Scriam in numarul de vineri despre cazul valetului de la Ambasada Angliei din Ankara, care, in octombrie 1943, a vandut Germaniei documente secrete ale aliatilor aflate in seiful ambasadei. A primit frumoasa suma de 20.000 de lire sterline, urmand sa mai primeasca inca 15.000, pentru fiecare nou lot de documente.
Cel mai pacalit spion din toate timpurile: nume de cod "Cicero" (I)
Jocul continua, dar nu se intampla nimic
Celor de la Berlin nu le-a venit sa creada ca au pus mana pe asemenea comoara, au continuat sa-i trimita atasatului Moizysch cate 15.000 de lire englezesti pentru fiecare microfilm, dar nu s-au abtinut de la prudenta.
Logica era simpla. Daca spionul ii serveste sincer, razboiul ar fi ca si castigat. Dar daca este o intoxicare, daca documentele sunt o nada a aliatilor, ca sa trimita razboiul Germaniei pe piste false, ar fi o mare greseala sa muste din momeala.
Daca ies din joc, e ca si cum le-ar trimite un semnal ca "s-au prins", daca insa continua jocul, autorii farsei vor primi o lovitura grea, cand vor constata ca au tintit in gol.
Singura atitudine inteligenta ramanea expectativa. Intre timp, valetul, care se recomanda "Pierre", iar germanii i-au dat numele de cod "Cicero", continua sa livreze documente periodic.
Omul care avea acces la documente ultrasecrete
In calitatea sa de valet personal al ambasadorului britanic nu i-a fost greu sa ajunga la seiful cu documente: isi facuse un mulaj dupa cheile originale ale ambasadorului, in timp ce acesta se afla in baie. Restul era treaba de rutina.
Nu dadea de banuit. Valetul se bucura de incredere, avea acces in toate birourile ambasadorului si, cand acesta pleca la intalniiri sau receptii, nu-i trebuiau decat cateva minute ca sa filmeze totul.
Atasatul german Moizysch se prezenta punctual la intalniri, prelua noi microfilme, le platea de fiecare data cu 15.000 de lire, le prelucra si le trimitea la Berlin. Aici, expertii confirmasera autenticitatea documentelor, exclusesera varianta unui fals,
dar nimeni nu-si putea explica cum poate un anonim sa intre in posesia unui asemenea tezaur documentar, fara sa dea de banuit.
Adevarul este ca sigur ar fi dat de banuit daca germanii ar fi folosit informatile primite, dar acest lucru nu s-a intamplat. Astfel, spionul s-a simtit la adapost.
Cand corabia se ineaca, soarecii fug
In primavara lui 1944, statul major german primeste cel mai uluitor document din toate: planul debarcarii aliatilor in Normandia, cu amanunte precise si cu numele de cod al operatiunii: Overlord.
Era cu trei luni inaintea debarcarii efective, acel dezastru german care l-a luat prin surprindere pe Hitler insusi si a debusolat intregul stat major, desi planul detaliat al operatiunii zacea prin sertarele subalternilor inca din primavara.
Atasatul Moizysch era constient de valoarea documentului. El astepta sa fie sunat la telefon, chemat, premiat. Nimic. Atunci, si-a luat el inima in dinti, a pus mana pe telefon, dar Ministerul de Externe i-a replicat laconic, cu privire la informatie: "Este posibil, dar foarte putin probabil. Continuati activitatea".
In scurt timp, Moizysch a simtit ca activitatea incepe sa se clatine. Secretara lui, persoana de incredere prin ale carei maini treceau atatea si atatea documente, a disparut. Fugise.
Afacerea s-a terminat
In primul moment, Moizysch n-a inteles unde a disparut secretara, dar a aparut deodata "Pierre", bine informat si i-a dat vestea ca secretara a fugit la americani.
Valetul se arata ingrijorat pentru el insusi si n-a ezitat sa puna chinuitoarea intrebare: "ce stie ea despre mine?".
Stia numele de cod, stia de documente care pleaca la Berlin, dar numele n-avea de unde sa-l cunoasca: adevaratul nume al lui "Cicero" nu-l cunostea nici macar Moizysch.
"Pierre" a inteles ca afacerea s-a terminat. In definitiv, nici nu era rau: pentru microfilmele livrate germanilor primise 300.000 lire sterine, o suma fantastica pentru acea vreme, poate niciun european nu poseda o asemenea suma.
Pretul tradarii
Isi dadea perfect seama ca germanii n-au folosit nimic din informatiile furnizate de el, dar asta nu-l deranja. Poate l-ar fi deranjat invers.
In orice caz, razboiul apropiindu-se de sfarsit, a preferat sa dispara. Stia ca cine detine o asemenea suma de bani nu trebuie sa se afiseze, trebuie sa se retraga discret, mai ales ca germanii pe care ii servise pierdusera razboiul, iar aliatii pe care ii tradase il castigasera. Logica valetului era perfecta.
Un singur lucru nu-l stia "Cicero" si asta nu incapea in logica sa: ca lirele englezesti cu care il platisera germanii erau false.
Asta insa nu inseamna ca aventura s-a terminat. Dimpotriva. Nu ratati numarul de maine, cand doar citind Ziare.com, veti putea afla cum a continuat totusi aventura lui "Cicero" si cum, in cele din urma, s-a ispravit.
Dar acuma ?
Ce ziceti , oare se mai spioneaza pe la ambasade ?