Dezbaterea publica ce a lipsit in cazul deciziei CCR privind interceptarile

Motto: If it ain't broke, don't fix it.

Reunind in chestiunea interceptarilor doua teme sensibile pentru societatea romaneasca, decizia Curtii Constitutionale din 16 februarie privind supravegherea tehnica in procesul penal a polarizat dezbaterea din societate intr-o disputa sterila intre o parte dintre sustinatorii luptei anticoruptie si oponentii din convingere ai metodelor de supraveghere in masa, cunoscute sub termenul generic de Big Brother.

Este regretabil insa faptul ca decizia Curtii nu a fost la randul ei filtrata din perspectiva rigorilor unei asemenea interventii in campul mai larg al politicii penale a statului, iar dezbaterea a alunecat articifial spre considerente ce tin mai mult de domeniul adoptarii legilor Big Brother si prea putin de verificarea realizarii instructiei penale in acord cu limitele impuse de Constitutie.

Din aceasta perspectiva, sunt necesare cateva clarificari legate de premisele ce ar fi trebuit sa incadreze decizia Curtii Constitutionale in situatia asigurarii probelor rezultate din supravegherea tehnica.

In primul rand, sunt neclare motivele pentru care art. 142 alin. 1 din Codul de Procedura Penala ar incalca libertatile fundamentale prevazute in Constitutie, in special pe considerentele invocate de Curte, respectiv mult prea generalul alineat 3 al art. 1 din Constitutie, precum si cerinta de forma a claritatii si predictibilitatii normei juridice.

Formularea "alte organe specializate ale statului" din articolul incriminat face parte dintr-un dispozitiv normativ autoexplicativ, rezonabil si suficient detaliat in ansamblul sau, in speta, articolele 138-146 din Capitolul IV din Cod, cu precizarea ca art. 140 (aprobarea mandatului), art. 145 (informarea persoanei) si art. 146 (conservarea inregistrarilor) includ masuri complete pentru asigurarea garantiilor procesuale si a libertatilor protejate de Constitutie.

Este surprinzator faptul ca decizia majoritara a Curtii nu pare a fi luat in discutie cele trei articole sus mentionate si nici art. 53 din Constitutie (conditiile de restrangere a exercitiului unor drepturi fundamentale), intrucat o aducere in discutie a acestora ar putea pune in evidenta posibilitatea ca interventia Curtii sa fi fost de facto extinsa in aceasta speta intr-un domeniu pentru care Curtea nu are in realitate competente: legiferarea politicii penale a statului.

Merita reamintit ca de formularea si implementarea politicii penale se ocupa puterea legislativa si cea executiva, in vreme ce puterea judiciara (cu exceptia Curtii Constitutionale) este insarcinata cu executia politicii penale determinata de primele doua. Prin exceptie, misiunea Curtii Constitutionale este cu precadere aceea de a functiona ca cenzor al exceselor legislative ce aduc o vatamare reala drepturilor si libertatilor fundamentale definite in Constitutie. Nu este, intre altele, rostul Curtii de a inova si de a defini noi directii de actiune ori salturi de oportunitate in politica penala, rolul Curtii fiind acela de conservator ferm al libertatilor fundamentale si de gardian echilibrat al interesului public general, asa cum sunt acestea formulate in acord cu spiritul si litera Constitutiei. Niciodata acela de a legifera prin norma pozitiva sau printr-o decizie cu efect similar.

O privire comparativa asupra istoricului si cazuisticii celei mai puternice institutii in domeniu, Curtea Suprema de Justitie a Statelor Unite, in egala masura curte judiciara de ultim recurs si instanta constitutionala, este suficienta pentru a intelege nivelul de responsabilitate pe care il reclama interventia unei institutii de acest calibru.

In plus, merita mentionat faptul ca respectiva instanta beneficiaza de crema absoluta a expertizei judiciare din Statele Unite si de apartenenta la un sistem de common law fundamentat prin insasi constructia sa pe dezvoltarea permanenta si rafinarea robusta a precedentului judiciar la nivelul intregului sistem de instante judecatoresti.

Si toate acestea intr-un context in care instantele judecatoresti din lumea anglo-saxona se revendica in mod real de la o indelungata si verificata traditie de independenta la care instantele judecatoresti din Europa continentala si de aiurea au putut in general doar sa viseze cu ochii larg deschisi in contextul corsetului legislativ cu care le-a obisnuit puterea politica de-a lungul istoriei mai mult sau mai putin recente.

Din aceasta perspectiva, orice argumentare va oferi Curtea pentru decizia sa, exista riscul semnificativ ca aceasta sa fie deja un pas prea mult fata de ceea ce era datoare Curtea sa constate: respectiv ca asigurarea probelor tehnice pe parcursul instructiei penale se face si in prezent conform indicatiilor si sub supravegherea procurorului, dupa obtinerea prealabila a unui mandat de supraveghere de la judecatorul de libertati si drepturi, si aceasta doar in baza prezentarii probelor ce justifica suspiciuni rezonabile ce impun realizarea supravegherii tehnice.

Orice discutie dincolo de acest cadru risca sa se indeparteze de competentele Curtii si de imperativul asigurarii garantiilor procesuale si a libertatilor fundamentale prevazute in Constitutie, apropiindu-se in schimb periculos de mult de o actiune ce prin efectele sale reale si nu teoretice in contextul actual al Romaniei tinde mai curand sa contribuie la protejarea drepturilor infractorului de a nu fi prins ori surprins de institutiile statului in exercitiul activitatii sale infractionale.

In rezumat, esenta problemei pe care Curtea a ales sa o puna in discutie se gaseste intr-o directie complet opusa celei legate de supravegherea de masa prin intermediul legilor Big Brother, caci ea acopera cu precadere o procedura exceptionala de exercitiu a autoritatii statului (instructia penala), si nu cadrul mai larg al reglementarii activitatii serviciilor secrete.

Concret, nu este clar ce ar putea cuprinde motivarea deciziei Curtii pentru a explica cum si de ce inculpatii din dosarul de la Chisineu Cris si, ca ei, multi altii aflati in situatii asemanatoare, condamnati sau in curs de judecare, au fost realmente abuzati in cursul instructiei penale prin faptul ca o parte din probatoriu a fost (sau nu) culeasa cu tehnica uneia sau alteia dintre institutiile specializate ale statului.

Si in ce masura faptul ca probatoriul a fost administrat sub supravegherea procurorului, si in baza mandatului emis de judecatorul specializat de drepturi si libertati, nu este totusi suficient din perspectiva garantiilor procesuale ce trebuie oferite suspectilor si inculpatilor in cursul instructiei penale.

De asemenea, nu este clar ce ar putea cuprinde motivarea deciziei Curtii pentru a explica de ce, in conditii de rigoare juridica subsumata realizarii scopului ultim al procesului penal, probatoriul tehnic realizat de o anume institutie a statului (indiferent care) trebuie invalidat, atata vreme cat finalitatea si continutul acestuia sunt, pana la urma, complet indiferente si independente de institutia care il realizeaza (tehnica fiind neutra birocratic), la care se adauga faptul ca demersul respectiv este circumscris prin lege garantiilor procesuale formulate expres, explicit si detaliat in art. 140, art. 145 si art. 146 din Codul de Procedura Penala.

Nu in ultimul rand, va exista un semn de intrebare cu privire la activismul Curtii in formularea detaliata implicit (prin negare) a directiilor de alocare a resurselor tehnice de supraveghere ale statului pentru realizarea instructiei penale si a activitatilor conexe.

In acest teritoriu se regaseste dezbaterea de fond cu privire la actiunea Curtii, aceasta putandu-se manifesta ca o interventie excesiva, dincolo de atributiile si competentele Curtii, cu un potential disruptiv ridicat atat asupra dosarelor in curs sau al celor finalizate pana in prezent cu probatoriu pe supraveghere tehnica, cat, mai ales, asupra intregii politici penale a statului roman pe termen scurt si mediu, cu impact direct si major asupra atingerii obiectivelor de combatere a coruptiei, a crimei organizate si a terorismului, si un efect potential de contagiune asupra capacitatii de asigurare a frontierelor contra retelelor de contrabanda de bunuri si persoane, intr-un context regional dificil ce preconizeaza in acest an un nou val de migranti din Orientul Mijlociu care nu va mai ocoli Romania de aceasta data.

Este inutil de reamintit ca usurinta cu care ar putea fi lipsite de suport tehnic parchetele teritoriale si institutii precum DIICOT, cu competente in combaterea crimei organizate transfrontaliere si a terorismului, ori DNA, in ce priveste mijloacele specifice ce nu se regasesc in propriul serviciu tehnic, reprezinta, cumulate, o miza cu impact real in contextul geopolitic regional al Romaniei pe termen scurt si mediu.

Inchiderea frontierelor europene de pe ruta balcanica a imigratiei va conduce cu probabilitate ridicata spre deschiderea de rute alternative ce nu mai au cum sa ocoleasca Romania, in conditiile in care razboiul din Siria si Irak va continua, iar Arabia Saudita ofera semne accentuate de slabiciune in interior din cauza preturilor petrolului si implicatiilor revenirii accentuate a Iranului in comunitatea internationala.

Romania este in prezent inconjurata de situatii de risc semnificativ la frontiera, incepand cu o Ucraina cu un stat in accentuata degradare, ce sufera de pe urma conflictului din Donbas mult mai mult decat Federatia Rusa, la care se adauga perspectiva gardului militarizat planificat de Ungaria la frontiera cu Romania, exercitiile militare comune ale Serbiei impreuna cu fortele Federatiei Ruse, o Bulgarie ce va fi asediata de imigranti la frontierele sale directe cu Grecia, Turcia si Macedonia, si, nu in ultimul rand, Republica Moldova, aflata intr-o stare de implozie sociala si disolutie a statului ce a fost doar temporar amanata.

Toate cele de mai sus reprezinta provocari majore si ireductibile ce vor necesita o mobilizare exemplara a tuturor institutiilor competente ale statului roman, iar ultimul lucru pe care acestea l-ar putea face ar fi sa probeze prin fapte si atitudine ca sunt altfel decat institutii credibile si responsabile ce functioneaza si pot fi luate in serios.

Adalbert Klein, consultant in management si negocieri, specializat in proiecte din industria energiei, infrastructurii si transportului. Locuieste in Franta, la Paris. Semnatura autorului este un pseudonim.

Klaus Iohannis, trimis la pensie de liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu. „Ai făcut prea mult rău României"

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, face apel către preşedinţii PSD şi PNL să renunţe la planul de a adopta în Parlament o lege specială pentru Klaus Iohannis, prin care acesta să...

PNL ar lucra la modificarea legii pentru a-l introduce pe președintele Klaus Iohannis în lista candidaților pentru Senat

Klaus Iohannis a negat că își va încheia mandatul de președinte mai repede, însă ipoteza prezenței lui pe listele PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie ar continua să fie...