Ziare.com

Rasismul de amfiteatru

de Mircea Mihaies, scriitor
Marti, 21 Iulie 2020, ora 00:00

   

Rasismul de amfiteatru
Mircea Mihaies
Daca definitiile de dictionar mai au vreo valabilitate, ceea ce se incearca acum in Statele Unite (si in unele tari occidentale) este impunerea unei combinatii de socialism si fascism. Sigur, motivatia conjuncturala poate fi mania, frustrarea, revolta fata de un act barbar.

Citeste toate textele scrise de Mircea Mihaies pentru Ziare.com

Un actor de la varful ierarhiei politice americane a folosit formula "fascism de extrema stanga" ("far-left fascism") - ceea ce e tautologic, deoarece fascismul e una dintre patologiile stangii, si nu ale dreptei, dupa cum s-a incetatenit termenul in zona studiilor istorice ghidate de Moscova. Apeland la istorie, nu la sensibilitati, vom descoperi imediat ca Mussolini, liderul primului partid fascist din lume, a fost un jurnalist socialist, adorator al lui Lenin (scria la ziarul Avanti!), apoi membru in conducerea Partidului Socialist Italian.

Ulterior, a propus doctrina "revolutionarismului nationalist" egalitarist, in care diferentele de clase erau abolite. N-au contat, pana in 1938, cand Mussolini a virat in mod salbatic spre nazism, nici diferentele rasiale. Drept dovada, nenumarati evrei din Italia care au facut politica in perioada 1919-1938 au aderat la partidul fascist. Unii dintre ei au detinut chiar functii politice importante (de pilda, primarul orasului Ferrara). Bancherii evrei si-au pastrat intacte privilegiile: Ettore Ovazza, a fondat La nostra bandiera, care avea drept scop sa arate sacrificiile facute de evreii italieni pentru patrie in timpul Primului Razboi Mondial. Cand Mussolini a invadat Abyssinia, Ovazza s-a oferit sa plece voluntar pe front (avea insa 43 de ani si n-a mai apucat sa lupte).

Mentionez aceste lucruri cu simplul scop de a arata in ce masura etichetarile ideologice bazate pe falsificarea istoriei creeaza confuzie chiar si astazi. Ideologii au tendinta de a judeca lucrurile in alb si negru: noi si ei, ai nostri si ai vostri. Realitatea si firea umana sunt insa mai complexe si drumurile spre intelegerea situatiilor istorice - intortocheate si derutante. Evenimentele trecutului sunt rescrise din perspectiva invingatorului.

Daca al Doilea Razobi Mondial ar fi fost pierdut de Uniunea Sovietica, pariez ca la Harvard si Cambridge s-ar vorbi astazi despre "comunismul criminal", despre nenorocirile aduse de socialism si despre asasinatele in masa ale lui Stalin. Aceiasi istorici care exulta acum la numele lui Marx, Lenin ori al "tatucului popoarelor", Djiugasvili, i-ar fi elogiat fara sa clipeasca pe Hitler, Goebbels, Goering si celelalte capetenii naziste. In ce-l priveste pe Mussolini, ar fi fost prezentat drept un exemplu de umanism si toleranta.

Miscarile de strada violente, radicalizarea politica impinsa la isterie, cu scopul marturisit al instaurarii anarhiei, erau lucruri de neconceput in urma cu doar cativa ani in Statele Unite. Proteste gigantice si durabile au mai existat - cele mai extinse fiind cele privitoare la razboiul din Vietnam. Demonstratiile n-au atins insa niciodata amploarea de azi pornind de la chestiuni rasiale. Am petrecut in ultimii treizeci de ani suficienta vreme in America pentru a ma convinge cu propriii mei ochi de realitatile politice, sociale si rasiale de acolo.

Nu numai ca n-am detectat nici cea mai marunta forma de rasism oficial, dar chiar si in comportamentul de fiecare zi mi s-a parut ca s-a ajuns la un grad de toleranta pe care mi-as fi dorit-o si la mine in tara. Ca a existat si exista o problema sociala a populatiei de culoare e dincolo de orice dubiu. Dar originile ei sunt de natura educationala si, pe cale de consecinta, economica. Desi s-a investit enorm si in aceasta directie (programe de protectie sociala, asigurarea conditiilor de studiu, protectia sanatatii etc.), lucrurile n-au ajuns inca la nivelul dorit.

Si totusi, cum a devenit in anul 2020 rasismul o chestiune acuta in cea mai dezvoltata societate a lumii? Cine are interes sa deschida ranile cicatrizate, tocmai cand societatea americana parea sa fi inchis definitiv usile trecutului deloc onorabil? Trebuie spus de la bun inceput ca violentele n-au aparut peste noapte. De multe decenii, mediile intelectuale din Statele Unite (in primul rand, universitatile, urmate servil de ziare si televiziuni) au demarat un proiect revizionist de proportii. Li s-au adaugat figurile de notorietate de la Hollywood, ceea ce a adaugat nuanta necesara de glamour si fashion.

Prin programele de studii culturale "de gen", predate nu ca stiinta, ci ca indoctrinare, prin transformarea materiilor post-coloniale in piloni ai activitatii academice umaniste, prin atomizarea teoriilor despre om s-a ajuns la un veritabil inflationism. Spectaculos, poate, in plan academic, el a facut explozie la contactul cu lumea reala. Nu e de mirare ca orice extremist isi poate usor gasi in universitati "baza teoretica" pentru a-si urmari interesele care - asa cum s-a dovedit deja - n-au nimic de-a face nici cu profundul "umanism" pe care-l profeseaza, nici cu democratia, nici cu egalitatea. Ele sunt, pur si simplu, instrumente de dobandire a puterii si a avantajelor ce decurg din ea.

Ca multe alte teorii, ar fi fost posibil ca si acestea sa fi ramas in bancile amfiteatrelor. Ori sa fi constituit doar subiect de subtile dezbateri in emisiuni culturale la televizor. Eventual, ar fi dus la un sir de proteste si demonstratii multicolore, asa cum au fost si inca sunt cele din campusurile universitare, fara ca societatea americana sa fi fost bulversata. Ceea ce a dat dimensiune nationala si internationala acestor framantari este implicarea directa, cu o violenta fara precedent, a Partidului Democrat. Aflat in profunda criza, generata de o coruptie endemica (de care nu e scutit nici celalalt partid american, cel Republican), democratii au promovat in ultimele decenii o politica pe muchie de cutit - adeseori chiar extremista. Ca exista, la democratii americani, o rea constiinta perpetua o dovedeste istoria lor convulsionata.

Continuator al partidului Democrat-Republican al lui Thomas Jefferson si James Madison, Partidul Democrat a dus la inceputurile sale o politica pe care unii au numit-o extremista cel putin in chestiunea sclaviei si a rasismului. Dupa Marea Criza din 1929-1933, politicile partidului s-au orientat spre social-liberalism in activitatea economica, fiind conservatoare, antreprenoriale si populiste, cu o puternica dominanta (vreme de cateva decenii) catolica in plan ideologic. Asa cum se prezinta acum, Partidul Democrat e o creatie a anilor '60, cand platforma politica a basculat decisiv spre stanga, indeosebi in ceea ce priveste drepturile omului (de parca ar fi fost singurii care garanteaza acest lucru!) si protectia sociala (cu consecinta saracirii accentuate a societatii de fiecare data cand au ajuns la putere).

Alianta intre teoriile postmoderniste imbratisate de mediile academice, de presa si de elita culturala americana si criza de idei a Partidului Democrat au constituit baza ideologica a miscarilor care ameninta, in clipa de fata, sa arunce Statele Unite si, in mod cert, planeta, intr-o fundatura fara precedent. Instrumentul imediat al acestei miscari il constituie corectitudinea politica (PC), iar ideologia caruia i se supune e progresismul.

Sintagma PC e pe cat de gaunoasa, pe atat de ticaloasa. Ea speculeaza impulsurile oricarui om civilizat de a fi onest, cinstit, respectuos cu legile si conventiile. Conotatiile pozitive ale cuvantului sunt atat de puternice, incat celalalt termen, politic, aproape ca e trecut cu vederea. Or, tocmai el constituie esenta acestei constructii ideologice. Sensul priveste instaurarea unei anumite ordini politice (in speta, socialismul si comunismul) prin insusirea fara cracnire a dogmelor care conduc la progresism, al carui tel e transformarea radicala a fiintei umane prin tehnologii si teorii egalitarist-totalitare.

Nu e de mirare ca o astfel de titulatura a sedus si intelectualitatea de la noi. Port-fanionul ei a fost revista Observator cultural. Orbirea redactorilor e atat de mare, incat au ramas si astazi, cand corectitudinea politica e una dintre formele de manifestare a extremismului, prizonierii teoriilor PC. Editorialele revistei sustineau ca PC are drept obiectiv "incurajarea exprimarii diversitatii", fiind considerata drept una dintre formele "fundamentale ale democratiei in etapa ei postmoderna".

In realitate, PC privilegiaza limbajul unic si inregimentarea oarba. La inceput de pe pozitii soft, prin naivitatea ideologica a liderului ei din acea perioada, Observator cultural enunta un program editorial in vadit contrast cu cerintele unei societati deschise. Ulterior, prin radicalizare, in formule accentuat hard, Observator cultural a devenit anexa servila a unei imaginare Internationale pentru uzul intelectualilor sovaielnici. Revista continua sa-si duca, autist, bataliile, asemeni soldatului japonez care a umblat inarmat prin paduri mult dupa incheierea celei de-a doua conflagratii mondiale.

Detest extremismele de orice fel. Daca esti de buna-credinta, vei constata ca ele sunt cu atat mai eficace si mai perverse in efectele lor, cu cat pornesc de pe pozitii in aparenta rezonabile. Cine sa nu vrea egalitate, prosperitate, fericire, bunastare universala, asa cum promite vulgata comunista? Ce a iesit din acest proiect milenarist se vede in fiecare tara si in fiecare om care au avut nefericirea sa traiasca in regimul utopiei melioriste impus cu pusca si latul spanzuratorii de Lenin si ciracii sai.

Ceea ce traim e doar o diferenta de dozaj si instrumente. Daca nu te supui fara sa cracnesti dogmelor PC, ai parte de aceeasi soarta pe care-au avut-o nefericitii din tarile cazute sub cizma sovietica. E drept, deocamdata nu esti trimis la puscarie. Oficial, tarile occidentale sunt inca regimuri democratice. Dar prin acceptarea tacita (si inspaimantata) a practicilor PC, ele fac pasi decisivi spre o formula politica baroca in care socialismul si fascismul isi dau mana, cu complicitatea intelectualitatii "progresiste".


Mircea Mihaies este profesor universitar si conduce doctorate in literatura engleza si americana la Universitatea de Vest din Timisoara. Redactor-sef al revistei Orizont. A publicat o serie de carti, ultimele sale doua carti sunt Ulysses, 732. Romanul romanului (2016) si O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei,(2019). A primit de sase ori Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania.

Despre ce vrei sa scriem?
Urmareste Ziare.com pe Facebook  si pe Instagram  Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre Corectitudinea politica SUA
Sursa: Ziare.com

Articol citit de 3010 ori

Urmareste Ziare.com pe

Urmareste stirile Ziare.com pe Facebook
Nu exista comentarii postate de utilizatori.


Platforma pentru solutionarea online a litigiilor