Ziare.com

Cristi Puiu si chemarea mistica de nezdruncinat

de Marian Sorin Radulescu, critic de film
Joi, 10 Septembrie 2020, ora 13:30

   

Cristi Puiu si chemarea mistica de nezdruncinat
Marian Sorin Radulescu
Eugen Ionescu a intuit ca - dincolo de aparentele preocupari mondene - toti autorii (deci si creatorii de filme) ascund in strafundul constiintei lor o "chemare mistica de nezdruncinat". Cum se impaca aceasta chemare cu poetica asa-zis minimalista a Noului Val de dupa 2000?

Citeste toate textele scrise de Marian Sorin Radulescu pentru Ziare.com

In ce masura poate "constiinta mistica" sa-si gaseasca loc in cinemaul direct, de tip realist, observational? Posibile (si surprinzatoare) raspunsuri putem afla in scurtmetrajele Maica Domnului de la parter (2010, regia Andrei Cohn) si O umbra de nor (2013, regia Radu Jude), in lungmetrajele Dupa dealuri (2012, regia Cristian Mungiu) si Ultima zi (2016, regia Gabriel Achim), in filmele lui Cristi Puiu.

Filmografia lui Cristi Puiu de pana acum este un caz cu totul special de cinema poetic in care gestionarea naratiunii, de la prima la ultima fotograma, ii vizeaza in primul rand - asa cum afirma autorul - nu pe cei care frecventeaza repertoriul de main stream, ci (dupa cum se exprima regizorul intr-un interviu acordat lui Mihai Fulger, in 2006) pe "spectatorii care iubesc cinematograful, nu entertainment-ul". Marfa si banii (2001), primul sau lungmetraj, ascunde adancimi de apolog lipsit de orice ostentatie moralizatoare si construit pe modelul initial, care este pilda. Ideea ("parabola", "invatatura") cuprinsa in masa naratiunii este dizolvata, preciza regizorul in anul premierei, "ca sarea in apa".





Astfel, acest road movie radical (nominalizat la Cannes pentru cea mai buna imagine) si extrem de insolit in peisajul cinematografului romanesc la inceput de mileniu trei, se doreste (si) o meditatie pe seama compromisului si pierderii libertatii. Preocuparea constanta a lui Cristi Puiu: "Sa nu arat cu degetul, sa nu indic, sa nu explic, sa las povestea sa se deruleze, iar spectatorul - liber - sa judece." Inca de la lungmetrajul sau de debut, avea sa precizeze: "Chiar daca nu sunt un practicant si nu ma duc la biserica, sunt crestin ortodox sau, in orice caz, problema asta imi da mult de furca: vreau sa fiu credincios."





Zece ani mai tarziu, dupa consacrarea internationala - in 2005, cand primeste premiul Un Certain Regard si o serie de alte distinctii de seama - cu Moartea domnului Lazarescu (urmata, in 2009, de provocarea numita Aurora), Cristi Puiu regizeaza - in franceza, cu actori francezi, la studioul Chantiers Nomades - Trei exercitii de interpretare.





In 2020, dupa ce in 2016 participase la Cannes cu Sieranevada, revine la Berlinale cu Malmkrog (in 2004, scurtmetrajul Un cartus de Kent si un pachet de cafea a fost rasplatit cu un Urs de Aur) si primeste Premiul pentru regie la sectiunea Encounters.





Trei exercitii de interpretare, difuzat in luna aprilie de Cinemaraton TV (impreuna cu inca cinci filme ale regizorului), aduce in actualitate intrebarile si meditatiile din testamentul filosofic al lui Vladimir Soloviov (din 1899), Trei dialoguri despre razboi, progres si sfarsitul istoriei, cuprinzand si o scurta povestire despre Antihrist. Aceasta ultima scriere a sa are ca tema principala "antagonismul real si concilierea ideala dintre Rasarit si Apus" (Ianosi, Ioan, "Studiu introductiv" la Trei dialoguri despre razboi, progres si sfarsitul istoriei, cuprinzand si o scurta povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992). Din perspectiva unui pesimism eshatologic, Soloviov a ramas neimpacat cu religiozificarea vietii in Orient prin "cultul divinitatii inumane" si injosirea individului, dar si exacerbarea valorii individului in Occident, cu pretul parasirii credintei. Dificultatea accesului la problematica textelor sale este acum egalata de complexitatea apropierii de Exercitiile de interpretare (si de Malmkrog, opusul care - tematic - ii urmeaza indeaproape) propuse de Cristi Puiu.

