Miturile privind educația care stau în calea performanței. Gabi Bartic, BRIO: "Suntem gata să ieșim în stradă să nu ne taie din vacanță, dar ne supărăm că suntem analfabeți funcțional"

Sistemul de învățământ din România este un subiect puternic dezbătut, cu atât mai mult de când au fost lansate în dezbatere noile legi ale Educației.

Există numeroase mituri care se rostogolesc an de an, bazate pe nemulțumiri, dar care, la o privire mai atentă, nu au niciun fundament solid.

Gabi Bartic, CEO Brio, a vorbit pentru Ziare.com despre câteva dintre miturile privind educația, cum ar fi programele încărcate ale elevilor din România, că țara noastră are cel mai lung an școlar, sau că materia predată are un nivel de dificultate mult prea ridicat pentru ciclul de învățământ.

Ziare.com: Ca orice subiect cu o importanță semnificativă, diferite mituri s-au rostogolit de-a lungul anilor inclusiv în educație. Unul dintre ele ar fi că România are cel mai lung an școlar. De exemplu, anul școlar 2022-2023 are 166 de zile de școală. Cum arată această cifră în raport cu ceea ce se întâmplă în alte state europene?

Gabi Bartic: La această întrebare, răspunsul e simplu: rău. Nu numai că învățăm mai prost, dar învățăm semnificativ mai puțin decât majoritatea țărilor. Voi încerca să dau și niște exemple: Finlanda, 187 de zile; Germania, 188 (cu variații, decalat între landuri); Polonia, 188 (cu variații); Olanda, 189; Slovenia, 189 (cu variații); Marea Britanie, 190; Slovacia, 190; Norvegia, 190; Elveția, 192; Rep. Cehă, 195; Danemarca, 200; Italia, 200. Un număr de zile de școală similar sau puțin mai mic decât România e doar în Malta, Albania și Cipru.

Deci avem niște date care ne spun:

• avem anul școlar cel mai scurt (sau între cele mai scurte din Europa);
• Stăm nu prost, ci consistent cel mai prost la literație, la literație digitală, la numerație (sau, să le spun, abilitatea de a folosi numere și calcule în viața de zi cu zi), la abilități științifice și mai pot continua, dar spun – la cultură și educație în general;
• Respectăm din ce în ce mai puțin școala și pe oamenii educați, cultura și pe oamenii cultivați;

Cu toate astea, avem 85% dintre copii cu medii peste 8,50 și ne plângem constant că învățăm "prea mult" și nu "ce ne trebuie în viață". E o situație în care trebuie, e absolut imperios să ne decidem ce vrem: fie să fim relaxații Europei, să studiem doar ce ne va ajuta în viață în cele mai puține zile de școală, fie să facem pace în lupta noastră constantă pentru vacanțe lungi și dese și să acceptăm că mai bine luptăm cu modul de transmitere a informației decât cu timpul alocat lui și cu informația în sine.

Ziare.com: O altă problemă adusă cel mai adesea în discuție de către părinți este că programa copiilor este foarte încărcată și că au în orar multe materii despre care spun că "nu le vor folosi la nimic în viață". Cum vedeți acest aspect? Până la urmă, programa nu este concepută de specialiști în educație?

Gabi Bartic: Programele pe care le studiază copiii sunt concepute de niște instituții abilitate. Da, unele dintre ele n-au mai fost revizitate de ani de zile, unele dintre ele sunt rezultatul unor încordări de a nu evolua și a nu trivializa, uaminzându-l, vreun aspect științific, dar și pasiunii unor specialiști de a demonstra că unul sau altul dintre conținuturi e cel mai important. Și atunci avem o sumă de detalii inutile combinată cu o sumă de aplicații complet rupte de realitate. Dar, dacă vrem să studiem doar materii care ne vor folosi în viață, întreb, voit naiv: de ce studiem literatura? Cu ce ne ajută să știm despre cine e Hamlet? Sau, de ce studiem muzica? Beethoven în ce moment al vieții profesionale ne ajută? Sau desenul? Sau chiar scrisul de mână, până la urmă acum scriem mai mult pe computer. Și pot merge mult, mult în argumentarea că, de fapt, ne putem opri la tabla înmulțirii, alfabet, reguli de circulație și nițică biologie cât să știm părțile corpului omenesc. Tot restul poate fi considerat balast. Practic, exact această știință de carte, faptul că știi în profunzime un subiect sau altul, că poți face corelații între ce înveți azi cu ce ai învățat acum 2 ani și așa mai departe ne face deosebiți ca specie. Deci da, sunt perfect de acord că trebuie să învățăm orice se poate în aplicații practice, sunt de acord că e bine să vedem orice bucată de cunoștințe în corelații cu altele, și că aceste corelații trebuie să fie pe cât posibil practice, nu doar conceptuale, dar de aici până la a cere să studiem doar ce ne ajută în viață e-o cale lungă. Cam atât de lungă cât de la ignoranță crasă până la știință serioasă de carte.

De altfel, s-au tot făcut demonstrații practice, programă pe programă, că nu învățăm mai mult decât alte țări, nici nu studiem în clasa a 2-a materie de facultate din alte țări, nici nu depășim la cunoștințe pe colegii din alte țări decât cu extrem de puține excepții.

