Ziare.com

Despre liberalismul fricii si alienare

de Victoria Deliu, studenta anul I, Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti
Joi, 18 Iunie 2020, ora 22:00

   

Despre liberalismul fricii si alienare
Victoria Deliu
Cred ca alienarea, in forma ei sentimentalista, poate fi numita "baltire in sentiment". Am fost preocupata o vreme de gasirea unor modalitati potrivite de recuperare a ceea ce mi se pare cel mai mare cost al diviziunii extinse a muncii din modernitate: alienarea omului. Insa am reusit numai sa identific trei modalitati total nepotrivite, dar care se prezinta adesea pe ele insele drept potrivite: intermedierea generata de Stat, de casatoria din pura iubire si de sentiment (alism).Baltirea in sentiment era, dupa cum am spus, numele celei din urma.

Citeste toate textele scrise de Victoria Deliu pentru Ziare.com

Citind recent articolul lui Judith Shklar, The Liberalism of Fear, si fiind atenta la definitia pe care a dat-o cruzimii - "provocarea deliberata a durerii fizice, si abia apoi emotionale, asupra unei persoane sau a unui grup mai slab de catre persoane sau grupuri mai puternice, in virtutea atingerii unui scop, tangibil sau intangibil, al celor din urma" - mi-am dat seama ca in ultimele decenii s-a dezvoltat o sofisticata mecanica a sentimentalismului sau a baltirii in sentiment, in parte plecand chiar de la linia de gandire pe care o expune Shklar in articolul ei.

Care este aceasta linie de gandire? Dupa cum se anunta inca din titlu, liberalismul fricii este o forma a liberalismului care isi are, cel mai probabil, originea in teoria politica a lui Hobbes . Daca ar fi dupa mine, s-ar putea numi - desi recunosc ca nu ar fi la fel de sugestiv! - liberalism minimal, elementar sau chiar basic liberalism. Desigur ca denumirile acestea ar putea induce in eroare, momindu-l pe cel care le-ar intalni sa creada ca este vorba de o doctrina politica simpla sau, mai rau, simplista. Tocmai de aceea nu se cade sa zabovim prea mult cu denumirile, ci sa trecem la descrierea fenomenului.

Ce inseamna liberalismul fricii si, mai ales, ce il diferentiaza de celelalte forme de liberalism? M-am gandit ca cel mai usor ar fi sa explic astfel: sa plecam de la premisa ca liberalismul - indiferent de formele si dezvoltarile lui ulterioare - a luat nastere ca doctrina politica dupa Razboaiele Religioase din secolul al XVII-lea. Razboaiele dintre catolici si protestanti au fost faptele empirice pe care teoreticienii si filozofii politici, dornici sa gaseasca o solutie la problema care aparuse, au fost nevoiti sa le ia in considerare. Insa uitandu-se la ceea ce s-a intamplat atunci, au acordat importanta unor aspecte diferite.

Astfel, cei care pot fi plasati in categoria liberalismului fricii au vazut violenta, cruzimea si frica de violenta si cruzime, eventual si frica de frica insasi si, prin urmare, au vrut sa conserve viata umana. Razboiul trebuia oprit, pentru ca, deloc greu de anticipat!, distrugea viata oamenilor. Mai apoi, puterea politica a trebuit limitata, pentru ca, neoprita de nimic, si ea putea spulbera viata.

Nu aceleasi aspecte au fost evidentiate de liberalii care tin la mare pret ceea ce Shklar numeste "the primacy of conscience" . Teoreticienii celorlalte forme de liberalism, confruntati, intr-un fel sau altul, cu Razboaiele Religioase, si-au propus sa gandeasca un sistem ale carui mecanisme de functionare sa nu mai permita intruziunea unei puteri arbitrare, oricare ar fi ea, in constiinta omului. Conservarea vietii nu era, bineinteles, trecuta cu vederea, insa insemna prea putin pentru sistemul pe care teoreticienii l-ar fi putut gandi si in care oamenii ar fi putut trai. Deci, dincolo de conservarea vietii fizice era necesara si protejarea constiintei, mintii, gandirii umane. Poate cititorul intelege acum mai bine de ce prin Constitutiile occidentale si nu numai se gaseste ceva precum "dreptul la libertate de gandire si exprimare"...

Asadar, liberalismul fricii vrea sa evite raul actual si posibil, in masura in care il poate, evident, anticipa, in vreme ce alte forme de liberalism depasesc destul de mult acest nivel, concentrandu-se uneori chiar pe dezvoltarea/educarea mintii si a caracterului uman, care, sa nu cumva sa se speculeze aici!, nu inseamna indoctrinare sau propaganda. Shklar il da exemplu pe J. S. Mill atunci cand descrie liberalismul desavarsirii individuale, deci ar trebui sa fie clar ca nu e loc de indoctrinare.

Inainte de a reveni la ce spuneam la inceputul textului, vreau sa citez cateva randuri dintr-un articol al domnului Martin S. Martin, citit ieri pe Marginalia: "Rebeliunea George Floyd a infatisat lumii un comportament violent si barbar nemaivazut demult. Scenele de violenta necontrolata din noptile oraselor Minneapolis si New York ne-au reamintit de interventiile batalioanelor de atac germane si ale fasciilor italiene din anii '30, ca si de mineriadele bucurestene din anii '90".

Ceea ce le reproseaza Shklar celorlalte forme de liberalism, cum ar fi liberalismul desavarsirii individuale pe care l-am mentionat, este ca... au probleme de memorie, in parte plastic, in parte tehnic spus. Ce uita cei care stramba din nas la liberalismul fricii? Pe de-o parte, ca omul e crud, violent si rau in natura sa profunda, iar pe de alta parte, ca o poate dovedi de cate ori are ocazia si... a tot avut-o de-a lungul istoriei. De fiecare data cand institutiile sistemului politic tind sa incurajeze (prea mult? in ce directii?) dezvoltarea spiritului uman, apare riscul ca sistemul sa se destabilizeze si sa se produca din nou un conflict - cu violenta, cruzime si frica.

As vrea sa reiau fenomenul baltirii in sentiment, la care m-am referit la inceputul textului, in acesti termeni, sa il descriu din perspectiva liberalismului fricii. Mi se pare ca, de la un moment incolo, cruzimea nu a mai fost definita asa cum o defineste Shklar in articolul ei. De la un moment incolo, doar o bruta ar fi considerat ca cruzimea se refera la violenta/durere in primul rand fizica, abia in al doilea rand emotionala. Omul sofisticat si sensibil, chiar virtuos, a inversat tipurile de violenta/durere, dupa care a eliminat-o de tot pe cea fizica din mintea si discursul sau. Din ce motive a procedat asa omul sofisticat si sensibil, chiar virtuos, nu as putea preciza fara sa speculez cat cuprinde. Las sarcina aceasta in seama celor preocupati de resorturile psihologice ale omului sofisticat si sensibil, chiar virtuos.

Cred ca toata retorica ofensei la adresa celor candva defavorizati se poate incadra in acest fenomen - al redefinirii cruzimii, din cauze de sofisticareala umana. Am impresia ca cei care au tot insistat asupra redefinirii au mizat pe baltirea in sentiment a oamenilor pe care, poate pe drept, poate pe nedrept, voiau sa ii protejeze, insa au sfarsit prin a-i abandona intr-o si mai mare baltire. In timp, nici nu a mai fost nevoie sa se simta realmente ofensati si, deci, sa simta realmente durerea emotionala si cruzimea astfel redefinita, exercitata de cei "puternici", ci a fost necesar doar sa dea de inteles ca simt aceasta durere pentru ca lucrurile sa se puna in miscare si sa ii transforme din cei candva defavorizati in cei de acum nefavorizati.

De altfel, am mai scris despre cum Corectitudinea Politica s-a asezat confortabil pe cultura sentimentalista. Dar acum voiam sa subliniez un alt pericol: si in acest mod, adica distorsionand traditia liberalismului fricii, poate CP sa se pretinda o miscare progresista si liberala. Nu e nevoie de prea mult, ci doar de o redefinire a cruzimii, sustinuta, bineinteles, de fenomenul deja existent al alienarii si, totodata, de inchipuirea sofisticarelii. Apoi, tot sistemul si toate mecanismele sale pot fi reajustate in noua directie. Sigur, in timp, sistemul si mecanismele sale nu vor mai putea arata la fel, dar pentru moment lucrul acesta e fara importanta. Suntem prea sofisticati si prea alienati ca sa ne pese.

Odata ce sistemul incepe sa transmita semnale ca in interiorul lui se declanseaza schimbarile - cum ar fi redefinirea cruzimii si implicatiile sale practice - de multe ori, nu mai este decat un pas pana la conflict. Conflict intre cine si cine? Sa zicem, intre cei care cred ca cruzimea inseamna intai violenta/durere fizica, apoi emotionala si cei care cred ca cruzimea inseamna (intai) violenta/durere emotionala (apoi fizica).

Iar lucrurile se inrautatesc abia dupa ce, atat de mult baltind in sentiment si inchipuind durerea emotionala, nici conflictul nu mai poate fi perceput ca ceea ce a fost candva de catre cei care baltesc si inchipuie. Acum, conflictul e pasnic, nu mai e violent. Iar violenta este acum tacerea. Am evoluat si ne-am instrainat prea mult ca sa ne mai miste cruzimea batailor din strada, ba chiar atat de mult, incat acum ne misca pana la lacrimi (sau pana la pumni?) tacerea celor mai "puternici".

Cu toate acestea, in aer continua sa pluteasca ceva. Este ceva atat de intepator si insuportabil, incat oamenii care baltesc in sentiment si se emotioneaza mult si usor ajung sa se devoreze pe ei insisi. Oameni rozandu-si emotiile si stergandu-si baltirea. Oameni redefinind cu disperare redefinirea. Oameni care, desi au visat candva ca sunt suficient de sofisticati si suficient de alienati, si-au dat seama, in cele din urma, ca tot ce isi pot, rezonabil, dori este iesirea din starea mizerabila si profund cruda in care au ajuns... Definiti voi cruzimea la care ma refer aici. Eu vreau doar sa imi imaginez, in incheiere, ce ar spune Hobbes daca ar trai sa vada si aceste timpuri, scandalizand prin spusa lui spiritele delicate. Probabil asta: atata timp cat frica pluteste in aer, libertatea poate avea o sansa.

Articolul a fost publicat si pe marginaliaetc.ro

Despre ce vrei sa scriem?
Urmareste Ziare.com pe Facebook  si pe Instagram  Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Sursa: Ziare.com

Articol citit de 523 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Nu exista comentarii postate de utilizatori.


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor