Dupa fuga lui Cristian Sima, nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva in Romania "tunurile" se dau cu aprobare de la autoritati.
Intr-o tara in care au fost devalizate atatea banci, inclusiv perla sistemului bancar romanesc - Bancorex, intr-o tara din care teroristi ca Hayssam sunt ajutati sa fuga si sa-si recupereze apoi averea facuta numai Dumnezeu stie cum, conducatorii institutiilor responsabile aveau obligatia morala si politica sa-si asume faradelegile, sa ia masuri ca sirul lor sa fie curmat. Nefacand-o, avem dreptul sa consideram ca respectivii au fost mana in mana cu "tunarii".
Fuga lui Sima cu fondurile clientilor la bursa arata ca escrocheriile cu banii investiti si spolierea actionarilor nu doar la bursa continua nestingherit, iar cine asteapta reviriment economic si sporirea investitiilor straine in Romania dupa astfel de evenimente ramane veci-pururi cu asteptarea.
Raiul hotilor
Faptul ca firma lui Sima, WBS Holding, din Insulele Virgine Britanice(!), manipula in Romania sume uriase de bani n-a trezit nimanui curiozitatea, nici serviciilor secrete, nici organelor financiar-fiscale, nici chiar CNVM, decat pe ultima suta de metri, motiv pentru care ar trebui sa dea seama. Altfel mass-media, poporenii sunt indrituiti sa le acuze in corpore de complicitate si sa le ceara sa raspunda in solidar.
Ca Romania e una din cele mai corupte democratii se stia, ca e paradisul firmelor offshore se stia, ca datoriile la stat ale investitorilor strategici de partid nu se platesc se stia, ca o serie de partide castiga alegerile cu mesaje anticoruptie si ca principala lor grija e sa-i acuze pe ceilalti de furt si delapidare si asta se stia, dar ca anticoruptia costa mai mult decat coruptia nu se stia. Cat mai ramane din PIB dupa ce le scadem pe ambele?
Coruptie + anticoruptie = saracie
Din anii '90 pana azi s-a umplut tara de organe si organisme anticoruptie, cu specialisti scoliti peste granita, cu ofiteri si functionari tot unul si unul, cu salarii de multe zeci de ori mai mari ca ale profesorului si ale medicului, cu procurori inamovibili de care nimeni nu se poate atinge macar cu o intrebare, cu analize si raportari periodice ca sa ne arate cat de tare se munceste acolo, ce sacrificii imense...
CSAT si Strategia Nationala de Aparare socotesc ca jurnalistii vulnerabilizeaza Romania, nu "tunarii" care au adunat averi imense dupa revolutie. Tunari care si azi fac jocurile politice, impartindu-si dupa reguli numai de ei stiute uzufructul national.
Daca tinem seama de scandalurile din presa postdecembrista, vedem ca un numar mic de indivizi au capusat Hidroelectrica, Oltchim, Silvicultura..., au ridicat pretul autostrazilor si al salubritatii dupa pofta lor, au facut legea in agricultura si piata agricola, tinand in mizerie o jumatate din populatia Romaniei, iar statul le e captiv.
Nivelul crunt de saracie, curbele de sacrificiu impuse populatiei demonstreaza cainosenia unui sistem care functioneaza fara rateuri.
Sa tot fii infractor
Ei bine, cu cat sunt mai multi anticoruptii, mai "performanti", mai bine dotati cu toate celea, cu atat cifrele spolierii banului public si privat se inmultesc.
Perceptia publica e ca statul nu poate face nimic sa-si apere cetatenii, ca Parlamentul, Guvernul, Justitia, Politia, Garda Financiara, Fiscul papa banii contribuabililor de pomana.
Iar perceptia publica nu e departe de realitate. Drumul infractorului spre puscarie e foarte lung, intortocheat si costisitor in Romania. De aceea, peste 5 mii de infractori instrumentati de instante inca nu sunt prinsi, stergand-o peste granita. Ca intr-un sat fara caini.
De foarte multe ori, presa, televiziunile, Internetul prezinta dosare cu furturi iesite din comun, cu matrapazlacuri, ca-ti taie suflarea, cu contracte pe bani publici date rudelor, prietenilor, cu mita si finantari ilegale ale partidelor, iar de sesizat organele de urmarire penala nu se sesizeaza.
Ori, ori
O multime de legi, ordonante, rectificari, reveniri, reluari, dublari ale acestora prin hotarari de aplicare, coduri de proceduri stufoase... fac viata justitiarilor grea. Desi avem institutii care ar trebui sa simplifice procedurile, sa asaneze sistemul de legi, ei bine, nu se intampla nimic.
Pentru ca timpul nu mai are rabdare, populatia asteapta ca alegerile din decembrie sa rezolve ce nu s-a rezolvat in 23 ani: partidele sa vina cu programe serioase si sa se coalizeze intr-o forta politica puternica, apta sa ia taurul de coarne.