Roman in diaspora: Workshop in germana. De ce nu voi ajunge niciodata neamt

Duminica, 16 Iunie 2013, ora 23:24
7820 citiri
Roman in diaspora: Workshop in germana. De ce nu voi ajunge niciodata neamt

Am plecat de dimineata la ora opt fara douazeci de acasa, din Muenchen, spre Aiterbach, centrul de scolarizare al companiei unde lucrez de mai multi ani si unde trebuia sa fiu la ora zece pentru workshop-ul nostru de doua zile.

Dupa inundatiile din ultimele zile din Bayern, mi-am luat masurile de precautie necesare pentru a ocoli orice "stau" (stau este pe germana o aglomeratie de masini pe autostrada sau pe strazi frecvent circulate) si din trei rute posibile am ales-o intentionat pe cea mai lunga, unde mergeam cel mai putin prin oras.

Voiam astfel sa minimalizez riscul intarzierii, foarte posibil in Muenchen la o ora de varf, cand incep scolile si serviciul in birouri.

Dupa mintea mea, daca plecam cu o marja de siguranta puteam sa beau o cafeluta pe drum, undeva pe la vrea cofetarie din vreo localitate mai mica ce mi-ar fi iesit in cale, dupa drumul pe autostrada.

Conform Google Maps nu aveam nevoie decat de o ora si jumatate pentru a-mi atinge telul, pe malul lacului Chiemsee, asa incat am plecat bine dispus din garaj, fara sa dau drumul la radio.

Sa ascult radioul in masina oricum nu a fost si nu este una dintre placerile mele in timpul condusului. Iar acum nu era necesar sa ma asigur de starea traficului, intrucat planuisem ruta cu un plus de aproape o ora, deci stateam bine!

Nici aplicatia de navigare din iPhone-ul de serviciu nu avea niciun rost sa-o pornesc, caci ar fi fost doar o pierdere de timp.

Gandirea mea inovativa romaneasca a gresit insa (si) de data aceasta, caci ruta aleasa de mine se afla pe inelul exterior al Muenchenului si pe langa ca era cea mai lunga (ocolea orasul pe la nord) s-a dovedit in plus a fi si cea mai aglomerata, cu un tunel inchis unde se astepta la semnalul de libera trecere din cinci in cinci minute si cu un "stau" de zile mari, pret de cincisprezece de kilometri dupa cel de-al doilea tunel, asa incat in Aiterbach am ajuns cu o ora mai tarziu, in loc de o ora mai devreme.

Dupa ce in zona "fierbinte" a staului din nordul orasului il sunasem pe seful meu pentru a doua oara ca sa-i comunic unde eram si parerea de rau ca nu voi ajunge la timp, mi-a sarit din nou in minte ca de fapt eram doar in puterea legii lui Murphy.

Aceasta nu m-a linistit deloc, ba din contra, m-a hotarat sa scriu acest articol, caci nu era prima data cand indisciplina mea creatoare ma facea sa "pierd" cate ceva sau sa devin ineficient.

Si oare poate mica mea poveste sa fie o mica explicatie de ce nemtii au o balanta de exporturi pozitiva si economia le merge bine chiar in aceste vremuri de criza?

La cateva minute dupa ce am vorbit cu seful meu, un neamt de aceeasi varsta cu mine, linistit si binevoitor, am primit doua apeluri video pe iPhone, in masina fiind, de la colegii mei.

Acestia erau deja informati prin telefon sau pe e-mail, caci zvonul s-a raspandit mai repede decat puteam eu conduce in stau. Si erau si bine dispusi, caci alegerea rutei pe care o facusem eu insemna pentru ei ocolirea unei probleme (staul), ghinion care pe ei nu ii atinsese si dovedea inca o data ca Florin (asta fiind eu) nu va ajunge niciodata un neamt, cu toate ca traia printre ei de ani de zile si vorbea limba lor (cu accent, desigur)!

Ma obisnuisem cu aceste glume, justificate ca acum sau nejustificate ca de multe ori in timpul serviciului, la solutionarea diferitelor probleme specifice meseriei noastre de specialisti IT la nivel seniorial.

Pot spune ca ironiile lor chiar ma bucurau acum, nefiind in niciun caz rau intentionate (nu toate dintre ele) si in plus imi si imprumutau acea nota de familiaritate, simtindu-ma ca si cum as fi fost un frate mai mic, care inca mai are de invatat cate ceva de la fratii sai mai mari, pentru a intra in sfarsit in viata. Sau poate pentru a se adapta la viata lor, cine mai stie.

Oare de ce insa ceilalti opt colegi de echipa ai mei, veniti din cele mai diferite parti ale Muenchenului, respectiv din localitati mai indepartate, sateliti ai capitalei bavareze, au ajuns cu totii la timp, iar eu nu, in pofida grijei mele?

Raspunsul il stiam de mult, era simplu, era peste tot si ma enerva, in timp ce conduceam pe benzile autostarzii A99, resemnat si la pas cu celelalte masini spalate care torceau linistit din motoarele etansate acustic pe langa mine.

M-am uitat in stanga mea, spre perechea batrana imbracata perfect din Mercedesul argintiu de clasa B: ridurile curate de pe fetele lor se aranjau frumos in jurul ochilor care priveau linistiti inainte, spre masina din fata lor.

Privirea lor ferma si nemiscarea aparenta a corpurilor sprijinite drept in spatarele scaunelor sugera o amorteala disciplinata, pana cand soferul isi misca buzele nedezlipind ochii de pe parbrizul curat lacrima.

O alta miscare de buze a femeii in varsta de langa el provoca o miscare imperceptibila aprobatoare din cap din partea lui. Si asta a fost tot, amandoi revenind in starea disciplinata de liniste amortita de dinainte.

In dreapta, intr-un BMW negru de clasa 5, un barbat in camasa alba vorbea la microfonul instalatiei de telefonie privind la fel de linistit inainte. Doar mainile asezate amandoua corect pe volan faceau distinctie putin de la miscarea regulata a fetei pe masura ce vorbea. Frizura aranjata ordonat, pe cat puteam eu distinge la cei doi metri distanta dintre noi, se potrivea masinii stralucind de curatenie si camasii apretate.

M-am uitat in fata la sirurile de masini care se scurgeau linistit pe cele trei benzi, la pasul dat de aglomeratie: ordinea era prezenta si aici si nu se vedea nicaieri vreo masina incalcand liniile de demarcare dintre benzi.

Un camion portocaliu, ratacit printre masinile mici, facea o figura separata prin movila de nisip incarcata in spate. Uitandu-ma mai atent remarcai ca de fapt ceea ce sarea doar in ochi era culoarea portocalie usor murdarita de praf, caci incarcatura de nisip taia un unghi piramidal perfect in cuva basculantei, nelasand niciun risc de scurgere pe undeva.

Aceleasi trei linii serpuind frumos mi se aratara si in oglinda retrovizoare, in spatele meu. Niciun sunet de claxoane infierbantate, nicio muzica data la maxim cu geamurile masinii deschise, niciun motor turat nervos ca sa alunge nervozitatea nemiscarii din stau a vreunui sofer coleric.

Si mai important: niciun sofer istet care sa faca zig-zaguri ametitoare printre masini pentru a putea inainta cativa metri, care oricum nu i-ar fi ajutat la nimic, dar poate i-ar fi potolit starea de nervozitate de (ne)inteles.

Am dat drumul la radio pe posturile private, unde muzica era intrerupta din cand in cand de noutatile rutiere. Vocea linistita a crainicului comunica stirile, inclusiv staurile, radarele si accidentele din ultimele minute si revenind apoi la ultimele hituri, comentand ceea ce el considera hazliu. O politete disciplinata marca atat vocea sa, dar si toate comentariile facute pe temele cele mai diferite si care nu depaseau o limita a bunului simt.

Acestea erau raspunsurile la intrebarea muta cara imi trecuse prin capul infierbantat: nu alesesem ruta cea mai scurta, cum ar fi trebuit, caci dadusem din nou dovada de acel rebelism creator care vroia sa dovedeasca ceva ce nu avea importanta si care ma facuse sa intarzii.

Si asta cu toate ca era asa de simplu sa fi luat drumul cel mai scurt catre centrul nostru de scolarizare, pe autostrada A8, pe care culmea ironiei il stiam cu ochii inchisi, caci era drumul spre Bucuresti, pe care il facusem de multe ori.

Aceeasi ruta era descrisa si marcata chiar si pe harta din Intranetul companiei noastre, unde vazusem descrierea cu o seara inainte.

Acelasi drum era recomandat si in mailul-invitatie primit cu o saptamana inainte de la compartimentul nostru de Seminarmanagement si fusese luat ca atare de toti colegii mei nemti. Cu eficienta, dupa cum bine se vazuse, caci toti ajunsesera la timp.

Nu trebuia in niciun caz sa incerc sa inventez din nou roata, ca sa arat ca se invarte totusi! Iar colegii mei nemti, in linistea lor molipsitoare si lipsita de creativitate de care ii acuzam oricand puteam, incepusera workshop-ul fara mine, fix la ora zece... ora Germaniei.

Citeste si:
Cum l-a resuscitat PSD pe ministrul-clovn din epoca Dragnea. Petre Daea a fost vajnic membru al PCR timp de două decenii
Cum l-a resuscitat PSD pe ministrul-clovn din epoca Dragnea. Petre Daea a fost vajnic membru al PCR timp de două decenii
Petre Daea a fost votat miercuri, 6 iulie, de către membrii PSD pentru portofoliul de ministru al Agriculturii după ce Adrian Chesnoiu a demisionat din funcție ca urmare a unei anchete DNA. Daea...
Liberalii îl izolează tot mai mult pe Nicușor Dan. Condiția nenegociabilă care-i este sugerată pentru a fi candidatul PNL în 2024 SURSE
Liberalii îl izolează tot mai mult pe Nicușor Dan. Condiția nenegociabilă care-i este sugerată pentru a fi candidatul PNL în 2024 SURSE
Liberalii sunt din ce în ce mai nemulțumiți de relația cu primarul Bucureștiului Nicușor Dan. Surse politice susțin, pe de altă parte, că ar există o criză de leadership la nivelul...