Framantarile unui timp care nu iarta. Educatia ca raspuns

Autor: Mirabela Amarandei - Expert in educatie
Vineri, 30 Octombrie 2020, ora 00:00
6806 citiri

De la inceputul lui martie, intreaga lume a fost data peste cap de pandemia COVID-19. Viata fiecaruia dintre noi s-a schimbat sub teroarea mortii cauzate de un dusman invizibil, sisteme intregi de productie sau de servicii publice au fost nevoite sa se adapteze rapid unei situatii cu totul noi, lanturi comerciale globale au fost puse greu la incercare.

Auto- izolarea impusa, inchiderea temporara a unor servicii sau companii, tele-munca si restrictionarea unor drepturi individuale, educatia de acasa, lipsa interactiunii fizice, toate acestea au facut si inca fac parte din viata "pe timp de pandemie".

O situatie cu totul neobisnuita, pe care unii au numit-o "lebada neagra", altii, "rinocerul gri", incercand sa surprinda caracterul posibil de anticipat al pandemiei cu noul coronavirus. Peste toate provocarile globale sau locale, suficient de complexe pentru a testa capacitatea de raspuns si rezilienta sistemelor publice, dar si vointa liderilor, a venit aceasta criza, cu multiplele ei implicatii sociale, economice, culturale, politice.

Ce au aratat primele luni ale crizei celor preocupati de educatie si politici sociale, poate mai mult decat orice, este adancirea clivajelor, a inechitatilor intre cei cu acces la o educatie de calitate si cei cu resurse limitate sau lipsa, intre cei vulnerabili si restul, intre cei cu un loc de munca stabil, sau capabili sa isi gaseasca rapid un nou job si cei nevoiti sa munceasca sezonier sau care isi pierd peste noapte locurile de munca. Fetele saraciei, ale instabilitatii profesionale, ale accesului limitat sau, si mai rau, ale lipsei accesului la servicii publice de educatie, sanatate ori protectie sociala, sunt astazi in tuse mult mai groase si, pe masura ce criza se va adanci iar guvernantii nu vor veni cu solutii robuste, aceste inechitati se vor accentua si ele. Pentru unii, situatia ar putea fi fara intoarcere.

Cum se vedea lumea inainte de COVID-19

Secolul nostru este profund marcat de Inteligenta Artificiala si de (aproape) ubicuitatea acesteia, de automatizare, (ro) boti, Big Data, Internet of Things, editare genetica, biotehnologii si neurostiinte etc. Ne imersam in Realitate Virtuala sau augmentata, medicii asistati de roboti transplanteaza organe sau tesuturi printate 3D. Daca Prima Revolutie Industriala a eliberat omul din capcana propriilor limitari fizice, aceasta A Patra Revolutie Industriala pe care o traim acum face posibila stergerea sau estomparea granitelor dintre spatiul fizic, lumea biologica si cea digitala, prin intermediul tehnologiei. In plan metaforic, putem spune ca instrumentele digitale fac astazi pentru mintea umana ceea ce, acum cateva secole, aburul reusea pentru puterea fizica a omului.

Avansul stiintific si tehnologic poate seduce, intr-adevar, prin forta cu care transforma realitatea fizica, dar acesta genereaza si provocari majore legate inclusiv de cresterea inechitatilor si polarizarea economica in randul grupurilor cu un grad scazut de competente digitale. Automatizarea sarcinilor rutiniere, care nu cer creativitate si inovare ridicata, va duce, in mod implicit, la redefinirea profilurilor profesionale si la pierderea locurilor de munca pentru cei slab calificati, sau cu competente digitale scazute. In cel mai fericit caz, cei cu competente modeste vor profesa in locuri de munca prost platite.

Literatura de specialitate vorbeste de cativa ani de disparitia joburilor actuale si aparitia altora noi: Frey si Osborne (2013) spun ca, in urmatorii 20 de ani, 47% din actualele joburi vor fi automatizate in Statele Unite ale Americii (Cedefop, 2018), in timp ce altii- Nedelkoska si Quintini (2018)- afirma ca statisticile sunt exagerate si ca impactul automatizarii asupra joburilor nu va fi la scala preconizata de Frey si Osborne (Cedefop, 2018). Dar ce vor face, in aceasta situatie, cei care nu au avut sansa unei scoli bune, cei cu o educatie precara? Sau cei care raman fara un loc de munca si care fie nu stiu, fie nu pot accesa forme de educatie continua, pentru reinsertia pe piata muncii? Ce vor face cei ale caror competente nu raspund nevoilor unei lumi dinamice, tot mai specializate si care devine, se pare, neiertatoare cu cei care detin competente modeste si pentru care guvernantii nu cauta solutii sa le asigure acces si echitate?

Este de asteptat ca multe alte fenomene sociale globale vor genera noi presiuni asupra generatiei actuale si celor viitoare. As mentiona aici imbatranirea populatiei, care va modela societatea pe multiple planuri: al serviciilor sociale, al distributiei resurselor, al formarii profesionale. Dezechilibrele generationale vor avea impact inclusiv asupra modelelor culturale, a structurii sociale si a modului in care construim dialogul inter-generational. Raportul Eurostat intitulat Ageing Europe. Looking at the lives of older people in the EU atrage atentia asupra perspectivelor de imbatranire accentuata a populatiei europene: cea de peste 65 de ani va creste cu aproape 50% pana in 2050, in timp ce numarul celor cu varste intre 75 si 84 de ani va creste cu peste 60% (Eurostat, 2019).

Desigur, asta va accentua nivelul de dependenta a varstnicilor fata de generatiile mai tinere, in conditiile in care procentul persoanelor cu varste mai mici de 55 de ani va scadea cu aproape 10%, in acelasi orizont de timp. Adaugam la asta cresterea sperantei de viata, datorata in special inovatiilor in medicina, iar tendintele vorbesc de o crestere semnificativa a numarului persoanelor centenare in urmatorul deceniu: de la 100.000, in prezent, la jumatate de milion pana in 2050 (Eurostat, 2019). Cum se va traduce aceasta? Se vorbeste de solutii prin care sa fie prelungita viata activa in piata muncii, se pune tot mai mult problema alocarii eficiente a resurselor pe categorii de varste si a modului in care societatea reuseste sa interconecteze generatiile si sa creeze paradigme care sa contribuie la implinirea personala si profesionala a fiecaruia.

Pe de alta parte, pandemia a zdruncinat destul de puternic ideea de globalizare si de interconectare; vom asista, cel mai probabil, la crearea de modele noi de productie locala, ca raspuns atat la inchiderea granitelor, cat si la influenta si puterea Chinei. Cu toate acestea, inca putem vorbi de o crestere semnificativa a migratiei in ultimii ani: numai in 2019, Europa gazduia, potrivit Migration Data Portal, 83,2 milioane de persoane nascute in alt stat decat cel de rezidenta iar Asia, 83,6 milioane de persoane. Si nu e vorba doar despre "brain drain"- migratia creierelor-, persoane inalt calificate care isi schimba domiciliul si locul de munca intr-o alta tara, care studiaza sau fac cercetare in alta tara. Statele trebuie sa raspunda cu masuri prompte inclusiv migratiei venita dinspre refugiati sau cei care solicita azil.

Pandemie si rezilienta

Asa cum mentionam la inceput, pandemia COVID- 19 a generat schimbari in lant in toate sectoarele economice, sociale sau culturale. Desigur, atentia s-a indreptat la inceput mai mult asupra sanatatii si a sistemelor medicale dar, pe masura ce lucrurile au evoluat, criza a generat o presiune economica si sociala la scara larga. E greu de anticipat acum cum anume vor evolua lucrurile in viitorul apropiat sau mai indepartat, dar sunt voci care spun ca va fi pusa sub semnul intrebarii inclusiv ideea de globalizare, asa cum am cunoscut-o pana acum.

Inchiderea sau suspendarea a numeroase afaceri, limitarea drastica a mobilitatilor si inchiderea granitelor nationale au avut un impact dramatic asupra locurilor de munca.

In acelasi timp, starea continua de incertitudine, lipsa interactiunii umane directe, tranzitia brusca de la lucrul efectuat la locul de munca, la biroul de acasa, educatia online, viata in "room- zoom", toate acestea si-au pus serios amprenta asupra starii noastre emotionale.

Dupa criza medicala- o lupta contra cronometru impotriva mortii cauzate de un dusman invizibil- a aparut cea economica iar guvernele nationale, Comisia Europeana sunt chemate sa gaseasca solutiile adecvate, astfel incat sa minimizeze efectele negative in planul economiilor locale si supra-nationale. Companii sau institutii publice incearca sa se adapteze la o lume preponderent digitala, educatia a trecut din spatiul fizic in cel virtual cu o viteza care a testat capacitatea de adaptare a indivizilor, a institutiilor sau a sistemelor. A mai testat, in egala masura, robustetea si caracterul vizionar al politicilor publice propuse de lideri si autoritati in toata aceasta perioada.

Dinamica pierderii locurilor de munca e intr-o continua evolutie, dar Mckinsey estimeaza, spre exemplu, un impact asupra a 59 de milioane de locuri de munca la nivel european- taieri de salarii sau disponibilizari, adica aproape 26% din totalul pietei muncii europene (Cedefop, 2020). Statele Unite, spre exemplu, au raportat in luna aprilie aproape 30 milioane de americani care si-au pierdut locurile de munca.

Cu siguranta, multe dintre intrebarile noastre de astazi isi vor gasi raspunsurile in cercetarile pe care specialistii le vor realiza despre implicatiile si efectele acestei perioade. Cred, insa, ca in mijlocul tuturor acestor preocupari de cercetare sau de politici publice trebuie sa stea, insa, omul si maniera in care sistemele publice, organizatiile private sau publice, societatile raspund nevoilor individuale de bunastare, implinire profesionala si personala, securitate si stare de bine.

O societate pentru o cultura a invatarii- "lifelong" si "lifewide"

Unul dintre raspunsurile sistemice, concertate la toate cele mentionate mai sus ca fiind provocari majore, raspunsuri care vin nu doar ca reactie imediata ci ar trebui sa fie, mai degraba, constructii robuste in fata oricarei "lebede negre" sau "rinocer gri" care ar putea sa incerce omenirea, este in mod cert, educatia. Prin aceasta inteleg nu doar perioada petrecuta in scoala sau universitate, ci o deschidere, o motivatie continua pentru invatare pe care liderii politici, decidentii si, de ce nu, practicienii, trebuie sa le cultive si sa le mentina cat mai vii, pentru fiecare dintre noi. E ceea ce literatura de specialitate numeste invatare pe tot parcursul vietii.

Ideea de invatare permanenta poate fi abordata, discutata, dezvoltata in doua paradigme. Pe de o parte, avem perspectiva celor care sustin ideea de formare si pregatire a capitalului uman, strans legata de competitivitate si de globalizare, si care identifica formarea adultilor in primul rand ca raspuns la dinamica pietei muncii; este cazul, spre exemplu, al Bancii Mondiale. De cealalta parte, avem paradigma umanista, care sustine ca invatarea este o calatorie continua pentru desavarsire individuala- personala si profesionala-, pentru libertate prin cunoastere si auto- cunoastere.

Personal, pledez pentru o viziune care construieste ideea de invatare permanenta in stransa legatura cu dezvoltarea armonioasa a omului nu doar ca actor sau contributor pe piata muncii, ci, in primul rand, ca persoana cu nevoi de implinire, de implicare sociala, de auto-depasire.

"Radacinile reale ale naturii politice a educatiei se regasesc in starea de educabilitate a omului. Aceasta educabilitate este intemeiata in conditia radicala de nedesavarsire a firii umane si in constiinta comuna a acestei stari nedesavarsite." (Freire, 2000) Citatul acesta al lui Freire descrie cel mai bine, cred, natura umana si imperativul ca societatea sa creeze mereu contexte si cadre institutionale de educatie, formare si sublimare a fiintei umane- de la nastere, prin educatie timpurie, scoala, universitate, apoi oportunitati de invatare permanenta in contexte formale, informale sau non- formale. Cu alte cuvinte, o societate al carei ADN sta intr-o cultura a invatarii continue ce rezida din misiunea nobila a educatiei. O societate care valorifica nu doar potentialul cognitiv al omului, ci si abilitatile sale non- cognitive si care creeaza o scoala, o educatie capabila sa valorifice si sa le modeleze intr-un mod armonios.

Chiar daca conceptul de invatare permanenta nu e nou - el a fost folosit oficial pentru prima data anii '60, cand a aparut in comunicarile oficiale UNESCO- din pacate se fac eforturi insuficiente pentru ca sistemele de educatie si formare sa poata raspunde in mod concret provocarilor socio- economice actuale, sau chiar sa le anticipeze pe cele viitoare. Daca ne orientam perspectiva in plan mai larg, statisticile care vorbesc de inechitati sociale si economice, de saracie, de lipsa accesului la servicii publice, de derapaje de la norme si principii democratice, ne vorbesc si de precaritatea serviciilor de educatie permanenta si de lipsa unei preocupari reale cu privire la invatarea permanenta. Aceasta, chiar daca documentele programatice, strategiile nationale sau cele internationale, cum sunt, spre exemplu obiectivele UNESCO pentru dezvoltare sustenabila- celebrele SDGs-, aseaza educatia permanenta pe un loc privilegiat. In practica, lucrurile sunt, in multe state, inca firave.

Romania si cultura invatarii

M-as opri asupra Romaniei, si nu doar din ratiuni din proximitate spatiala, ci si din motive de relevanta pentru discutia noastra. In Romania, aproape jumatate dintre copii se afla, potrivit Eurostat, in risc de saracie si excluziune sociala, cea mai mare rata de la nivel European- 41,7%, in 2017 (Eurostat, 2019). Saracia vine insotita de neparticipare scolara, de lipsa accesului la educatie de calitate, sau de abandon scolar. Nivelul de educatie al familiei, manifestat prin interesul pentru educatia copilului, perpetueaza cercul saraciei si fara interventii ferme si de durata, acesti copii nu au nici macar sansa de a spera la un viitor mai bun.

Ce se intampla cu cei care reusesc sa urmeze cursurile unei scoli din invatamantul preuniversitar? Potrivit OECD, institutia care coordoneaza de ani buni evaluarile PISA, aproape jumatate dintre copiii romani cu varsta de 15 ani nu detin competente de baza la citire, matematica si stiinte, analfabetismul functional atingand cote alarmante- 41%. Printre cele mai mari procente ale analfabetismului functional, la nivel european.

Despre abandonul timpuriu, adica tineri cu varste intre 18 si 24 de ani care nu sunt cuprinsi in nicio forma de educatie, datele nu sunt nici aici fericite- peste 17%, unul dintre cele mai ridicate procente din spatiul european. Si nu in ultimul rand, as mai mentiona un singur element statistic relevant pentru tema noastra: Romania este tara europeana cu cea mai mica rata de participare la invatarea pe tot parcursul vietii, 1%. Adica doar unul dintr-o suta de romani urmeaza o forma de invatare, de formare continua, de imbunatatire a competentelor in viata adulta.

Cu alte cuvinte, ne aflam in urmatoul scenariu: copii care nu trec pragul scolii, sau abandoneaza dupa primele clase, din cauza saraciei; elevi care, desi merg la scoala, nu deprind minimele competente pentru ca scoala nu e in acord nici cu nevoile lor reale, nici cu vremurile; motiv pentru care tinerii abandoneaza de timpuriu misiunea propriei educatii si devin "NEETS"; si uite-asa doar 1% din populatia adulta continua, de-a lungul vietii profesionale sau personale, pe drumul propriei sublimari spirituale. Am simplificat, desigur, pentru o imagine mai focusata.

Vorbeam mai devreme despre nevoia de a crea si dezvolta sisteme de educatie care sa mentina vie motivatia de a invata, care sa stimuleze si sa creeze mentalitati deschise in a transforma orice experienta profesionala sau personala intr-una de invatare. "Lifelong" si "lifewide" sunt cele doua sintagme care cuprind cel mai bine ideea invatarii continue: intindere si profunzime. Din pacate, insa, pe datele pe care le avem despre Romania, nu putem decat schita portretul unui sistem de educatie si formare invechit si depasit, ineficient si rupt de marile dileme ale lumii. Cu un ochi la educatia din Romania, cu celalalt la marile provocari ale lumii de azi, mentionate mai sus- noua revolutie industriala, imbatranire, migratie si, mai nou, criza pandemica-, cred ca putem cu usurinta concluziona ca traim doua realitati separate, care gasesc prea putine puncte de congruenta.

