Boala vitezei, fascinatia uriesescului

Sindicalismul francez, dedulcit de ani buni la moda grevei pe nepusa masa, ne da o noua lectie de socialism de la mama lui.

Remorci cu balegar varsate pe caldaramul oraselor, bidoanele cu lapte sparte lacrimogen pe soselele blocate si sute de mii de oua facute terci in mod demonstrativ prin pietele publice, sunt doar expresii ale unei boli sistemice vechi si grave in politica europeana comuna ce priveste agricultura.

Si nu spun ca fermierii nu ar avea motive intemeiate sa fie nemultumiti. Ba din contra, exista o stare de fapt care explica, pana la un punct, aceasta dramatizare "organica". Problema este ca sursa reala a problemei pare a fi straina atat actorilor, cat si regizorilor dramoletei.

Copil fiind, am asistat de multe ori la complexa analiza cost-beneficiu asupra oportunitatii aparitiei unei vaci secunde in gospodaria bunicilor. Bunica-mea era de factura ordo-liberala, intrucat pleda mereu avantajul pentru bugetul consolidat al unui (posibil) excedent de branza destinat vanzarii, iar nu consumului propriu.

Conservator prin vocatie, bunicul isi desavarsea argumentul anual pentru votul de veto pe la sfarsitul lui februarie. Mi-e clara imaginea unui lemn intors in soba pe toate partile, precum o doctrina economica in incubatorul ideilor, in timp ce viscolul inghetat troienea fereastra minimalista, cu vedere "la ulita".

Ideea de baza era armonizarea dintre nutretul recoltat de pe parcela ramasa spre utilizare si nevoile de consum ale rumegatoarelor.

"Cum faceam noi acum, cu iarna asta afurisita?", rasucea bunicul in foc argumentul suprem. "Cu ce hraneam noi vitele, daca aveam doua, pana se termina nametele? Cu branza din garnita? Sau ma duceam sa cer lucerna de la cooperativa?"

Acest soi de subventie mascata era indeobste inacceptabil deopotriva pentru ambii preopinenti, dovada ca decizia era luata tacit, iar septelul ramanea la nivelul sustenabil de la an la an. Carevasazica doua idei de baza se reafirmau de fiecare data, ca mai mult nu-i intotdeauna mai bine si ca in orice caz, joaca cu pomenile colective si manipularea stocurilor sunt actiuni necugetate.

Si ce-are coada vacii oltenesti cu stampila de la Palatul Elysee?, veti intreba. Iata cum are: 40% din bugetul Uniunii Europene este cheltuit anual pe implementarea asa numitei politici agricole comune, rectae plati directe sub forma de subventii catre agricultori si cheltuieli cu subventionarea investitiilor.

Nu un procent, nu doua, nu zece, ci aproape jumatate din bugetul european, iar Franta se opune vehement oricarei modificari a cuantumului acestui buget urias.

Un complicat mecanism de evaluare, motivare/demotivare a investitorilor, impulsionare a unui sector, inhibare a acelora care s-au impulsionat prea rau, un imens aparat birocratic pentru evaluari, studii, expertize, programe sectoriale, proiecte nationale si continentale, agentii de consultanta, ordonatori de plati si nu in ultimul rand nenumarate tipuri si marimi de sindicate profesionale, compun fauna care tine trena cozii vacii cu pricina.

Pentru ca reglementarea nu poate genera decat supra-reglementare iar exercitiul standardizarii nu are un orizont de timp in care se naste, se ma (t) urizeaza si moare, ci este un proces continuu, de tip malign, in care orice noua regula duce la necesitatea identificarii si rezolvarii altor zeci de micro-situatii, prin intindere sau scurtare pe patul procustian, inadecvat dar si adversar al diversitatii.

Cum s-a ajuns la nebunia aceasta? Simplu! In filozofia europeana de tip conglomerat neomogen, fiecare a venit cu ce a avut, cu bune si rele.

De pilda, Germania a venit cu tiparele industriale care presupun acapararea exporturilor, Marea Britanie a venit cu ditamai sectorul financiar cu tot cu bule frumos impachetate, Italia, de la Apolodor incoace face drumuri, nu mai intrebam cine ruleaza firmele implicate, Grecia a adus filozofia senina a colapsului, Romania niste daci barbosi.

In fine, care cu furci, care cu topoare (si nu vorbesc neaparat de Austria aici), au asamblat impreuna, pe sistem suedez, niste piese de mobilier disparate, pe care ne chinuim sa le armonizam deja de ceva vreme si inca nu am gasit toate suruburile. In tot acest haloimas, Franta a venit, printre altele, cu predispozitia la greva a fermierilor natiunii celei mai favorizate, in termeni cantitativi, cand vine vorba de bugetul pentru agricultura al UE.

Ani si ani de eforturi de punere in echilibru a agriculturii statelor membre ne aduc si acum la concluzia ca sistemul este sublim, dar trebuie schimbat din temelii, intrucat la cea mai mica fluctuatie sau greseala de calcul, sectoare intregi se pot duce de rapa si atunci, pac, la rasboiu'!

Asa se face ca sindicatele agricole au acum organigrame pe mai multe pagini, ca exista legi speciale de suport pentru reprezentarea europeana a formelor asociative (de parca rolul statului ar fi sa organizeze ceva ce tine exclusiv de societatea civila), ca se fac nenumarate intalniri si congrese ale acestor grupuri, care se incheie cu declaratii politice ce tin, hilar, de ditamai politici internationale, cu cereri aberante de genul legiferarii cresterii artificiale a pretului produselor agricole si decizia ferma de nevoie de actiune.

Iar apoi, stiti povestea, remorci cu balegar, lapte, oua... Sa fie, ca sunt ieftine, fiind acestea subventionate! Undeva, la interfata, prin pliurile Leviatanului, vietuiesc multinationale care in conditii de concurenta reala pe piata libera, fara ajutorul statului, ar fi primele intrate in faliment. A se vedea si sumele colosale virate de la buget spre lanturi de hipermarketuri cu rol de scoatere de pe piata a micilor distribuitori.

Entuziastilor neconditionati ai ideii europene le-ar trebui, tocmai de dragul acesteia, mai mult discernamant in a observa, spre rapida indreptare, aberatiile conceptuale din spatele birocratiei generalizate si tendintelor de devalmasie din cadrul proiectului, tocmai pentru ca interesul legitim al cetateanului nu se argumenteaza niciodata cu ultimatumuri de genul "n-avem de ales".

De acord, este directia logica, dar aceasta nu inseamna ca drogul zilelor noastre, frumos exprimat in sport ca simbol al auto-depasirii limitelor, trebuie prizat neconditionat.

Citius, altius, fortius, are valoare doar la nivel personal. Cand se ajunge la fixatia lui "mai mult" si "mai repede" la nivel statal si supra-statal, se alimenteaza caruselul interventionismului economic, al supra-reglementarii si subventiilor expert (dar gresit) aplicate, iar jocul se transforma intr-un ilogic furt al propriei caciuli.

Miliardele investite in agricultura se cer, iata, suplimentate pentru... cresterea pretului produselor subventionate. Si totul face parte dintr-un tablou de boala a lumii moderne, acela in care diagonala plasmei devine in cele din urma un scop in sine.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri

Compania Razer a anunțat lansarea noului mousepad de gaming Razer Firefly V2 Pro, promovat ca fiind primul din lume iluminat cu LED-uri, un accesoriu care transformă radical aspectul oricărui...

Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă

Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu...