Lucian Boia: Romania a iesit din comunism cu o clasa politica mediocra, care sacrifica dragostea de tara in fata fricii de puscarie - Interviu

Sambata, 12 Mai 2018, ora 19:21
30522 citiri
Lucian Boia: Romania a iesit din comunism cu o clasa politica mediocra, care sacrifica dragostea de tara in fata fricii de puscarie - Interviu
Foto: Ziare.com

Din comunism te puteai salva individual, daca aveai o structura intelectuala rezistenta la uniformizare, asa cum a avut-o Lucian Boia, care, dupa cateva decenii de carti de istorie, si-a scris primul volum de Memorii. Dar cum s-a salvat tara? Aici lucrurile sunt mai complicate: Romania inca plateste tribut mediocritatii din comunism, cu politicieni de comedie proasta, al caror proiect "de tara" e sa nu intre la puscarie, dar a avut curajul de a-si alege un presedinte minoritar.

Lucian Boia a scris de asta-data un volum despre propria-i viata, intitulat "Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac". Trecand prin capitolele despre mama cu origini italiene, despre vacantele la Dambovicioara, primele poezii comuniste si refrenul indian "Avaramu", intelegi, treptat, ca esti in fata unei biografii in egala masura a Romaniilor: cea oficiala, de partid, si patriile mici, in care oamenii incercau sa isi duca o viata.

Cum a iesit Romania din comunism e o poveste mai complicata. Cert e ca a mostenit o clasa politica mediocra, "o gainarie" lipsita de orice ideologie, in afara dorintei de a nu intra la puscarie.

Este un dialog care incepe la persoana intai, pentru a trece apoi in planul mai amplu al tarii despre care politicienii se lauda ca implineste 100 de ani, desi Romania e mai in varsta, dar care nu prea se descurca sa construiasca autostrazi. Insa, s-a descurcat sa isi aleaga un presedinte minoritar, beneficiar al intregului bagaj simbolic pus pe seama "neamtului". L-ar fi votat romanii pe Klaus Iohannis daca apartinea altei minoritati etnice?

Domnule Lucian Boia, o carte, asadar, de memorii, pe care ati intitulat-o "Cum am trecut prin comunism". De ce aceasta raportare a propriei vieti la comunism? De ce nu "Memorii" si atat?

Cred ca toti cei care am trecut prin comunism e normal sa ne raportam la comunism. Comunismul nu e un fenomen oarecare, a fost un regim totalitar care avea un proiect ideologic aparent bine argumentat, un regim care nu sufera comparatii cu schimbarea de astazi a guvernelor. Un regim totalitar inseamna un regim care pune stapanire pe tot, inclusiv pe viata oamenilor si pe viata fiecaruia dintre acestia.

Toti cei care am trecut prin comunism suntem obligati sa ne raportam la comunism, pentru ca in mediul acesta am crescut, ne-am educat, am incercat sa supravietuim. Am inotat prin comunism timp de aproape jumatate de veac si eu pot sa spun, "cu mandrie", ca am prins comunismul de la inceput pana la sfarsit. Sunt nascut in 1944, deci aveam cativa ani cand s-a instaurat si apoi am trecut prin el pana la capat.

Si totusi, ati avut un dram de noroc, pentru ca nu erati deja adult in comunism si astfel ati prins, iata, deceniile de postcomunism. Generatia de sacrificiu este cea a mamei dumneavoastra - cei care aveau 20 de ani cand dictatura a pus stapanire pe tara si care nu au apucat sa prinda vremurile in care sa se implineasca in libertate.

Da, cred ca generatia mamei mele a fost, intr-adevar, cea mai afectata. Bine, toata lumea a fost afectata, dar cei care si-au facut studiile in anii 1940, aveau 20, 20 si ceva de ani cand a venit comunismul nu au avut prea mult timp sa se bucure de tineretea lor. Bine, nici inainte nu a fost splendid, au fost razboiul, Miscarea Legionara, regimuri autoritare.

Dupa venirea comunismului, multi nu si-au mai gasit locul, au dat din coate sa se descurce, fiecare cum a putut si este si cazul mamei mele, care ar fi avut multe de spus. Era o femeie foarte talentata si nu doar intr-o singura directie. Comunismul i-a ravasit complet viata si cariera.

Cand s-a ispravit comunismul, cei din generatia mea, nu mai eram nici noi tineri, dar oricum, am putut sa construim ceva, daca aveam ceva in minte si eu zic ca am avut, dar cei din generatia mamei mele aveau deja 70 de ani. Comunismul le-a mancat toata viata si toata cariera.

Ma gandesc si la faptul ca acestei generatii, formate intelectual in alta Romanie, cea monarhica, i-a fost mai greu sa isi gaseasca strategii de adaptare si supravietuire in comunism. Imi amintesc episodul in care mama dumneavoastra e nemultumita ca trebuie sa recitati o poezie despre Gheorghiu-Dej.

"Taticul meu este strungar", da. Dar cum pot sa o tin minte de mai bine de o jumatate de veac? Am uitat atatea lucruri si tin minte poezia asta. Am spus-o, dar se pare ca am recitat-o cam prost, ca sunt un prost recitator si acum.

Asa tin minte si cantecele astea sovietice, care se cantau la Sf. Sava, unde am fost elev.

Sa fie memoria afectiva de vina sau faptul ca repetate de atatea ori, aceste sabloane din comunism pana la urma se intipareau in minte?

Eu nu am asimilat nimic din comunism. Normal, ca sa strabati comunismul, trebuia sa spui niste lucruri, cate o poezie ca asta sau alte minciuni, mai mari sau mai mici, insa ceea ce pot sa garantez este ca pe mine comunismul nu m-a influentat cu absolut nimic. In decembrie 1989, cand lucrurile s-au terminat, multi dintre compatriotii nostri erau marcati totusi intelectual.

Pana si nationalismul actual nu provine direct din nationalismul interbelic sau de secol XIX. Istoricii nostri nationalisti sunt asa fiindca asa i-a format comunismul care, sigur, a preluat din formulele mai vechi ale nationalismului, dar izvorul principal este nationalismul comunism. Eu nu am fost influentat deloc de comunism, daca cineva ma prinde cu asa ceva, sa-mi spuna!

Cum ati reusit? Educatia clasica de acasa?

Educatia de acasa, discutiile care erau in casa, a fost o familie in care parintilor nu le-a fost teama sa discute cu copiii. In multe familii a existat teama asta, sa nu spuna ceva inconvenabil regimului, sa auda copiii si sa spuna la scoala.

Atmosfera in familie era anti-comunista, incercam cu totii sa ramanem asa, un fel de insula in care sa putem trai normal, sa putem gandi si sa ne putem exprima normal.

Cred ca a contat si faptul ca sunt o fire mai curand interiorizata. Nu numai comunismul nu s-a prins de mine, sa zic asa, putin in gluma, nimic nu se prinde de mine.

Pana la urma, erati certat pe drept la sedinte, cand vi se reprosa ca nu jucati in echipa.

Da, din punctul lor de vedere aveau dreptate, norocul meu a fost ca am fost considerat foarte bun, cam in toate etapele. Am fost premiantul clasei, sa spun asa, si atunci, intr-un fel, nu puteau sa scape de mine. Dimpotriva, cautau sa ma atraga. Pentru mine, astea au ramas lucruri exterioare, in interiorul meu, niciun moment nu a existat nimic care sa ma marcheze in sensul ideologiei comuniste.

O strategie de a trece prin comunism prin retragerea in viata interioara.

Nu a fost o strategie urmarita anume. Eu ma retrag foarte usor in mine insumi, pentru ca asa sunt eu, asta este structura mea intelectuala. Nu ma las influentat. De altfel, toti cei din familia mea nu aveau nicio treaba cu comunismul, in afara de aceea ca traiau in comunism.

De altminteri, bunicii dumneavostra credeau ca povestea asta se va sfarsi si vor veni americanii. De aceea au intarziat sa va dea la scoala. In 1951, au inteles ca americanii nu vin si nu au mai amanat scoala.

Cat erau sa mai amane, ca aveam deja sapte ani si jumatate?!

Le era teama de scoala comunista.

Ma intreb ce am invatat eu din scoala. Voi fi invatat cate ceva, nu vreau sa exagerez, dar cred ca ce am eu in mine sunt mai curand lucruri pe care mi le-am elaborat eu decat sa le fi primit din scoala.

Si marturisesc ca nu mi-a placut scoala. Am rezerve fata de scoala in general, de o scoala care te invata o multime de lucruri, dar nu te invata sa gandesti, nu te stimuleaza sa gandesti. Scoala ar trebui sa ma stimuleze sa gandesc chiar in opozitie cu ce sunt invatat la scoala, sa am capacitatea de a analiza cu mintea mea, dar de asta putin ii pasa scolii. Nu mi-a placut scoala. Nu pot sa spun ca am urat-o, dar mi-a parut foarte bine cand s-a terminat.

Si cu toate acestea ati fost un elev foarte bun.

Ei, acum vreti sa ma laud eu ca eram destept? Da, am fost un elev foarte bun, dar nu aveam tipologia premiantului, chiar daca am fost premiant in multe clase, fiindca nu ma interesa sa invat totul. Doamne, dar am invatat atatea lucruri, ma gandesc la chimia organica, am dat si bacalaureatul cu acele formule desfasurate pe cate o pagina. Nu ma stiu absolut nimic si nici nu mai stiu despre ce e vorba.

Dar mai stiti cum arata colectivizarea in literatura?

Da, am scris-o de trei ori. Niste idioti: asa se invata literatura?

De unde mitul acesta ca scoala era mai buna in comunism?

Am avut si profesori buni, dar mai mult a fost pierdere de vreme. S-ar putea invata intr-un an, doi ce se invata la scoala.

Bun, dar una dintre notele comune in comunism era mediocritatea, Mentionati undeva acel profesor de istorie care spune ca pentru a fi istoric ajunge sa fii harnic.

Maciu, la facultate, dar el e un caz special foarte pitoresc. Stia el ce stia.

Dumneavoastra locuiati intr-un Bucuresti mostenit din Romania monarhica. Povestiti si una dintre amintirile mamei, Regina Maria trecand pe bulevard calare.

Nu calare, mergea pe jos, cu doi cockeri in lesa si alaturi de ea generalul Zwiedinek, care era aghiotantul ei. Anii 1950 erau mai aproape de regimul de dinainte de comunism decat de ultimii ani ai comunismului, lumea ramasese cam aceeasi si peisajul urban era aproximativ acelasi.

Dar totul devenise foarte greu, anii 1950 devenisera ani de mari lipsuri in familie, mereu era problema banilor, problema incalzirii iarna, cand nu aveai suficiente lemne, se vindeau mereu lucruri din casa.

Da, e o imagine puternica, cea a talciocului unde se vindeau lucruri si unde, spuneti, nu se facea schimb doar de obiecte, ci de elite.

Da, sunt convins ca in casele multora se gasesc si acum lucruri foarte frumoase care nu au fost ale lor, ci ale altora.

Bun, dar vorbim si de un schimb social, de roluri - locul vechilor oamenilor era luat de oamenii cei noi.

Da, sigur ca da. Familia mea nici macar nu era o familie de oameni bogati, departe de asa ceva, nici nu facusera politica si totusi am fost marginalizati.

Mai aveti memoria acelor Bucuresti prin care va plimba bunicul, intersectia cu cele doua tramvaie, 13 si 14?

Mi s-a parut amuzant, cu clasele diferite de tramvai si ierarhia tramvaielor. Auzeam ca 13 nu era prea recomandat pentru elita din Cotroceni, pentru noi era tramvaiul 14.

Cum s-a schimbat orasul?

Bucurestiul, pentru mine, se termina la Leu sus, unde incepe cartierul Militari. Eu acum locuiesc in Militari, dar atunci era in afara Bucurestiului. Cred ca prin 1950 a fost atasat administrativ. Urcam dealul cu bunicul, e un rond acum si acolo, dar nimeni nu mai stie ca era un rond acolo, unde intorcea tramvaiul 14.

Bunicii din partea mamei aveau origini italiene. De ce nu au plecat in comunism?

Erau rupti deja de Italia. Radacini italiene, dar cu oameni care au venit pe la 1850, din partea bunicului. Din partea bunicii, ceva mai tarziu, dar tot inainte de 1900.

Nici nu mai aveau rude, eu nu imi cunosc nicio ruda in Italia.

Dumneavoastra v-ati gandit sa plecati in comunism?

Cred ca aproape nu era roman care sa nu se fi gandit, dar asta nu inseamna mare lucru. Nu m-am gindit insa in sensul acesta, de a fi gata sa pun in aplicare vreun proiect de parasire a tarii. Mai curand as spune ca m-ar fi tentat sa o fac, dar am judecat ca era mai bine sa nu. Era si mama mea aici, as fi lasat-o complet izolata.

Dar e foarte bine ca nu am plecat. Dupa caderea comunismului, am reusit totusi sa fac ceva si nu sunt convins ca in Occident as fi fost primit neaparat cu bratele deschise. Nici nu prea ma pricep la relatiile cu oamenii, e un subiect complicat pentru mine. Nu am avut niciodata pile, nu am stiut sa ma folosesc de vreo relatie si daca ai genul aceasta de incapacitate, nu e recomandabil sa pleci din tara.

