Iminenta încetare a unor procese cu inculpați VIP, urmare a intervenirii prescripţiei, deschide complicata problemă a sechestului asigurator și a confiscării extinse, în condițiile în care dosarele vor continua în civil pentru recuperarea prejudiciilor.
Tot mai mulți avocați solicită ridicarea măsurilor asiguratorii odată cu aplicarea deciziilor CCR pe tema prescripţiei, explicând că în lipsa unei condamnări nu există temei pentru confiscarea averii.
Un judecător de la Tribunalul București tratează pe larg problema sechestrului și a confiscării și arată că prezumția dobândirii averii pe cale legală nu este una absolută, ci relativă.
Magistratul e de părere că statul trebuie să mențină un echilibru între obligația de a garanta interesele generale ale societății și interesele personale ale fiecărui individ.
Inculpați VIP precum Elena Udrea, Ioana Băsescu (Dosarul campaniei din 2009), Gabriel Sandu (Dosarul Microsoft), Sebastian Vlădescu (Dosarul reabilitării căii ferate București-Constanța), Sorin Blejnar (Dosarul mitei de 1,2 milioane de euro) au instituite sechestre de zeci de milioane de euro, care vor fi puse sub semnul întrebării cu privire la legalitate odată cu apropierea termenului de prescripție.
Dacă l-am adăuga pe această listă scurtă și pe afaceristul Nelu Iordache prejudiciul ar sări de 100 de milioane de euro.
Elena Udrea, cu un pas mai aproape de a-și lua mitele înapoi
Elena Udrea a obținut deja la Înalta Curte sesizarea CCR cu o excepție de neconstituționalitate legată de legislația confiscării speciale, arătând că în caz de constatare a prescripției și de încetarea a procesului penal, instanța ar trebui să dispună, automat, și ridicarea sechestrului.
Elena Udrea a câștigat recursul declarat împotriva încheierii din 16 februarie 2023 din Dosarul Campaniei din 2009 prin care instanța supremă i-a menținut măsurile asiguratorii până la concursul sumei de 1,6 milioane de lei, instituite în urma condamnării pe fond la 8 ani de închisoare.
Este vorba despre confiscarea sumelor de 691.029,63 lei şi 918.864 lei ce au făcut obiectul luării de mită, potrivit hotărârii din data de 02.03.2021 a Curții de Apel București.
Elena Udrea nu vrea doar încetarea procesului penal, ci vrea să scape și de sechestru.
„Consider că este absurd să dispui confiscarea unor sume de bani pentru fapte cu privire la care nu s-a constatat în mod definitiv că s-au petrecut”, a spus Elena Udrea.
Potrivit legii, atunci când instanța constată intervenția prescripției, judecătorul lasă nesoluționată latura civilă a procesului penal în ideea că acțiunea va fi continuată în civil de către cei care se consideră păgubiți. Pentru același argument, instanțele mențin măsurile asiguratorii.
În schimb, avocații Elenei Udrea au arătat că vinovăția unei persoane se stabilește numai prin hotărâre definitivă, astfel că, în lipsa unei soluții de condamnare nu se poate dispune confiscarea specială care, arată ei, „echivalează cu o pedeapsă”.
Sechestrul și confiscarea – măsuri preventive sau punitive?
Exact natura punitivă sau preventivă a măsurii sechestrului a fost tratată de un judecător de la Tribunalul București în dosarul de evaziune fiscală și grup infracțional organizat al afaceristului sirian Mohamad Rouchdi, condamnat pe fond la o pedeapsă de 9 ani de pușcărie.
Numele lui Mohamad Rouchdi a ajuns în atenția publicului în 2019, după ce lumea a aflat despre mega-achitarea definitivă din Dosarul „Mită în Portul Constanța”, în care erau vizați fostul senator al Partidului Conservator (PC) Mircea Banias și fostul deputat al Partidului Democrat (PD) Laurențiu Mironescu.
Banias, Mironescu și alți 37 de inculpați au fost achitați pentru acuzațiile procurorilor DNA legate de importuri ilegale și alte infracțiuni economice comise în perioada 2010-2012, cu ajutorul funcționarilor vamali.
Doar că pe Mohamad Rouchdi l-a „umflat” DIICOT pentru o evaziune fiscală de 20 de milioane de dolari prin mărfuri importate din Siria în perioada ianuarie 2013 – octombrie 2014.
Pe data de 15.09.2022, Tribunalul București l-a condamnat pe Mohamad Rouchdi la 9 ani de închisoare pentru grup infracțional organizat și evaziune fiscală, fiindu-i pusă averea sub sechestru.
Judecător: Confiscarea, pe principiul „Crime does not pay”
În motivarea deciziei – consultată de Ziare.com – judecătorul fondului expune pe larg de ce anume l-a găsit vinovat pe Mohamad Rouchdi, însă reproducem doar partea referitoarea la problema confiscării extinse și a sechestrului, aceasta fiind de interes în contextul scandalului „marii prescripții”:
- „În cazul unor infracţiuni cu efecte şi consecinţe grave atât pe plan naţional, cât şi transnaţional, Curtea observă apariţia unui concept/principiu, potrivit căruia infracţiunile nu trebuie să genereze profit/venituri – „crimes does not pay”.
- De asemenea, în doctrină s-a reţinut că măsura confiscării averii nu reprezintă nimic altceva decât o opţiune de politică penală şi un mijloc de represiune şi de reeducare a celor care comit astfel de infracţiuni. Tot ceea ce reprezintă manifestare specifică crimei organizate ar trebui să fie inclus în această categorie. Această confiscare se încadrează în categoria celei de tipul fructum sceleris sau productum sceleris şi are ca obiect câştigurile financiare obţinute prin activităţi infracţionale.
- Curtea reţine, astfel, că dispoziţiile legale vin să stabilească măsura confiscării extinse în cazul condamnării pentru comiterea unor categorii de infracţiuni care au caracter grav, prezentând un pericol social relevant şi a căror săvârşire permite acumularea unor bunuri a căror valoare depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute licit, iar judecătorul are convingerea că bunurile respective provin din săvârşirea aceluiaşi tip de infracţiuni.
- Determinarea conţinutului prezumţiei dobândirii licite a averii trebuie realizată în lumina criteriilor definite de norme. Din această perspectivă, Curtea distinge în cuprinsul Legii fundamentale două categorii de drepturi, şi anume drepturi absolute (de exemplu, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică), cărora autorităţile statului nu le pot aduce atingere în nicio situaţie, şi drepturi relative, al căror exerciţiu poate fi restrâns cu respectarea unor anumite condiţii.
- Curtea reţine că, prin definiţie, în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea atributelor, dreptul de proprietate nu este neîngrădit, ci este configurat de dispoziţiile legii, care stabilesc limitele exerciţiului acestuia şi constituie expresia îmbinării interesului individual al titularului cu interesele colective sau generale (…).
- În acelaşi timp, prezumţia dobândirii licite a averii constituie una dintre garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate. Această prezumţie se întemeiază şi pe principiul general, potrivit căruia orice act sau fapt juridic este licit până la dovada contrarie, impunând, în ceea ce priveşte averea unei persoane, ca dobândirea ilicită a acesteia să fie dovedită. (…)
- Prin urmare, de vreme ce dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate comporta anumite limitări, nu se poate pretinde că o garanţie a acestui drept poate avea un caracter absolut. A susţine contrariul duce la situaţia în care, deşi dreptul principal poate fi supus unor limitări, în unele circumstanţe, prin aplicarea prezumţiei, el devine absolut.
- Aşa fiind, în contextul stabilirii faptului că prezumţia caracterului licit al dobândirii averii nu este o prezumţie absolută, caracterul relativ al acestei prezumţii nu determină o răsturnare a sarcinii probei, principiul actori incumbit probatio rămânând pe deplin aplicabil, Curtea urmează să stabilească standardul de probă necesar răsturnării unei prezumţii legale relative.
- Astfel, Curtea observă că prezumţiile legale, din punctul de vedere al puterii lor doveditoare, pot fi relative (iuris tantum) şi absolute (iuris et de iure). Prezumţiile relative nu stabilesc adevăruri categorice, sustrase oricărei posibilităţi de discuţie, de corectare sau infirmare, putând fi combătute, aşadar, prin proba contrară.
- Prezumţiile absolute, neadmiţând posibilitatea înfrângerii lor, creează imaginea unor adevăruri absolute, imuabile, dobândite odată şi pentru totdeauna şi impuse tuturor prin forţa unei rostiri legiuitoare”, se arată în motivare.
Motivare: Cum poate fi răsturnată prezumția dobândirii legale a averii
Judecătorul de la Tribunalul București arată în documentul citat că măsurile asiguratorii și-ar pierde utilitatea dacă ar putea fi instituite numai în cazul unei condamnări definitive, de vreme ce scopul lor este tocmai acela de a garanta recuperarea prejudiciului:
- „În doctrină, în privinţa sarcinii probei în materia confiscării, se arată că aceasta are trăsături specifice în sensul că se observă, pe de o parte, o „relaxare” în ceea ce priveşte proba faptelor specifice sau a actelor de natura celor care au atras condamnarea, iar, pe de altă parte, o „divizare” a sarcinii probei, cel în cauză având posibilitatea de a dovedi caracterul licit al bunurilor pe care le deţine.
- Curtea reţine, însă, că „relaxarea” se referă doar la probarea faptelor sau a actelor de natura celor care au atras condamnarea, art. 1182 alin. 2 lit. b) din Codul penal din 1969 stabilind că instanţa trebuie să îşi formeze convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale, fără a fi nevoie de pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceste fapte, şi nicidecum că această „relaxare” se referă la dovedirea caracterului ilicit al bunurilor dobândite.
- Tot doctrina a subliniat că prezumţia dobândirii licite a averii reprezintă o aplicaţie a prezumţiei de nevinovăţie. Din această perspectivă, urmând a stabili natura măsurii confiscării extinse, Curtea constată că instituţia confiscării extinse nu este altceva decât o formă a măsurii de siguranţă a confiscării.
- În sistemul sancţiunilor de drept penal s-a impus necesitatea ca, alături de mijloacele de constrângere cu caracter represiv, să se instituie şi un cadru complementar, respectiv cel al măsurilor de siguranţă. Acestea sunt destinate să preîntâmpine săvârşirea altor fapte penale prin înlăturarea stărilor de pericol care au provocat luarea lor.
- Măsurile de siguranţă, între care se regăseşte şi măsura confiscării extinse, au, în sfera categoriilor juridice, caracterul de sancţiuni de drept penal, în conformitate cu prevederile art. 2 din Codul penal, deoarece pot fi dispuse numai faţă de persoanele care au săvârşit fapte penale, chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, conform art. 107 alin. (2) şi (3) din Codul penal.
- De altfel, şi Curtea Constituţională a statuat că incidenţa aplicării lor nu este determinată de existenţa răspunderii penale pentru fapta săvârşită, ci de existenţa stării de pericol relevată de acea faptă (Decizia din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014).
- Astfel, în ceea ce priveşte măsura confiscării extinse, în vederea stabilirii standardului de probă, Curtea Constituţională reţine că nu trebuie plecat de la premisa că prezumţia dobândirii licite a averii poate fi răsturnată doar prin probe, respectiv prin probarea faptului că bunurile în cauză provin din comiterea de infracţiuni.
- Dacă aceasta ar fi abordarea, confiscarea extinsă ar fi lipsită de orice raţiune de a exista, căci dacă se ajunge la probarea fiecărui act infracţional din care provin anumite bunuri, se va ajunge şi la condamnarea autorului pentru aceste acte, şi deci la confiscarea specială a bunurilor astfel obţinute, nemaigăsindu-şi utilitatea măsura confiscării extinse.
- Prin urmare, o prezumţie legală relativă poate fi răsturnată nu doar prin probe, ci şi prin prezumţii simple, fapt statuat şi în doctrină. (…) Dacă s-ar accepta teza caracterului absolut al prezumţiei dobândirii licite a averii, contrar prevederilor constituţionale, s-ar ajunge la negarea intereselor legitime ale societăţii în ansamblu, căreia statul este ţinut să îi acorde ocrotire, cu consecinţa ruperii echilibrului ce trebuie să existe între interesul general al societăţii şi interesele legitime ale fiecărei persoane.
- De asemenea, Curtea observă că măsura confiscării extinse se poate dispune în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni grave, susceptibile să procure şi să genereze foloase materiale ilicite, infracţiuni a căror săvârşire reprezintă scopul grupurilor infracţionale organizate şi care se înscriu în fenomenul criminalităţii organizate. În acest context, absolutizarea prezumţiei dobândirii licite a averii ar presupune o veritabilă „probatio diabolica” în sarcina organelor judiciare”, se arată în motivarea Tribunalului București.
Curtea Constituțională și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte au ajuns în 2022 la concluzia că România nu a avut legislație cu privire la întreruperea cursului prescripției în perioada 2018-2022, fapt de natură a afecta mii de dosare de corupţie.
Un număr de 557 de cauze penale, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă se ridică la 150 milioane euro, vor fi închise ca urmare a deciziilor privind prescripţia.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Poliţiştii de la Economic au pus în aplicare, miercuri, 6 noiembrie, şase mandate de percheziţie la administratorii a şase societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov,...
Anchetatorii au descins simultan la birourile din Franța și Olanda ale gigantului american multimedia Netflix Inc, ca parte a unei anchete preliminare de fraudă fiscală, a declarat o sursă...