Dupa ce a fost pregatit ca ofiter de informatii, japonezul Hiroo Onoda este trimis pe insula Lubang, din largul arhipelagului filipinez, pentru a initia actiuni de gherila si pentru a sabota operatiunile militare americane. Inarmat cu o credinta oarba, aproape admirabila, acesta a refuzat sa creada ca razboiul s-a sfarsit sau ca tara sa a fost invinsa si a luptat cu neinduplecata vointa pana in 1974.
Daca devotamentul sau a avut un temei, atunci acesta fost urmatorul ordin: "Iti este cu desavarsire interzis sa mori de propria mana. Poate dura trei ani, poate dura cinci ani, dar orice s-ar intampla ne vom intoarce dupa tine. Sub nicio circumstanta nu vei renunta la viata ta de buna voie." Onoda a dat crezare si a respectat intocmai ceea ce i se ceruse.
Ajuns pe insula, tanarul a intrat in contact cu ceilalti soldati niponi ce fusesera trimisi inaintea lui. Cei ce ii vor ramane alaturi in anii urmatori vor fi Shoichi Shimada, Yuichi Akatsu si Kinshichi Kozuka.
Dupa cum spunea Onoda, mai tarziu, oamenii nu pot trai singuri, ai nevoie de camarazi care sa iti fie alaturi, pe care te poti baza si increde. Tocmai acest spirit de unitate cultivat de societatea nipona a permis supravietuirea grupului, in conditii cu totul vitrege.
Nu era nici vorba de intariri sau provizii, au trebuit sa faca fata caldurii si deshidratarii, lipsei de hrana si a imbolnavirilor, sau a oboselii cronice, in tot acest timp luptand impotriva americanilor ce debarcasera pe insula.
Un altfel de razboi
Dupa aproape un an de confruntari, s-au trezit atacati de un cu totul alt inamic. Sute de pliante lansate de avioanele americane anuntau infrangerea Japoniei si incheierea razboiului. Insa grupul a considerat ca este doar o masinatiune a propagandei americane si au continuat lupta.
In acelasi an, generalul Tomoyuki Yamashita, conducatorul Armatei a 14-a, ce ocupase arhipelagul in anii razboiului, a semnat personal alte cateva sute de pliante in care cerea tuturor soldatilor niponi sa se predea.
Nici macar aceasta actiune nu a fost destul de convingatoare, astfel incat sa ii faca sa renunte la lupta.
Un camarad ii paraseste
Unitatea grupului a fost sfaramata abia in 1949, cand Yuichi Akatsu i-a parasit intr-o noapte, fara a le spune nimic. Cateva luni a ratacit de unul singur, dar traiul sever l-a infrant in cele din urma si s-a predat autoritatilor filipineze.
Acesta a adus la cunostinta ca cei trei soldati inca ar putea fi in viata, desi nu a mai fost in contact cu ei o buna perioada. Yuichi apoi a condus mai multi soldati filipinezi prin jungla, incercand sa dea de acestia. Din desisuri, cei trei priveau consternati cum vechiul lor camarad incerca sa le dea de urma. Au crezut ca acesta i-a tradat miseleste.
S-a pus la cale inca o actiune, dar de data asta cu sprijinul familiei si al prietenilor. Poze si scrisori din partea lor au fost aruncate deasupra junglei cu speranta ca cei trei vor intra in posesia lor si se vor preda. Din nou, Shimada, Onoda si Kozuka au presuspus ca e o inselatorie.
Tensiunea si neincrederea lor era permanent intretinuta de raspunsul foarte energic din partea autoritatilor filipineze, care nu ezitau sa traga asupra soldatilor niponi, de fiecare data cand initiau vreo operatiune de sabotaj.
Din aceasta cauza, ei deschideau focul asupra satenilor pe care ii intalneau ocazional, banuind ca sunt de fapt soldati inamici sau informatori trimisi sa le gaseasca ascunzatorile si sa ii captureze, sau mai rau, sa ii omoare.
Shimada este ucis
Din cauza nenumaratelor confruntari armate pe care acestia le-au avut, era de asteptat ca, in cele din urma, unul dintre ei sa fie ranit. In iunie 1953, Shimada este impuscat in picior. In ciuda lipsei medicamentelor si a pregatirii, Onoda il inzdravaneste, dar atitudinea lui Shimada se schimba. Devine foarte irascibil si lipsit de speranta. In anul urmator, o patrula trimisa dupa ei il prinde din urma si il ucide pe Shimada.
Noi nu ne vom preda
In ciuda pierderii inca unui camarad, Kozuka si Onoda continua sabotajul, actiunile de gherila si de strangere a informatiilor, urmand ordinele primite acum mai bine de zece ani. Credeau cu tarie ca este misiunea lor de a ramane in spatele liniilor inamice, pana cand armata japoneza va reveni, iar in acest mod trec inca doua decenii. Cu timpul, legenda lor s-a transformat in mit. Oamenii locului ii numeau "diavolii muntelui".
A ramas doar unul
In 1972, dupa ce au incendiat o cantitate importanta de orez, sunt urmariti de politie, in jungla. In urma unei scurte lupte, Kozuka este impuscat si ucis. Au inceput sa apara banuieli ca poate Onoda inca ar fi in viata, asa ca au reinceput cautarile, dar fara rezultat.
La inceputul lui 1974, soldatul este luat prin surprindere, cand descopera un cort aproape de tabara sa. Cu multa vigilenta se apropie. Spre surprinderea sa, era al unui tanar japonez. Studentul, pe numele sau Norio Suzuki, incepuse o excursie in mai multe tari asiatice.
Inainte sa plece, spunea in gluma ca vrea sa dea de Hiroo Onoda si apoi de omul zapezii. Una din aceste doleante se pare ca i-a fost indeplinita. Amandoi au fost foarte surprinsi de aceasta intalnire iesita din comun si au inceput sa dialogheze, in ciuda reticentei initiale.
Norio a incercat sa il convinga sa se intoarca cu el, insa fara succes. Conditia pusa de Onoda a fost ca fostul sau comandant, maiorul Taniguchi, sa ii ordone personal incheierea misiunii.
Sfarsitul unui razboi mult prea lung
Norio s-a intors in Japonia, unde a reusit sa il localizeze pe acesta. Zburand inapoi spre Filipine, a urmat o intalnire ce s-a lasat asteptata trei decenii. Onoda a fost in sfarsit lasat la vatra de Taniguchi, iar astfel se incheie epopeea acestui soldat al celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Si-a predat pusca Arisaka, pentru care mai avea inca 500 de gloante si care era in perfecta stare de functionare, cateva grenade si sabia sa.
Presedintele filipinez Ferdinand Marcos l-a gratiat prin ordin prezidential pe Hiroo Onoda, desi ucisese cateva zeci de filipinezi si ranise peste o suta, dar s-a tinut cont de situatia sa exceptionala.
Intors in tara lui de bastina, a fost primit ca un erou, iar in prezent lucreaza cu tinerii prin intermediul unei scoli pe care a infiintat-o.
Ca incheiere, putem mentiona ca acesta a considerat intotdeauna ca barbatii nu ar trebui sa se lase invinsi, indiferent de imprejurare, iar el nu a facut-o niciodata.
Fara indoiala, poporu' roman este la fel de... Vezi tot