Interviu cu Mircea Mihaies: Molly nu e "celalaltul" meu, ci eu, vazut dintr-un unghi imposibil"

Autor: Daniela Ratiu - Senior Editor
Marti, 16 Iunie 2020, ora 18:06
2918 citiri
Interviu cu Mircea Mihaies: Molly nu e "celalaltul" meu, ci eu, vazut dintr-un unghi imposibil"

Lumea literara sarbatoreste azi Bloomsday, ziua lui Leopold Bloom, personajul principal din romanul "Ulise", de James Joyce, romanul romanului a carei actiune se ptrece intr-o singura zi - 16 iunie 1904. Criticul literar timisorean Mircea Mihaies este considerat cel mai important exeget al lui Joyce. Ultima aventura joyceiana a lui Mircea Mihaies este volumul "O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei", "Ulysses 732. Romanul romanului" (Polirom, 2016) si "O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei" (Polirom, 2019). Marcam ziua lui Leopold Bloom propunandu-va un interviu realizat de scriitorul Robert Serban cu Mircea Mihaies pentru banatulazi.ro

Mircea Mihaies (n. 1 ianuarie 1954) este critic literar, eseist si profesor universitar. Dupa absolvirea liceului in Arad, a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Timisoara, sectia engleza-franceza. Este profesor universitar la Catedra de limba si literatura engleza a Universitatii de Vest din Timisoara, unde preda cursuri de literatura engleza si americana. Este doctor in litere al Universitatii din Bucuresti, redactor-sef al revistei Orizont si colaborator la revista Romania literara. A publicat peste 20 de carti de critica literara, eseistica si publicistica.

- La casele de pariuri literare cota ca, dupa publicarea voluminosului Ulysses, 732. Romanul romanului, veti da tot o carte despre Joyce era de 1: 18.000. Ce v-a determinat sa scrieti O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei (Editura Polirom), pe care, din cate stiu, nici macar nu o aveati in plan? Care este istoria noii carti?

- Aceasta carte nu exista nici la propria mea casa de pariuri, ce sa nu mai vorbim de cele mari! Aveam cu totul alte planuri - unul dintre ele fiind sa-mi iau o lunga pauza de la scris si sa-mi imit cat mai repede prietenii care au stiut sa dea o turnura fericita vietii lor. De pilda, mutandu-se in Provence. Ori mergand la burse de lunga durata in America. Ori dedicandu-se pescuitului. Imprudent cum sunt, dupa incheierea cartii din 2016, mi-am propus sa fac o lectura "de placere" a cartii lui Joyce. Voiam sa verific, detasat si in totala obiectivitate, in ce masura tezele mele rezista si daca nu cumva indelungata intimitate cu personajele si actiunea mi-a alterat placerea de a citi.

Foarte curand, mi-am dat seama ca fac tot o lectura "directionata": nu ma interesa prea mult ce se intampla cu Leopold Bloom si cu Stephen Dedalus, nu urmaream felul in care apare in carte Dublinul, acest personaj mut, enorm si cenusiu-monstruos al romanului. Ca un bazait abia auzit, la inceput, apoi din ce in ce mai puternic, ajungand in final la intensitatea unor bubuituri, lectura mea era insotita de intrebarea: "Dar ce se intampla cu Molly? De ce nu apare? Unde a disparut? Cand va reveni? Ce face ea in chiar acest moment, cand n-o vad si n-o aud, dar o presimt de partea cealalta a paginii?" Ei bine, lectura aceasta, presupusa a fi "de placere", a devenit cautarea febrila a personajului care nu-mi era necunoscut - capitolul pe care i l-am dedicat in Ulysses, 732. Romanul romanului e cel mai lung din intreaga mea exegeza -, dar care-mi provoca o stare de stranie neliniste. Am constatat ca dezvoltasem cu el o relatie complicata, cand tandra, cand conflictuala, dominata de un permanent sentiment de uimire: cum e posibila o astfel de fiinta umana?

Dupa cum constati, draga Robert, n-am spus, "cum e posibil un astfel de personaj", ci "cum e posibila o astfel de fiinta umana". Traiam cu senzatia, si mai traiesc si acum, ca e vorba de o femeie in carne si oase, care poate intra in orice clipa in incaperea unde ma aflu ori pe care pot s-o intalnesc pe strada sau la lucru. E limpede, ma indragostisem de o naluca pe care o luam drept o fiinta reala. Si, ca sa scap de obsesie, trebuia sa pornesc o lupta pe viata si pe moarte impotriva ei. Asadar, nu eu am ales-o ca subiect al cartii, ci ea mi s-a impus cu o energie irezistibila. Am scris primele pagini ale cartii cand inca nici nu ajunsesem sa recitesc pana la capat (de fapt, sa re-, re-, re-, re-citesc!) ultimul capitol, Penelope, cel al imensului ei monolog nocturn, in care ii auzim in fine vocea, in infinitele ei tremolouri, modulatii si asonante.

- Vesmantul lingvistic face oare din Molly Bloom un personaj extraordinar, determinandu-va sa va aplecati asupra lui pret de peste 600 de pagini? Ce ati vazut nou la ea fata de alti exegeti?

- Cred ca "vesmantul lingvistic" nici nu adauga, nici nu scade din dimensiunea fabuloasa a personajului. Esenta ei e trans-literara. Molly Bloom chiar a bulversat notiunea de personaj literar, transformandu-l intr-o realitate palpabila, pe cat de improbabila, pe atat de credibila: e tot ce ai putea fi tu, indiferent de sexul tau, daca nu ai fi ceea ce esti. Dar asta nu inseamna alteritate, ci identitate profunda. Molly nu e celalaltul meu, ci eu, vazut dintr-un unghi imposibil, al trei sute saizeci si unulea, cu interiorul la vedere si cu exteriorul ascuns in strafundul mintii tulburate de propria adancime.

In general, cand spunem "Molly Bloom" avem in minte indeosebi ultimul episod al cartii, Penelope, un capitol experimental, din care Joyce a eliminat toate semnele de punctuatie. Autorul sugera in felul acesta transcrierea "fluxului constiintei", racordarea stiloului scriitoricesc direct la creierul eroinei. O astfel de abordare e complet gresita: Molly Bloom e prezenta in aproape toate capitolele romanului, ca obsesie a altor personaje, ca fulguratie narativa, ca rememorare si ca supraveghetor al vazutelor si nevazutelor orasului. Ea apare in zeci de secvente disparate, tesandu-si pe dedesubt, ca o suveica, propria panza in locuri si situatii in care pare absenta. Asa cum a gandit-o Joyce, ea e constiinta vinovata a unui intreg oras, Dublin, si a unei intregi lumi, inclusiv a aceleia mediteraneene, simbolizata de Gibraltar. Dar mai e, si inca din plin, supra-constiinta propriului ei sot, Leopold, purtatorul unui induiosator sentiment al vinovatiei inmuiate in alcoolul tandru al pacatului mereu reinnoit.

Citind, cred, toate lucrurile importante scrise de-a lungul vremii despre Molly Bloom, am fost surprins (si iritat) de varietatea etichetelor ce i-au fost atasate. Multe dintre ele fanteziste. Intr-un demers critic viabil, decisive sunt nuantele, nu calificativele. Mai intai, am incercat s-o salvez din bratele si ghearele criticii de gen, care simplifica si saraceste pana la mutilare. Molly a mea nu apartine nici postmodernitatii, nici postcolonialismului, nici "miscarii de eliberare a femeii". Dar nici pre-modernitatii si conventionalismului care-o asaza pe femeie in randul "obiectelor utile" ale vietii casnice. Ci vietii, pur si simplu. Cred ca nu-i apartine nici lui Joyce insusi - prudent, acesta s-a retras complet din structura romanului, vocea lui nefiind auzita nici macar o singura data. Ceea ce propun e, finalmente, propria mea fantasma legata de ideea de feminitate, libertate a scrisului si a gandirii. S-a intamplat - spre eterna slava a mintii omenesti - ca acest lucru sa se produca prin exploziile de inteligenta si erotism din creierul unei Eve "supra-senzuale si suprasexuale", si nu sa iasa din coasta vreunui Adam devitalizat si lipsit de viziune.

- Nu ezitati sa dati cate-un bobarnac, in O noapte..., celor care au scris despre Ulysses in cheie ideologica, feminista, political correctness, "prinzandu-l" pe scriitorul irlandez cu probleme de gen ori rasiale. Si cautati sa demonstrati ca scriitorul nu se rafuieste, prin Molly Bloom, cu specia feminina. Dar cu cine se rafuieste irlandezul?

- De ce sa ezit sa pun degetul pe excrescentele monstruoase intalnite la tot pasul in spatiul exegetic? Ideologiile sunt, prin insasi natura lor, perisabile si superficiale. Ele vizeaza interesele unor grupuri precise si restranse de indivizi. Ca umanist - si n-am nicio indoiala ca era unul din cea mai nobila stirpe -, Joyce nu putea accepta o viziune ingusta, reductionista asupra lumii si asupra personajelor lui. In Ulysses, el e goethean de-a dreptul: ce altceva decat elogiul eternului feminin e ceea ce se produce (si) prin acest personaj? Ea transcende ideile de rasa, clasa, sex si orice alti operatori ideologici pe care-i avem in minte. Molly Bloom devine, pe vreme ce trece, personajul cel mai "reprezentativ" al romanului, pe cand contururile celorlalti eroi se estompeaza, indepartandu-se de urgentele lumii de azi.

Molly Bloom nu e, asadar, un pretext de "rafuiala" cu modele si modelele aflate la un moment dat la putere in lumea culturala. Ea e ipostaza, pentru mine determinanta, a spiritului feminin aflat in permanenta confruntare cu intemperiile existentei. Daca s-a rafuit cu ceva, Joyce s-a rafuit cu filistinismul, cu minciuna, cu nedreptatea, cu prostia - adica acele constante comportamentale ale omenirii de care am dori sa ne debarasam, dar care au o formidabila putere de regenerare.

- In carte faceti o afirmatie paradoxala despre Joyce, pe care va rog sa o explicati: "Intregul sau scris sta sub semnul spontaneitatii controlate".

- Aprofundand lecturile din James Joyce, am ajuns la concluzia ca mintea lui era, in structurile ei de adancime, inanalizabile, aceea a unui matematician. "Scriitor" a fost mai ales in poezie, critica literara si teatru, si aproape deloc in proza (cu exceptia lui Dubliners). Fratele sau, Stanislaus, un remarcabil intelectual si-un ins de-o stralucita inteligenta, denunta in termeni duri, in vara lui 1924, "artificialitatea" radicala a ultimelor sale doua carti, Ulysses si Finnegans Wake. Le reprosa ca sunt prea "construite" si ca finalmente vor duce la moartea literaturii: "De ce oare esti inca inteligibil si sincer in poezie? Daca literatura se va dezvolta in directia ultimei tale scrieri, ea va deveni, asa cum spunea Shakespeare acum cateva secole, mult zgomot pentru nimic".

Iata ca literatura post-Joyce n-a murit, ba chiar as putea afirma ca se simte destul de bine. Ceea ce nu inseamna ca e recomandabil sa mergem la nesfarsit pe cararile (eu cred ca sunt chiar bulevarde!) deschise de el. Prin "spontaneitate organizata" inteleg un set de tehnici de scriere a textului literar care-i stateau la indemana doar lui. Si anume, abilitatea uluitoare de a preface in fapt artistic lucruri ce tin de gandirea umana. De a transpune in formule metaforice si parabolice, adica in insemne marcate acut literar, abstractiuni ale mintii.

- Sustineti ca Joyce foloseste limbajul ireverentios nu in scop literar, ci pentru a-i ironiza pe criticii literari imbatati de propria subtilitate. Ce va determina sa credeti asta?

Continuarea interviului poate fi citita pe www.banatulazi.ro

Asemănări și deosebiri între fostul USL, "cea mai toxică alianţă politică" și coaliția actuală: "Boc și Băsescu au tăiat joburile și au sugrumat mediul privat"
Asemănări și deosebiri între fostul USL, "cea mai toxică alianţă politică" și coaliția actuală: "Boc și Băsescu au tăiat joburile și au sugrumat mediul privat"
Comparații între USL și actualele negocieri care duc la ideea că am avea de-a face cu o repetare a istoriei sunt din ce în ce mai frecvente. Sunt însă și mari diferențe între cele două...
Este o utopie să sperăm că am putea ajunge în 15 minute la birou, în Capitală? Haosul din teren: "La noi îți faci cartierul cum vrei, îți faci pasajele tale”
Este o utopie să sperăm că am putea ajunge în 15 minute la birou, în Capitală? Haosul din teren: "La noi îți faci cartierul cum vrei, îți faci pasajele tale”
Calvarul orelor pierdute în trafic, poluarea și stresul de a alege un mijloc de transport comod și eficient sunt strâns legate de deplasarea zilnică la locul de muncă al locuitorilor...
#Leopold Bloom Ulise James Joyce eveniment , #arta si cultura