Moarte intelectualilor (Opinii)

Poate va mai amintiti de strigatul de lupta cu rezonante leninist-staliniste scandat de vajnicele regimente ale clasei muncitoare, care-si propusesera sau erau puse sa starpeasca hidra capitalista care se itea din mijlocul manifestantilor din Piata Universitatii si care punea in pericol nobilele idealuri ale fesenismului biruitor: "Moarte intelectualilor!".

Un strigat care semana binisor cu propozitia exclamativa atribuita ministrului propagandei al celui de-al treilea Reich: "Cand aud de cultura, imi vine sa scot revolverul!".

Parca pentru a nu dezminti alegatiile unora despre radacina comuna din vechiul FSN al celor doua partide, acum antagonice, PSD si PDL, iata ca si cel de al doilea calca in strachini, ca sa ne exprimam elegant, si il excomunica pe unul dintre putinii intelectuali marcanti ai formatiunii respective, sub cuvant ca a incalcat disciplina de partid.

Spun apasat: "intelectual", pentru ca nu toti posesorii de diplome universitare merita cu necesitate acest titlu. Degeaba afirma Emil Boc ca tot partidul este unul de intelectuali, gandindu-se poate la diplomele de mai sus (obtinute adesea pe diferite cai si la diferite varste), pentru ca una este sa ai o calificare, fie si autentica, si alta e sa fii intelectual de conditie, de o anvergura care sa justifice aceasta emblema.

Iar Cristian Preda era o asemenea persoana care isi justifica aceasta calitate prin cariera, prin opera, prin tinuta distinsa pe care o afisa pe scena publica si in politica de pe malurile Dambovitei. Era remarcabil ca un asemenea om a consimtit sa se implice in fauna nu tocmai pura a lumii politice incercand sa aduca in acest spatiu ceva mai mult decat meschinele si uneori fetidele lupte pentru putere si privilegii.

Pana la urma, Victor Ponta avea ceva dreptate in remarca lui cu tenta persiflanta, atunci cand afirma ca nu intelege ce a cautat Preda in acest partid. As adauga doar ca ar fi valabil si pentru partidul domniei-sale in egala masura.

El a savarsit delictul de opinie, nefiind de acord cu anumiti candidati ai partidului pentru demnitati publice ce se pun pe taraba cu ocazia alegerilor locale. A avut curajul sa spuna (scrie) ceea ce gandeste, incalcand astfel principiul, si el cu parfum leninist, al centralismului democratic, care dicteaza ca o hotarare a forului de partid superior este obligatorie. Nu e sigur insa ca nu este criticabila.

Principiul are pe undeva o anumita noima, in virtutea faptului ca un partid trebuie sa dea impresia de monolit, sa dovedeasca unitate si solidaritate. Iar opiniile divergente pot sa puna la indoiala aceste caracteristici. Poate ca mai ales intelectualii au aceasta tendinta de a pune sub semnul indoielii tot ce misca si exista. Dar nu este cumva riposta exagerata fata de actul care a provocat-o? La critica se poate raspunde tot cu critica, nu neaparat cu ciomagul.

Nu stiu cum pare altora, dar subsemnatului are impresia ca Cristian Preda si cei cativa asemenea lui aduceau o pata de culoare intr-un partid destul de monocrom ca personalitati si manifestari.

Prezenta lor si faptul ca aparent n-au fost pana acum penalizati pentru cartelile si criticile lor era exact un semn ca, iata, exista si un partid pentru care notiunea de democratie interna si de libertate reala a opiniilor nu este doar o vorba goala.

S-ar zice ca a fost numai o aparenta si ca greii partidului, care pun mana tot mai decisiv pe carma acestuia, probabil in detrimentul celui care a incurajat pe acesi intelectuali sa se manifeste, au decis sa nu mai permita asemenea libertati si sa taie raul din radacina.

Este adevarat ca politica are ca unitate de masura votul si ca oamenii bibliotecilor nu sunt cei mai productivi in acest sens. Ca intre Vanghelie si Preda este o diferenta de calibru, din acest punct de vedere, in favoarea primului. Dar poate sa se bazeze oare un partid numai pe indivizi cu cotatii de popularitate superioare?

Oare nu avem nevoie de spirite alese, vizionare, care sa dea noima si orientare unor tendinte ideologice. Altfel, partidele nu sunt decat niste coterii avand ca unic scop acapararea puterii si chivernisirea liderilor lor. Si din pacate, cam asta se poate vedea la ora actuala pe scena publica.

Propunerea de excluderea (caci deocamdata e doar propunere) din PDL a lui Cristian Preda a fost o eroare de proportii. Ea mai poate fi corectata la forul statutar indreptatit sa decida, dar ne indoim ca se va intampla astfel.

Prin eliminarea intelectualilor de elita in favoarea politicienilor de ocazie si a patronilor lor nu facem decat sa netezim calea catre revenirea la timpurile partidului unic de pe vremuri, cu cohortele sale de politruci si agramati.

De fapt, poate ca nici nu ne-am rupt cu adevarat de aceasta epoca.