Eliberarea Bucurestiului: Jafuri, crime si violuri in capitala Romaniei (I) Documentar

Dupa lovitura de stat de la 23 august, o delegatie imputernicita de guvernul nou constituit al generalului Sanatescu este trimisa la Moscova pentru a semna armistitiul cu puterile aliate. Insa, vor mai trece aproape trei saptamani pana cand reprezentantii romani sunt convocati la Kremlin.

Chemati in miez de noapte, sunt surprinsi la un moment dat sa auda la o ora asa tarzie batand clopotele. Si mai nedumeriti sunt de loviturile de tun care incep aproape in acelasi timp cu un spectaculos foc de artificii. Primiti in cele din urma de Molotov, ministrul de externe al Uniunii Sovietice le spune cu adanca satisfactie ca este sarbatorita eliberarea Bucurestiului.

Reprezentantii guvernului roman erau stupefiati. Trupele romane eliminasera contingentele germane din capitala inca de la sfarsitul lunii august si atunci cu ajutorul aviatiei americane. Dar pentru sovietici nu mai conta, ei puteau scrie acum istoria dupa propria lor vrere. Dupa cum a si spus profetic scriitorul Mihail Sebastian, istoria nu face daruri.

Sosirea sovieticilor in Bucuresti

Regimul comunist roman si-a insusit apoi lovitura de stat de la 23 august. Jumatate de secol s-a spus ca a fost o insurectie armata orchestrata de comunisti, sprijiniti de armata sovietica care a eliberat capitala si apoi intreaga tara. De fapt, cand trupele lor au intrat in Bucuresti, nu au mai gasit picior de german.

Corneliu Coposu isi aminteste cum i-a primit pe rusii sositi in capitala pe 28 august ca a avut:

"Am avut 'onoarea' sa-i primesc, pentru ca n-a vrut nimeni altcineva! S-au temut! Trebuia sa-i primeasca primarul provizoriu al Capitalei, Dombrovschi. El insa a spus: 'Eu nu ma duc. Ca pun astia mana pe mine!' Eram secretar general al Consiliului de Ministri si m-am dus eu, impreuna cu fiica lui Dombrovschi, Nina, care stia ruseste si i-am asteptat acolo, la marginea Colentinei. I-am asigurat ca sunt bine primiti, ca nu vor avea probleme!

Ei n-au tras nici un foc de arma nici in Bucuresti si nici altundeva, pentru ca nemtii erau luati prizonieri de armata noastra. Dar aceasta nu i-a impiedicat sa dea un comunicat a doua zi ca 'dupa lupte crancene, glorioasa armata sovietica a eliberat Bucurestiul'! A fost un singur mort la ocuparea Bucurestiului, un sublocotenent (sovietic n.red.) care s-a imbatat si s-a impuscat din greseala."

Trei zile mai tarziu, pe 31 august, a fost organizata intrarea propriu-zisa, Mihail Sebastian scriind in jurnalul sau:

"Defilare de tancuri grele sovietice, pe Bulevardul Carol, sub ferestrele casei unde ne-am refugiat. Spectacol grandios. Oamenii astia prafuiti, obositi, destul de prost imbracati cuceresc lumea. Pe urma un lung sir de camioane cu soldati romani, fosti prizonieri in Rusia, astazi inarmati si echipati, luptand in Armata Rosie. Sunt tineri, veseli, excelent echipati. Se vede bine ca nu vin din lupta. Detasament de parada, care astepta probabil intrarea in Bucuresti. Lumea in strada e inca buimacita. Mari explozii de entuziasm, dar si anumita rezerva."

Detasamentul la care face referire Mihail Sebastian forma celebra divizie Tudor Vladimirescu, ai carei soldati fusesera recrutati din randurile prizonierilor romani de razboi de la Stalingrad. Cand a avut loc rasturnarea regimului antonescian, cu totii sunt imbarcati in peste o suta de camioane si trimisi grabnic inspre Bucuresti. Sovieticii o vedeau ca o dovada a propriei lor ingaduinte pentru un popor invins. Cat de mare a fost ea se va putea vedea, insa, in anii urmatori.

Speriati, cei mai multi dintre bucuresteni i-au primit cu inima indoita. Desi se mai putea vedea cate un zambet stingher pe ici-acolo, singurii cu adevarat bucurosi erau comunistii. Unii proaspat scapati din inchisoare, precum Gheorghiu-Dej, iar altii suficient de norocosi incat reusisera sa ramana in libertate pe durata razboiului, s-au chinuit sa-i mobilizeze pe bucuresteni incat sa le faca sovieticilor o primire tovaraseasca.

Numai ca, omul de rand nu spera decat ca, prin bunavointa aratata, poate ei la randul lor o vor primi. Cei mai optimisti, dar naivi, se gandeau ca trecusem in tabara invingatorilor.

Un oras sub teroare

Ce a urmat povesteste tot Mihail Sebastian: "Soldati rusi violeaza femei, opresc masini in strada, dau jos pe sofer si pasageri, se urca la volan si dispar. Magazine pradate. Dupa-masa, la Zaharia, au navalit vreo trei si au rascolit casa de fier, de unde au luat ceasornice".

Pe 2 septembrie mai noteaza ca a vazut: "azi-dimineata o tancheta sovietica fugarind o masina particulara pe care voia s-o confiste. Incidentele de strada continua. Trecatori busculati ca sa dea ceasul. Ceasul e ideea fixa a soldatului rus".

Si iarasi pe 2 octombrie: "pe cand se intorceau de la teatru unde jucasera 3 spectacole, Nora si Mircea au fost atacati de un soldat rus. Cu revolverul la tampla Norei, le-a luat o suta de mii de lei si... un ceas."

Satirizand aceasta predilectie a lor, celebrul actor Constantin Tanase a facut celebra epigrama "Rau era cu der, die, dai/Da-i mai rau cu davai ceas/De la Nistru pan' la Don/Davai ceas, davai palton/Davai ceas, davai mosie/Haraso, tovarasie." In mai multe randuri a fost arestat, amenintat si moare un an mai tarziu, existand unele suspiciuni ca ar fi fost ucis.

Si scriitorul Barbu Cioculescu isi aminteste de un episod tragic: "Un tip inca mai inalt decat Bonyhadi ii pusese pistolul in tampla, cerandu-i ceasul. Sotia tipase, rusul trasese. Andrei Bonyhadi fusese adus pe scari, cu creierii scurgandu-i-se pe trepte, horcaind, fusese luat cu salvarea, operat. Decedase, in zori. 'Rusii tai, pe care atata ii iubeai', se caina vaduva. Dar nu pentru multa vreme. Cineva, de fata aflator i-a atras atentia ca e cazul sa-si tina gura".

Bonyhadi, un afacerist oarecum celebru, devenise un sustinator al cauzei comuniste dupa 23 august 1944, iar ironia a facut a ca el sa fie ucis tocmai de cei care o intruchipau. Desigur, in numarul din 8 octombrie 1945 al Scanteii se deplangea moartea lui "in urma unui atac miselesc al reactiunii".

Pe langa el, nenumarati alti oameni au fost ucisi in acele zile. Totusi, aceste intamplari erau doar o mica parte din ce avea sa vina. Mai tragic e ca in urmatorii ani, nu soldatii sovietici se vor murdari de sange. Ii vor lasa tocmai pe romani.

Nu rata continuarea acestui documentar de exceptie! Urmatoarele doua parti vor fi publicate joi si vineri, numai pe Ziare.com.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...