Visul american trait de un roman: din beciul Militiei, in luxul din Sillicon Valley. Cum a reusit sa ajunga CEO si sa salveze o companie importanta de la faliment

Sambata, 26 Decembrie 2020, ora 00:01
31343 citiri
Visul american trait de un roman: din beciul Militiei, in luxul din Sillicon Valley. Cum a reusit sa ajunga CEO si sa salveze o companie importanta de la faliment
Radu Vanco este unul dintre cei mai cunoscuti CEO si antreprenori din Silicon Valley

Cunoscut CEO si prosper om de afaceri in Statele Unite, Radu Vanco are o viata demna de un scenariu de film. A reusit sa se impuna in Romania ceausista, dar a cazut in dizgratia regimului de atunci pentru simplul fapt ca fratele sau plecase in America. Si pentru ca a protestat fata de nedreptatile la care a fost supus, a facut cunostinta si cu temnita comunista. In disperare de cauza, a fost la un pas sa fuga din tara cu o barca, dar in cele din urma a reusit sa plece cu acte in regula in SUA, unde si-a urmat visul american.

Absolvent al Facultatii de Electronica din Bucuresti, Sectia Ingineri Fizicieni, cum se numea in acea perioada, ca sef de promotie, Radu Vanco si-a urmat pasiunea inca din tinerete. La scurt timp dupa ce a fost angajat la Institutul de Cercetare pentru Componente Electronice, a fost promovat in functia de sef al Grupului de Proiectare de Circuite integrate MOS (Metal-Oxid-Semiconductor).

Intr-o perioada in care IPRS producea circuite integrate de mica complexitate - cu zeci de componente, la ICCE s-a dezvoltat tehnologia MOS care permitea o integrare mai mare. Aici a reusit o performanta nemaiintalnita in Romania acelor ani, care a ajuns in scurt timp pana la urechile lui Nicolae Ceausescu.

"Primele circuite au fost mai modeste - cu o suta sau doua de componente, dar apoi am prins curaj si cu suportul celor de la fotolitografie si tehnologie m-am incumetat sa proiectez un circuit pe scara larga (LSI) cu aproximativ 3.000 de componente care facea functia de "generator de caractere". In esenta furniza codurile necesare pentru a afisa sau a imprima toate literele alfabetului si cifrele pe ecran de afisare sau pe imprimanta. Deci, in esenta, dadea computerului posibilitatea sa comunice in scris. Mi s-a povestit ca lui Ceausescu, caruia i s-a aratat cu mandrie asta, nu i-a venit sa creada", se amuza cel care avea ulterior sa devina CEO si om de afaceri in SUA.

Ziare.com: Ati avut un inceput de cariera promitator in Romania, dupa care totul cumva s-a prabusit si ati cazut in dizgratia regimului comunist. Cum au fost anii petrecuti la IPRS Baneasa, cu ce amintiri bune si mai putin bune ati ramas de acolo?

Radu Vanco: Pentru mine si pentru cei ca mine a fost fascinant pentru ca aveam ocazia sa facem ceva unic in Romania, care la acea vreme era un domeniu de frontiera in lume, care a dus la ce este cunoscut ca Silicon Valley astazi si a permis sa fie construite toate minunile tehnicii moderne cum sunt Internetul, tabletele si telefoanele mobile.

Momentul neplacut a fost plecarea fratelui meu in America, fapt care a avut drept consecinta punerea mea pe "lista neagra", iar acest lucru mi-a taiat aripile si visele in conditiile de atunci.

Acesta a fost si momentul in care autoritatile au inceput sa va faca probleme. Cum ati reactionat?

Asta a dus pana la urma la plecarea mea din Romania. Am pastrat insa mult respect pentru multi din cei de la Institut, inclusiv din conducere, oameni care au dat dovada de mult umanism si chiar de curaj in acei ani.

A mai fost si momentul in care am fost facut "tradator" de cativa colegi in sedinta de "excomunicare" publica, asa cum se obisnuia la vremea aceea, dar asta a fost compensat de faptul ca alti colegi au avut curajul sa se ridice si sa spuna ceva pozitiv. Si de cei care nu ma evitau si veneau sa stea de vorba cu mine.

In beciul Militiei

Cand si cum ati reusit sa plecati din tara?

Am facut cererea de plecare in 1980 dupa ce am incercat in zadar, prin audiente si discutii, sa-i conving pe cei care imi tineau soarta in mana sa nu imi taie sperantele, dar era ca in "Procesul" lui Kafka. Nimeni nu stia nimic si nu putea decide nimic. Cand am ajuns la exasperare am facut pasul si am facut cerere de plecare definitiva. Mi-a luat 5 ani si multe confruntari, inclusiv cateva luni petrecute in subsolul Militiei Capitalei, plus o condamnare penala pentru ca am protestat, pana am reusit sa plec in 1985.

Ati aflat cine v-a facut aceste probleme si de ce? A fost vorba de o persoana anume?

Nu stiu cine mi-a facut aceste probleme si nici de ce. In esenta asa era sistemul, ca in romanele lui Kafka. In afara de cine era la ghiseul de la Militie si cine facea "audienta", singurul contact direct cu autoritatile a fost cand am fost arestat.

Am fost adus la exasperare, intai pentru ca am simtit ca sunt penalizat pentru ceva ce nu facusem eu, iar mai apoi pentru ca eram prins intr-o situatie fara speranta, in care nu puteam sa merg nici inainte, dar nici inapoi.

Si cum ati reactionat din acel punct critic?

Ajuns la exasperare, am inceput sa ma intalnesc cu altii ca mine si sa discutam ce am putea sa facem. Pana la urma am hotarat sa mergem in grup la Palatul Telefoanelor si sa trimitem telegrame lui Ceausescu si ministrului de Interne prin care ceream, conform Constitutiei, care prevedea un astfel de drept - autorizatia de a face un protest public. Dupa o zi sau doua am fost luat, impreuna cu ceilalti si dusi la sectia pe Militie, unde ni s-a pus in vedere "sa ne potolim".

Si i-ati ascultat?

Bineinteles ca nu. Si desi nici eu si nici ceilalti nu am facut nimic ilegal, simplul fapt ca ne intalneam si discutam ce am putea face ca sa iesim din situatia asta a fost considerat ilegal. Asa ca am fost arestati si acuzati de "Asociere in vederea comiterii de infractiuni", desi nu planuiam nicio infractiune. Am fost tinuti inchisi si interogati vreo doua luni in arestul Militiei Capitalei, si am avut noroc, ca pe neasteptate, Ceausescu a dat un decret de gratiere in urma caruia, pana la urma, am fost eliberati. Am fost mai apoi judecati in stare de libertate si condamnati la doi ani de inchisoare cu suspendare.

Pe culmile disperarii

Atunci v-ati gandit si la o solutie extrema. V-ati facut un plan de "evadare"?

Da, mi-am facut o barca, intentionam sa fug pe mare. Bineinteles ca era imposibil la vremea aia sa pui o barca pe mare si sa evadezi, pentru ca plaja era supravegheata non-stop. Deci m-am gandit cum sa evit asta. Am avut un partener care voia si el sa fuga, si am facut rost de o barca inflatabila, care din intamplare a aparut de vanzare la un magazin de pe Lipscani, la care am adaptat panze.

Am facut-o sa incapa in doua rucsacuri cu care planuiam sa mergem in plina zi, ca turistii, cu undita in spate, pana la capul digului de stabilopozi de la Eforie Nord (cred ca Nord are digul, nu Sud), sa pescuim si sa ramanem acolo ascunsi printre stabilopozi la sfarsitul zilei. Stiam bine locul, am fost de multe ori prin zona cand eram copil, la pescuit de guvizi. Noaptea urma sa intram in apa cu rucsacurile care erau facute sa plutesca, sa inotam cu ele cat mai departe in larg, sa umflam barca acolo si sa plecam mai departe. Catargul si panzele erau demontabile.

Facusem si un radio goniometru dintr-un aparat de radio cu antena cu ferita, care dupa cum era orientata fata de posturi majore de radio, Bucuresti si Sofia, avea receptie mai tare sau mai slaba. Asta o translatam pe o harta. Iubita mea, care mi-a devenit ulterior sotie, ne-a cusut la masina tot ce era nevoie, panzele, rucsacurile si costumele impermeabile. Barca statea umflata in living room-ul ei cand facea asta, si nu ii lasa pe parintii ei sa vina in vizita...

Cat de riscant era totul?

Era o incercare disperata, cu putine sanse de izbanda, dar chiar eram disperat. Nici nu mai vorbesc ca daca eram prins, daca nu muream atunci, ca erau multe zvonuri ca se tragea la granita, trebuia sa fac si cei doi ani de inchisoare de care am fost gratiat.

Soarta a vrut ca sa nu reusim sa terminam tot ce trebuia decat dupa jumatatea lui septembrie. Era inca destul de cald, iar cand am ajuns la mare, apa era calda inca, am inotat cu placere. Cineva de Sus insa a trimis un curent rece peste noapte si a doua zi, cand urma sa evadam, nu se putea baga nici macar un deget in apa.

Chiar si asa eu tot am vrut sa plec, dar plansetele iubitei m-au convins sa astept o noua oportunitate pana anul urmator. Tot soarta a facut ca doua luni mai tarziu sa mi se comunice ca voi primi "Formularele Mari". Asta insemna ca, in esenta, mi se deschidea drumul prin birocratie sa pot sa plec. Probabil ca cineva a ajuns pana la urma la concluzia ca mai bine eram afara decat in tara.

Si cum au decurs apoi lucrurile, au mai aparut si alte complicatii? A mai incercat cineva sa va faca probleme?

Dupa ce am primit pasaportul am mai avut de asteptat vreo 6 luni sa-mi vina randul. A trebuit sa trec pentru vreo 10 zile prin Roma, unde am urmat niste cursuri de orientare pentru imigranti, ne-au facut ceva analize medicale si apoi am ajuns in New York. Parintii nu au avut de suferit si din cate stiu nici rudele.

Visul american

Cum a decurs perioada de acomodare in America? Va amintiti cand, cum si unde ati castigat primii bani?

Prima perioada a fost furtunoasa, mergand de la extaz pana la depresie. Primul dolar l-am castigat umpland rezervoare cu benzina la o statie de gaz din New York. Din pacate, nu l-am pastrat.

Primul job in America a fost ca Senior Design Engineer la SEEQ Technology, unde la inceput, cum era si normal, a trebuit sa ma lupt pentru recunoastere. Desi in general pot spune ca sunt adanc impresionat de omenia americanilor, pentru care le si sunt adanc recunoscator, am avut de infruntat si ostilitate, dar si vorbe ca "nu stiu ce fac" de la cei pe care puneam presiune sa faca ceea ce trebuie. Spuneau ca ceea ce fac eu "nu o sa mearga niciodata", si altele de acest gen.

Totul s-a risipit cand produsul proiectat de mine nu numai ca "a mers", dar a si batut de 10 ori recordul produselor similare facute de companie. Am fost chemat la CEO, felicitat, promovat, mi-au marit salariul mult, iar asta a cam pus capac vorbelor. Am foarte multa recunostinta pentru seful meu roman, care a vegheat ca un duh bun multe din actiunile mele.

Si ati ramas acolo?

Din pacate SEEQ nu mergea prea bine si am vrut sa si o alta experienta. Asa ca am acceptat sa devin Product Line Manager pentru o linie de produse diferite de cele pe care le faceam la SEEQ, la Cypress Semiconductor. Spre suprinderea mea devenisem foarte cunoscut, aveam deja o reputatie buna in Silicon Valley, unde informatia circula foarte repede, lumea se misca de la o companie la alta. Asa ca a fost foarte usor sa primesc oferte.

La fel s-a intamplat dupa cativa ani, cand un fost coleg american de la SEEQ i-a spus CEO-ului de la Catalyst Semiconductor, care se uita dupa un Vice President of Design, despre mine. Asa cum mi-a povestit, mai tarziu, CEO-ul a spus: "Da, il stiu pe Radu, dar crezi ca vrea sa vina la noi?"

Ati acceptat?

Am acceptat oferta pentru ca pozitia de Vice President este un pas major in orice cariera, nu mai vorbesc de cea a unui imigrant.

A ajuns CEO si si-a salvat compania

Dar nu ati ramas vicepresedinte si ati ajuns mai sus. Cum ati reusit?

Am fost un inginer pasionat, apoi am devenit manager, dar ma consider mai mult un lider, mai ales pe timp de criza. Este ceva in fiecare din noi, partial cum ne nastem, partial format de viata.

Testul major a venit cand, spre sfarsitul anilor '90, compania unde eram Vice President a suferit mari pierderi financiare si a intrat in insolventa. Nu este o rusine, se intampla si la case mai mari. Problema e ca este extrem de greu de iesit din ea.

Compania datora sume imense furnizorilor si subcontractorilor, pe care nu putea sa le mai platesca, asa ca ne-au blocat furnizarea si serviciile, si desi aveam comenzi nu mai puteam sa construim si sa livram produsele. Aceasta a dus la un cerc vicios, provocand pierderi financiare si mai mari, pentru ca aveam cheltuieli uriase si nu mai aveam incasari.

In acel moment, Consiliul de Administratie a decis sa schimbe CEO-ul si m-au intrebat daca sunt interesat. Oameni cu multa experienta mi-au spus sa nu ma bag ca este "mission impossible" si o sa-mi frang gatul, dar raspunsul meu a fost "nu intrebati un imigrant de doua ori asta".

Care a fost cea mai mare provocare ca CEO?

Jobul a fost ca al chirugului care opereaza pe cineva impuscat mortal - fixezi una, dar intre timp se strica alte zece. Viteza de decizie si de actiune este esentiala. Compania mai avea zile, poate saptamani, dar nu mai mult de trait.

A trebuit sa tai imediat jumatate de organizatie ca sa salvez cealalta jumatate. Asta e usor de zis, dar greu de facut, ca nu este numai trauma psihica, dar iti mai pui si problema cum sa nu distrugi functionalitatea organizatiei si sa eviti ca cei ramasi sa se sperie si sa fuga.

Am tinut prezentari unde ma simteam ca un preot care ofera speranta - ceea ce spre surprinderea multora este ceva important din ce face un CEO - m-am intalnit fata in fata, ochi in ochi cu fiecare furnizor si prestator de servicii si i-am convins sa ne mai dea o sansa. Comunicarea fata in fata, puterea de a-i inspira sa aiba incredere, au fost fundamentale. Si multe, multe altele despre care as putea scrie o carte. Si uite asa am reusit imposibilul (rade din nou).

Cum a devenit milionar in SUA

Dar nu v-ati oprit nici aici, iar ulterior ati ajuns si antreprenor, un om prosper de afaceri. Ce cale ati urmat pentru asta?

Cand am ajuns in America nu stiam ce cariera voi avea, asa ca m-am gandit ce as putea face in paralel, in timpul liber. Asa am inceput sa fac investitii imobiliare. Casele mi se pareau ieftine, iar bancile imi impumutau bani. Si am avut dreptate. Pretul caselor a crescut enorm in Silicon Valley, asa ca m-am trezit, e drept dupa multa munca, pentru ca nu e deloc simplu, si risc, ca nu mai depindeam de un job care era ceva la care visasem de cand am venit in America.

Si ati investit apoi si in alte domenii. Spre ce v-ati indreptat?

Mai tarziu am extins aceasta activitate facand investitii in imobile, terenuri si constructii si in Romania, unde am revenit prin 1995. Tot in acea perioada, prin 1995, stiind cata nevoie exista pentru asta, am format o companie de servicii ingineresti, initial software, in Romania. Mai apoi compania s-a diversificat si in alte tipuri de servicii, si a creat si produse proprii.

Acum ce domeniu de afaceri preferati?

Nu am preferinte, sunt toti "copiii mei" cum se spune, iar fiecare afacere ofera probleme si satisfactii diferite. Si am un set de interese destul de vast. Am zis ca intr-o alta viata as vrea sa fiu avocat sau arhitect (rade).

Cum ati traversat criza din 2007 si in ce masura va asteptati sa avem o noua criza mondiala?

Vazuta din Silicon Valley, criza nu a fost asa de rea ca in alte parti. Companiile de aici sunt puternice, au continuat sa angajeze, businessul cu imobiliare nu a suferit atat de mult pe cat m-am temut. A trebuit sa avem rabdare sa treaca.

Crizele sunt in natura capitalismului. Ele sunt felul in care sistemul autoguvernant ajusteaza cresterea excesiva si vor exista mereu alte si alte crize. Rolul guvernului si al bancii centrale nu este sa le evite, ca nu se poate, ci sa nu le lase sa devina grave, si sa ajute oamenii si business-urile sa treaca prin ele.

Pasionat de arte martiale, iahturi si colectionar de vinuri

Dincolo de faptul ca sunteti un cunoscut CEO si om de afaceri, aveti pasiuni, la fel ca toti oamenii. Cum ati ajuns sa practicati artele martiale?

Am facut mult sport in Romania, fiind si norocos sa traiesc la o aruncatura de bat de Stadionul si Strandul Tineretului - nici nu stiu cum se mai numeste acum - din Parcul Domeniilor. Karate a fost ceva cu totul deosebit. Am ajuns sa fac asta prin conexiunea cu un prieten care mergea la un club unde facea asta. Pentru mine a fost o revelatie, pentru ca este mult mai mult decat un sport, este si o filosofie si un mod de viata. Din acest motiv, japonezii nu spun Karate, ci Karate-do - drumul catre Karate.

Am fost foarte pasionat si am reusit dupa cativa ani de studii intense sa obtin centura neagra Shodan - 1st Dan - in Shotokan, de care bineinteles eram si sunt foarte mandru. Asa am invatat si ca cineva care are o centura neagra '1st Dan' stie la fel de mult ca o centura neagra '4th Dan' care necesita multi ani in plus de experienta. Deosebirea este ca cel care are 4th Dan face acelasi lucru fara efort.

Dar despre colectia de vinuri ce ati putea sa ne spuneti?

Cu vinurile a fost normal, pentru ca traind in California, la doua ore de Napa si de Sonoma Valley, e greu sa nu devii pasionat! Am avut insa primul contact cu vinul vechi in Franta, in Paris.

Cred ca era Chateau Beychevelle 1986. Ajuns acasa am hotarat, avand si sprijinul esential al sotiei, sa fac o pivnita ca sa bem numai vin vechi. Am socotit ca vechi inseamna 10 ani si ca, impreuna cu prietenii, vom bea 400 de sticle pe an, deci au rezultat 4.000 de sticle (rade).

Apoi ati devenit pasionat si de barci si de iahturi...

In California, langa Oceanul Pacific si San Franciso Bay, am inceput sa iau lectii de sailing, apoi sa inchiriez. Pana la urma am cumparat o barca destul de mare, cam de 20 de metri, pe care planuiam sa o deplasam in diferite porturi de interes din lume si sa o folosim si ca business-charter.

A durat multi ani pana am invatat sa o stapanesc, pentru ca fortele produse de panze sunt enorme, si cresc cu cubul lungimii barcii. De exemplu, la o barca de 20 de metri sunt de 8 ori mai mari fata de una de 10 metri. Winch-urile (troliurile) sunt electrice. Cand am prins incredere, am navigat cu ea pe ocean din port in port, pana la primul port din Mexico, iar apoi de-a lungul coastei spre Sud pana la Cabo San Lucas. Am facut apoi ocolul lui Sea of Cortez (n.r - Golful Californiei cunoscut si ca Marea lui Cortez), si am ajuns la Sud pana in Puerto Vallarta. Urmatorul pas ar fi sa o ducem in Florida si Caraibe. Vom vedea...

Cu gandul la Romania

Revenind la Silicon Valley, in ce masura e adevarat ca romanii sunt printre cei mai buni programatori?

Extrem de putini stiau de romani cand am venit in 1985 in Silicon Valley. Acum este altceva, au venit destul de multi care arata ce pot. Si companii de aici au pus piciorul in Romania, angajeaza acolo. Eu am adus multi, zeci de oameni din Romania, la compania unde lucram, pentru ca desi sunt atat de multi, este greu sa gasesti si sa angajezi oameni de calitate in Silicon Valley. La un moment chiar incepuse sa se vorbeasca de "Mafia Romana" la Catalyst.

In gluma, pentru ca Silicon Valley, si California in general, sunt foarte cosmopolite. Catalyst era o companie internationala, aveam salariati si parteneri din toate natiile Pamantului.

Cum regasiti Romania dupa atatia ani? Vedeti o schimbare in bine sau vi se pare ca lucrurile se misca incet?

Nu e simplu sa raspund pentru ca am vazut schimbarile pe masura ce s-au intamplat. Romania a devenit, as spune, o "tara normala" cu probleme normale. E incurajator, mai ales vazut din America, sa vad ca sistemul democratic - care nu e perfect, dar e mai bun decat orice altceva - si Constitutia, functioneaza. Si sa vad ca si capitalismul functioneaza in Romania.

As vrea sa vad Romania luand mai mult exemplu de la tari ca Irlanda si Singapore, lasand mai mult din politica la o parte si apropriindu-se mai mult de modelul de tara-corporatie care este singura sansa sa razbata a unei tari mici.

Cat de des reusiti sa ajungeti in Romania?

Variaza, in medie o data pe an. Am avut si inca am in suflet un mare dor, probabil si pentru ca am avut o copilarie atat de frumoasa.

V-ati mai gandit vreodata sa va intoarceti definitiv aici?

Pe la inceputul anilor 2000 chiar am venit cu sotia si am zis sa traim viata de zi cu zi sa vedem cum ne simtim. Pana la urma nu am facut pasul pentru ca era extrem de complicat, cu afacerile din America si cu scoala copilului.

Si pentru ca bineinteles iubim mult si America, tara care mi-a dat si mie si la milioane de alti oameni o sansa cand nu mai aveam niciuna.

Artizanul Brexit, "mitraliat" de Tessa Dunlop, jurnalista din Londra care ii apara pe romani: "Minciuna e talentul lui"

Cel mai bogat roman din America, previziuni despre epoca post-Trump: "E tot mai evidenta tendinta asta: toate orasele mari incep sa se goleasca"

Citește și:
Theodor Paleologu: Mi se pare îngrozitor să am de ales între Iohannis, Dăncilă, Barna şi Diaconu
Theodor Paleologu: Mi se pare îngrozitor să am de ales între Iohannis, Dăncilă, Barna şi Diaconu
Politologul Theodor Paleologu a declarat că în anul 2019 s-a simţit umilit, ca român, să aibă de ales între Iohannis, Dăncilă, Barna şi Diaconu pentru un mandat de preşedinte al...
Nicolae Ciucă, vizită în Japonia pentru a participa la funeraliile fostului premier nipon Shinzo Abe
Nicolae Ciucă, vizită în Japonia pentru a participa la funeraliile fostului premier nipon Shinzo Abe
Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier japonez Shinzo Abe....
Comentarii
Poza Socialistwars
Socialistwars
rank 5
IPRS a fost devalizat de Iliescu in complicitate cu Omar Haysam
Poza Vasileee
Vasileee
rank 2
vai de capu' vostru ziare.com