Ati reusit, asadar, sa va izolati, folosind expresia lui Gabriel Liiceanu, o patrie mica in interiorul marii Romanii comuniste.

Nu doar in interiorul Romaniei comuniste, ci si in cel al Romaniei pur si simplu. Sunt legat de Romania, sunt cat se poate de roman, ca sa spun asa. Familia mea de italieni a venit cu mai bine de un secol si jumatate inainte, mama mea era deja a treia generatie.

Si cu toate acestea, la scoala inca i se mai spunea italianca.

Mi-a povestit mama episodul acela, din anii 1930, cand era la Carmen Sylva.

E asta in firea romanilor?

Da, majoritatea romanilor are o conceptie etnicista despre natiune, desi romanii sunt un popor foarte amestecat. Ii vezi, daca te uiti la ei. Nu exista un singur tip fizic, iar limba romana este o limba romanica, dar mult mai amestecata decat alte limbi romanice, asa ca romanii au experienta convietuirii. Pentru multi, totusi, natiunea are o conotatie etnica. Daca ai alta origine, nu esti chiar roman cu totul.

E o chestiune destul de complicata: pe de o parte, romanii au experienta contactului cu strainii de tot felul, aici, de-a lungul istoriei, a fost mereu o societate destul de diversa, multiculturala, dar, pe de alta parte, pentru multi romani, strainii au fost prea numerosi, in pozitii sociale importante, deasupra romanilor, in teritoriile alipite mai tarziu.

E o atitudine bivalenta: romanul poate fi foarte apropiat de ceilalti. L-au ales pe Iohannis, alegerea lui Iohannis ca presedinte nu stiu daca s-ar fi putut intampla in multe tari europene: un minoritar sa devina presedintele tarii. E si una, e si alta.

A contat, probabil, si minoritatea - mitologia din jurul "germanului".

Daca ar fi fost ungur, sigur ca nu mergea. Ma intreb daca ar fi fost evreu, ce s-ar fi intamplat, dar cu nemtii, de ce nu? Neamtul e destul de sus plasat, in ierarhia simbolica.

Vedeti o realegere, mai functioneaza acest mit?

Nu stiu ce sa spun, e de vazut cu cine se va infrunta.

Aveti si origini ardelenesti, tineti sa amintiti.

Le am, e clar, taica-miu e la origine cat se poate de ardelean, era mocan din Marginimea Sibiului, dintre cei care au contribuit masiv la colonizarea Dobrogei. Astea sunt glume, care se spun, ca Dobrogea este romaneasca de la Sfantul Andrei incoace. De fapt, Dobrogea nu prea era romaneasca, atunci cand au luat-o romanii, li s-a bagat pe gat, ca sa zic asa, romanilor, ca rusii au luat atunci cele trei judete din Sudul Basarabiei, care fusesera redate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856 si au dat Romaniei Dobrogea.

Foarte multi romani erau pe cale sa refuze, pur si simplu, mai ales ca lucrurile se prezentau ca un targ: va luam cele trei judete din Sudul Basarabiei si va dam in schimb Dobrogea. Guvernul Bratianu, Kogalniceanu nu au acceptat ideea schimbului, dar au luat Dobrogea si foarte bine ca au luat-o. Insa romanii erau relativ putini in Dobrogea, majoritatea cred ca era musulmanii, erau si bulgari destul de multi, era un teritoriu multinational. S-a petrecut o colonizare, care a fost o mare reusita, Dobrogea era o mizerie, era o margine de Imperiu Otoman complet ignorata.

Si acolo, langa Poarta Alba, a ajuns familia tatalui.

S-a intamplat, da. In satul Gales, care nici nu mai exista, ca a trecut pe acolo Canalul Dunare - Marea Neagra.

Erau, deci, ardeleni de origine, dar deveniti dobrogeni destul de repede, dupa alipirea Dobrogei. Cred ca prin 1883 s-a stabilit familia Boia in Dobrogea.

Va incheiati acest prim volum de memorii cu momentul intrarii in Partidul Comunist, spunand ca mai bine nu ar fi existat comunismul, pentru ca toata lumea sa isi fi putut vedea de treaba. V-ati putut vedea putin de treaba?

Mi-am vazut si de treaba mea, bineinteles. Cred ca va trebui sa continui candva cartea asta, sa povestesc, ca s-au intamplat multe intre sfarsitul facultatii si cel al regimului comunist. Sigur ca au fost peste tot piedici, au fost limite, dar am incercat sa fac ceva, totusi, ca istoric si am reusit cu chin si cu multe neplaceri si in perioada comunista.

Cu Securitatea ati avut de furca? O incercare de racolare a fost?

Nu as spune asa ceva, dar sigur ca a existat o urmarire, cum sa nu existe?

Sunt curioasa, cum v-ati facut totusi autocritica, la intrarea in partid.

Nu prea ma pricep si nici nu mai stiu de ce erau suparati pe mine, probabil mai mult pentru ceea ce nu am facut decat pentru ceea ce facusem. Paream cam aerian, departe de ideea comunista.

Nu v-ati lasat uniformizat.

Eu nu m-am lasat uniformizat fiindca nu am cum sa fiun uniformizat. Incercati sa ma uniformizati si sa vedeti ce iese. Pur si simplu, eu sunt greu de fasonat, gandesc cu mintea mea. Bine, vor fi unii si acum care vor spune ca am fost membru de partid, ca am fost un privilegiat al regimului comunist.

Ca ati stat in Cotroceni...

Cum ca am stat in Cotroceni? Ce legatura are asta cu comunismul? Cotroceniul are legatura cu elitele interbelice, acum s-au mutat acolo toti cei veniti de mai stiu eu unde si cu functii importante, insa pana in copilaria mea, cei care locuiam in Cotroceni apartineam clasei de mijloc, sa spunem, si unei anumite elite intelectuale, erau si scriitori, si artisti.

Am deplans mereu ca nu avem clasa de mijloc, la fel cum deplangem ca nu l-am avut pe Havel al nostru.

Pai nu am avut un Havel nostru.

Pornind de la titlul cartii, cum a trecut Romania prin comunism?

Romania nu a trecut prea bine prin comunism, cum nicio tara nu a trecut bine prin comunism. In cazul Romaniei e de luat in considerare si intarzierea istorica anterioara comunismului, ca noi, in buna masura, de asta am avut un comunism cam ciudat, fiindca si situatia Romaniei precomuniste nu era chiar atat de splendida. Era o intelectualitate, o patura destul de subtire, si in rest o categorie mult mai larga de romani care traiau in saracie, analfabetismul era foarte prezent.

Ceausescu este un produs al perioadei interbelice. E un tip reprezentativ pentru ceea ce se produsese in Romania, ca tip uman, inainte de comunism.

Amintiti ca aceasta cultura politica precara ar fi putut cumva sa joace si in interesul Romaniei - aveam doar 1.000 de comunisti, la pornire. Am iesit insa foarte multi.

Da, exact, cultura politica precara a marii majoritati a populatiei s-a oglindit mai intai in faptul ca acest comunism nu a avut priza si apoi in faptul ca a avut o priza extraordinara.

Cum se explica paradoxul?

Nu erau oameni care sa aiba foarte clar o orientare ideologica, un fond cultural, au fost in bataia vantului.

Ce e acela comunismul cu fata umana, sunt grade ale raului?

Comunismul nu poate sa fie decat un regim totalitar. Cu fata umana, un regim totalitar nu prea se poate. Sigur, una e ce s-a petrecut la masacrul din Cambodgia si alta e ce s-a petrecut in tari comuniste, mai liberale, punand intre ghilimele, decat altele. Diferentele nu sunt atat de mari: toate sunt regimuri totalitare, eu nu cred ca e corect sa vorbim despre comunism cu fata umana.

Asta a fost o expresie folosita la evenimentele din Cehoslovacia. Ori ramanea comunismul inghetat, asa cum a fost si in urma interventiei sovietice ori, daca nu ar fi intervenit sovieticii, s-ar fi terminat cu comunismul.

Comunism cu fata umana nu se poate. A incercat Gorbaciov sa faca, mare naivitate, nu a salvat nimic, a grabit prabusirea comunismului. Sa vorbim atunci si de fascism cu fata umana.

Deci raul nu are nuante.

Are nuante, ca si Infernul lui Dante are mai multe cercuri. Una e stalinismul, alta e gorbaciovismul, dar pana la urma e acelasi sistem totalitar.

Si atunci, domnule Lucian Boia, ce putea sa fie "mai bine" in comunism, incat inca se aude aceasta zicere?

Bine, daca unii oamenii spun ca le era mai bine in comunsim, inseamna ca le era mai bine, macar in mintea lor. Aveau o slujba mai sigura, erau nevoiti sa munceasca mai putin.

Nu era somaj.

Da, asta a intrebat si Ceausescu, de la balcon: "Vreti somaj?". A fost unul dintre argumente, dar Ceausescu nu mai avea priza, indiferent de ceea ce ar fi zis.

Cred ca sunt multi romani, nostalgicii despre care vorbim, pentru care libertatea nu e o valoare chiar atat de importanta. Pentru mine este, ca fara libertate nu pot sa fac nimic, dar pentru altii poate sa nu fie. Asta a spus-o de fapt Tocqueville, cu privire la democratie: democratia inseamna libertate plus egalitate si cei mai multi oameni, daca ar fi pusi sa aleaga, prefera egalitatea libertatii.

Marele Inchizitor al lui Dostoievski: libertatea poate fi o povara.

Pentru unii este o povara, da.

Cu ce am ramas astazi din comunism? Ce am mostenit?

Am mostenit clasa politica pe care o vedeti, e splendida, nu? E revoltator ce se intampla in Romania, ce personaje mediocre, si inca le fac un compliment, au ajuns sa conduca tara asta. Asta am mostenit sigur din comunism. Macar elitele erau de calitate mai buna inainte de comunism. Sigur, sub ele, se afla o tara de unde a rasarit, cum spunea si Ceuasescu, si actuala elita politica.

E o intrebare pe care v-o puneti si dumneavoastra, daca Romania putea sa faca mai mult sau altfel in fata comunismului.

Nu putea sa evite comunismul, cum nu au putut nici celelalte tari din regiune. Comunismul a fost impus de Armata Rosie si apoi de Imperiul Sovietic si cand s-a prabusit, s-a prabusit pornind tot de acolo.

Putea Romania sa reziste atunci mai bine?

Nu cred. Romania avea o situatie care, intr-un fel, o impingea mai usor spre comunism, o lipsa acuta, intr-o buna parte a populatiei, de cultura democratica si de traditie democratica.

Stam mai bine astazi?

Sper, dar avem in continuare multi, prea multi oameni despre care e greu sa spui ca ar avea o cultura democratica.

Daca maine ar fi sa apara un nou regim totalitar, ar fi la fel de lesne sa puna stapanire pe Romania?

Nu stiu in ce va consta viitorul, ca nu e vorba doar despre Romania. Acum, planeta a devenit foarte mica, e vorba de intregul sat planetar sau macar de Europa. Nu stiu ce se va intampla. Sa nu ne gandim la viitor in termenii trecutului.

Bine, comunismul nu va reveni, asa cum spune romanul, mortul de la groapa nu se mai intoarce, e clar ca s-a terminat. Ca va fi alt regim totalitar, e posibil, dar nu neaparat in termenii in care ne gandim noi.

Multa lume nu isi da seama, nici eu nu imi dau seama ce si cum va fi, dar eu sunt convins ca lumea de maine, un maine destul de aproape de noi, va fi cu totul si cu totul alta decat lumea pe care o cunoastem si istoria pe care am avut-o pana acum.

A face paralele, a pune mereu in discutie regimurile totalitare asa cum au fost ele in secolul al XX-lea, nu cred ca ne apropie de solutia reala.

Ganditi-va la toate tehnologiile astea, care sunt extrem de recente, au aparut brusc.

Intr-un fel ma amuza povestea asta cu 100 de ani de Romania, cum apare peste tot, fiindca multora le-a intrat in cap acum, dintre cei care nu au nicio cultura istorica si nu sunt putini, ca Romania exista de 100 de ani. Trebuie sa stai sa le explici, ca totusi exista de la 1859. Ei nu au auzit de Cuza, de Unirea Principatelor? Se pare ca nu au auzit.

Intrebarea care se vrea simetrica: cum va imaginati Romania peste inca 100 de ani? - la ea oamenii spun tot felul de banalitati. Pai ce sa spui: speri ca totul o sa fie bine si toata lumea o sa prospere, vorba lui Caragiale.

Eu nu sunt deloc convins ca va mai exista Romania peste 100 de ani. Poate ca da, dar depinde de ce se va intampla in Uniunea Europeana. Va ajunge UE sa fie un stat federal, ca Statele Unite? Ce se va intampla cu invazia extra-europenilor?

Lumea se va schimba rapid si in profunzimile ei, dar cum va fi, e greu sa spun, inclusiv daca va fi in continuare o lume a natiunilor.

Calculandu-i asa, din 100 de ani de Romania, 50 au fost de comunism.