Așadar da, voi spune că nici programele nu sunt mai ample, ci că avem noi niște obsesii de a intra în multiple detalii științifice în loc să intrăm în aplicații practice, să teoretizăm totul și să supra-complicăm, în loc să simplificăm și să vorbim pe înțelesul copilului. E o diferență de la cer la pământ de timp în care copilul va înțelege un enunț de tipul "Ce ipostază umană reprezintă vocea ficțională care enunță discursul poetic?" și "Cine vorbește, dragi copii, în acest text?" Pierdem timp fiind prețioși când am putea să-l câștigăm fiind expliciți și prietenoși. Și acest fel de a mânca din timpul și nervii copiilor, combinat cu anul școlar mult mai scurt reprezintă un mix extrem de obositor pentru aceștia.

Ziare.com: Un alt "subiect tabu" ar putea fi și temele pentru acasă. De câte ori nu am auzit că elevii petrec ore în șir acasă rezolvând temele pentru ziua următoare, după ce au terminat cursurile. Totuși, nu este important ca noțiunile învățate să fie ulterior fixate și exersate prin teme? Și cine decide cât de mult este prea mult?

Gabi Bartic: E foarte greu răspunsul la această întrebare. Firește, capacitatea de a asimila a copilului e limita. Limita între învățarea serioasă și epuizare e limita. Dar da, noi încărcăm și obosim copiii cu limbaj bolovănos, cu distanța artificială între profesor și elev, teoretizăm în buclă în loc să vorbim pe limba lor, îi amenințăm cu note și consecințe care mai de care mai catastrofale. Folosim testele și evaluările ca sperietoare supremă și apoi ne mirăm că temele sau temele de studiu suplimentare sunt privite prost de copii și părinți. Tristețea e că și temele sunt la fel de plictisitoare cum sunt și lecțiile.

Și atunci, ajung la esența acestor (multe și grele) opoziții la cam tot ce ține de școală: nu programele, nu numărul de zile de școală ne fac să nu privim școala cu bunăvoință. Ci felul de a preda al profesorilor. Felul lor de a lucra cu copiii. Câtă vreme profesori care știu să facă povești frumoase din cursurile lor, cei care pot face știința plăcută, vor fi subiect de știri, atunci tot, absolut tot ce ține de școală ne va părea greșit. Ați văzut vreun copil să se plângă de teme prea multe de la un profesor care le place și care îi face curioși și dornici să afle mai mult? Retoric întreb, e evident că nu.

Ziare.com: Un alt lucru discutabil este și dificultatea materiei care se predă la clasă, matematica fiind, probabil, menționată cel mai des. În primul rând, cât adevăr există cu adevărat în această credință cum că elevii români învață noțiuni demne de nivelul studiilor superioare? Și de unde vine această preconcepție?

Gabi Bartic: Nu conținutul, deși am explicat mai sus, e prea amplu. Ci felul în care ne străduim, prin manuale, prin felul de a preda, de a transmite informația, de a lucra cu știința și de a o exersa, acestea sunt inaccesibile. Pentru matematica, de exemplu, noi am mapat conținuturile pe care le învățăm noi și copii din multe țări europene. Ele nu sunt fundamental diferite sau nealiniate. La finalul clasei a 12-a, cam toți copiii ajung să bifeze aproximativ aceleași conținuturi. Felul în care noi le predăm e diferit. Am trăit o revelație undeva acum 15 ani, când, ascultând pe youtube un curs de analiză matematică de la un colegiu din UK am aflat la ce sunt bune limitele, integralele și șirurile pe care le învățam și învârteam noi interminabil pe table kilometrice. După această descoperire am mai văzut și alte serii de cursuri, la fel de interesante. Poți, așadar, să predai integrala ca integrală sau poți să o predai și să o calculezi știind la ce ajută rezultatul. E o diferență fundamentală, dar și un salt uriaș de abordare pe care, dacă noi vom reuși să-l facem, va schimba radical felul în care o societate întreagă se uită la școală, la profesori și la știință, în ultimă instanță.

Ziare.com: Cum se bat cap în cap toate aceste mituri cu nenumăratele discuții privind performanța care lasă de dorit? Nu este un paradox? Vrem performanță la școală fără să facem școală.

Gabi Bartic: Așa e: pe de o parte, cerem să învățăm mai puțin. Pe de alta însă, vrem să fim competitivi, vrem ca elevii români să aibă șanse similare la facultăți din Ivy League sau de te miri unde. Suntem gata să ieșim în stradă să nu ne mai taie cineva 2 săptămâni din vacanță, dar ne supărăm că suntem analfabeți funcțional în covârșitoare proporție. Da, într-un moment (și acesta ar trebui să fie curând) ar trebui să ne hotărâm, ca nație, ce vrem. Și după această clarificare să mai și construim. La știință serioasă și titluri publicate la Cambridge University nu știu să se poată ajunge cu presiuni de la mame care cer vehement profesorilor doctorate pentru copiii lor, așa cum fac cu notele de 10 la Geografie, pentru că „haideți, doamnă, ce mai contează, când o să-l ajute să știe toți munții din Meridionali?”

Surpriza celui mai recent sondaj de opinie: Nicușor Dan pierde prima poziție în lupta pentru Primăria Capitalei

Candidatul PPUSL la Primăria Capitalei Cristian Popescu - Piedone este cotat cu 38% din voturi, Nicuşor Dan -cu 27%, iar candidatul PSD-PNL Cătălin Cîrstoiu, cu 23%, relevă datele unui Sondaj...

Mai mulți miniștri, în frunte cu Marcel Ciolacu, ajung în Qatar, pentru "investiții de 15 miliarde de euro"

Premierul Marcel Ciolacu şi şase miniştri se află, începând de marţi, în vizită de lucru în Qatar, dezvoltarea în România a unor proiecte de investiţii în valoare de 15 miliarde de...