O scoala romaneasca incarcata de istorie: Sfantul Sava

In ziua de 5 decembrie 1694, acum 320 de ani, domnitorul Constantin Brancoveanu infiinta Academia Domneasca Sfantul Sava, ridicand astfel rangul vechii Scoli de la Sfantul Sava, creata prin grija lui Constantin si Serban Cantacuzino, in chiliile manastirii cu acelasi nume.

5 decembrie este si data cand biserica ortodoxa praznuieste ziua Sfantului Sava, originar din Capadocia, contemporan cu imparatul bizantin Teodosie cel Mic si care s-a stins din viata in acea zi a anului 532, la varsta de 94 de ani.

Numele elevilor au ajuns statui si nume de strazi

Pe vremea lui Brancoveanu, se invata in limba greaca. Limba romana a inceput sa fie folosita in scoala abia in 1818, in valtoarea pregatirii miscarilor din 1821 si apoi din 1848.

In anul 1864, acum exact 150 de ani, Alexandru Ioan Cuza a impartit scoala in doua ramuri: cea Academica, din care se va naste mai tarziu Universitatea din Bucuresti, si cea de educatie secundara, din care - tot mai tarziu - va evolua Colegiul National Sfantul Sava.

Acest nume exista si astazi, nefiind intrerupt decat pe vremea regimului comunist, pentru care etichetarea unei scoli cu un nume de sfant era de nesuportat.

Ca prima institutie educationala a tarii, invatamantul de la Sfantul Sava a reprezentat obarsia de cultura a multor personalitati de renume din secolele trecute.

Mi-as permite sa amintesc cateva nume care impresioneaza: Gheorghe Lazar, mai multi membri ai familiei Bratianu, Nicolae Balcescu, Grigore Alexandrescu, fostul prim-ministru I. G. Duca (asasinat de legionari in gara Sinaia), Take Ionescu, C.A. Rosetti, Gh. Tatarascu, Cristian Tell.

Fa-ma, mama, cu noroc!

Nu era usor sa fii admis la Sf. Sava, conditiile de selectie erau severe, dar cei intrati se bucurau de privilegiul unor dascali de cea mai inalta tinuta. Un concurs de imprejurari cu totul exceptional mi-a favorizat inscrierea fara concurs: sosisem la Bucuresti in anul 1940, ca refugiat din teritoriile ocupate atunci de catre vecinii nostri hrapareti.

Un decret regal admitea inscrierea refugiatilor neconditionat, in orice scoala. Nu ma pot lauda ca as fi ajuns la inaltimea colegilor mei intrati prin selectie, dar imi aduc aminte ca intreaga promotie pe care o absolvisem si-a luat bacalaureatul fara nicio exceptie si tot intreaga promotie a intrat la facultate "din prima".

Intrarea la facultate nu era lucru simplu, nici atunci: la Politehnica concurau 9 amatori pe un loc, iar la medicina, daca imi aduc aminte bine, 12. Multi au evoluat stralucit.

Acum, dupa multe decenii, constat ca unul dintre colegii mei de clasa a ajuns academician, iar un altul compozitor de talie europeana. Dintr-o promotie cu un an in urma mea, un coleg a performat ca prim tenor (liric) la opera, un rasfatat al publicului, iar dintr-una cu un an mai mare a aparut un bariton de renume, ajuns sa se afirme chiar si la "Scala" din Milano.

Nazbatia

Dar poate ca toata aceasta prezentare ar parea cam monotona, daca n-as completa-o cu un episod din cele care faceau deliciul tineretului de atunci, il face pe cel de astazi si probabil il va face totdeauna: o nazbatie.

Nazbatiile noaste cele mai gustate erau sa le nascocim porecle profesorilor, pe care de altfel ii respectam asa cum n-am mai vazut respect in relatia profesor-elev la nicio generatie urmatoare.

In acel an, 1941, directorul Colegiului, profesorul C.S. Antonescu, obtinuse un post de conferentiar la Universitate. Incepuse razboiul, iar ministerul n-a mai avut timp sa numeasca alt director. Institutia ramanea sa fie condusa pana dupa armistitiu de subdirectorul Andrei Marin, profesor de latina.

Subdirectorul semna personal toate actele emise de scoala, inclusiv diferitele adeverinte de care aveam noi nevoie si pentru care erau tiparite formulare, inscriptionate jos "Director".

Probabil parandu-i-se ca semnand sub acest titlu ar comite o impostura, subdirectorul completa personal cu stiloul, inaintea cuvantului "director", prefixul "sub", iar apoi semna lizibil cu numele sau corect: Marin. Citit la un loc, rezulta... submarin.

Submarinul - aceasta era porecla cu care vorbeam noi intre noi pe soptite, atunci cand era vorba de profesorul de latina - de altfel o personalitate eminenta.

Am aflat ulterior de la parinti, care se intalneau uneori cu profesorii, ca i s-a spus subdirectorului situatia creata. Nu s-a suparat deloc. Dimpotriva, le-a raspuns: prefer sa aud tinerii ca se distreaza copios decat sa aflu ca maturii se impusca intre ei.

Sa nu uitam ca erau vremuri de razboi.

Prima reacție a lui Cătălin Cîrstoiu după ce PNL și PSD au decis retragerea sa din cursa pentru Primăria București: ”Am fost supus unor atacuri”

Cătălin Cîrstoiu a avut marţi, 23 aprilie, pe rețelele sociale, prima reacţie după ce PSD şi PNL au renunţat la candidatura sa la Primăria Capitalei, precizând că nu a luat decizia de...

Drulă critică eșecul coaliției PSD-PNL: „Nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari. Economia României gâfâie”

Deputatul Cătălin Drulă, preşedintele USR acuză liderii coaliţiei PSD-PNL că au blocat Guvernul României timp de 16 ore, timp în care au făcut negocieri politice fără niciun rezultat...