Energia, lebada neagra a Guvernului Valcov. Cum s-a transformat arta guvernarii in stiinta prostiei

Autor: Petrisor Peiu - analist
Duminica, 20 Ianuarie 2019, ora 15:55
16569 citiri

Acum fix 20 de ani, pe 21 ianuarie 1999, Romania traia apogeul unei crize nemaiintalnite in istoria sa moderna: dupa ce economia atinsese minimul absolut, tara era, pentru a cincea oara, sub asaltul minerilor.

Cum mi-am trait "sfarsitul istoriei"

Intre 1989 si 1992, Francis Fukuyama cucerise globul cu teoria sa despre "Sfarsitul istoriei si ultimul om" (titlul cartii publicata in 1992), axata pe ideea ca democratia liberala occidentala este varful civilizatiei umane, varf care se atinsese dupa caderea zidului Berlinului si omenirea isi atinsese potentialul de evolutie politica. Ei bine, pentru noi, "sfarsitul istoriei" arata cam sinistru, fiind, de fapt, asteptarea cu sufletul la gura a unei ciomageli binemeritate pe care s-o incasam de la minerii chemati sa impiedice indeplinirea profetiilor lui Fukuyama.

Nimic nu m-a impresionat in viata mai mult decat perioada 18-23 ianuarie 1999, perioada in care eram cumva consilierul cel mai apropiat de premierul Radu Vasile. Pe 18 ianuarie, minerii lui Miron Cozma si-au inceput marsul spre Capitala, in uralele frenetice ale unor mase de romani saraciti de reforma si cu sfidarea absoluta din partea ministrului Industriilor, Radu Berceanu, care a refuzat sistematic sa-si poarte costumele de 5.000 de dolari la negocieri la Petrosani, lasandu-l singur pe proaspatul ministru de Finante, Traian Remes.

Pe 21 ianuarie s-a atins punctul critic. De dimineata, Radu Vasile s-a "prins" ca este ocolit de orice informatie de la Ministerul de Interne, ceea ce era de altfel valabil si pentru ministrul de Interne, Gavril Dejeu; acesta conducea un grup de generali care discutau direct cu presedintele de atunci si nimeni nu se mai obosea sa vorbeasca cu ministrul sau cu premierul. Drept pentru care, prim ministrul ma trimite la Ministerul de Interne (era pe atunci in spatele CEC) sa vad ce se intampla la "celula de criza". La intrarea in minister, portarul m-a trimis, ironic, la plimbare, spunandu-mi ca nu este nimeni prin birouri (era 10 dimineata).

Il sun pe ministrul Dejeu, care ma linisteste: celula de criza este la sediul Politiei, pe Stefan cel Mare. Ma duc repede acolo, intru in biroul generalului Berechet, seful celulei de criza si acolo, ce sa vezi, liniste deplina, omul astepta de la ProTv vesti despre jandarmii masati la Costesti.

Eu, victima filmelor istorice, il intreb naiv: Se poate o celula de criza fara generali, fara harti, fara comunicatii? La care generalul, stapan pe situatie, trimite un subofiter sa aduca o harta de la un chiosc de ziare si asa a avut si celula de criza o unica harta!!!

Pe la ora 13, Radu Vasile, panicat, trimite la celula de criza forte noi, pe Ovidiu Grecea. Acesta se aseaza tacticos, isi sterge transpiratia si ii cere lui Berechet sa-i comande o friptura dubla, evident ceafa de porc cu cartofi prajiti, prilej pentru Berechet sa isi comande si el pranzul. Si astfel, ei mancand linistiti si eu socat de atmosfera supra-realista, am asistat la batalia televizata de la Costesti, in care cateva mii de mineri au umilit trupele de elita ale jandarmeriei.

Ca o incununare a umilirii statului roman, generalul Lupu, comandantul trupelor, isi aruncase in padure uniforma si fugise prin spatele curtilor taranilor care urmareau "batalia" de la bufetul comunal, impreuna cu deputatul taranist local Laurentiu Dumitrascu, un mustacios simpatic si destept, foarte apropiat de Radu Vasile, de altfel, si care a venit apoi la Bucuresti sa ne povesteasca confruntarea.

Pe la ora 17, dupa o zi umilitoare, la "celula de criza" isi face aparitia si ministrul Dejeu, care vine cu ideea exotica de a-i atrage pe mineri intr-o parcare de langa Sibiu si de a-i inchide acolo. Am plecat spre Guvern cu inima franta...

Guvernul era stapanit de haos, iar presedintele Constantinescu pregatea starea de urgenta si scoaterea armatei impotriva minerilor. O nebunie! Si totusi peste doua zile, pe 23 ianuarie, tara era salvata si incepea "sfarsitul istoriei" si pentru Romania.

Patru oameni ar trebui sa intre in istorie pentru ca au salvat statul roman in acele doua zile.

Primul este (chiar daca multi vor fi nemultumiti) Adrian Nastase, presedintele executiv al PDSR de atunci, omul care m-a sunat in seara zilei de 21 ianuarie si mi-a spus ca il cunoaste pe unul din adjunctii lui Cozma, Dumitru Lois, si ca acesta este dispus sa medieze o intalnire intre Radu Vasile si Miron Cozma.

Al doilea este Inaltpreasfintitul Parinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, pe atunci Episcop al Covasnei si Harghitei, omul care a avut ideea ca intalnirea sa aiba loc la manastirea Cozia, sub medierea sa, cunoscandu-l pe Cozma din perioada petrecuta la manastirea Lainici.

Al treilea este Radu Vasile, omul care a trecut peste temerile si orgoliile unui intelectual si a avut curajul si modestia de a pregati o pace sociala de care tara avea disperata nevoie.

Al patrulea este Dudu Ionescu, un taranist clasic, aspru si curajos, care l-a inlocuit inca din seara de 21 de ianuarie pe Dejeu ca ministru de Interne, omul care a redat demnitatea trupelor de jandarmi si politie si omul care a refacut moralul acestora si a coordonat apoi operatiunea de la Stoenesti.

Istoria se repeta

Ca o ironie amara a istoriei, tot la mijloc de ianuarie, in anul 2019, la apogeul celei mai lungi si mai eficiente perioade de progres tehnologic din istoria umanitatii, a treia cea mai bogata in resurse energetice tara din Europa tremura inspaimantata dupa o greva de nici o saptamana la cea mai mare companie miniera nationala.

Iarna 2018-2019 nu este nici pe departe o iarna cumplita precum iernile din anii 1929, 1942, 1954 si 1967, care au fost unele teribile, atat prin temperaturile scazute, cat si prin cantitatile uriase de zapada care au cazut. Si cu toate acestea, situatia Romaniei de astazi, din punct de vedere energetic, este catastrofala.

Sa privim imaginea de ansamblu a energeticii romanesti: avem o tara care detine a doua cea mai mare rezerva de gaze naturale din Uniunea Europeana, a treia cea mai mare rezerva de titei din Uniunea Europeana, a cincea cea mai mare rezerva de carbune din Uniunea Europeana, al treilea cel mai mare potential hidroenergetic din Uniunea Europeana si, iarna de iarna, nu suntem in stare sa producem suficienta energie electrica pentru a alimenta locuintele romanilor si economia. Iarna de iarna ne minunam ca prostii ca trebuie sa importam energie electrica, de parca acest lucru ar fi o situatie exceptionala si inexplicabila.

O greva neinteleasa si neasteptata de guvernanti nu este nicidecum cauza prabusirii energetice a Romaniei din ianuarie 2019. Nu, greva minerilor din bazinul gorjean este doar hartia de turnesol care indica starea catastrofala a ramurii energetice din economia nationala. O succesiune incredibila de prostii, amatorisme si populisme au creat amalgamul perfect pentru distrugerea temeinica a energeticii romanesti.

Sintetic vorbind, o tara care detine a treia bogatie de resurse primare energetice a continentului este abia pe locul 13 in clasamentul european al productiei de energie electrica. Daca prostia ar fi o stiinta si s-ar acorda un Nobel pentru ea, guvernul de la Bucuresti ar fi premiat an de an, intr-atat de stupid este tot ceea ce face in domeniul energiei.

