Câte ceva despre cei doi "mari" lideri totalitari ai lumii actuale ("cel bun" și "cel rău") și relația lor cu realitatea. Despre "cel urât", cu o altă ocazie

Autor: Horia Lupu - Politolog
Marti, 29 Noiembrie 2022, ora 12:24
4886 citiri

A. „CEL BUN”. Aparent, între știrile și imaginile pe care le regăsiți în primul link de la finalul articolului și filmarea și comentariile din al doilea link (care prezintă un eveniment ce le precede temporar pe cele prezentate în primele știri cu aproximativ două săptămâni) nu există nicio legătură. De fapt cele două episoade sunt strâns corelate și au o cauză comună.

Aplauzele ritmate cu care triplul liber chinez (de partid, de stat și militar) Xi Jinping a fost întâmpinat în vizita/inspecția lui (însoțit de un alai de consilieri și oficiali de partid și de stat) la sediul Centrului integrat de comandă al Armatei Populare de Eliberare Chineze (PLA, ”Popular Liberation Army”) îmi cam dau fiori. Și cred că ar trebui să ne dea tuturor cam aceeași/senzație reacție.

Deși China comunistă (Republica Populară Chineză) n-a încetat niciun moment, de la proclamarea ei în 1949, să fie un stat totalitar, cu toată implementarea politicilor economice capitaliste după 1979, acest tip de comportament manifest de tip dominație-supunere n-a prea mai fost văzut în public de pe vremea Secretarului General al Partidului Comunist Chinez (și dictator al țării) numit în presa și de diplomații occidentali ”Chaiman” (în sensul de Conducător al PC Chinez) Mao (Țe-Dun). Ba chiar existența lui (mă refer la modelul comportamental) a încercat să fie acoperită și escamotată sub mormane de propagandă stratificată de diferite tipuri, de la promovarea abordărilor MULT mai informal-pragmatice și (aparent) „camaraderești” la nivel de conducere (executivă, politică și administrativă) la promovarea televiziunilor chineze de știri prin satelit care mimau jurnalismul profesionist vestic (vedeți o mostră mai jos) sau la inflația de producții de „contra-Hollywood” (dar încorporând toate ingredientele de succes ale acestuia), realizate (și) pentru Vest de cinematografia chineză - aceasta din urmă reprezentând doar una dintre formele de emulare aparentă a Vestului/regimurilor democratice în ceea ce părea că a devenit viața cotidiană în China. Desigur, în spatele gardului frumos vopsit și a imaginilor care ni-i arată pe tot mai mulți dintre chinezi având acces la produse ale mărcilor occidentale (fabricate în China, dar pe care ne e intuitiv greu să le asociem cu existența unui sistem totalitar strict) cine voia (și știa) să caute găsea (și) cu totul alte detalii...

În afara Chinei, o etichetă totalitară de acest tip mai poate fi văzută în prezent doar în Coreea de Nord (avându-și rădăcinile încă în începutul stalinist al dinastiei Kim și durând până în zilele noastre), și era omniprezent și la noi, mai ales de la începutul anilor 1970, în regimul totalitar-sultanist al lui Ceașcă al nostru, aka Nicolae Ceaușescu, Secretar General al Partidului Comunist Român (reales de 5 ori),, președinte al Republicii Socialiste România (funcție creată de el în 1974, reales de 3 ori) și Comandant Suprem al Forțelor Armate ale RPR (încep să nu vă mai sunt atât de straniu și de singular denumirile demnităților deținute de tovarășul Xi Jinping, parcă, nu?). Nici măcar gusturile neo-țariste destul de clar megalomane (de succesor al Romanovilor în zilele noastre) ale unui Vladimir Putin n-au ajuns (cel puțin deocamdată) atât de departe.

Să dăm întregului episod puțin context, ca să-l înțelegem mai bine.