Asta ma enerveaza, cu 100 de ani de Romania. Nu se poate, nici nu se mai vorbeste de Unirea Principatelor.

Si cand se spune cate ceva, se vorbeste despre Mica Unire, ceea ce e o treaba foarte urata. Totusi, tara asta s-a facut din unirea celor doua principate, Moldova si Tara Romaneasca. Am uneori impresia ca e un fel de devalorizare a Moldovei.

In favoarea cui, a Bucurestiului sau a Transilvaniei?

A Bucurestiului, dar si a Transilvaniei. Si se creeaza, din pacate, si deosebiri de ritm, de dezvoltare: Moldova bate pasul pe loc, Transilvania se apropie tot mai mult de Europa Centrala.

Sa nu uitam de Teleorman, care da elita politica.

Bine, stim asta. Ce sa zic eu aici?

Ce anume ramane de sarbatorit, totusi, la acest Centenar?

O, e de sarbatorit faptul ca exista Romania. Au fost si momente cand romanii au reusit sa faca ceva, in constructia nationala mai ales. Constructia nationala a fost, pana la urma, foarte reusita. E singura reusita incontestabila a romanilor de un secol-un secol si jumatate. Ca nu era scris in stele asta. Sigur, erau provincii cu majoritate romaneasca, dar si cu mare amestec etnic si cultural, astfel incat nu depindea doar de vointa romanilor, ci si de ce ti-a oferit sau nu istoria. Daca nu ar fi fost acel moment favorabil de dupa razboiul Crimeii, precum si politica lui Napoleon al III-lea in partea asta de Europa, nu e deloc sigur ca s-ar fi petrecut Unirea Principatelor. Chiar daca romanii o voiau.

Apoi, la 1918, a fost Primul Razboi Mondial. Ar fi putut sa nu fie, dar nu ma intrebati ce s-ar fi intamplat.

Spuneti ca reusita Romaniei a depins si de acest traseu european, occidental: sprijinul lui Napoleon al III-lea, iata. Miercuri, la Cotroceni, presedintele a vorbit despre aceasta vocatie europeana a Romaniei, pe care unii politicieni, dumnealui le-a spus populisti, ar vrea sa o subrezeasca.

Bine, sunt politicieni care tin la pielea lor, nu cred ca ii intereseaza prea mult o orientare sau alta a Romaniei. Ce se intampla la noi asta e, in mod evident: ii intereseaza sa nu intre la puscarie si atunci intre teama de puscarie si dragostea de Romania, sa va spun eu care primeaza? E omenesc pana la urma sa primeze dorinta de a nu face puscarie, nu, ce sa spun?

Spunea Petru Groza si il citati undeva, in volumul despre regii Romaniei, ca pana la urma comunismul va reusi sa se faca iubit de romani. Pot si acesti politicieni sa ajunga sa se faca iubiti?

Ce se intampla acum nu se compara cu comunismul. Comunismul a fost o ideologie, a fost un proiect, sigur, unul utopic, esuat, dar un proiect de mari proportii. Acum e gainarie curata. Comunismul a fost totusi o treaba serioasa, sinistra, dar serioasa.

Acum e o comedie de calitate proasta.

Cat de greu a fost sa treceti de la istorie la propria istorie?

Nu mi-a fost greu, doar ca nu stiu care e rezultatul.

Mai tineti jurnale? Tatal dumneavoastra asa va recomandase.

Nu, sigur, a fost ideea tatalui meu si am aplicat-o atunci, ca eram un copil ascultator, dar nu sunt genul capabil de a tine un jurnal. Iti trebuie un gen de disciplina, pe care o am in unele privinte, iar in altele nu, sau sa ai o parere buna despre ce reprezinti tu pe lumea asta.

Ca laborator al scrisului, a fost mai greu sa scrieti memorii decat o carte de istorie?

Nu, cred ca mi-a fost mai usor. Celelalte carti au presupus o cercetare uneori destul de complicata. Eu inca nu stiu ce e cu cartea asta, cititorii vor trebui sa decida daca merita sa merg mai departe.

Merita, pentru ca ramane suspansul la final. Spuneti la final ca va trebui sa asteptati sa cada regimul, pentru a va putea implini profesional. Ce a insemnat pentru dumneavoastra implinirea profesionala? Faptul ca ati fost profesor, ca ati scris toate aceste carti?

