Violentele rebeliunii legionare, acest razboi civil la scara mica desfasurat in Romania anului 1941, in urma cu exact 70 de ani, au fost soldate cu 374 de morti, dintre care 228 de evrei.
Intre 21 si 23 ianuarie 1941, conflictul latent dintre seful statului de atunci, generalul Ion Antonescu, si vicepresedintele Consiliului de Ministri, Horia Sima, a atins cota de apogeu.
Conditiile erau create din toamna anului anterior, cand, in data de 27 noiembrie 1940, Nicolae Iorga si Virgil Madgearu fusesera asasinati de Miscarea Legionara. Generalul Antonescu avusese o reactie prompta si virulenta fata de cele doua grave evenimente.
Premise
Ion Antonescu a avut un rol crucial in abdicarea regelui Carol al II-lea, din 6 septembrie 1940. Desi fusese sprijinit in acest demers de marcantii lideri Bratianu si Maniu, sefii partidelor Liberal, respectiv Taranesc, nu au dat curs solicitarilor de a participa la guvernare. Singura organizatie politica dispusa de a forma noua putere s-a numit Miscarea Legionara, condusa de Horia Sima.
Prin inchegarea unui executiv preponderent militar, alaturi de formatiunea de extrema dreapta, se constituia Statul National Legionar.
Divergentele de opinie, in ceea ce privea maniera de conducere a tarii, erau tot mai evidente. In vreme ce generalul Antonescu vedea o natiune in care ordinea si legalitatea sa fie pe deplin respectate, Horia Sima urmarea trasaturile unui stat lipsit de toate structurile democratice. Marturie sta si faptul ca, in 1940, legionarii au omorat 64 de fosti demnitari, incarcerati la Jilava.
Evenimentul
Declansarea loviturii de stat, de catre organizatia nationalista creata in 1927, de Corneliu Zelea Codreanu, a avut loc drept urmare a asasinarii la Bucuresti a unui ofiter german, maiorul Doring.
Seful statului i-a cerut ministrului de Interne, Petrovicescu, un apropiat al legionarilor, sa-i descopere si sa-i aresteze pe vinovati.
Intrucat acesta nu a reusit sa indeplineasca misiunea, a fost destituit, impreuna cu seful Sigurantei, Ghica.
Riposta a venit prin ocuparea de catre legionari a cladirilor in care isi aveau sediile Ministerul de Interne si Siguranta Statului. Au urmat edificiile Postei, Telefoanelor si altor institutii de importanta majora.
S-au inregistrat numeroase victime, cazand sub gloante militari, rebeli legionari, civili.
In cele din urma, trupele generalului Steflea au infrant rezistenta formatiunii conduse de Sima. La 23 ianuarie 1941, Miscarea Legionara a fost inlaturata de la putere si interzisa. Multi dintre membrii sai au ajuns in inchisori, iar altii s-au refugiat in Germania.
Post factum
In data de 24 august 1944, Horia Sima a anuntat, din exil, constituirea unui Guvern National Roman, cu sediul la Viena, care isi propunea sa continue lupta, alaturi de Germania, impotriva noilor oficialitati romane si a Armatei Rosii.
Dupa ocuparea Romaniei de catre sovietici, unii legionari au aderat la PCR sau alte partide. Multi s-au angajat in miscarea de rezistenta, pana in 1956, cand aceasta a fost lichidata. Horia Sima a murit in 1993.
Miscarea Legionara a fost una din putinele grupari de factura fascista din Europa necondamnate in procesul de la Nurnberg.
Despre aceasta formatiune, fara program politic oficial, istoricul Neagu Djuvara afirma: "Miscarea Legionara nu a fost o copie a nazismului sau fascismului. A fost o miscare autohtona, nascuta din grupari studentesti anticomuniste".
