Dosarul Revoluției 3 – cu Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu și Iosif Rus inculpați pentru infracțiuni contra umanității – a suferit o „lovitură de teatru” chiar de la primul termen de judecată, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Judecătorii au pus în discuție, din oficiu, necompetența cauzei pe motiv că, la data faptelor - perioada 22-30 decembrie 1989 - Ion Iliescu nu era șef de stat. Decizia va fi pronunțată pe 10 februarie 2023.
Verificarea competenței instanței este prima chestiune pe care judecătorul o pune în discuție după strigarea cauzei de către grefier. Așa s-a întâmplat și vineri, 27 decembrie, după ce Dosarul Revoluției a ajuns a treia oară în instanță, în ultimii 33 de ani.
Conform legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de:
Or, Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității săvârșite în perioada 22.12.1989-30.12.1989, când era președintele Frontului Salvării Naționale, dar nu fusese încă învestit în funcția de șef de stat.
Primele alegeri democratice s-au desfășurat abia în 20 mai 1990, fiind câștigate de Ion Iliescu și partidul FSN.
Este de amintit că Dosarul Revoluției s-a mai judecat în procedura de cameră preliminară la Înalta Curte între anii 2019 și 2021, iar atunci judecătorul nu a avut obiecții cu privire la competență. Dosarul a fost restituit în 2021 la Parchet pentru cu totul alte nereguli.
Astfel, Dosarul Revoluției ar putea ajunge pe rolul Curții de Apel București (CAB), dar următorul termen de judecată se va desfășura abia la vară.
Dacă Instanța supremă își declină competența în favoarea Curții de Apel București pe data de 10 februarie, următorii pași procedurali sunt următorii:
Cu privire la acest ultim aspect se impune o precizare, de natură a arăta de ce procesul va bate pasul pe loc multă vreme. Miile de persoane din acest dosar, cei răniți la Revoluției sau urmașii celor uciși, vor trebui să își precizeze poziția procesuală: dacă se constituie părți civile în proces sau dacă rămân cu calitatea de părți vătămate.
Diferența dintre cele două calități procesuale este că părțile civile pot cere daune, pe când părțile vătămate nu.
Totodată, celor câtorva mii de persoane trebuie să li se asigure apărarea. Unele pot avea avocați aleși, dar cei mai mulți au nevoie de avocați din oficiu.
În plus, de fiecare dată când o persoană va fi citată greșit ori nu are asigurată apărarea procesul se va amâna.
Inculpații au o vârstă înaintată, dar vor trebui să precizeze dacă optează sau nu pentru procedura simplificată, care presupune recunoașterea acuzațiilor în schimbul diminuării pedepsei cu o treime.
De asemenea, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus vor fi întrebați dacă acceptă sau nu să dea declarații în fața instanței.
Pe scurt, în rechizitoriu se arată că Ion Iliescu este principalul artizan al „psihozei teroriste” de după 22 decembrie 1989, moment al fugii lui Nicolae Ceaușescu, iar pentru a-i lua locul dictatorului acesta a recurs la acțiuni de dezinformare care au avut ca rezultat 857 de morți și 2.382 de răniți.
Totodată, în actul de sesizare se arată că Gelu Voican Voiculescu a avut pe mână arhivele Securității și a distrus probele, iar generalul Iosif Rus este responsabil pentru masacrul de la Otopeni, unde militarii s-au omorât între ei, suspectându-se că ar fi „teroriști”.
Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus sunt ultimii trei inculpați care mai pot fi trași la răspundere pentru evenimentele de după 22 decembrie 1989 în condițiile în care alți ofițeri de rang înalt din Miliție, Securitate sau Armată – cooptați de „grupul Iliescu” în Comitetul Frontului Salvării Naționale (CFSN) – au fost deja condamnați, au primit clasare sau au decedat în răstimpul de 33 de ani scurs de la Revoluție.
„Psihoza securist-teroristă a stat la baza acțiunilor violente prin folosirea de armament militar. Focul fratricid, tragerile haotice, consumul uriaș de muniţie, au fost efecte directe ale instaurării psihozei securist-teroriste. Analiza întregului material probator al dosarului relevă această concluzie. În lipsa acestei psihoze, tragediile survenite începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 nu s-ar fi produs. În baza probelor administrate, s-a concluzionat că nu au existat alte cauze ale survenirii acestor tragedii. În timpul Revoluției nu au acționat forțe teroriste sau terorist-securiste, nu au acționat forțe străine, neacționând nici alte forțe interne total acoperite (de genul structurilor de rezistență)”, notează procurorii SPM.