Un accident tragic a ramas in istorie atat prin durerea provocata victimelor, cat si prin urmarile sale: o ancheta efectuata in acea perioada l-a considerat drept unic vinovat pe muncitorul responsabil cu manevrarea acelor de macaz, pe numele sau de familie Paun. Cu trecerea timpului, sintagma "acarul Paun" a ajuns sa desemneze persoana care era considerata drept tap ispasitor.
Acarul Paun a intrat, in 2007, in Dictionarul de argou al limbii romane: "persoana invinuita pe nedrept de comiterea unei infractiuni pentru acoperirea adevaratilor vinovati."
Ziua de 2 iulie 1923 avea sa ramana in istorie dupa ce s-a produs un eveniment tragic. Trenul accelerat care venea de la Bucuresti si se indrepta spre Iasi s-a ciocnit cu un tren de marfa, in statia Vintileanca (Buzau), provocand moartea a 60 de oameni, asa cum anuntau ziarele.
In prima instanta, nefericitul accident ar fi fost cauzat de faptul ca acarul nu a fi fi observat ca acul macazului,- manevrat pentru a trece un tren de marfa pe alta linie -, s-a defectat si nu s-a inchis, iar trenul, intrand cu viteza in gara, a fost indrumat spre aceeasi linie pe care se afla si trenul de marfa, ciocnindu-se de acesta.
Coliziunea s-a soldat cu distrugerea mai multor vagoane ale ambelor trenuri, dar si cu un numar mare de morti si raniti. Totodata, dupa producerea accidentului acarul a fugit, motiv pentru care a fost scocotit din prima vinovat. In plus, tragedia a fost amplificata si de cruzimea unei bande de hoti din zona. Acestia au jefuit atat mortii, cat si victimele aflate in stare de soc, incapabile sa mai schiteze vreun gest de aparare.
Intreaga vara a anului 1923, toata presa a tratat pe larg acest subiect. S-a scris despre peisajul sinistru al accidentului, despre cum au fost depuse cadavrele intr-o magazie si inmormantate la comun in apropiera garii, despre povestile traumatizante ale supravietuitorilor sau zvonuri despre acarul beat care s-ar fi sinucis dupa ce fusese alergat de calatori.
O asemenea catastrofa nu putea ramane fara urmari. Cineva trebuia sa plateasca. Astfel, Guvernul a tinut o sedinta dedicata subiectului Vintileanca, unde s-a stabilit o comisie de ancheta formata din patru directori CFR. Raportul comisiei a consemnat mai multe cauze si persoane vinovate de aceasta tragedie, insa concluzia anchetei l-a vizat pe acarul Paun, care a fost condamnat la inchisoare.
Presa vremii s-a declarat insa nemultumita de rezultatele anchetei oficiale. Ziarele "Dimineata", "Universul", chiar si "Neamul Romanesc", prin vocea lui Nicolae Iorga, s-au pronuntat categoric in favoarea nevinovatiei bietului acar, subliniind ca acesta a fost mai degraba tapul ispasitor in acest caz. "Nu e vinovat nenorocitul acar; vina e in putregaiul administratiei acestei tari" - iata laitmotivul publicatiilor vremii.
Astfel, in intervalul iulie-octombrie 1923, presa a actionat in doua directii, exercitand un adevarat bombardament asupra cititorilor si asupra opiniei publice. Pe de o parte, nevinovatia acarului Ion Paun, prezentat drept victima a sistemului, iar pe de alta parte, prezentand numeroasele probleme ale sistemului feroviar.
Utilizarea expresiilor precum "Asasinatul de la Vintileanca" sau propunerea de a se ridica in acel loc un monument in memoria victimelor accidentului, pe care sa fie trecute si numele ministrilor si directorilor CFR, precum si publicarea numeroaselor anecdote, caricaturi si pamflete, avandu-l ca personaj negativ pe ministrul lucrarilor publice: "N-am eu draga nici o vina/Constiinta mi-e senina/Si-mi mangai discret amarul/Anchetand am rezultatul/Ca acolo, vinovatul/ E ori acul, ori acarul" - au micsorat vinovatia acarului.
Pentru cei mai multi, el a devenit un veritabil simbol si o victima a sistemului, care platea pentru pacatele si incompetenta celor de sus. Totodata, eliberarea din inchisoare, achitarea si moartea relativ rapida a acarului au contribuit din plin la conturarea imaginii de nevinovat pus sa raspunda pentru toate tarele societatii. S-a acreditat inclusiv ideea ca nici macar n-ar fi fost la post; c-ar fi fost pe camp, sa pazeasca animalele sefului de gara.
Faptul ca acarul a fost singurul care a platit, printr-o pedeapsa severa, iar mai marii sistemului - ministrul Lucrarilor publice si directorul CFR - n-au patit nimic, a generat un val de simpatie si solidaritate vivazi de el. Povestea sa a traversat istoria si, odata cu ea, si credinta bine intiparita in mentalul colectiv ca intotdeauna, in orice circumstante, tapul ispasitor va fi omul simplu, personificat de acarul Paun.
Acesta s-a nascut in 1880, intr-o familie de tarani din comuna Jugureni, judetul Buzau (comuna aflata astazi in judetul Prahova). Ion a absolvit o scoala de scurta durata la Buzau si, in anul 1906, a fost angajat ca acar la statia Vintileanca.
Ion era tatal a patru copii si si-a facut constiincios datoria de angajat al statului pana la accidentul din 2 iulie 1923, care avea sa-i asigure nefericita posteritate. La cinci zile dupa eveniment, acarul s-a predat autoritatilor, care, dupa ce l-au pus sa participe la reconstituire, l-au inchis. Pe intreaga durata a procesului, ulterior, prin sentinta pronuntata, a executat cativa ani de inchisoare.
Paun s-a stins din viata in 1934, curand dupa ce a fost eliberat. La o luna dupa moartea sa a fost achitat, iar statul ar fi trebuit sa plateasca urmasilor sai o suma de bani. Familia acestuia a fost teribil marcata de aceasta intamplare nefericita. Astfel ca, la un an dupa moartea lui Ion Paun, a decedat si sotia sa.
Sursa: Historia