Din nefericire pentru noi, cele doua lumi intre care balansam la nivel individual, sunt rupte la nivel sistemic. Pe de o parte, marile civilizatii inteleg nevoia unei interventii solide, vizionare in educatie si in formare si merg cu succes mai departe, pentru ca stiu ca timpurile sunt nerabdatoare si neiertatoare cu cei sovaielnici si lipsiti de viziune. Iar in tot acest timp, Romania persista, intr-un mod aproape bizar, in esec. Tarile nordice sunt, de cativa ani, modele de succes cand vine vorba de educatie, de educatie pentru societate si stare de bine sau de educatie permanenta. Romania, insa, chiar si fara criza pandemica care adanceste cele mai dureroase clivaje si care arata adevarata fata a educatiei, nu a aratat vointa si capacitatea de a investi nu doar resurse economice, ci si incredere si vointa in sistemul national de educatie si formare.

O societate cu o scoala care cultiva bucuria invatarii are nevoie de profesori buni si dedicati, inovatori si deschisi la nou. Aceeasi societate, care crede in potentialul oamenilor sai, creeaza spatii in care comunitatile se intalnesc si construiesc comuniune, solidaritate si incredere. Societatea aceasta ofera a doua sansa celor care au abadonat, la un moment dat, scoala, si creeaza punti pentru a valoriza diversitatea. Si aceeasi societate face din scoala, din universitate, din contextele de invatare, un companion pentru tanar si adult, care nu doar ca ii largeste orizontul de cunoastere, dar ii da capacitatea si puterea de a rezista inclusiv incercarilor de natura sociala sau emotionala. Pentru ca "lebada neagra" sau "rinocerul gri" vor fi, in viitorul apropiat, tot mai familiare generatiilor care vor veni.

Educatia permanenta este, asadar, nu doar despre cunoastere in sensul ei stiintific, ca modalitate de a forma mereu o varianta mai buna a noastra din punct de vedere cognitiv, pentru a performa in profesie, pentru a fi competitivi intr-o piata tot mai dura cu momentele noastre de esec sau lipsa de performanta. Frumusetea lui "lifelong" si "lifewide" rezida si din misiunea acesteia de a inzestra omul cu acele abilitati care il fac mai bun, un umanist desavarsit, un partener de dialog mai deschis, un cetatean mai implicat, un individ mai rezilient, capabil sa infrunte provocarile pe care i le poate oferi viata. Toate acestea se construiesc de la varsta cea mai frageda si se consolideaza pe masura ce suntem continuu deschisi spre invatare, iar statul ofera sau sprijina oportunitati, contexte formale sau non- formale de educare, de recunoastere a competentelor, de pregatire permanenta.

Ieri ne gandeam mai cu seama la viitor cand vorbeam de provocari sau de situatii disruptive si de ce ar trebui sa faca educatia pentru societate. Astazi, odata cu criza pandemica, probabil ca vom incepe sa intelegem ca lipsa unor masuri concrete si sustinute pentru un sistem de educatie si formare pe tot parcursul vietii, care sa fie conectat la lume si centrat pe nevoile individului, nu poate decat sa creeze dezechilibre: pierderea locului de munca si lipsa de perspectiva, fara recalificare sau a perfectionare; adancirea inechitatilor intre categoriile sociale, ceea ce va duce la cresterea saraciei, a abandonului scolar si la ratarea sansei la un viitor mai bun pentru milioane de copii- viitori adulti; grave probleme de sanatate mentala in randul copiilor, al tinerilor si al adultilor, in lipsa unei abordari holistice din scoala, universitate si sistemul de educatie a adultilor.

Vrem o societate educata? Atunci trebuie sa aducem si sa dezvoltam o cultura a invatarii continue nu doar intre zidurile scolii sau ale universitatii. E nevoie sa cultivam acest spirit intre zidurile cetatii noastre printr- o schimbare paradigmatica institutionala, orientata catre aceasta conditie a nedesavarsirii firii umane si a continuei cautari prin educatie si formare.

Bibliografie:

Cedefop (2020), EU JOBS AT HIGHEST RISK OF COVID-19 SOCIAL DISTANCING is the pandemic exacerbating the labour market divide?, [Online] Disponibil la: https://www.cedefop.europa.eu/en/publications-and-resources/publications/6201

Cedefop, (2018), Skills forecast: trends and challenges to 2030, [Online] Disponibil la: https://www.cedefop.europa.eu/en/publications-and-resources/publications/3077

Consiliul Uniunii Europene (2018), Recomandarea Consiliului din 22 mai 2018 privind competentele-cheie pentru invatarea pe tot parcursul vietii, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene: 1-13.

Council of the European Union (2018), Council Recommendation on Key Competences for Lifelong Learning, [Online] Disponibil la: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.C_.2018.189.01.0001.01.ENG&toc=OJ:C:2018:189:TOC

European Commission, European Skills Agenda, [Online] Accesat la https://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=1223

Eurostat (2005), Task force report on adult education survey, Working Papers and Studies, Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities. [Online] Disponibil la https://ec.europa.eu/eurostat/documents/3888793/5833561/KS-CC-05-005-EN.PDF/7175b7bb-2102-4204-a83c-f51d5d9b7532

Eurostat (2016), Statistical approaches to the measurement of skills- The state of play in Europe within the European Statistical System, Luxemburg: Publications Office of the European Union, (DOI): 10.2785/652037

Eurostat (2019), Ageing Europe - looking at the lives of older people in the EU, [Online] Disponibil la: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Ageing_Europe_-_looking_at_the_lives_of_older_people_in_the_EU

Eurostat (2019), People at risk of poverty and social exclusion, Online] Disponibil la: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:People_at_risk_of_poverty_or_social_exclusion

Field, John (2006), Lifelong Learning and the New Educational Order, Stoke-on-Trent: Trentham Books.

Freire, Palou (2000), Pedagogy of the oppressed, New York: Continuum International Publishing Group.

Frey, Carl Benedikt and Michael A. Osborne (2013), The Future of Employment: How Susceptible are Jobs to Computerisation?, Oxford Martin Programme on Technology and Employment: 2-77, [Online] Disponibil la: https://www.oxfordmartin.ox.ac.uk/downloads/academic/future-of-employment.pdf

Migration Data Portal (2020), Total number of international migrants at mid-year 2019, [Online] Accesat la https://migrationdataportal.org/data?t=2019&m=1&i=stock_abs_

Nedelkoska, Ljubica and Glenda Quintini (2018), Automation, skills use and training, OECD Social, Employment and Migration Working Papers No. 202. https://doi.org/10.1787/1815199X

OECD (2018), The Future of Education and Skills. Education 2030, [Online] Disponibil la https://www.oecd.org/education/2030/E2030%20Position%20Paper%20 (05.04.2018).pdf

Mirabela Amarandei este cercetator doctorand al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti, cu o bogata experienta in politici publice si comunicare in educatie.Este coordonatoarea Directiei de Orientare Strategica si Politici Publice a Universitatii din Bucuresti, implicata in proiecte care vizeaza comunitatea academica a Universitatii din Bucuresti, guvernanta universitara si procesele de elaborare de politici publice, cu accent in educatie si cercetare.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Opinia lui Gigi Becali despre post: "Dacă mănânci mult, te uiți după femei"
Opinia lui Gigi Becali despre post: "Dacă mănânci mult, te uiți după femei"
Gigi Becali este un tip credincios, care respectă cu strictețe posturile din preajma marilor sărbători. Nu face excepție nici postul Paștelui, care se află în derulare. Patronul FCSB a...
Cine sunt prezentatorii celui mai nou canal tv de sport din România
Cine sunt prezentatorii celui mai nou canal tv de sport din România
Noul canal al Televiziunii Române, TVR Sport intră în emisie sâmbătă, 30 martie 2024, la ora 07.00. Televiziunea Publică anunță că TVR SPORT este al 14-lea canal al instituției şi va...
#pandemie, #educatie, #inteligenta artificiala, #locuri de munca, #saracie, #Romania , #stiri cultura