Monica Lewinsky numește "porno în sala de judecată" hiper-mediatizarea procesului Depp-Heard: "Suntem vinovați cu toții"

Joi, 02 Iunie 2022, ora 11:48
5600 citiri
Monica Lewinsky numește "porno în sala de judecată" hiper-mediatizarea procesului Depp-Heard: "Suntem vinovați cu toții"
Johnny Depp și Amber Heard, în vremea când formau un cuplu FOTO Hepta

Monica Lewinsky, femeia ajunsă celebră la nivel mondial din cauza scandalului sexual legat de fostul președinte american Bill Clinton, a analizat consecințele psiho-sociale profunde ale ultra-mediatizării procesului Johnny Depp-Amber Heard.

Lewinsky care a absolvit Psihologia la Londra și a devenit expertă în cyberbullying este invitată permanentă la rubrica de opinii a publicației Vanity Fair.

Fosta stagiară de la Casa Albă a analizat impactul psiho-social al procesului televizat Depp-Heard, încheiat pe 1 iunie cu un verdict în favoarea actorului american.

Redăm, mai jos, în traducere, editorialul publicat de Monica Lewinsky în ziua pronunțării sentinței.

"Dacă nu ești un troglodit, ai fost expus cu siguranța la ceva din procesul Depp vs Heard în ultimele săptămâni, oriunde în lume te vei fi aflat. La fel ca mulți, mi-am ferit privirea – cu fascinație vinovată – chiar dacă am ținut în planul secund evidența defăimării. Așa cum facem cu toții în zilele noastre, răsfoim superficial media în legătură cu aceste spectacole publice private transformate în bucăți și octeți de teamă că ranchiuna și vulgaritatea ar putea lăsa un fel de duhoare virtuală - sau, în cazul meu, îngrijorându-mă că vizionarea prelungită ar putea resuscita amintiri neplăcute.

Astăzi, cei mai mulți dintre noi consumăm bârfe și știri despre divertisment complet diferit decât în vremurile de altădată, de la primul proces televizat (al arhitectului soluției finale al naziștilor Adolf Eichmann, 1961) până la începutul Curtea TV în anii 1990 (procesul lui O.J. Simpson). În schimb, în loc să urmărim acoperirea în timp real (da, John C. Depp, II vs Amber Laura Heard a fost disponibil pe site-ul Court TV și prin livestream pe YouTube), ne-am amuzat în postările la mâna a doua de pe Instagram, Twitter și Facebook; prin meme, clipuri video și pepite TikTok. Prin urmare, consumul nostru a avut tendința de a fi părtinitor, dezorganizat și superficial.

În plus, am devenit atât de adaptați la acest ciclu îngust și cinic de întâlnire cu rețelele de socializare, încât nu considerăm procesul tragic sau patetic, ci ca o mașină veche: accesibilă, neplăcută și imediat îmbucurătoare. Renunțăm la gândirea critică și o înlocuim cu fiorul ieftin. Un astfel de consum dispersat nu permite o înțelegere reală a faptelor. În schimb, experimentăm doar reținere, indignare și emoție. Este ca și cum ai merge la operă și ai citi câteva supertitluri traduse, dar nu ai înțelege italiana. Și astfel totul se transformă în "soap opera" (telenovelă).

În acest mod superficial, voyeurist, am trecut prin mărturii, prin interogatoriu, prin însumarea probelor, observând nu procesul, ci umbrele distorsionate ale procesului, reflectate prin lentilele prietenilor, experților și a câtorva ciudați. Și cu cât mă simțeam mai apăsată în legătură cu acest comportament – chiar dacă milioane de alții făceau același lucru – cu atât mai mult am ajuns să realizez că distorsiunea, nu obiectivitatea, a evoluat într-o limbă universală acceptabilă.

Există un alt factor care complică lucrurile. Deoarece procesul a fost disponibil și în direct pe ecranele noastre, ne gândim, în mod subconștient, că avem dreptul să privim. Să judecăm. Să comentăm. Și ajungem la această încrucișare culturală confuză, de a urmări doi oameni (pe care suntem obișnuiți să-i vedem ca actori care acționează pe un ecran) într-un decor - o sală de judecată - în care ne-am aștepta în mod normal să își asume rolurile personajelor.

Această încrucișare între personalitățile publice și viețile private ne poate afecta foarte mult – ca spectatori, ca public. Sfârșim prin a fi sfâșiați mental între relațiile noastre parasociale cu celebrități (ne identificăm cu ele; ne prefacem că, la naiba, le cunoaștem, de fapt) și nevoia noastră de a vedea personalitățile publice coborâte cu o treaptă sau două - și doborâte public - astfel încât să facem ca sinele nostru rănit să se simtă mai bine prin comparație. După cum a spus Aldous Huxley în Brave New World, suntem atrași de soma, un medicament care credem că ne face să ne simțim mai bine, dar de fapt ne amorțește. (Huxley, desigur, nu ne-ar învinovăți în timp ce înfruntăm noua noastră lume a variantelor COVID, variola maimuțelor, Ucraina, politică și crime în masă.)

Iar porno în sala de judecată face ca medicamentul să funcționeze.

Cu adevărat, abia săptămâna trecută am început să consum procesul. Am distribuit un subiect pe Twitter de la scriitoarea Ella Dawson (@brosandprose) care a primit multă atenție.

Apoi m-am scufundat cu totul în detalii.

Nu am fost surprinsă că memele despre Amber Heard le depășeau cu mult pe cele despre Johnny Depp. Nu am fost surprinsă că discursul crud și vitriolic era îndreptat predominant asupra femeii. Și nu ar fi trebuit să fiu surprins (dar am fost) că la scurt timp după căutarea mea pe internet, am început să primesc postări mediate despre proces.

Dar erau mai puțin despre Depp și Heard; mai mult părea să o idolatrizeze pe Camille Vasquez (avocatul lui Depp) pentru „performanța” ei în interogatoriul încrucișat cu Heard. (Oh, ai crezut că nu vom avea nicio acțiune între fete în acest proces?).

Acest spectacol legal ar fi destul de trist în sine fie numai dacă ar avea impact doar asupra vieții personale a lui Depp, Heard și a celor dragi lor. Dar este destul de trist și pentru felul în care a afectat supraviețuitorii violenței domestice sau pe cei care au căutat putere în mișcarea #MeToo. Pe lângă acestea, implicațiile majore pentru cultura noastră sunt cele care mă preocupă cel mai mult: modurile în care am aprins flăcările misoginiei și, separat, circul celebrităților.

Nu este vorba doar de cei doi indivizi și de cum te simți față de ei sau de această situație; este prejudiciul cultural colateral. Este mesajul implicit care pătrunde în noi ca insectele viermilor din The Matrix, târându-se adânc în inconștientul nostru colectiv, angoasa, fibra noastră. Firul lui Dawson a făcut referire la impactul procesului asupra celor care suferă în prezent în relații abuzive în familie și asupra celor care le-au supraviețuit.

Dintr-o dată, după postarea mea pe Twitter, a pornit un război pe contul meu pentru a stabili dacă reclamantul sau pârâtul era mai responsabil pentru afectarea supraviețuitorilor violenței domestice. („Și Oscarul pentru cea mai bună interpretare care declanșează traume merge la...”)

În cele din urmă, felul în care am cooptat cu dispreț procesul pentru a ne urmări propriile noastre scopuri este un semn al cât de mulți dintre noi, cei învinși de social media, am continuat să ne devalorizăm demnitatea și umanitatea. (Iartă-mă dacă mă urc pe piedestalul meu pentru un paragraf sau două. După ce am fost "la primire" în încasarea acestui tip de cruzime, pot să-ți spun că cicatricile nu se estompează niciodată).

Cu siguranță nu sunt aici să-ți spun să nu urmăriți verdictul sau să nu aveți o părere. Dar ce este prea mult? Ce este definit ca „prea departe”? Pe măsură ce am urmărit această poveste, la ce ne îndreptățește opinia noastră? Ne dă dreptul să spunem pe cine „credem”? Pentru a reafirma faptele pe care le-am înțeles, care ne-au determinat, ca jurați virtuali, să „simțim asta în oasele noastre”?

Da, sigur. Dar ne dă dreptul să fim cruzi? Nu vorbesc despre libertatea de exprimare. Vorbesc despre participanții de pe rețelele sociale care recunosc că și ei fac parte dintr-o societate a ființelor umane. Oare părerea noastră față de acest caz ne dă dreptul să ne simțim atât de superiori – sau inferiori – încât să putem crea un meme sau un TikTok sau un tweet care spune ceva care îi face pe alții să râdă de cineva care suferă deja? Avem „dreptul” să obținem infuzii de dopamină – sau bani – din numărul nostru de urmăritori sau retweet-uri sau clicuri?

Potrivit autorului de science fiction Greg Fishbone, fondatorul microsite-ului Mythoversal, „pentru grecii antici, o miasmă era o pată morală care atârna peste o persoană, o familie sau un oraș după comiterea unei crime. Miasma ar putea cauza pierderi de recoltă, boli ale vitelor, copii născuți morți și alte plăgi până când ar putea fi risipită prin sacrificiu, purificare sau moartea părții vinovate”.

Ceea ce avem acum, probabil, este o „miasmă culturală”. Suntem impregnați cu murdăria și agresivitatea războaielor din social media. Vorbăria obsesivă din jurul procesului Depp-Heard este doar un mic exemplu al căutării în continuă expansiune, tot mai puternică, de a ne alimenta emoțional din răul altora, al semenilor.

Indiferent de cine favorizează verdictul juriului – fie că este pârâtul Heard sau reclamantul Depp – suntem vinovați", scrie Monica Lewinsky în editorialul din Vanity Fair.

Optimismul lui Rareș Bogdan pentru europarlamentare: „Obţinem 20 de mandate. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în PE”
Optimismul lui Rareș Bogdan pentru europarlamentare: „Obţinem 20 de mandate. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în PE”
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat vineri, 29 martie, că alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari. Europarlamentarul susține că AUR va...
Din ce destinații vin primele avioane în România imediat după intrarea în „Air Schengen”. Pasagerii nu vor mai face controalele la frontieră
Din ce destinații vin primele avioane în România imediat după intrarea în „Air Schengen”. Pasagerii nu vor mai face controalele la frontieră
Primele zboruri din spaţiul Schengen care vor ateriza duminică pe aeroportul Henri Coandă vor fi cele care vin de la Paris, Viena, Hamburg, Roma, Zurich, Munchen, Amsterdam şi Geneva,...
#depp heard, #proces depp heard, #Monica Lewinsky, #verdict proces actori , #Depp Heard