pe ultrași să se unească împotriva lui Lukașenko.

Când Europa a intrat în izolare, Belarus a rezistat oricăror măsuri pentru a reduce răspândirea virusului. În schimb, Lukașenko a respins temerile de infecție drept „psihoză” și a lăudat beneficiile pentru sănătate ale consumului de vodcă, ale conducerii de tractoare și ale vizitei la saună. Fabricile și birourile au rămas deschise, iar meciurile din sezonul de fotbal din Belarus au continuat conform programului. Drepturile de difuzare a jocurilor au fost preluate de rețele străine, disperate să satisfacă publicul care dorește sport în direct, iar timp de câteva săptămâni istorice, Belarus a avut cea mai vizionată premieră din Europa.

Ultrașii au fost însă alarmați de atitudinea blândă a guvernului față de pandemie. Suporterii echipelor rivale au trimis o scrisoare comună către federația de fotbal din Belarus, cerând suspendarea sezonului. Când cererea a fost ignorată, ultrașii au lansat un boicot: au încetat să se mai prezinte pe stadion. Abandonând arenele care i-au definit, ultrașii aveau să declare temporar că soarta națiunii contează mai mult.

După primul val de pandemie, pe fondul represiunii de către regim a protestelor din acea vară, ultrașii aveau să pună la îndoială moralitatea întoarcerii pe stadion. Conferau ei legitimitate unui stat polițienesc acceptând prezența puternică a poliției la jocuri? „Au fost discuții intense între liderii ultrașilor”, își amintește Aleksander Morozov, susținătorul BATE Borisov. „Cumpărând bilete și asistând la meciuri, dansam pe muzica poliției. Am întrebat dacă încă merită sau dacă ar trebui să renunțăm”.

În timp ce regimul vâna protestatari și disidenți, ultrașii au declarat un armistițiu. Fanii echipelor rivale, care odată se băteau între ei fără sens, au început să facă schimb de numere de telefon, urmărind să păstreze legătura și să țină evidența represiunii. Inevitabil, ultrași rivali au ajuns să se întâlnească în închisorile din Belarus. „În închisoare, nu contează ce culori porți”, a spus Morozov.

În exil, ultrașii operează o rețea de sprijin pentru familiile membrilor care au fugit în străinătate. Printre ei se numără soția și fiica lui Nikita Krivtsov, un ultraș de 28 de ani din Maladzyechna, un oraș de lângă Minsk. În timpul unui protest din 9 august 2020, Krivtsov s-a apropiat de poliția antirevoltă, ridicând steagul interzis alb-roșu al Belarusului în fața unei mulțimi încurajatoare. Trei zile mai târziu, a dispărut. Martorii au spus că a fost interogat de poliție, iar semnalul de la telefonul său mobil a ptutut fi urmărit până la un spital. Trupul său a fost găsit sprijinit de un copac, vânăt, umflat și cu un laț în jurul gâtului.

Autoritățile au spus că s-a sinucis, dar familia lui Krivtsov i-a acuzat de crimă. El ar fi unul dintre cei cel puțin 15 protestatari găsiți morți în circumstanțe suspecte după alegerile din 2020. „A fost un moment disperat”, a spus Aleksander Morozov, amintindu-și cum a auzit de moartea lui Krivtsov. „Ne-am întrebat: dacă azi este Nikita, voi fi eu mâine?”

Implicațiile pe termen lung ale armistițiului ultrașilor sunt incerte. Radoslaw Kossakowski de la Universitatea din Gdansk spune că astfel de acorduri „funcționează ca un comutator”: pacea tinde să fie „idealizată” în fața unui inamic comun, dar nu durează. Cu toate acestea, Przemyslaw Nosal, de la Universitatea Adam Mickiewicz, susține că acest armistițiu ar putea avea consecințe de durată, deoarece există acum o mică „mișcare” de ultrași angajați politic, care este conștientă de puterea sa colectivă.

Perla lui Hagi la primul gol în SUA. Americanii au plătit 3 milioane de dolari și l-au trimis în liga a treia!

Enes Sali a fost transferat de Farul în SUA pentru 3 milioane de dolari. Puștiul talentat de Farul a avut însă un debut ezitant dar iată că acum a reușit să și înscrie. FC Dallas l-a...

Veste mare pentru Real Madrid. Cine e fotbalistul care a revenit la antrenamente

Portarul Thibaut Courtois a reluat antrenamentele individuale cu Real Madrid mai devreme decât era prevăzut, la mai puţin de o lună după operaţia de menisc de pe 20 martie, informează...