Pe de o parte, avem comandanții de top și operatorii (ultimii înalt calificați) din Centrul integrat de comandă al forțelor armate (reunite - terestre, aeriene, navale și strategice) chineze, care sunt printre cei mai pregătiți și valoroși specialiști de care China dispune. Atrag în trecere atenția asupra termenului de „specialiști” pentru că tranșarea, chiar la nivel implicit, a OPȚIUNII PARTIDULUI COMUNIST CHINEZ în favoarea acestora, la finalul anilor 1970, este practic cea care a general existența „socialismului de piață” și a scos China dintr-o zonă a unei societăți încă puternic afectate de lipsuri (și chiar foamete), a unei economii predominant agrare și care aparținea preponderent Lumii a treia (sau făcea parte dintr-o Lume a doua - industrializată - maximum aspirantă, cu o producție industrială de o calitate incertă), după „Revoluția culturală” din anii 1960*, și a transformat-o într-o țară puternic industrializată și tehnologizată, cu un nivel de trai și educațional/informațional în creștere de decenii (la nivelul populației) și, deloc în ultimul rând, într-o candidată credibilă pentru cea dintâi putere economică (prima tară nedemocratică care are o șansă în această direcție în perioada contemporană).

Pe de altă parte, îl avem pe tovarășul Xi Jinping. Acesta cumulează funcția de Secretar General (reales în octombrie 2022) al Partidului Comunist Chinez - înlăturând în 2018 limita de deținere succesivă a secretariatului de partid la două mandate, și fiind primul Prim- Secretar, după Mao Țe-Dun, care ocupă un al treilea mandat - cu cele de Șef al Comisiei Militare Centrale din cadrul aceluiași PCC (re-re-ales) și Președinte al Republicii Populare Chineze (funcție creată inițial în 1954 pentru Mao Țe-Dun, care a deținut-o până la moarte, recreată, apoi desființată în 1982 cu grijă ca deținătorul acesteia să nu fie același - sau cel puțin nu pe tot mandatul - cu Secretarul General al PCC** - și limitată și aceasta la două mandate succesive/deținător, regulă abrogată tot de Xi Jinping în 2018) spre finalul celui de-al doilea mandat de 5 ani, „confruntându-se” cu o extrem de probabilă realegere (desigur, „democratică” anul viitor).

Despre autoritarismul și brutalitatea tovarășului Xi au vorbit, pentru presa occidentală, chiar surse din conducerea Partidului Comunist Chinez, păstrându-și anonimatul. Printre realizările sale, pe lângă declanșarea epidemiei de Covid în timpul mandatelor lui (caz în care nu-l putem acuza, cel puțin deocamdată, împreună cu OMS și ONU, decât de gestionarea defectuoasă a unei situații de dezastru umanitar și de ascunderea, timp îndelungat, a datelor privind acest episod tragic și consecințele sale - a se vedea rapoartele oficiale ale celor două organizații) se mai numără internarea în lagăre a (aproximativ) unui milion de minoritari uiguri („elemente ostile” politicii oficiale a guvernământului chinez - fapt echivalat de unii observatori cu un genocid), cultivarea unor elemente vizibile de cult al personalității, coborârea perceptibilă a standardelor respectării drepturilor omului în China și instituirea unui sistem de supraveghere electronică de tip polițienesc care încalcă unele libertăți fundamentale - dar acestea sunt elemente mai puțin documentate și în privința cărora nu avem încă opinii unanime ale observatorilor (poate cu excepția primului menționat).

În schimb avem parte de câteva înfăptuiri clare relativ recente ale aceluiași lider:

1) Inițierea de facto a unor măsuri administrative impuse și polițienești de forță care să limiteze aplicarea în Hong-Kong a principiului „o țară, două sisteme” (sub egida și datorită existenței căruia acest teritoriu s-a realipit în mod pașnic Chinei în 1997, și care în mod dezirabil pentru conducerea centrală (totalitară) a Republicii Populare Chineze, să pună capăt complet acestei stări de fapt.

2) Manipularea, umilirea și abuzurile sadice asupra celor 24 de milioane de locuitori ai Shanghaiului (27 în întreaga zonă metropolitană), cel mai dezvoltat și prosper oraș din China, alături de Beijing, și nu întâmplător primul oraș și parte a regiunii unde, post-1979, Secretarul General al PCC de atunci, Deng Xiaoping, a început implementarea economiei de piață în această țară. Blocarea/încuierea cetățenilor din Shanghai în propriile locuințe (uneori prin construcția de garduri în fața căilor de acces), comasarea lor în facilități pseudo-spiitalicești asemănătoare unor lagăre (infectați sau suspecți de Covid laolaltă cu persoane legat de care nu existau suspiciuni întemeiate), înfometarea aproape sistematică, brutalizarea și maltratarea lor fizică (legat de care există zeci de minute/ore de filmări), efectuate de către organele polițienești dar mai ales de „batalioane” de „voluntari sanitari” - îmbrăcați identic în combinezoane albe, cu șoșoni de aceeași culoare peste încălțăminte, purtând măști, viziere și neavând niciun semn de identificare - ale căror marșuri cadențate pe bulevardele devenite pustii ale Shaghaiului aduceau izbitor cu „detașamentele revoluționare” („ Gărzile Roșii”) din perioada Revoluției culturale. Totul, sub pretextul mai mult decât transparent, al implementări politicii oficiale „Zero Covid”, începând din 2022. Resorturile acestei demonstrații de forță excesive, brutale, nenuanțate și în fond fără scrupule ar fi cu greu regăsite în temeiuri și motivații raționale (de la câteva zeci la câteva sute de cazuri suspecte de Covid, între 24 de milioane de locuitori), toate manifestările enumerate ducându-ne cu gândul mai degrabă la ceva patologic.

3) (Aparent mai puțin important, dar instrumental pentru momentul și scopul vizitei tovarășului Xi, însoțit de anturaj, la Centrul integrat de comandă al AEP) Nu avem de-a face cu prima vizită a actualului președinte în ținută militară de campanie în unități sau la comandamente militare, Xi inițiind aparent un fel de nouă tendință/modă în acest sens, una neexistentă din câte cunosc la predecesorii săi. DAR vizita recentă are o semnificație aparte. La recentul Congres (al XX-lea) al PCC din luna octombrie, în Statutul acestuia a fost adăugată o precizare prin care „se respinge și descurajează cu hotărâre (sic!) independența Taiwanului [proclamarea acesteia]” și „se solicită implementarea cu hotărâre a politicii, o tară, două sisteme' [privind reunificarea cu acesta]”***. Aceasta după ce în discursul inaugural din cadrul aceluiași Congres Xi a declarat explicit că RPC (Republica Populară Chineză) nu înțelege să renunțe la „opțiunea militară” privind „unificarea” cu Taiwanul. Cât privește respectul arătat de același personaj principiului „o tară, două sisteme” (în cazul Hong-Kong-ului) ați putut citi mai sus.

Pin urmare, ce avem prezentat pe scurt în imaginile de mai jos (a se vedea și prima notă de subsol), preluate de pe China Global Television Network (CGTN) este un lider suprem post/neo-maoist care tocmai a aderat (treptat/gradual) la facțiunea ideologică („roșie”) și se prezintă în fața (cremei) experților, care îl aplaudă ritmat, explicându-le care sunt cerințele ideologice față de care trebuie (și va trebui) să se conformeze.

De câte ori vedem un episod în care ideologia se impune în fața realității, nu prin crearea de șanse sau oportunități noi, ci dimpotrivă, încercând s-o suprime (sau s-o nege) ar trebui să ne cutremurăm măcar puțin. Și nu e ca și cum în Occident și în lumea democratică nu am avea parte de asemenea experimente, destule nefericite, aplicate nepermis direct la nivelul societății, parțial sub forma unor excese ale corectitudinii politice. În cazul oricărei inginerii sociale care își propune, dincolo de combaterea oricărei discriminări, de maximizarea șanselor și de generarea de noi oportunități, să traseze reguli noi privind distribuția resurselor finite sau substituirea valorilor (suprimarea unora prin promovarea altora) ar trebui să existe, anterior acțiunii, cel puțin a) o dezbatere amplă și deschisă și b) o formă de consultare democratică, adică se se măsoare de zece ori și să se taie o dată.

Iar ori de câte ori vedem că ideologia ajunge să îi fie impusă realității de către un sistem totalitar (neo-totalitar) sau autoritarist, care (eventual) dispune și de un arsenal militar impresionant/ apreciabil (în cazul pomenit mai sus, convențional și nuclear) ar trebui să ne cutremurăm ceva mai mult.

Ca o concluzie secundară legată de evoluția recentă a Chinei, cei familiarizați (cât de cât) cu istoria Orientului Îndepărtat în perioada anilor 1930-1950 (includ aici Al Doilea Război Mondial) vor regăsi cred multe similitudini între evoluția Japoniei militariste și ridicarea la putere a unei facțiuni dure, pro-expansioniste/ revizioniste în cadrul PC Chinez. Cu aceeași problemă a dezvoltării în lipsa resurselor brute (accentuată de suprapopulare, în cazul Chinei) și aceeași tentație a expansionismului prin mijloace armate. Mă tem că dacă lidershipul chinez va apăsa pe aceeași pedală ca cel japonez în anii 1930, dar mai ales în 1941, rezultatul, în cazul celor două țări, va fi similar, datorită implicării (aproape) certe a Statelor Unite într-un conflict declanșat de o agresiune chineză. Cu deosebirea că, dacă se va ajunge la mijloace nucleare, cele care vor lovi teritoriul chinez nu vor fi, din păcate, doar două, și nici forța explozivă (pe focos) nu va fi de sub 20-25 de kilotone ca în Japonia anului 1945…

B. „CEL RĂU”. Între timp, în sudul Ucrainei: după „referendumurile” organizate în mare viteză, parțial pe linia frontului, în care campania electorală și votul s-au bazat în bună măsură pe instrumentul de marketing politic (altfel irezistibil) numit AKS/AKM (arma de asalt Kalașnicov, de calibru 5,45, respectiv 7,62 mm), declararea celor cinci regiuni independente în sudul și estul acestei țări (proces potențat în bună măsura de victoriile armatei Ruse eliberatoare de la Harkov și Izium), și ulterior ratificarea prin vot a alipirii celor cinci regiuni la Federația Rusă de către Parlamentul bicameral al acesteia prin vot (și de către președintele statului, Vladimir Putin, prin semnătură), șirul victoriilor ruse a continuat. Lîman, vestul regiunii Luhansk, cursul inferior al Niprului și, recent, orașul Herson. Din toate acestea trupele rusești s-au retras strategic, urmând un plan inteligent și atent conceput, și în perfectă ordine și coordonare a categoriilor de forțe (exact ca Armata Roșie în URSS spre est, din 1941 până spre finalul lui 1942/începutul lui 1943, sau cea germană și forțele aliate ale Axei de pe același teritoriu după jumătatea lui 1943), pentru a atrage inamicul în adâncimea teritoriului, a-l dezorganiza și a-l nimici.

Alături de aceste rațiuni strategice au intervenit, după cum este cred evident pentru toată lumea, și considerente de ordin umanitar. Respectând la virgulă (și la nuanță) litera și spiritul Dreptului Internațional în domeniu și refuzând atacarea oricărei ținte civile, chiar și atunci când au fost provocate, forțele armate ruse și-au protejat frații/verii ucraineni, nu doar civili ci și militari, folosind un minim de forțe necesare, și chiar pe acelea cu limitări și restrângeri. O operațiune model, deci, (și) din acest punct de vedere!

Nu am nici urmă de dubiu că exact asta se întâmplă, din partea organismului politico-militar rusesc. Singura urmă de îngrijorare ar fi legată de faptul că, oarecum asemănător cu situația Germaniei începând din 1944 (dar în mult mai mare măsură), „adâncimea teritoriului” în cazul noilor regiuni rusești „autoproclamate” nu prea există - decât dacă nu cumva luăm în calcul și Marea Neagră sau Maica Rusie „standard”, ele însele. Dar să nu ne împiedicăm de detalii, e vorba de o mică disfuncție pe care Vladimir Vladimirovici, entuziaștii săi aliați și mai ales prietenii lui dezinteresați din cadrul opiniei publice (amici al libertății și oameni care nu mai pot suporta imperialismul criminal al Occidentului) o vor ajusta relativ rapid, cum au făcut și cu celelalte disfuncții minore apărute în cadrul Operațiunii militare speciale. Sunt convins că în linii mari totul a mers, funcționează/are loc în prezent și se va desfășura și pe viitor, exact așa cum a fost plănuit.

- Protestele din zilele trecute generate (între altele) de politica oficială „Zero Covid” a Chinei (Europa Liberă România):

https://romania.europalibera.org/a/proteste-china/32150698.html

- Tovarășul Xi și experții militari (preluare CGTN):

https://www.youtube.com/watch?v=N9D3a-Qr3jo

____________________

* Pe scurt, „Revoluția culturală” a fost declanșată ca o mișcare instrumentată de liderul de partid și de stat chinez Mao Țe-Dun și care a început în 1966, urmărind combaterea birocratizării aparatului de partid și de stat și stagnarea de tip burghez/nerevoluționar care ar fi cuprins societatea chineză. Acestea ar fi împiedicat progresul comunist al societății, și implica lupta celor convinși ideologic, „roșii” (constituiți ulterior în „gărzi”/detașamente cu același nume) față de „experți”, deviaționiști/revizioniști de diverse tipuri, care blocau gândirea, transformarea și „dezvoltarea” comunistă a societății. Reperele ideologice comuniste de bază erau cuprinse în așa-zisa „Cărticică roșie” a lui Mao (culegere de cuvântări și panseuri) care aplicate în mod adecvat ar fi rezolvat orice provocare/toate problemele cu care se confrunta societatea chineză. Prin urmare a început a adevărată mișcare de mase urmărind „curățarea societății” prin „demascare”, epurare (, judecare) și condamnare (uneori la moarte) a deviaționiștilor de orice fel, de pe toate palierele (de la cel familial, nefiind foarte rare situațiile în care copiii își denunțau părinții) până la nivel de Comitet Central al PC Chinez, și în toate sectoarele de activitate. Un rol aparte l-au jucat tinerii, ei reprezentând majoritatea celor înrolați în „Gărzile Roșii”, întreaga Chină fiind cuprinsă de anarhie timp de aproape un deceniu. Nici cazurile de linșaj sau masacrele n-au constituit o excepție, iar de-a lungul acestei decade Mao a încercat să controleze/manevreze puterea în spatele liderilor formali care apăreau și se succedau pe fondul acestei mișcări.

** Ceva asemănător cu rocada/rocadele la putere, în funcțiile de președinte, respectiv premier, ai Federației Ruse, dintre V. Putin și D. Medvedev.

*** Se revine astfel, aproape expresis-verbis, la laitmotivul politicii externe chineze din perioada maoistă (sau cel puțin din 1949 până spre jumătatea anilor 1970), „recuperarea cu orice preț a provinciei rebele Formosa” (deși ideea în sine, mai mult sau mai puțin nuanțată, n-a fost niciodată abandonată). Doar că existența acestui deziderat în forma sa dură a ținut China în (cvasi-)izolare cel puțin jumătate din această perioadă (adăugăm aici și ruptura sino-sovietică) și în subdezvoltare, față de potențialul existent, pe întreg parcursul acesteia.

Horia Lupu.Politolog. Cu amintiri din copilarie din "socialismul real". Absolvent al Facultatii de stiinte politice din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca (infiintata cu sprijinul USIA, United States Information Agency), beneficiind de expertiza unor profesori remarcabili din UBB si de la universitati din SUA, Germania, Franta etc. 15+ ani de experienta de predare si cercetare in invatamantul universitar si cateva stagii in strainatate. Contactul cu politica reala inceput (suprarealist) la 23 de ani (neafiliat politic, director de campanie electorala la nivel de judet), continuand peste timp cu cativa ani in conducerea locala a unui partid care la aderare era in opozitie si de stanga, iar cand il paraseam ajunsese la putere si tindea spre dreapta. Cu expertiza in (sub)domeniile teoriei, ideologiilor, partidelor, regimurilor si istoriei (toate politice), a nationalismului si relatiilor interetnice. Compenente in zona aparare&securitate (inclusiv aspecte tehnice).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



CTP nu-l iartă pe Putin: "Fenomenală seria divergentă de minciuni kaghebiste"
CTP nu-l iartă pe Putin: "Fenomenală seria divergentă de minciuni kaghebiste"
Masacrul de la Moscova, în urma căruia au murit peste 140 de oameni și au fost răniți peste 205, este marcat, în opinia lui Cristian Tudor Popescu, de o serie de minciuni catalogate ca fiind...
Politicienii români care au fost țintiți de hackeri sprijiniți de Rusia. „Agresiunile se desfășoară împotriva demnitarilor vocali”
Politicienii români care au fost țintiți de hackeri sprijiniți de Rusia. „Agresiunile se desfășoară împotriva demnitarilor vocali”
Războiul hibrid dus de Rusia afectează și politicienii români. Mai multe grupuri de hackeri sprijiniți de Rusia, China și Iran au avut ca țintă în ultimii ani politicieni și oficiali...
#China, #Rusia, #putin, #Xi Jinping, #lideri totalitari , #China