Imperiul care se nastea in Europa acum 210 ani

In ziua de 2 decembrie 1804, avea loc la catedrala Notre Dame din Paris o procesiune pe cat de solemna, pe atat de ciudata. Primul consul al Republicii Franceze se proclama imparat. Da, Imparatul Republicii, chiar aceasta a fost titulatura sa oficiala in primele zile.

Ciudat este si faptul ca ungerea imparatului avea loc la Paris, spre deosebire de cutuma seculara ca suveranii sa se deplaseze personal la sediul Papei pentru ceremonia sacra.

Un Papa chemat la ordine

Initial, Papa Pius al VII-lea nici n-a vrut sa auda de asa ceva, dar diplomatii lui Napoleon au stiut sa actioneze, cum am spune noi astazi, cu sula-n coaste, astfel incat batranul Papa, in varsta de 66 de ani si cam bolnav, a trebuit sa urce in trasura si sa strabata cale lunga, pe drumuri desfundate.

La stralucitoarea ceremonie, Napoleon a tinut sa-l infrunte inca odata pe Papa, in vazul tuturor. El a luat coroana din mainile acestuia, asezandu-si-o singur pe cap, cu explicatia simbolica: "aceasta coroana, pe care regii au aruncat-o, eu am luat-o din drum si am ridicat-o din nou sus".

Insusi Papa a ramas stupefiat, l-a imbratisat volens-nolens pe proaspatul imparat, a strigat conform datinei: "Vivat imperator in aeternum!" si a inceput grabit traditionala slujba, dupa care s-a indreptat imediat spre sacristie, fara sa asculte juramantul civil al celui pe care tocmai il unsese. Un juramant care n-a fost respectat niciodata:

"Jur sa pastrez integritatea teritoriului Republicii, sa respect si sa fac sa fie respectate Legile Concordatului si libertatea cultelor; sa respect si sa fac sa fie respectate egalitatea in drepturi, libertatea politica si civila, irevocabilitatea vanzarilor de bunuri nationale; sa nu prelev niciun impozit si sa nu stabilesc nicio taxa, decat in virtutea legii, sa mentin Institutia Legiunii de Onoare; sa guvernez numai spre intersul, fericirea si gloria poporului francez".

Familia neintelegatoare

In timp ce la arhiepiscopie, Sanctitatea Sa "admite ca membrii clerului din Paris sa-i sarute picioarele", Napoleon iese in ovatii din catedrala si se retrage la Palat sa ia cina in doi cu incantatoarea sa imparateasa Josephine, careia ii cere ca, in timpul cinei, sa nu-si scoata coroana de pe cap.

Abia dupa ce devenise imparat al Frantei, Napoleon observa ca Italia cucerita de dansul a ramas republica, iar el presedinte. Isi convoaca fratele Joseph si-i face cunoscut ca-l va numi rege al Italiei.

Dar, surpriza, acesta refuza. Ca frate mai mare, i-ar reveni succesiunea la tronul Frantei, in cazul unui deces al imparatului. Tronul Italiei este prea mic pentru el. Nemultumit, Napoleon o convoaca la Tuilerii pe sora sa Hortensia, impreuna cu fiul ei Louis, pe care este dispus sa-l adopte ca sa-i poata incredinta regatul Italiei.

Dar Hortensia protesteaza violent: "Niciodata nu voi consimti ca fiul meu sa fie mai mult decat mine!". O ultima varianta este un alt frate, Lucien, caruia ii ofera Italia, cu conditia sa divorteze.

Lucien refuza. Furios, Napoleon isi pune el insusi coroana pe cap, numindu-l vicerege pe Eugene de Beauharnais, fiul din prima casatoria a sotiei sale, Josephine.

Generalul Iarna

Dar marea deceptie a imparatului nu sta in frecusurile cu familia. Niciun suveran european nu-i recunoaste rangul. Pentru ei, cine sta pe un tron fara sa aiba sange albastru nu-i decat un impostor.

Degeaba s-a adresat cu o scrisoare bine ticluita catre regele Angliei, asigurandu-l de intentiile sale cele mai prietenesti si tot degeaba tarului Alexandru. Regele i-a trimis un raspuns sec si taios, iar tarul niciun raspuns.

Napoleon a inteles ca singura cale prin care poate obtine pacea este razboiul. Campaniile au fost stralucite, victoriile multe, dar adversarii se lasau ingenunchiati greu. Chiar deloc. Ce e drept, nici pe Napoleon nu l-a zdrobit nimeni, in afara de iarna ruseasca.

Astfel, cunoscuta si dezastruoasa retragere, dupa cucerirea Moscovei, a insemnat abdicarea si sfarsiul imperiului.

Inplacabilul destin

Izolat in insula Elba, primita in stapanire, Napoleon nu s-a resemnat insa si, profitand de escapadele amoroase ale amiralului care-l strajuia, a demonstrat inca o data lumii talentul sau militar, recucerind Franta, care l-a aclamat din nou ca imparat.

Dar nu mai avea uriasa armata de altadata, nu mai erau de partea lui nici geniul militar si nici norocul. Dupa ultimul esec la Waterloo, inamicii britanici i-au fixat un destin dur pe neospitaliera insula Sfanta Elena din mijlocul Atlanticului.

Acolo si-a sfarsit Napoleon zilele dictandu-si interesantele memorii scriitorului Las Casas, care l-a insotit.

Nici astazi nu se stie daca moartea a fost cauzata de un cancer gastric sau de otravurile administrate de cei care s-au saturat sa-l tot pazeasca pe insula.

Ce n-a văzut CTP în 34 de ani de alegeri libere: ”Doar Ceaușescu îl poate egala pe Ciociu. Ca pe o turmă de mancurți...”

Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei a fost comentată acid de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care i-a criticat dur pe președinții PSD și PNL, Marcel...

Candidatul USR la Primăria Sectorului 5 a depus o plângere la DIICOT împotriva lui Cristian Popescu Piedone

Avocatul şi liderul consilierilor USR din Sectorul 5, Alexandru Dimitriu, a depus joi dimineaţă, 25 aprilie, o plângere la DIICOT împotriva primarului Cristian Popescu Piedone şi ”a...