America intre realitati si naratiunile despre ea

Discursul lui Trump de acceptare a candidaturii prezidentiale a pus capat Conventiei Republicane, evidentiind clar care vor fi, la scrutinul din noiembrie, optiunile unei Americi aflate in razboi cu ea insasi.

Cand o tara dinamica, mare si puternica ajunge la performante cu totul iesite din comun si nu mai prea are adversari externi care s-o inspaimante din cale afara, incepe sa se lupte, adesea, cu ea insasi. Asa e, nu de azi de ieri, superputerea. Asa este si lupta in mare masura irationala, care o sfasie interior, parca mai crunt decat oricand.

Mesajul lui Trump

Alocutiunea rostita de Donald Trump pe peluza din fata Casei Albe a prelungit si intarit polarizarea natiunii si principalele mesaje ale celor patru zile ale Conventiei Nationale Republicane, replicile date challengerului democrat, Biden, fiind in parte dure, la obiect si de efect.

Combativ ca in zilele lui de glorie, presedintele in exercitiu a impartit o sumedenie de lovituri. S-a intrebat "cum poate oare partidul democrat sa vrea sa conduca o tara pentru denigrarea careia cheltuieste atata timp"?

In centrul duelului celor doua Conventii s-au situat naratiunile complet disjuncte si contradictorii ale celor doua tabere despre America. De partea cui e, insa, dreptatea? Si cum se poate stabili ea daca nu prin raportarea naratiunilor la fapte, realitati si la bilantul efectiv al administratiei Trump, care povesteste alta istorie decat a retinut virulenta polemica democrata si mediatica in contra presedintelui?

Mesajul democrat

Inaugurand faza fierbinte a campaniei electorale, Conventia democrata se straduise sa transforme scrutinul de la 3 noiembrie intr-un referendum despre neajunsurile presedintelui in exercitiu. Unul prezentat ca incapabil sa faca fata eficient si pandemiei, si problemei esentiale a unei Americi grevate si imbolnavite fatal de un presupus "rasism structural".

Or, pentru candidatura lui Joe Biden si electorii statelor-balama, decisive in scrutin, insistenta pe corona in conditiile in care interesul pentru pandemie, ca si virusul, par a incepe sa fie pe duca, s-ar putea sa nu fie suficienta. Cum inoperanta ar putea sa fie si banalizata demonizare a rivalului sau, ori evidentierea variilor defecte ale lui Trump, intre care stilul abraziv, semet si demagogic al comunicarilor prezidentiale.

Chiar daca, sustinuti de activismul unei ample parti a presei, multi au prins sa creada in mitul progresist al unei Americi "sistemic rasiste", obligandu-i pe cetateni sa poarte un razboi pentru sufletul Statelor Unite, electoratul nehotarat s-ar putea sa aiba in noiembrie alte prioritati. Si sa nu vrea sa creada ca tara ar trebui sa se reinventeze din temelii, miza scrutinului prezidential fiind nici mai mult, nici mai putin decat o mistica lupta intre "fortele luminii si ale intunericului", dupa cum a zugravit-o Biden, distribuindu-l pe Trump in rolul usor fantezist de aliat involuntar al pandemiei.

Or, invectiva, cum am mai spus, cand am prezis probabila victorie a lui Trump in alegerile din 2016, ("Trump? Clinton? Sau niciunul"?) nu tine loc de argument. Iar evidentele si realitatile spun cu totul altceva decat sustine povestea democrata.

Realitati contrazicand teza rasismului structural

De sfera evidentelor nu tin, de pilda, doar afroamericanii impuscati in altercatii cu politia. In cauza nu sunt doar protestele antirasiste, insotite de excese, de jafuri, de vandalism, de distrugeri de statui si de stridente revendicari de anulari ale bugetelor alocate politiei in conditii de violente debordante, scapate parca de sub orice control.

Tine de evidente si faptul ca niciodata in istoria SUA n-au urcat pe scenele celor doua Conventii mai multe femei, imigranti, persoane de culoare si minoritari sexuali.

E voba de oameni care, in frunte cu fostul presedinte Obama, cu sotia lui, cu coechipiera lui Biden si alaturi de fosta ambasadoare la ONU, Nikki Haley, de senatorul republican Tim Scott si de procurorul general al statului Kentucky, Daniel Cameron, au pornit cu totii de jos. Totusi, au reusit sa depaseasca handicapul aparent insurmontabil al identitatii si al rasei. Au escaladat deci rapid si pana in varf ierarhiile. Au facut-o prin eforturi proprii. Dar le-ar fi permis o America grevata de "rasism structural" un asemenea urcus fabulos?

Raspunsul realitatii la aceasta intrebare colideaza cu mesajul democrat. Si il invalideaza cat timp ramane axat excesiv, ca pana acum, pe corona si pe zugravirea lui Joe Biden ca bunic empatic. Challengerul a ramas si prea inspaimantat de perspectiva contrarierii propriei baze progresiste, ca sa se masoare frontal cu problemele cheie ridicate SUA: cu anarhia din unele orase si state conduse de primari si guvernatori democrati; ori cu dusmanii externi ai Americii, precum China comunista si Iranul.

Ca si insistenta democrata de a zugravi SUA ca un infern rasist, teama campaniei lui Biden de a aborda, dincolo de corona, pariurile durabile ale realitatilor americane interne si externe, confera greutate mesajului republican. E apelul unui presedinte in exercitiu care staruie sa fie reales ca sa impuna legea si ordinea. Ca sa lupte contra nihilismului si socialismului aflate, in opinia campaniei republicane, la baza unor excese ce risca sa fie exportate din metropolele controlate de stanga catre centrul tarii, ca la Kenosha. Ca sa tina piept, in fine, amenintarilor teroriste si unei Chine comuniste din ce in ce mai asertive si periculoase.

Credibilitatea si eficienta electorala a mesajelor

Dar cat de credibil e Trump? Prea emfatic spre a comunica subtil si cu o presa in buna parte ostila, lui Trump ii va fi greu sa profite plenar de neajunsurile evidente ale lui Biden, spre a preface alegerile dintr-un referendum asupra sa intr-un plebiscit despre challengerul democrat. Pe care conservatorii l-au infatisat nu o data si nu fara temei ca plagiator, ca inconsistent si prea slab ca sa reziste presiunilor radicale din interiorul tot mai revolutionarului sau partid.

La urne, multi americani ar putea accepta acest mesaj, facand abstractie, ca acum patru ani, de naratiunile concurente si de opiniile establishmentului politic si mediatic.

Criterii si falii potential decisive

Nu putini isi vor baza votul pe instinct. Pe frustrari. Pe angoase. Ori pe sentimentul ca sunt santajati de un Partid Democrat care-i ameninta cu patru ani de violente, daca il vor confirma in functie pe detestatul Trump. In fine, altii se vor hotari ce sa faca la urne dupa o recapitulare a marilor evenimente ale ultimilor ani. Or, pana in martie curent, acestea l-au favorizat clar pe un presedinte castigator si economic, si politic.

Economic a castigat Trump printr-o politica a scaderii poverilor fiscale, prin relocarea de industrii si confruntarea onerosilor profitori externi ai schimburilor comericale, de genul Chinei comuniste. Iar politic s-a impus ca primul presedinte american al mileniului care n-a purtat un nou razboi, obtinand incontestabile succese diplomatice mai cu seama in Orientul Mijlociu, desi si-a respectat promisiunea repatrierii de militari americani.

Mai bine organizata si persuasiva prin interventiile unor republicani netrumpisti, precum si ale unui mare numar de cetateni de rand, decat mai ideologizata si abstracta Conventie Nationala Democrata, cea Republicana pare sa fi reusit mai bine sa-si atinga scopul. A readus partea pozitiva a bilantului ultimilor ani si miza celor ce vin in constiinta unei parti a debusolatului electorat american.

Inregistrand reducerea sensibila a handicapului dintre cei doi competitori, in statele cheie, sondajele par a indica revenirea la matca a unora din conservatorii dezgustati de Trump. Insetati sa creada mai degraba in exceptionalismul unei Americi bune si puternice, in stare oricand sa redevina "mare", cum o prezinta republicanii, decat intr-una silita sa se darame ca sa se reedifice, nu putini vor refuza la urne naratiunea democrata.

Care-i convinge pe alegatorii elitei, alertati bunaoara de catastrofice scenarii ecologice. Dar campania democrata pacatuieste prin absenta ofertelor adresate unor segmente importante, ca electoratul religios, ori hispanic. E greu de crezut ca se va putea rezuma sa amplifice spaima de corona, asteptand noi gafe ale presedintelui, fara sa piarda teren. Ori ca va izbuti sa se cantoneze exclusiv in a-i atribui lui Trump vina pentru orice, de la pandemie la recesiune si tulburari sociale, fara sa-si sape fatal credibilitatea.

Acest articol a aparut si pe Deutsche Welle.ro.

Petre M. Iancu a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti. Intre 1980 si 1987 a lucrat la studiourile Sahia ca redactor si asistent de regie. In 1987 a emigrat in Germania. A fost redactor la postul de radio german Deutsche Welle, intre 1988 si 1990. A lucrat apoi vreme de doi ani pentru redactia romana a Europei Libere, in perioada imediat consecutiva revolutiei din 1989. Din 1993 pana astazi lucreaza din nou ca redactor la Deutsche Welle. A fost corespondent in Germania al TVR si al revistelor Dilema si 22. A publicat numeroase articole in presa centrala de la Bucuresti, colaborand frecvent si cu ziare din Germania sau Israel.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Contraspionajul german lansează „vânătoarea“ de spioni chinezi și ruși

Recentele arestări ale spionilor chinezi și ruși reprezintă doar vârful aisbergului, deoarece se crede că alte sute de agenți "mișună" în Germania. După o serie de arestări de profil...

Cum arată „Ordinea mondială alternativă” imaginată la Beijing

În prezent, ambiția președintelui chinez Xi Jinping de a reface lumea este de netăgăduit. El dorește să dizolve rețeaua de alianțe a Washingtonului și să epureze ceea ce el respinge ca...