Trei grupuri de prieteni - intr-o dupa-amiaza, inainte de a se intalni cu totii pentru sedinta de spiritism in jurul unei mese rotunde - dezbat chestiuni legate de existenta cotidiana, de "conditia umana", analizand, printre altele, pilda evanghelica a lucratorilor viei. Dilema cu care se confrunta e aceeasi: cum isi poate gasi "omul recent" reperele duhovnicesti in lipsa unui "catehism sfant" care - cu formulari concrete, fara metafore - sa ofere jaloane clare de interpretare a pildelor si invataturilor hristice. Inexistenta unui asemenea text care - pe scurt si fara echivoc - sa talmaceasca textele considerate revelate, naste constant mari confuzii.

Intreaga modernitate si postmodernitate se afla, in absenta unui "manual universal de instructiuni", intr-o mare confuzie. Semnalul il daduse Dostoievski si apoi - eliberat de tentatia panslavista careia nu ii rezistase autorul Karamazovilor - Soloviov. Intelegerea oamenilor ii e acoperita de "batranete, ca un voal pe ochi", dupa cum se confeseaza un personaj sceptic, spre final. Ideea o intalnim si intr-un alt text al lui Soloviov (Temeiurile duhovnicesti ale vietii. Un catehism altfel, Ed. Deisis, Sibiu, 2018): "Biserica, in sens larg, umanitatea crestina in intreg cuprinsul ei, n-a experiat pana astazi Cincizecimea ei ...N-a invatat inca sa gandeasca potrivit lui Dumnezeu si inca nu stie carui duh ii apartine."

"Multi oameni iau misticismul in serios, dar in mine organul mistic s-a cam atrofiat" - spune, la un moment dat un personaj in Trei exercitii de interpretare. Interesul sau pentru mistica a devenit exclusiv obiectiv. Confesiunea sa poate fi un fel de metonimie a intregului demers al filmului (continuat si desavarsit in Malmkrog), o "parte pentru intreg". Astfel, sensul misticii se rezuma la valoarea sa estetica si educativa. Conexiunea cu religia, adauga acelasi personaj, a fost ireversibil compromisa de "altarele patate cu sange", de "victimele sacrificate". Altminteri, mai ales atunci cand e vorba de "ideea universala" de Antihrist, religia - chiar daca esti "religiofob" - poate deveni "extrem de interesanta".

Antihristul nu se refera la "actul final al istoriei" si nici la "lipsa credintei", ci - spune cineva in film - la impostura: "Ne folosim de numele lui Iisus pentru a ne justifica toate faptele. Eu cred ca toti crestinii au tendinta sa devina ipostori sau antihristi (...) atunci cand transforma conceptul de crestin intr-un privilegiu si intr-un monopol..." Altcineva ii da replica: "Diavolul n-o sa mai fie diavol daca nu i se mai vede coada..." Problema care se pune - atunci cand cadrul eclezial (pe care teologul Pavel Florenski il considera "o sinteza a tuturor artelor") a iesit din ecuatie, impreuna cu ideea de diavol - este interpretarea acelor pasaje biblice (Apocalipsa, o serie de invataturi incorecte politic) care par desuete ori scandaloase pentru omul modern.

Chiar asa: cum sa mai intelegi sensul cuvintelor folosite in textele stravechi dupa ce, de-a lungul veacurilor, au tot fost traduse si - prin tradarea traducerilor - rastalmacite? Pe care temei, atunci cand citesti pilda lucratorilor viei, sa socotesti ca - doua mii de ani dupa istorisirea si scrierea ei - iti este adresata si tie personal? Pe baza carui contract poti sa te consideri dator sa-i slujesti "stapanului viei" ori vinovat de uciderea mostenitorului viei? Cum sa nu ti se para arbitrare si bizare, fara nicio legatura intre ele, toate citatele vehiculate din Evanghelii? Apoi, unul din principiile esentiale pe care omenirea le incalca este acela de a nu raspunde raului cu rau. Dar exista, cu adevarat raul in sens metafizic? Implicatia - in textul lui Soloviov si in Exercitiile de interpretare (iar apoi in Malmkrog) - este ca raul (sau Antihristul) e ca chiar "eroarea de constiinta" prin care neglijam sau nesocotim jertfa mantuitoare a lui Hristos si a alesilor sai.

Personajele din filmul lui Puiu vor sa inteleaga, incearca sa creada, sa se lamureasca. Vor sa se intalneasca pentru a se bucura. "Nu e bucuria un semn al sfantului duh?" intreaba unul din personaje. Chiar daca nu mai e la moda, se discuta mult - in contradictoriu (pentru ca subiectele de discutie sunt adesea paradoxale), dar civilizat - despre iubire, religie, credinta, suferinta, moarte, existenta raului in lume: "Vorbim despre Imparatia lui Dumnezeu, dar nimeni n-a vazut-o; totusi, fiecare a vazut murind pe cineva drag in jurul sau...", "Nu construim, ci distrugem Imparatia lui Dumnezeu ... prin armate, prin universitati, prin guverne si tribunale, prin tot felul de afaceri...", "Cred ca exista viata dupa moarte, iar daca invierea exista, ea e mai puternica si decit viata si decat moartea. Cred ca aceasta este Imparatia lui Dumnezeu." Ca un "pescar de inefabil", Cristi Puiu avea sa-i vaneze semnele ("adevarul" sau "fragmentele de adevar") in fiecare film al sau.

"De ce vorbesti intruna despre moarte in filmele tale?" - l-au intrebat pe Cristi Puiu numerosi spectatori, mai mult sau mai putin avizati. "De ce vorbesc despre moarte? Pentru ca am sa mor. Iar daca va inchipuiti ca e ceva mai important decat moartea voastra sau a celor dragi, cred ca sunteti intr-o mare eroare." Se discuta apoi, in Trei exercitii de interpretare, despre lipsa iubirii in randul crestinilor, despre felul in care crestinii refuza iubirea la care au fost chemati - de aceea, nesocotind porunca iubirii de vrajmasi, dau nastere la razboaie si inmultesc suferinta. Sau pur si simplu - instrumentalizand religia, spre satisfactia Antihristului - "transforma credinta intr-un concept caduc". Sensul conversatiilor - la fel ca in Povestile morale de Eric Rohmer, cel caruia ii sunt dedicate Exercitiile de interpretare - nu este de a demonstra inutilitatea jertfei pe cruce a lui Hristos, ci de a transmite ca nimic nu este mai greu de izbutit decat o credinta lipsita de zgomotoasa exaltare, sincera si entuziasta.

Textul a fost publicat si in varianta print in revista FILM/2/2020.

Marian Sorin Radulescu este absolvent al Universitatii de Vest Timisoara si al Queen's University, Belfast, UK. A scris eseuri si cronici de film pentru FILM, Convorbiri Literare, Ateneu si Liternet. A organizat proiectii cu filme de arta in diverse locatii din Timisoara (cinema "Studio", libraria "Humanitas - Joc secund", BCUT "Eugen Todoran" s.a.). A publicat Noul Cinema, doua decenii si ceva (2020), precum si alte carti de cinema.

Despre ce vrei sa scriem?
Harta alegerilor locale 2020. Lista cu toti candidatii la consiliile judetene si la primariile marilor orase din Romania
Urmareste Ziare.com pe Facebook  si pe Instagram  Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 3875 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Nu exista comentarii postate de utilizatori.


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor