Tara lui "eu te-am facut, eu te omor". Oglinda norvegiana

Cazul ultramediatizat, ultraemotional, ultraisterizat al familiei Bodnariu nu cred ca mai este unul despre aceasta situatie punctuala sau despre Norvegia.

Nici nu vad cu ce drept facem noi atata tapaj privind felul in care autoritatea norvegiana aplica o lege larg acceptata de societatea norvegiana, asupra unor cetateni norvegieni (in momentul declansarii procedurii doar tatal avea si cetatenie romana) pe teritoriu norvegian.

As vrea sa stiu cum am reactiona daca Ungaria, de exemplu, ar face un asemenea scandal, cu acuzatii de hitlerism, rapire etc, pentru felul in care aplicam noi legea unor cetateni romani etnici maghiari.

Dar, cum spuneam, cazul Bodnariu cred ca a depasit demult aceasta dimensiune. El nu mai este despre Norvegia, ci despre noi. Este oglinda pe care ne-o punem singuri in fata, dar refuzam cu obstinatie sa ne uitam la imaginea din ea.

In primul rand, ceea ce vad eu exprimat cu vehementa este, de fapt, o apologie a violentei asupra copilului. Am vazut "lume buna" care argumenteaza in favoarea palmei si a urechelii care nu ar fi violenta, ci educatie. Avem o intreaga filosofie, aberanta in opinia mea, despre ce inseamna abuz, de la ce intensitate si frecventa.

Pentru o larga majoritate abuzivi nu sunt parintii care recunosc ca si-au lovit copiii, ci abuziva e autoritatea care a reactionat urgent si ferm la suspiciunea de violenta. Abuzivi nu sunt parintii care au creat isterie publica in jurul copiilor, cu ajutorul logistic si propagandistic al cultului caruia ii apartin, ci autoritatile care apara dreptul copilului de a nu fi expus public, asumandu-si pretul unui prejudiciu major de imagine.

Aceasta este reactia revelatoare pentru o societate in care copiii si femeile sunt batuti pe strada fara sa intervina nimeni, o tara in care peste 60% dintre copii sunt loviti, 18% sunt batuti cu "instrumente" si metoda, 5% raman cu urme, tara in care copiii sunt crescuti in cultura violentei, ajung sa o considere normala si ajunsi parinti o perpetueaza.

"Mama m-a batut si de aia am ajuns om". Nu, de aia ai ajuns sa bati si tu si de aia va ajunge sa bata si copilul tau. Oare faptul ca in Romania nu se vorbeste, ci se zbiara, faptul ca suntem atat de violenti in trafic, pe strada, in magazine nu este si consecinta faptului ca am fost crescuti in modelul violentei si pe el il aplicam?

Eu nu spun ca nu se poate intampla ca la un moment dat sa-ti iesi din minti si sa ridici mana. Dar sa faci asta absolut accidental, regretand, constientizand ca ai gresit, deci ca o infractiune din culpa, este cu totul diferit de a considera bataia o forma normala de educatie, deci de a recurge la ea programat, asumat, fara remuscari, ca intr-o infractiune cu intentie.

Vad proteste de strada la adresa unei autoritati de protectie a copilului care a intervenit prompt si dur. Oare de ce nu a existat nici macar o demonstratie impotriva Protectiei Copilului din Romania dupa stirile periodice cu copii tinuti in lanturi sau batuti pana erau bagati in spital?

Constat apoi ca in conceptia noastra copilul nu este un cetatean cu drepturi constitutionale egale cu ale parintelui. Daca tatal ia o palma pe strada are tot dreptul sa se duca la politie si agresorul se alege cu dosar penal pentru lovire (cel putin) si este pedepsit. Daca acelasi tata ii da tot o palma copilului sau, nu numai ca procedeaza normal, dar mai este si aparat daca cineva indrazneste sa ii sanctioneze abuzul.

In tara lui "eu te-am facut, eu te omor", copilul nu e un cetatean egal cu parintele, e un fel de proprietate a parintelui, cumva in rand cu masina si casa.

Si mai constat ceva: avem o grava problema de intelegere a conceptului de aplicare a legii. Norvegia are o lege. Ea spune asa: daca exista suspiciuni de violenta asupra copilului, acesta este imediat luat din familie, se face ancheta cu copilul in siguranta si in functie de rezultatul ei este luata decizia finala.

Un functionar a constatat o situatie care cade sub incidenta legii respective si a aplicat-o rece. Ca e cu lacrimi, cu proteste, ca se da un cult religios sau o televiziune cu fundul de pamant, asta e, aplicarea legii nu se negociaza.

Legea nu se va mai aplica doar cand ea va fi abrogata. Asta se numeste stat de drept pe care ne place al naibii sa-l invocam, dar il detestam cand functioneaza.

Stiti, familiei Bodnariu bag de seama ca i-a placut mult modul de viata in Norvegia, nivelul de trai de acolo, civilizatia societatii norvegiene, sistemul de educatie de acolo. Erau norvegieni. Au redevenit brusc romani cand au ajuns la aplicarea legii. Pe aceasta familia Bodnariu o vrea ca in Romania. Nu merge.

Norvegienii traiesc bine si pentru ca aplica legea cum o aplica.

Asadar, poate ca ar fi bine sa ne uitam in oglinda pe care ne-a pus-o in fata acest caz si sa ne gandim daca ne place imaginea pe care o vedem: imaginea unui stat cu copii proprietate, cu drepturi de mana a doua, care pot fi batuti, umiliti de parinti pentru care palma e metoda normala de educatie, o tara in care legea este facultativa, iar autoritatile slabe.

E oficial! Roxana Mînzatu, numită vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru Muncă

Președinta Comisiei Europene a anunțat marți, 17 septembrie, componența noii echipe a instituției. România a primit portofoliul de competențe, educație și muncă, iar acesta va fi preluat...

România, lovitură răsunătoare la Bruxelles: Ar putea primi funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene și un portofoliu important SURSE

Președinta Comisie Europene, Ursula von der Leyen, urmează să anunțe marți, 17 septembrie, componența noii sale echipe în instituția europeană. România ar urma să primească o funcție...