Pentru cateva momente vom parasi plaiurile mioritice si ne vom indrepta privirile catre indienii Mapuche si in special catre Galvarino, o capetenie razboinica devenita simbol national in Chile.
In timpul primei rebeliuni a indienilor Mapuche, el e capturat de spanioli, iar mainile ii sunt retezate. E lasat sa plece, ca o pilda vie pentru toti ceilalti rasculati care ar mai cuteza sa se ridice impotriva lor. Insa, odata intors la ai sai ii va insufleti sa lupte cu si mai mult curaj impotriva spaniolilor.
Nemultumiti ca pamanturile le sunt luate si ca ii foloseau pe Mapuche ca pe niste robi sa le lucreze minele de aur, indienii ramasi liberi, condusi de Capoulican, instiga o mare rascoala Mapuche in 1553.
In urma Bataliei de la Tucapel, primul guvernator al Chile, Pedro de Valdivia, este capturat si ucis de Capoulican. Pedro de Valdivia, unul dintre locotenentii mult mai cunoscutului Francisco Pizarro pustiise teritoriul de la sud de raul Bio-Bio, ultimul bastion al indienilor liberi, cu cativa ani in urma. Moartea lui a insemnat o razbunare indelung asteptata de Mapuche.
Prima rebeliune Mapuche impotriva spaniolilor
Rasunatoarea lor victorie de la Tucapel este urmata de inca una, la Marihuenu, insa imediat au loc doua infrangeri costisitoare, la Peteroa si la Mataquito. Chiar mana dreapta a lui Capoulican, Lautaro, este ucis la Mataquito, o lovitura grea pentru moralul indienilor. Lui i se datorau victoriile Mapuche de pana acum.
Inceputa cu mult avant, rascoala se impotmoleste tot mai mult in cei patru ani de lupte. Indienii au tinut piept deselor incursiuni spaniole la sud de raul Bio-Bio, numai ca luptele si-au luat vama in vieti.
Era nevoie doar de o actiune decisiva din partea spaniolilor pentru a scapa pentru totdeauna de napasta Mapuche, iar Garcia Hurtado de Mendoza este cel ales pentru a conduce acest ultim efort.
In 1557, la sfarsitul lunii aprilie, noul guvernator al Chile debarca in orasul La Serena, impreuna cu cei 600 de conquistadori pe care ii aduce ca intariri. Un numar impresionant, daca tinem cont ca in cele patru mari lupte ale rascoalei participasera doar 400 din care 150 isi pierdusera deja viata.
Galvarino si infrangerea indienilor la Lagunillas
Mendoza porneste impotriva lui Capoulican in octombrie luand cu el un contigent de circa doua sute de archebuzieri, cinci sute de calareti si patru mii de indieni aliati. In timpul Bataliei de la Lagunillas, trupele lui Capoulican sunt infrante, trei sute de indieni Mapuche murind in timpul luptei si inca o suta cincizeci incapand pe mainile spaniolilor.
Cei capturati sunt pedepsiti intr-un mod teribil. Mendoza a hotarat ca tuturor sa li se taie mainile drepte si nasurile. Insa, cand a venit randul capeteniei de razboi Galvarino, Mendoza cere sa i se reteze mainile in schimb. Dupa spusele lui Alonso de Ercilla, unul din oamenii lui Mendoza, Galvarino a indurat totul intr-o tacere deplina.
Dupa ce mainile ii sunt ispravite, nu mica le-a fost mirarea spaniolilor cand l-au vazut ca isi pune apoi capul pe butucul insangerat, sub taisul calaului, graindu-le: "Nu ma tem de moarte, nici nu ma inspaimanta [...]."
Numai ca taisul securii nu a coborat. Mendoza nu vroia sa il omoare, ba dimpotriva, vroia ca el, impreuna cu restul razboinicilor mutilati, sa se intoarca printre ai lor si sa le sadeasca teama in suflet pentru spanioli.
Vazand ca nu i se da satisfactia unei morti onorabile, un pana atunci impacat Galvarino, devine turbat: "[...] va spun ca, in mine va fi doar ura si manie pentru voi [...] si foarte curand veti intelege de ce moartea mea v-ar fi fost de folos [...] desi nadajduiesc ca nu imi vor lipsi mainile sa ma razbun."
Chemarea la razboi a lui Galvarino
Cu o crancena dorinta de razbunare, Galvarino apare in fata lui Capoulican si a celorlalte capetenii, incercand sa-i induplece pe ei si pe toti luptatorii lor istoviti sa se ridice impotriva spaniolilor ca in vremurile lui Lautaro.
Pedro Marino de Lobera, cronicarul rascoalei, spune despre Galvarino ca: "lipsit de maini, s-a batut mai mult cu graiul, de multe ori mai bun la razboi decat bratele lui Hercule sau iscusinta Cezarilor."
Tot el ii pune in gura lui Galvarino urmatoarele cuvinte: "Fratii mei, de ce v-ati oprit din a-i ataca pe acesti crestini, vazand pagubele vadite, care din ziua in care au intrat in regatul nostru pana astazi le-au facut si le fac? [...] va vor face ceea ce vedeti ca mi-au facut mie, va vor taia mainile, daca nu sunteti sarguinciosi in cea mai harnica distrugere impotriva acestor oameni daunatori pentru noi si pentru copiii si pentru femeile noastre."
Negresit, razboinicii Mapuche se strang in jurul lui si dorinta de lupta iarasi se aprinde in ei dupa patru ani de batalii crunte. Capoulican manat si el de ganduri de razbunare pune la cale o ambuscada pentru Mendoza la Millarapue, care isi continuase nestingherit pustiirea teritoriilor indienilor Mapuche.
Pentru Galvarino, faptul ca mainile ii fusesera retezate nu a facut decat sa-l invrajbeasca si mai mult, vrand nimic mai mult decat sa ia parte la batalia ce se infatisa. La sfarsitul lunii noiembrie, razboinicii Mapuche, numarand peste 20.000 de oameni au inconjurat tabara spaniolilor de la Millarapue, fara ca niciunul dintre ei sa stie ce li se pregatea.
La nici o luna de cand Mendoza l-a mutilat, Galvarino era inaintea razboinicilor sai si, conform lui Jeronimo de Vivar in "Cronica" le-ar fi spus urmatoarele cuvinte inainte de a porni la lupta: "Fratii mei, sa luptati cu iscusinta, voi nu vreti sa fiti ca mine fara maini, ca sa nu fiti in stare sa munciti sau sa mancati [...]" ridicandu-si apoi mainile in aer pentru a-i inflacara.
La momentul atacului, ies din desis cu miile si se reped vrand sa-i prinda pe spanioli inca nepregatiti. Cu furie alergand spre tabara lor il gasim pe Galvarino in fruntea oamenilor sai. Dupa cum spune legenda, i-ar fi legat de cioturile mainilor sale cutite, pentru a lupta.
Din zori pana-n miezul zilei s-au rafuit, spaniolii reusind cu greu sa ii respinga. Chiar si asa, pierderile de partea indienilor Mapuche au fost groaznice, cu mai mult de opt sute de oameni luati prizonieri si trei mii de morti. In schimb, Mendoza nu a pierdut niciun om.
Moartea lui Galvarino si rascoalele ulterioare
Printre cei capturati s-a numarat si Galvarino, care cu greu a putut fi strunit de soldatii lui Mendoza. Poetul Ercilla, impresionat de vitejia lui Galvarino a insistat pe langa Mendoza sa-l lase in viata pe Galvarino.
Doar ca el si-a rupt legaturile care tineau bucatile de panza peste mainile sale mutilate si i le arata spaniolilor cioturile, luandu-le in deradere "bunavointa". Galvarino le spune ca singurul lucru pe care l-ar dori ar fi sa-i sfasie cu dintii.
Galvarino este spanzurat de un copac, iar pe oamenii sai sunt dezlantuiti cainii, mortile lor infioratoare trezind si mai mult ura indienilor Mapuche.
Desi spaniolii au fost invingatori, in urmatoarele decenii au mai fost inca doua rascoale de proportii in urma carora ei au fost alungati din teritoriile Mapuche de la sud de raul Bio-Bio. Ultima dintre ele s-a petrecut in urma unei victorii Mapuche nesperate, cunoscuta ca "Dezastrul de la Piatra Franta" la sfarsitul lui 1598.
Vestea ca insusi guvernatorul Martin Onez de Loyola, impreuna cu suita sa de 350 de oameni, fusesera macelariti, i-a insufletit pe indienii Mapuche de la nord de raul Bio-Bio sa se uneasca cu cei de la sud intr-un efort comun.
In doar cativa ani sunt pustiite toate orasele spaniole de la sud de rau, in ceea ce s-a numit "Distrugerea celor sapte orase" si ii gonesc pe spanioli la nord de Bio-Bio. Ei reusesc sa-si taie un teritoriu al lor, delimitat de cursul de apa, liber de coroana spaniola si pentru trei sute de ani ei si-au pastrat independenta.
In tot acest timp curajul nemaiintalnit si faptele lui Galvarino au intrat in legenda. El a reprezentat un model pentru ceilalti luptatori Mapuche, care au continuat sa-si apere pamanturile cu acelasi spirit si vointa aratata de predecesorul lor.
Galvarino si in prezent ramane un simbol al libertatii pentru indienii Mapuche si inca suscita imaginatiile nu doar poporului din care face parte, ci si al natiunii chiliene.
