Cernobîl a transformat câinii vagabonzi în „câini de radiație”, capabili să supraviețuiască radiațiilor mortale, arată un studiu recent al oamenilor de știință, citat de The Sun.
Mai mulți câini vagabonzi au reușit să se adapteze condițiilor de nelocuit din Ucraina timp de aproape 40 de ani, evoluând într-o formă mutantă a celui mai bun prieten al omului.
Studiul a folosit date despre 500 de câini care trăiesc în jurul centralei nucleare de la Cernobîl, care au reușit să supraviețuiască în peisajul devastat de radiații printr-o adaptare miraculoasă de-a lungul mai multor generații.
Cercetătorii sunt de părere că înțelegerea modului în care acești câini au supraviețuit ar putea oferi indicii importante despre riscurile de sănătate cauzate de radiațiile nucleare.
Studiul a relevat existența a două grupuri principale de câini: unul trăind în jurul centralei nucleare și altul în orașul Cernobîl.
Cercetătorii au identificat 52 de gene care ar putea fi asociate cu expunerea la contaminarea de la centrala nucleară.
Conform studiului, toți cei 61 de câini de la centrala nucleară și 52 din cei 55 de câini din orașul Cernobîl au fost identificați ca fiind cel puțin 10% ciobănesc german,
ceea ce subliniază faptul că aceștia sunt rezultatul unei evoluții surprinzătoare.
Dr. Norman J. Kleiman, cercetătorul principal, a explicat: „Am început să înțelegem cum expunerea cronică la pericolele de mediu a afectat aceste populații. Studii ca acesta ne ajută să înțelegem mai bine cum riscurile de mediu pot influența nu doar câinii, dar și oamenii.”
La rândul său, Dr. Matthew Breen de la NC State a subliniat importanța înțelegerii impactului genetic al unui dezastru ecologic de proporții: „Cernobîl ne oferă o oportunitate unică de a studia cum asemenea evenimente pot modifica viața dintr-o regiune, din punct de vedere genetic.”
De asemenea, cercetătorii au descoperit că, deși populațiile de câini sunt separate de doar 16 kilometri, migrarea între ele este foarte scăzută. Acest lucru sugerează că aceștia s-au adaptat la expunerile periculoase de-a lungul multor generații.
Ceea ce este remarcabil este faptul că niciunul dintre câinii din aceste populații nu este de rasă pură, ambele grupuri având un amestec de rase, cu o medie de 25 de rase diferite per câine.
După accidentul nuclear din 1986, Cernobîlul a devenit un refugiu neașteptat pentru faunistica sălbatică, având în vedere lipsa vânătorii, agriculturii și dezvoltării urbane. Radiațiile au distrus vegetația și pădurile din apropierea reactorului, dar, paradoxal, au permis animalelor să prospere.
Se crede că câinii au fost lăsați în urmă de către stăpânii lor în urma evacuării, dar aceștia au reușit să supraviețuiască și să formeze haite, învățând cum să trăiască într-un mediu ostil.
Un alt aspect remarcabil este că, în ultimii ani, cercetătorii și organizațiile non-guvernamentale au început să ofere câinilor din Cernobîl vaccinuri și programe de adopție, susținându-le supraviețuirea.
Acest studiu reprezintă prima cercetare detaliată asupra structurii genetice a câinilor vagabonzi din apropierea centralei nucleare de la Cernobîl, oferind o nouă perspectivă asupra modului în care animalele pot evolua în condiții extreme.