Eu eram lector cand s-a produs caderea comunismului, cu sanse mari de a ramane asa. Sigur ca mi s-a parut normal sa fiu profesor, dar nu e asa mare lucru. Nu asta ar fi implinirea mea. Ar fi foarte trist, din punctul meu de vedere, sa se limiteze la atat ambitia mea in privinta realizarii.

Nu, am vrut sa fiu liber, sa scriu si sa public ce si cum gandesc eu. Ambitia mea era sa scot ce pot din istorie, sa ma exprim ca istoric, sa zic ce am de zis. Se pare ca nici asta nu e chiar atat de simplu: mi s-a spus, de pilda, in repetate randuri, ca am avut mare curaj, fiindca e greu sa te pui in raspar cu ideologiile dominante, chiar intr-o societate liberala si democratica, si mai ales sa te pui in raspar cu credintele publicului larg, a propos de mitizarea istoriei.

Va bucura mai mult sa va scrieti cartile decat sa fi fost in Academie?

E o intrebare simpla: dar nu mi-as fi dorit sa fiu la Academie de niciun fel. Nu as fi devenit academician, nici daca Academia ar fi altceva decat ceea ce din pacate este.

Sunt aceste doua feluri de a masura reusita: social, prin urcarea unor trepte ierarhice, si individual.

Nu m-a interest decat reusita intelectuala, sigur, si cu minimum de reusita sociala.

Mi se pare normal ca am fost profesor universitar, dar altminteri nu imi doresc deloc sa fiu la Academie. As refuza, chiar daca ar trage academicienii de mine. Nu vreau, dupa cum nu vreau sa primesc decoratii. Sigurii care m-au decorat au fost francezii, sunt Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor.

Nu ma intereseaza deloc promovarea institutionala. Chiar cand mi se spune domnul profesor, e corecta adresarea, dar nu mi-e comoda.

O, dar in Romania titlul e foarte important. Unii ministri isi trec in CV - profesor doctor. Candva, asa era trecut si pe usa apartamentului.

De regula, acesta e orizontul intelectualului mediocru. Daca i se pare ca e mai important sa fie profesor decat sa fi facut ceva pe lumea asta, sa ii fie de bine.

Asta explica si fabrica de doctorate.

Bine, asta depaseste orice masura, cu doctorate plagiate, luate la universitati bizare.

Eu sunt foarte putin important, din punctul acesta de vedere, dar e dorinta mea sa fiu asa, putin important.

A fost marea mea sansa si in raport cu comunismul: rezistenta aceasta pe care o am in genere, nu prea reusesc sa preiau mesaje. Daca cineva vrea sa ma convinga de ceva, nu e chiar interesant, din punctul meu de vedere.

Aveti cateva teme care au starnit reactii foarte vii, contrare: Eminescu, Transilvania, Basarabia.

Le-a intrat unora in cap ca eu as fi scris ca romanii din Transilvania nu doreau sa se uneasca cu Romania. Pentru numele lui Dumnezeu, nu as scrie in viata mea asa ceva. Stiu prea bine ca oamenii acestia voiau sa se uneasca cu Romania si doar nu era sa scriu invers, doar ca am facut niste comentarii cu privire la contextul istoric.

Pana in 1914, cand a izbucnit Primul Razboi Mondial, se puteau gandi la unirea cu Romania, dar nu era la ordinea zilei. Putea sa fie mai la ordinea zilei un proiect ca al lui Aurel C. Popovici, de federalizare a monarhiei habsburgice, de drepturi egale.

Odata ce dai explicatii astea, nu e bine, ar fi trebuit sa spun ca de la daci si de la romani, dintotdeauna, de la Burebista, toate generatiile au dorit unirea si numai unirea.

România a depășit 1.091 km de autostradă şi drum expres în circulaţie. Anunțul ministrului Transporturilor despre viitoarele proiecte
România a depășit 1.091 km de autostradă şi drum expres în circulaţie. Anunțul ministrului Transporturilor despre viitoarele proiecte
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 28 martie, că sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea a încă 729 km de drum de mare viteză....
Nicușor Dan: ”Într-o țară civilizată, Ştefan Dumitraşcu și domnii Greblă şi Hopincă ar trebui să fie azi în pușcărie”
Nicușor Dan: ”Într-o țară civilizată, Ştefan Dumitraşcu și domnii Greblă şi Hopincă ar trebui să fie azi în pușcărie”
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a enumerat joi, 28 martie, câteva persoane despre care consideră că „ar trebui să fie azi în puşcărie. „Eu am precizat azi în conferinţa de presă...
#Boia comunism Europa, #Iohannis politicieni , #scriitori