Nu ascult manele

Nu imi plac manelele. Nu sunt fan al muzicii clasice. Si nici al muzicii populare. Muzica de petrecere de la nunti imi taie intotdeauna cheful sa fur mireasa. "Pusca si cureaua lata" (o melodie cu mare priza in mediul unde lucrez) ma deprima ca pandemia de Covid. Iar din muzica romaneasca actuala retin trei-patru melodii pe an.

Dar manelele au dobandit asupra vietii sociale o influenta mai mare ca orice alt gen muzical. Blamate sau aparate, cu versuri puerile, dar nu mai puerile decat ale Innei si Andreei Balan, abundand in expresii agramate, dar nu mai stalcite decat ale multor romani cu facultati si doctorate chiar, melodiile manelistilor graiesc pe sufletul celor care vad si inteleg viata simplist si sunt printre preferatele populatiei autohtone. La mare, pe plaja sau in terasele din cartiere, manelele dau tonul. La onomastici, gratare si Anul Nou, la fel. Inclusiv in weekend-urile corporatiste, intr-un final, pe la doua-trei dimineata, manelele "invinge".

Stilul de viata promovat de manelisti se infige cu usurinta in visele tinerilor. Se vorbeste de manelizarea Romaniei, o metamorfoza tulburatoare a identitatii nationale, dar nu as numi-o si surprinzatoare. Se vorbeste si de gandire manelista, o perceptie maniheista a lumii, in care banii cu ghiotura, masinile de lux, femeile cu sclipici, smechereala, viata de Bo$$, distractia de mare tonaj, mama la copii vs pofta inimii, valoarea, talentul si succesul (a la Vali Vijelie & Florin Salam) se afla de partea celui care se induioseaza la auzul manelei, iar bolile venerice, ura, invidia, mizeria, necazurile, lasitatea, de partea dusmanilor (care, foarte posibil, asculta si ei manele, doar ca nu stiu inca ce destin oribil le e rezervat).

Maneaua merge la sufletul romanului si urca in spirala pana la personalitatile din high-life. Scutura emotiile deopotriva din politicienii zilei si zilierii din constructii. De aceea, cand sustin ca nu imi plac manelele, intalnesc opozitie si circumpsectie. Imposibil, pare-se, sa nu ascult si eu o manea, imposibil sa nu imi placa maneaua aia sau cealalta. Ba uite ca nu imi place! Nu are cum. Nu vrei sa recunosti, asta este. Ascultatul manelelor e, oricum as da-o, un obicei universal practicat in spatiul mioritic, dar oarecum rusinos, ceva in genul masturbarii. Si d-aia se fereste lumea sa admita, d-aia unul ca mine asculta pe furis. Le raspund ca am scris un roman in care protagonistul se masturbeaza atat de des ca cititorul simte o mazga pe deget cand vrea sa intoarca fila, deci nu am o problema cu chestiile tabu. Pai, atunci sunt snob, sunt ipocrit. Nu, replic, pur si simplu nu imi plac manelele. Nu ma crede nimeni. Doar fac pe fitosul.

Femeile, am remarcat, recunosc cu jumatate de voce slabiciunea pentru manele. Mai, zic ele serioase, nici eu nu ma topesc dupa asa ceva, dar cand esti la o petrecere, la o paranghelie, merg si astea, nu ai vazut, toata lumea incepe sa danseze! Le descumpanesc, mutra mea nu le sustine abordarea. Eh, insista ele, poate nu ai ascultat tu maneaua care trebuie, poate nu a fost atmosfera de asa natura. Ba, dimpotriva, zic, maneaua era data la maxim, barbatii erau calare pe mese, cu camasile scoase si bautura in mana, asudati si ragusiti, femeile dansau si chiuiau, pocneau din degete, inganau refrenul manelistului... despre ce atmosfera vorbesti?

Suparator e cand se amesteca preferintele muzicale cu chestiunea discriminarii si o discutie banala despre Pulp si Guta (pare ciudat, dar se ajunge si la asa ceva) se transforma intr-un pretext pentru a pune pe tapet problema rasismului.

Unii imi reproseaza ca nu ascult manele fiindca am ceva cu "tiganii". Nici rap-ul nu imi place, raspund, inseamna ca am ceva cu cei din ghetouri? Cu manelele e altceva, cica. Eu nu ascult manele fiindca as uri "tiganii". Adevarul e ca nu ma prapadesc dupa ei, dar nici nu ma isterizeaza prezenta lor (si am locuit 15 ani in Ferentari). Ei le au pe-ale lor, eu, pe-ale mele, fiecare isi vede de viata sa. Nu, nu e adevarat, sunt corectat. In mine dospeste o ura feroce, dar reprimata, din care motiv nu o sesizez. Daca as fi onest cu mine, mi se aduce la cunostinta, as sesiza ca imi repugna "tiganii", dar ca, de dragul convenientelor, adopt o atitudine politically correct.

