De ce s-a vandut pictura din imagine cu 37 de milioane de euro si cum se stabileste pretul unui tablou Interviu

O pictura a romanului Adrian Ghenie s-a vandut saptamana aceasta la New York cu 2,6 milioane de dolari, iar o lucrare aparent anosta a americanului Cy Twombly a fost adjudecata la licitatie pentru suma de 36,65 milioane de dolari. Cum s-a ajuns la aceste sume exorbitante?

Mai mult, BBC a dezvaluit ca miliardarul japonez Yusaku Maezawa a cheltuit in cateva zile 98 de milioane de dolari pe 7 tablouri, printre care si "Self-Portrait as Vincent van Gogh" realizat de artistul roman Adrian Ghenie.

Recordul pe piata de arta a fost stabilit anul trecut cand "When will you marry?" semnat Paul Gauguin si "Interchange" al lui Willem de Kooning au fost adjudecate la licitatie cu suma de 300 de milioane de dolari FIECARE.

Un tablou al romanului Adrian Ghenie, vandut cu 2,6 milioane de dolari (Foto&video)

Pentru un om obisnuit, situatia este de neinteles - cu 300 de milioane de dolari ar putea cumpara zeci de masini sau proprietati de lux. Mai mult, cine priveste cu ochi de necunoscator tabloul "Untitled (New York City) " (foto) semnat Cy Twombly si nu ii stie povestea este tentat sa spuna ca este mazgalitura unui copil de cativa ani. Si atunci, cum de s-a gasit cineva dornic sa il cumpere cu peste 36 de milioane de dolari?!

"Pentru un anumit tablou poti sa dai oricat! Pentru ca nu se cumpara obiectul in sine, materialitatea lui, se cumpara marturia pe care el o depune despre specia umana, despre felul in care ea s-a regasit pe sine intr-un anumit moment. E ca si cum ne-am cumpara identitatea, constiinta de sine", explica Pavel Susara, critic de arta, cercetator la Institutul de Istorie a Artei al Academiei Romane si presedintele Asociatiei Expertilor si Evaluatorilor de Arta, intr-un interviu acordat Ziare.com.

Lamuriti-ne, va rugam, de ce s-a vandut miercuri la New York pictura lui Cy Twombly cu peste 36 de milioane de dolari.

O vanzare de arta inseamna identificarea unui anumit moment in care el sa fie scos pe piata, fiindca sunt o sumedenie de obiecte care nu ajung la performanta asta desi ele par la un moment dat asemanatoare sau ca facand parte din aceeasi categorie.

Aceste obiecte reprezinta mai mult decat ceea ce e in imagine si, evident, mai mult decat componentele lor materiale. La arta nu avem de-a face cu valori incorporate, ci cu valori exprimate, continute, nu vorbim de suma aritmetica a cheltuielilor de productie.

In cazul lui Cy Twombly avem de-a face cu o lucrare din 1968. E o perioada in care in arta s-au schimbat foarte multe lucruri in ceea ce priveste perceptia realitatii, perceptia motivului. S-a facut o trecere foarte puternica spre abstract, spre non-figurativ, spre exprimari simbolice. Toata perioada e legata de insurgente, de miscarile hipiote, de tot ce inseamna debusarea energiilor, a frustrarilor de dupa razboi. Era perioada in care mutilarile din cel de-al doilea Razboi Mondial incepeau sa se estompeze si veneau energii proaspete, forte noi. Atunci au fost revolutii in muzica, in cinematografie.

In aceasta lucrare sunt incorporate cumva datele acestei stari de spirit. E o lucrare minimalista, care nu mai mizeaza pe retorica, pe povestire, pe o imagine narativa. E o suprafata bidimensionala pe care se astern niste tonuri. E o demonstratie de jocuri cu gri-uri si niste semne care mimeaza o anumita scriere.

Mai exista si o chestiune de circumstanta. Japonezii, ca si cei din cateva tari arabe supercivilizate si bogate, cum e Qatar sau cum sunt Emiratele, incearca sa stocheze, sa preia formele care au devenit semnificative in cultura apuseana si sa le transfere usor in posesia lor, si pentru a intra intr-un anumit tip de competitie. Japonezii fac de multa vreme asta, iar de cativa ani au inceput si chinezii, care sunt printre cei mai mari cumparatori.

Tabloul "Cand te vei casatori?" al lui Gauguin a fost cumparat anul trecut de un muzeu din Qatar cu 300 de milioane de dolari. Cum s-a ajuns la aceasta suma record?

Una din explicatii am oferit-o. Pietele se sparg sau dobandesc recorduri si cand intervin actori noi. De pilda, cand au inceput rusii sa isi repatrieze patrimoniul, sa isi cumpere bijuteriile coroanei, sa si le adune de prin lume, preturile la arta rusa si la artistii rusi au crescut proportional cu capacitatea lor de cumparare.

In cazul lui Gauguin, el nu mai e un artist care sa suporte acum experiente noi de piata. El e la un nivel foarte ridicat de foarte multa vreme. S-ar putea, e o supozitie ad-hoc, ca in lumea araba sa existe si o anumita compatibilitate subconstienta in ceea ce priveste tematica lui, mai ales cea exotica, legata de Noa Noa, de Polinezia. Trimite cumva catre un islam generic, catre un fel de cultura, de tipologie umana fata de care lumea islamica nu are cum sa nu fie sensibila. Si cromatica lui e salbatica, e compatibila cu expresionismul din imaginile din spatiul arab.

Si aici se intalnesc doua sau chiar trei circumstante. Pe de o parte e vorba despre autoritatea indiscutabila pe care o are Gauguin de o suta de ani, raritatea pe piata a lucrarilor lui de prima marime, pe de alta parte e tipul de imaginar pe care il aduce el in spatiul public prin fuga de civilizatie, prin fuga in lumea originara, un fel de paradis nepervertit, si in al treilea rand despre dorinta de a stoca, de a duce valori certe, la care se mai adauga disponibilitatea financiara. Daca nu era Qatar-ul unul dintre jucatori, pictura ar fi ramas sub 300 de milioane de dolari.

Cine si cum evalueaza un tablou? Cum se stabilesc preturile de pornire in cazul licitatiilor?

Toate casele de licitatie au un corp tehnic din care fac parte experti, evaluatori, restauratori, toata echipa care asigura sanatatea morala si fizica a unui tablou inainte ca el sa intre la licitatie. Printre pasii prealabili se afla autentificarea si evaluarea obiectului. Evaluarea se face in functie de mai multe criterii, dar in ceea ce priveste stabilirea unei valori care sa dea un indiciu de pret se ia in calcul piata.

Ce circulatie a mai avut autorul respectiv pe piata? Daca a avut la vanzare in ultimii 10-15 ani 4-5-6 lucrari, care a fost dinamica lor pe piata? A existat o tendinta de crestere, una de stagnare sau de regres? Care e dinamica?

Un alt criteriu este nivelul pietii din acel moment. Ce s-a mai vandut? De pilda, in urma cu cateva luni s-a vandut o lucrare a lui Rothko cu 250 de milioane de dolari. Pai, Rothko e cvasi-contemporan fata de Gauguin si accesul la lucrarile lui e mult mai simplu, fata de Gauguin, al carui ritm de aparitie pe piata e foarte scazut. Se stabileste o evaluare de principiu si un pret de pornire, care ar fi pretul de stimulare a implicarii actorilor in licitatia respectiva. Iar evaluarea ramane in stadiul asta.

Pretul se formeaza in momentul in care s-a lovit cu ciocanul in pupitru si s-a strigat "Adjudecat!". El nu are absolut nicio legatura cu pornirea si nici cu evaluarea, fiindca primele sunt constructii de laborator, facute cu o anumita logica, pe cand aici intervin elemente irationale: oameni extrem de interesati sau institutii. Iar cand exista si o suma enorma disponibila, relatia fireasca pe care o avem noi cu banii dispare.

Tipul asta de judecata exista si in cazul evaluarilor pe care le fac tarile in legatura cu propriul lor patrimoniu. De exemplu, in Olanda bunurile culturale care sunt clasate in tezaur nu sunt evaluate. Ele sunt clasate si atat, nu exista evaluare. A stabili o valoare pentru un obiect clasat in tezaur inseamna a limita acel obiect la marunta noastra perspectiva cotidiana.

Si in procesul de licitare exista acest comportament: Pentru un anumit tablou poti sa dai oricat! Pentru ca nu se cumpara obiectul in sine, materialitatea lui, se cumpara marturia pe care el o depune despre specia umana, despre felul in care ea s-a regasit pe sine intr-un anumit moment. E ca si cum ne-am cumpara identitatea, constiinta de sine. De asta sunt preturile asa de mari, pentru ca nu cumparam materie, nu cumparam substanta. Nu trebuie sa gandim "A bagat un tub de culoare, a luat doi metri de panza si gata!", nu, pentru ca sunt milioane de asemenea lucrari pe care nimeni nu le baga in seama.

Citeste si Tablouri ieftine de azi cu care ti-ai putea cumpara o casa peste 10 ani Interviu

Cum intra un pictor tanar pe aceasta piata? Cum a ajuns Adrian Ghenie sa fie atat de bine cotat?

In primul rand pentru ca e bun, pentru ca are toate calitatile pentru a intra pe o piata libera cu maximum de sanse. Dar sunt multi pictor buni in Romania si in lume, problema e si pe ce "vehicul" esti. Sunt nenumarati oameni sanatosi, in forma fizica excelenta, curajosi, insa doar Neil Armstrong a pus primul piciorul pe Luna.

Asa se intampla si aici. Daca stai la Baia Mare, de unde e Ghenie, sau chiar la Cluj, unde s-a format, si te invarti in perimetrul acelorasi crasme toata viata, vei fi o mare autoritate in lumea barurilor de acolo. Daca te duci la Munchen sau la Berlin, lumea se mai extinde putin, iar daca pune mana pe tine o galerie cu logistica si putere mare de acoperire, si de baga pe fagasul artei contemporane si al pietei de arta, ajungi unde a ajuns el.

Dar Adrian Ghenie are si calitati remarcabile. Are o manualitate exceptionala si poate sa faca ce vrea cu mana, cu capul, cu ochiul. Apoi, are o inteligenta artistica pe care si-a rafinat-o in timp, a diversificat-o si a consolidat-o. Si a inteles obsesiile lumii de astazi, i-a inteles cosmarurile, traumele lumii in care traim. Pe de o parte a fost Holocaustul, pe de alta parte a fost Gulagul si acum, trecand peste ambele episoade istoricizate, a ajuns la identificarea lumii de astazi ca prizoniera a unui cosmar generalizat. Si oamenii isi cumpara obsesiile. Se uita, se recunosc in ele si incearca sa si le puna cumva in rama, si pentru a le exorciza, si pentru a le pastra memoria.

Adrian Ghenie in esenta e babist, vine din Corneliu Baba, el a fost primul care a inteles cosmarul post-modernitatii, al lumii recente. Dar trece printr-o filiera extrem de subtila, puternic personalizata, a lui Corneliu Brudascu de la Cluj, care e unul dintre elevii lui Baba si care a adus imaginii un fel de mister leonardesc, i-a dat profunzime, un fel de lumina difuza, care se pierde. Ghenie vine din cele doua surse puternice - sursa narativa, epica, a lui Baba si sursa limbajului, a lui Brudascu - dar cu propria lui perspectiva. A inceput sa recicleze imagini care au intrat in constientul si in subconstientul lumii in care traim, a refacut "Floarea soarelui" a lui Van Gogh, acum a vandut un autoportret a la Van Gogh.

Ghenie a intrat in lumea asta, el acum dialogheaza cu Van Gogh, cu Francis Bacon. A ajuns pe mana unui galerist ca lumea, care are intrare la Christie's, la marile case, si a ajuns unde a ajuns. Dar sa nu va imaginati ca in chimirul lui Ghenie intra milioanele a doua zi! Sunt vanzarile galeriei, nu ale lui Ghenie.

Exista si cazuri rasunatoare de investitii foarte proaste in arta, picturi carora le-au scazut preturile foarte mult?

Desigur. In principiu, investitia in arta e o investitie garantat buna. Investitia in manipularile pietei de arta e o afacere proasta!

Trebuie facuta o distinctie destul de transanta intre cele doua realitati, pentru ca exista o forma de manipulare. Avem un caz al nostru, din popor - Mircea Ciobanu, tot un elev al lui Baba. Dupa ce a plecat din tara, a fost preluat de o galerie din Elvetia, i-au folosit o anumita vocatie histrionica, dar si o capacitate de a povesti pana la halucinatie in imagine. Au inceput sa ii faca tot felul de ceremonialuri de introducere in galerii, avea intrare pe cal, cu escorta medievala, era cazat in hoteluri de 5 stele, cu sute de perechi de pantofi, de camasi. Tot performance-ul asta in spatiul public i-a creat un tip de autoritate care nu focaliza interesul pe personaj, ci pe scenariu. Si era cumparat cu sute de mii de franci elvetieni, pana cand el a crezut ca poate sa faca si singur lucrurile astea. Sa ia calul, sa isi ia pantofii si sa intre in galerie. Ei bine, in clipa in care l-a lasat galeria din mana a esuat, nu numai ca pictor.

Trebuie stiut ca piata de arta in proportie de 90% este o piata care se construieste prin operatorii de piata, nu prin colectionari. Cumpara galeriile intre ele, lucrarile circula de la dealeri la dealeri. Putine, poate 10%, ajung in colectii finale, restul e un fel de recirculare in spatiul enorm si cu foarte mari posibilitati financiare al operatorilor pietei. Sunt galeristi formati de-a lungul a 2-3-4 generatii care au in stocul lor imagini de miliarde de euro.

E o piata cu particularitati, dar care se adreseaza mai mult aspiratiilor noastre decat unor necesitati determinate liniar. E un consum imponderabil, mental, simbolic, cu o cu totul alta asezare in realitate decat intelegem noi realitatea din jurul nostru.

Ciolacu este sigur de victoria lui Firea la Capitală: ”Va câștiga şi cu Piedone, şi fără Piedone”

Indiferent dacă Cristian Popescu Piedone se va retrage sau nu din cursa electorală, Gabriela Firea va fi noul primar al Capitalei, este convins Marcel Ciolacu. Premierul a precizat miercuri,...

Ciolacu susține că nu există riscul ruperii coaliției: ”Ce voiaţi? Să stau la televizor să spun: "m-am gândit eu că e mai bun Piedone"?”

Marcel Ciolacu nu crede că decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei va afecta în vreun fel coaliția formată din PSD şi PNL. El susţine că membrii alianţei...