Ziare.com

Exclusiv Cristian Mungiu: Suntem destul de fatarnici. Rusine nu e sa-ti bati nevasta, ci sa stie tot satul ca o bati Interviu II

de Ioana Ene Dogioiu, Senior editor
Luni, 01 August 2016, ora 07:29

   

Exclusiv Cristian Mungiu: Suntem destul de fatarnici. Rusine nu e sa-ti bati nevasta, ci sa stie tot satul ca o bati Interviu II
Ar trebui sa resetam contorul mult inapoi si sa reevaluam enorm de multi oameni din toate domeniile. Societatea romaneasca de astazi are asa de putina stima pentru meritocratie si pentru ca e mostenitoarea unui sistem in care impostura, mediocritatea nu erau sanctionate, iar astazi aproape nu mai avem instante care sa mai puna lucrurile la punct, afirma regizorul Cristian Mungiu.

Intr-un interviu acordat in exclusivitate Ziare.com, Cristian Mungiu ne-a vorbit pe larg despre problemele societatii romanesti, despre mandria de a fi roman si acuzatia ca prin subiectele filmelor sale strica imaginea tarii: "Nu vad vreo revolta deosebita in societatea noastra fata de multiplele orori care ne inconjoara, insa a vorbi deschis despre ce ti se pare a fi o problema devine subiectul unui proces de intentie."

In opinia lui Cristian Mungiu, "traim putin cu nostalgia filmelor de propaganda din perioada comunista, cand ne tinea Sergiu Nicolaescu lectii de istorie de pe cal despre cum a prosperat 'apusenimea' pentru ca ne-a avut pe noi pavaza".

Citeste prima parte a interviului cu Cristian Mungiu, despre prapadul nepedepsit si spaima de viitor: "Supravietuirea in Romania depinde de sansa"

"Bacalaureat" - coruptie. "Dupa dealuri" - extremism religios si inapoiere. Doua filme de mare succes, care prezinta insa realitati sumbre ale Romaniei. Sunteti acuzat adesea ca stricati imaginea Romaniei pentru ca faceti filme doar despre "uratul" societatii noastre. De ce nu si despre modele de succes, despre olimpici, de exemplu?

Mi se pare ca observatia tine de acea mentalitate a noastra de la tara ca rusine nu e sa-ti bati nevasta, ci sa afle tot satul ca o bati. Pe noi ne ingrijoreaza imaginea, dar nu ne preocupa fondul.

Nu vad vreo revolta deosebita in societatea noastra fata de multiplele orori care ne inconjoara, insa a vorbi deschis despre ce ti se pare a fi o problema in societate devine subiectul unui proces de intentie.

Traducand reprosul asta, pe care il auzim foarte des de la spectatori, inseamna ca, de fapt, patriotic ar fi sa fii fatarnic si sa pui batista pe tambal, nu sa descrii lucrurile asa cum le vezi, in ideea in care primul pas spre a schimba ceva e sa fii onest si sa te vezi asa cum esti.

Imaginea proasta a Romaniei in exterior nu e data de cinema, ci de realitatea romaneasca in sine. Nu cinema-ul planteaza cersetori pe strazile din Occident, nu cinema-ul e vinovat pentru coruptia generalizata din tara. El reuseste cel mult sa dea senzatia ca exista si lucruri normale in tara asta - adica tocmai cinema-ul.

Cand am fost in juriu la Cannes, a existat acea caricatura intr-un ziar francez, cu mine avand mana intinsa ca un cersetor, si imi amintesc ca opinia publica din Romania s-a inflamat extraordinar sustinand ca e inadmisibil si ar trebui cumva sa nu li se permita.

Eu cred ca, daca am rezolva problema de fond, n-am mai avea nici imaginea asta. De fapt, noi suntem destul de fatarnici: ne bucuram pe ascuns ca s-au mai imputinat cersetorii de pe la noi, insa, in acelasi timp, desi le-am pasat lor problema, am vrea sa avem si respectul lor, cum ar veni.

Apoi, eu nu contest vreo clipa ca nu sunt si modele de succes in societatea noastra, insa genul de propaganda pe care trebuie sa-l faca filmul e prin calitatea lui ca arta, nu prin tematica.