Antipatia fata de acest gen muzical e felul meu de a rabufni, de a-mi exprima resentimentele. Le convertesc intr-un soi de defulare greu tinuta sub control. Nu imi dau eu seama, dar e singurul motiv. Daca Paul McCartney si Beyonce ar canta manele, le-as indragi, dar intrucat manelele au inflorit in gradina rromilor, o comunitate defavorizata, despre care romanii (si eu, in mod cert, dar nu vreau sa recunosc) nu au o parere buna, din pricina delincventelor, a statutului social marginal si a lipsei de educatie, individul, chipurile, civilizat, cosmopolit si inchistat in prejudecati refuza din principiu acest gest muzical, tocmai pentru a se disocia de ceea ce intrupeaza aceasta categorie in mentalul colectiv. E felul meu politicos de a-mi manifesta dezaprobarea fata de "tigani". Si de a-mi afirma voalat superioritatea.

Niet, ii contrazic. Nu imi plac manelele. Punct.

Discutia ajunge in balarii si nu pricep. Afirmatia nu e un statement, e o constatare chioara careia i se da prea multa importanta intr-o conversatie. E politizata si tarata in zone in care nu are ce cauta. Si indaratul ei se ascunde un alt adevar neplacut: practic, nu mai poti spune nimic despre ceva astazi fara a se cauta intelesuri ascunse, fara a nu se da conotatii stupide. Multe afirmatii fara miza te vara automat intr-o tabara sau alta, te transforma in rasist, mizantrop, misogin sau homofob. Cel mai bine e sa taci. Pentru ca, daca deschizi gura, esti admonestat, etichetat, pus la zidul indignarii. Dar si daca nu ai nicio parere, e la fel de grav, pacatuiesti prin indiferenta si nepasare. Orice subiect anost, poate fi dus intr-o zona fierbinte in care e periculos sa-ti mentii neutralitatea. Si iremediabil se ajunge la un dialog al surzilor, in care toti stiu mai bine cum e treaba, ce gandeste celalalt si cum este el, de fapt.

Multe non-subiecte conduc, prin suvoiul previzibil de fraze bombastice, acuzatoare si repetitive, la dispute inutile. Inutile pentru ca la mansarda fiecarui individ se gaseste o cusca inchisa ermetic in care pastreaza, hraneste si mangaie pe crestet, ca pe animalutul favorit, valorile, simpatiile si gusturile personale si care, fiind impenetrabila si indestructibila, nu accepta intruziunea a orice pune in pericol animalutul. Caci l-ar putea rani mortal. Discutiile despre non-subiecte nu rezolva nimic, doar strica pofta de mȃncare si amicitii.

Animozitatea starnita de opiniile divergente, agresivitatea verbala care ia nastere cand se intra in coliziune cu preferintele personale te infioara. Automat, oricine nu e de acord in privinta aia sau ailalta, se situeaza de partea oamenilor naspa, a celor care duc civilizatia de rapa si imping planeta spre pieire.

David Hume afirma, in secolul al XVII-lea, ca ratiunea este sluga emotiilor. In epoca post-truth in care ne-am situa, omenirea experimenteaza abisuri de disonante cognitive, pentru ca adevarul nu mai intereseaza, toata lumea e preocupata sa starneasca emotie. In mediul online, la baza like-ului nu se afla adevarul, ci latura afectiva, like-ul depinde de cat de mult e zgandarata aceasta.

Si aici apare aspectul "amuzant" al interactiunii umane, pentru ca sunt unii care asculta manele, care, sa presupunem, sunt in favoarea adoptiilor de catre cuplurile de homosexuali si vad comunitatea rroma ca pe o cangrena ce va paraliza dezvoltarea intelectuala a Romaniei, iar altii care cred ca rromii sunt victimele unui sistem social inechitabil, dar nu asculta manele, ba mai cred si in familia traditionala, ma rog, sunt tot felul de tabere care rezoneaza pe un palier dar sunt in total dezacord pe altul, care considera ca X da o lovitura fatala societatii in punctul asta, dar ii aplica proptele si bandaje dincolo, incat se gaseste mereu in confuzie si dificultate daca sa-l incadreze pe X in categoria oamenilor "frumosi" sau a celor "irecuperabili", daca merita sau nu "like".

In fine, ideea e ca eu nu ascult manele. Si imi place Alain Delon. Si am acasa, la parinti, un dulap ca o cusca in care pastrez casetele cu toate albumele lui Al Bano & Romina Power. Puteti numi orice album si va zic ce melodii contine.

Mihnea Rudoiu a absolvit Academia Tehnica Militara si Facultatea de Stiinte Politice. A debutat la Editura Humanitas cu romanul "A toi, cuando tu no estas" si, de-a lungul timpului, a colaborat la reviste si platforme online precum Dilema Veche, Cultura, Vice si Republica. E pasionat de calatorii si are o slabiciune pentru cinematografia franceza. A fost observator ONU in Sudan si Congo.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Priveghi cu vedete pentru Costel Corduneanu. Maneliști celebri vor cânta în memoria liderului celui mai de temut clan interlop din Moldova VIDEO

Priveghiul fostului lider al clanului Cordunenilor, Costel Corduneanu, are loc la restaurantul La Castel, de lângă Iași, acolo unde trupul neînsuflețit a fost depus într-un cort. În...

Cătălin Cîrstoiu: „Expunerea asta mi-a făcut foarte mult rău. Nu mi se pare normal ca la grădiniţă copilul să fie fotografiat. M-am considerat hărţuit” VIDEO

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei a afirmat că expunerea din ultima perioadă i-a făcut foarte mult rău în viaţa personală, subliniind că nu i se pare normal ca...