Cred insa ca traim putin cu nostalgia filmelor de propaganda din perioada comunista, cand ne tinea Sergiu Nicolaescu lectii de istorie de pe cal despre cum a prosperat "apusenimea" pentru ca ne-a avut pe noi pavaza.

Iar in ce priveste olimpicii, s-o lasam mai moale cu lauda. Ei reprezinta din pacate alibiul unui sistem de invatamant care se recomada cu o elita ingusta, pentru ca nu reuseste procesul mai important, acela de a educa marea masa a copiilor la un nivel de calitate satisfacator.

Ce reactii aveti de la straini despre realitatile romanesti din filmele dvs? Compatimire, uimire?

Eu cred ca nu vorbesc exclusiv sau in principal despre realitati romanesti si mi se pare ca perspectiva asta e prezenta mai mult in Romania. "4,3,2" vorbea despre prietenie, maternitate, sacrificiu, alegeri, optiuni, constrangeri si frica, responsabilitati si maturizare, lucruri perfect valabile oriunde in lume, chiar daca erau concretizate intr-o intamplare petrecuta sub comunism.

"Dupa Dealuri" vorbea in principal despre relativitatea binelui si a raului, aducea in discutie orice fel de extremism si exaltare irationala si chestiona raportul dintre credinta, religie, biserica si superstitii, desigur, intr-o poveste particular plasata in spatiul ortodox, dar care, iarasi, nu se limita la acel caz particular.

Eu nu incerc sa livrez Occidentului o imagine pitoreasca, dar kitch si distorsionata a Estului, ca un loc al tuturor posibilitatilor in maniera in care o facea Kusturica in anii '90. Nu fac filme cu tigani veseli care canta de bucurie, cu porci care devoreaza Trabanturi samd. Fac totusi niste filme destul de aride si de realiste in care tot ceea ce se intampla e perfect plauzibil.

Aprecierile extraordinare pe care le avem noi cu privire la unele filme din cinematografia romaneasca recenta in presa occidentala se datoreaza in special unei anume intelegeri a cinematografului ca arta de care dau uneori dovada filmele noastre.

Anul asta la Cannes am vazut un articol in presa germana mare, care tragea concluzia ca inca o data, in materie de cinema, in ultimii zece ani, directia, originalitatea, stilul, modernismul au venit din Romania.

Pe de alta parte, insa, educatia cinematografica in Romania, cinefilia intelectualilor nostri, chiar si a celor ilustri, e foarte, foarte redusa. Nu exista instante locale reputate si respectabile si din cauza asta ajungem sa presupunem ca occidentalii ne judeca si ne apreciaza filmele pentru subiecte, pentru "wow-ness", pentru ca i-am uimi cu grozaviile noastre estice.

Ca personalitate care a adus multe succese pentru Romania, cum priviti apelul frecvent la nationalism si la "mandria de a fi roman" din discursul public intern?

N-am inteles niciodata cum e asta sa te simti mandru in sine ca esti roman, bulgar, inuit, pascanean, alb sau orice. Sigur, te poti simti cumva mandru in caz ca faci parte dintr-un grup ai caror inaintasi au facut vreo isprava extraordinara (nu prea e cazul nostru, ca popor, totusi), dar chiar si atunci, e bine sa te simti mandru cu oarecare retinere, ca nu sunt meritele tale.

Cel mai just, cred, e sa-ti manifesti patriotismul si respectul fata de inaintasi facand ceva de care sa te simti mandru tu, ca persoana.

Constat calatorind prin lume ca avem o mare nevoie sa ne simtim mandri ca romani ca sa mai echilibram un pic balanta felului in care suntem vazuti de obicei. Sunt foarte multi oameni care imi multumesc, marturisindu-mi ca prin ceea ce am realizat eu i-am facut sa se simta mandri.

Ce ma nelinisteste insa e ca mandria lor e generata de recunoasterile publice pe care s-a intamplat ca eu sa le primesc si nu atat ca stima pentru continutul si calitatea in sine a filmelor mele, pe care multi le-au primit cu foarte putin spirit critic, analitic.

Suntem mandri, dar colecta publica pentru "Cumintenia pamantului" merge foarte modest. Ce spune asta despre noi?

Ideea de pornire - de a ne solidariza pentru o cauza (culturala) si de a participa efectiv, inclusiv facand un sacrificiu financiar - a fost buna, insa implementarea campaniei a fost proasta, iar suma e prea mare pentru intervalul avut la dispozitie.

Dincolo de asta, insa, cred ca succesul campaniei ar trebui sa se masoare prin numarul de romani care se mobilizeaza sa doneze, nu neaparat prin suma care se va strange. Cumva numarul celor care se mobilizeaza ne va da dimensiunea procentului dinamic din societate, al celor responsabili, carora le pasa.

Din pacate, spiritul nostru comunitar e cel care e. Si, cand e cazul sa sprijinim concret o cauza, gasim intotdeauna o scuza: ca suntem saraci, ca ideea initiala nu ne apartine, ca la cat ne fura statul de ce sa-l mai si ajutam samd.

Cel putin despre stat, avem o idee foarte imprecisa. A ramas foarte abstract conceptul asta in mintea noastra. In continuare, "statul" e cel care trebuie sa rezolve totul si, in acelasi timp, cand Romania plateste amenzi uriase de exemplu la CEDO sau pentru nerespectarea unor obiective comunitare, nu ne ingrijoram deloc, credem ca nu platim noi, ci "statul", ca si cum e doar e esecul lui si noi n-avem nicio legatura, nici macar sa-l tragem la raspundere.

Filmele dvs constata fara a judeca si nu ofera solutii, nu exista personaje absolut pozitive, cu atat mai putin providentiale. Dupa disectie, nu va simtiti obligati sa oferiti si o solutie, sa aratati o cale?

Eu povestesc si ma straduiesc s-o fac cat mai neutru, respectand pe cat pot mult invocata ambiguitate a realului si, in orice caz, o anume complexitate a vietii - fara sa atasez voit sensuri univoce situatiilor - insa prin natura lui, cinema-ul implica selectie si ordonare in fiecare moment.

Insa solutii practice la probleme sociale, nu, nu e treaba mea sa dau, desi nu fac o politica din asta. Uneori poti sa dai, alteori nu. Cinema-ul nu e menit sa zica: "societatea e asa, oamenii sunt asa, iar ca sa iesim din situatia asta parerea mea e sa procedam asa".

Cinema-ul poate sa surprinda uneori un moment de adevar, iar acel moment poate ca va declansa in viata reala un raspuns cuiva, la o intrebare individuala, personala. Dar la mai mult de atat nu poti sa speri.

Cel putin doua dintre filmele dvs, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" si "Amintiri din epoca de aur" se refera, pe tonuri diferite desigur, la aberatiile sistemului comunist. Cum va explicati numarul de nostalgici ai regimului comunist, chiar ai ceausimului, parca tot mai mare pe masura ce trec anii?

Ambele sunt plasate ca actiune in perioada comunista, dar, inca o data, am pretentia ca filmele mele vorbesc despre lucruri general umane mult mai ample si nu se preocupa doar sa denunte comunismul cu ororile lui sau ceva asemanator.

Nostalgia apare de multe ori doar pentru ca trece timpul si oamenii au tendinta sa romanteze lucrurile pe care nu si le mai amintesc prea bine si pe care le asociaza cu tineretea lor.

Iar in ce priveste comunismul, sunt multi nostalgici si pentru ca propaganda comunista, asa inepta cum ni se parea uneori, a reusit totusi sa spele destui oameni pe creier, pe de o parte, si pentru ca a oferit unora niste avantaje concrete, promovandu-i arbitrar pe scara sociala, in ciuda meritelor si instruirii lor precare.

Acei oameni desigur ca vor fi intotdeauna nostalgici dupa societatea in care puteai promova nu prin merite, ci pe baza de origini sanatoase, denunturi sau apartenenta la clasa zisa muncitoare.

Societatea romaneasca de astazi are asa de putina stima pentru meritocratie si pentru ca e mostenitoarea unui sistem in care impostura, mediocritatea nu erau sanctionate. Iar astazi aproape nu mai avem instante care sa mai puna lucrurile la punct.

Ar trebui sa resetam contorul mult inapoi si sa reevaluam enorm de multi oameni din toate domeniile.
Urmareste Ziare.com pe Facebook  si pe Instagram  Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre Cristian Mungiu Bacaluareat Cannes
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 5526 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
12 comentarii
Ordoneaza comentariile:Standard |Calitate |Numar Voturi |Recente

Comentez doar titlul:

Poți să-ți bați nevasta in două feluri:să știe tot satul,ori să știe numai dansa!
Fățărnicie ar fi să nu recunoaștem că,din cand in cand, fiecare merită cate-o bătăiță.Dar,intre ei și să dea in mod egal...

 

Liberalule!

Esti cutremurator. Cometariul si profunzimea lui sunt pe intelesul majoritatii romanilor. Te "felicit". Tot ce a spus autorul articolului se confima.

Mulțumesc de "felicitări" Vanea!

Cum ai ajuns la profunzime și n-ai sesizat ZÂMBETUL meu?

Ne furam singuri caciula.

Pentru ca prioritatea nationala acum este ascunderea gunoiului sub pres. si publicarea numai a adevarului care convine guvernantilor. Cand se gaseste cineva sa ia atitudine si sa spuna adevarul este catalogat pe loc vanzator de tara si facut in fel si chip la televiziunile obediente.

Mi-a placut interviul, Cristian Mungiu da niste raspunsuri cu foarte

mult bun simt!
Pacat ca nu am avut ocazia sa-i vad filmele!

 

Domnule Mungiu,

apreciez foarte mult sinceritatea domniei voastre vis-a-vis de ceea ce se cheama caracterul poporului roman cu predilectie a celor care diriguiesc fraiele tarii ! Efectiv nu ai cum sa nu o remarci din moment ce ea , fatarnicia , este omniprezenta ! In fiecare zi aflam de o alta personalitate care a comis cutare act ilegal de care se leaga desigur o mare suma de bani , ca domnul 'y' a fost pus mare boss in punctul x pentru a ajuta/lasa/uita/ o situatie in defavoarea statului si adjudecarea ei de terte persoane ! Amintiti de ''Cumintenia pamantului''si numarul de donatori care ar trebui sa bage mana in buzunar ! Nu trebuie sa va amintesc faptul ca ar fi trebuit explicat maselor ce este aceasta si cu ce se mananca caci daca o mare parte din mase ce traiesc in mediul rural (47 %) nu stiu , sa zicem , ce se sarbatoreste la Pasti si la Craciun except faptul ca fac caltabosi si mananca miel, sansele scad drastic ! Tot datorita culturii , nici in domeniu domniei voastre oamenii nu exceleaza in a se imbulzi la cinematografe sa va vizioneze filmele , foarte bune de altfel, tocmai din cauza spectrului ingust al educatiei !Deci baza sau daca vreti arma cu care invingem aceasta problema la acest segment de populatie este educatia iar pentru celalatt segment de erduditi si astrali, ar fi fost cei 7 ani de acasa pe care nu si i-au adjudecat spre nenorocirea noastra ! Deci ce ne facem ? Cum rezolvam nestiinta cu dobitocia ?? Da , trebuie sa resetam asa cum airmati , multi oameni dar vaslitul in amonte este greu ....!

 

Practic, totul este sintetizat in doua fraze.

Una la inceput si cealalta la sfarsit.

1. "Societatea romaneasca de astazi are asa de putina stima pentru meritocratie pentru ca e mostenitoarea unui sistem in care impostura, mediocritatea nu erau sanctionate, iar astazi aproape ca nu avem instante care sa puna lucrurile la punct"
Nu numai ca nu erau santionate, dar erau incurajate si oamenii nu se puteau ridica decat prin oportunism si activism comunist.

2. "... sunt multi nostalgici [comunisti] pentru ca a oferit unora niste avantaje concrete, promovandu-i arbitrar pe scara sociala, in ciuda meritelor si instruirii lor precare."
Nu unora, ci MULTORA.
Nostalgia dupa comunism este, de fapt, nostalgia dupa pomenile comunismului. Nimeni nu a ridicat problema adevaratelor cauze pentru care sistemul economic comunist s-a prabusit (in toate tarile foste comuniste, fara exceptie). Nostalgicii dupa comunism nu pot constientiza ca un sistem care da tuturor (in mod egal, dar pentru activisti si securisti mult mai egal), un sistem care da multora fara sa merite, nu are cum sa reziste din punct de vedere economic. Ne-a placut ca ni s-au asigurat slujbe si salarii, ca am primit apartamente la bloc, concedii ieftine prin sindicat si tabere gratuite pentru copiii nostri. Dar am meritat? Am muncit si am produs util si suficient ca sa punem la loc ceea ce ne-a dat statul?
Iata cum se propaga in timp deformarile de mentalitate si comportament produse de sistemul comunist. Avem in continuare pretetentia sa ne dea si sa ne asigure statul, fara sa gandim si sa cantarim in mod corect si obiectiv daca statul (capitalist) poate face acest lucru pentru toti cetatenii intr-o economie libera si bazata pe proprietatea privata. Am ramas dependenti mental de parastasul de stat.
Din pacate, majoritatea populatiei intelege prin politica ceva care sa le dea, nu ceva care sa cladeasca un sistem in care oamenii LIBERI sa isi asigure singuri si sa sustina statul prin taxe si impozite.
Cu astfel de mentalitati, este evident ca meritocratia si tehnocratia (strans legate intre ele) nu vor avea niciodata sustinerea majoritatii.

 

ok

- "Cel mai just, cred, e sa-ti manifesti patriotismul si respectul fata de inaintasi facand ceva de care sa te simti mandru tu, ca persoana. "
fraza asta spune totul, dar in timpurile actuale este moda pomenilor de tot felul si a tembelizarii populatiei de catre trusturile turnatorului puscarias.
O varianta ar fi votul cenzitar - platesti impozite si taxe ai drept de vot; esti asistat social - piezi dreptul de vot deorece ar fi un conflict de interese!

De ce deranjeaza de fapt olimpicii

Olimpicii , ca si gimnastele , deranjeaza pentru ca desfiinteaza tezele dlui Mungiu si a celor ca el ; ei reusesc prin munca , foarte multa munca , si ambitie , fara sa se foloseasca de abjectiile pe care le vedem in filmele romanesti.
Nu pot trai toti din cinema si activitati conexe unii trebuie sa faca altceva.
Ca se traieste foarte bine din manjirea cu noroi , e un fapt.
Aferim !

 

Nea parat trebuie sa ne batem nevasta. ?

Beaparat trebuie sa ascundem faptul cqa ne batem nevasta.

Si noi BATAUSII sa fim IMACULATI ?

 

Exact ce zice lumea aia faci , lasa vrajeala !

Adica prezinti in filmele ma-tii tot ce gasesti mai urat si senzational , de parca in occident n-ar fi ! Sigur ca din punctul tau de vedere e bine , in sensul ca asa faci bani :denigrandu-ti tara ! La fel ca baba aia nemtzoica-nechezau care lua Nobel dupa ce se dadu victima a comunismului prin cartile sale.Cred ca era jidanca , daca nu ma insel. Niste paraziti sunteti , parerea mea .

 

"Dupa dealuri"-un film din seria

acelora care iti raman in minte precum sunetul valurilor marii la mult timp dupa ce,acasa,te-a napadit cotidianul.
Spunea cineva-nu mai stiu,Stendhal sau Zola,ca romanul(realist)e ca" oglinda purtata de-a lungul unui drum".
Si filmul d-lui Cristian Mungiu este o oglinda,impersonala,a unei povesti despre soarta,nedarnica,a doua prietene,Alina si Voichita,orfane,prima cautand salvare la munca in strainatate,cealalta deschizandu-si sufletul spre biserica.
nu are sens povestirea filmului,este insa o poveste unde nimeni nu este cu adevarat rau intentionat,sau doar bun,remarci cat de fragila este granita ,si cum o puzderie de elemente,aproape nevinovate,pot duce la o catastrofa,nici macar inteleasa,darami-te asumata.
Un mare regizor!El tine oglinda:"Eu povestesc si ma straduiesc sa o fac cat mai neutru."

 

Platforma pentru solutionarea online a litigiilor