Nicio prostie pe care ar fi putut s-o comita guvernantii nostri nu a fost uitata, toate s-au comis simultan:

- Romania si-a incuiat cu sapte lacate rezervele naturale de carbune si gaze si a decis sa nu le exploateze decat cu lingurita;

- Romania nu construieste centrale electrice pe gaze, desi are gaze din belsug, iar gazul este materia prima cu cel mai mare randament si cel mai putin poluant;

- Romania nu investeste niciun leu in transportul energiei electrice, lasand in exploatare instalatii vechi, multe din vremea expansiunii din anii 70;

- Romania nu a miscat nici macar un petic de hartie pentru a-si construi noi reactoare nucleare sau macar pentru a-si reabilita reactoarele vechi.

Desi toti ministrii si ziaristii lor de casa tipa isteric pe la toate televiziunile ca nu mai pot de grija "pericolului rusesc" si ca li se umple pieptul de mandria ca tarisoara este "independenta energetic", niciunul nu a miscat un deget pentru a repara mecanismul stricat al energeticii.

Minciunile care nu tin de cald

Capacitatea instalata de producere a energiei electrice in Romania ar fi de peste 20.000 de MW, pe hartie insa. Se stie ca hartia suporta orice: in mod real, guvernul sustine ca putem produce, la modul ideal, cel mult 11.000 MW. In fiecare iarna, dar si pe parcursul unelor veri, in conditiile in care consumul a atins in jur de 9.000 MW, productia interna a facut fata cu greu cererii, ceea ce infirma faptul ca 11.000 MW este o cifra reala.

Carbunele ramane cea mai importanta materie prima pentru producerea de energie electrica din Romania (27% din total), urmat de apa (23%), energie atomica (18%), gaz (16%) si surse regenerabile (13,5%- eolian si solar).

Sursa: Strategia energetica a Romaniei, 2018-2030, Ministerul Energiei

De fapt, ceea ce tine in viata asa-zisa "independenta energetica" a Romaniei, in lipsa investitiilor in centralele pe gaze si nucleare, sunt grupurile termo alimentate cu carbune de la Turceni si Rovinari si bunavointa lui Dumnezeu, care lasa apa sa cada in hidrocentralele mostenite de la regimul ODSS ("odiosul dictator si sinistra sa sotie") . Ai fi zis ca orice guvern ar fi trebuit sa se dea de ceasul mortii pentru a proteja mineritul si pentru a tine in viata si a moderniza cat se poate "ctitoriile" hidroenergetice ale epocii de aur. Dar, ti-ai gasit!

Compania care administreaza hidrocentralele nu a fost, de fapt, privita altfel decat o vaca buna de muls, inca din anii 90, cand tanarul ministru al industriilor de atunci, Calin Constantin Anton (pe atunci avand in palmares un modest numar de doar doua neveste) inventa povestea "modernizarii" centralei de la Portile de Fier, la un pret triplu fata de ceea ce cheltuiau sarbii pe jumatatea lor de complex. Ei, dar atunci nu existau nici protocoale, nici stat paralel.

Urmasii lui Tariceanu in scaunul de ministru al industriilor au facut si ei eforturi supraomensti de a cheltui sume uriase fara nicio justificare in hidroenergie, dar au inventat si nebunia contractelor cu "baietii destepti", adica au oferit Hidroelectrica ostatica clanului de la Monte Carlo. Operatiune care s-a terminat printr-o intrare fortata a companiei intr-o insolventa adusa din condei, dar numai buna sa impiedice listarea la bursa a Hidroelectrica si mentinerea acesteia in staulul vacilor bune de muls ale politicienilor.

In ceea ce priveste mineritul, politica guvernelor de la Bucuresti a fost si mai sfidatoare: peste 200 de milioane de tone de huila au fost uitate definitiv in pamant si doar 800 000 de tone pe an se mai exploateaza, iar din cele 700 de milioane de tone de lignit, abia scoatem 25 de milioane de tone pe an (asa sustine chiar Strategia energetica a Romaniei pe perioada 2018-2030) . Ei bine, astea sunt niste valori medii pentru ca, in ultimii ani, guvernele au facut tot ce-au putut pentru a omori mineritul lignitului in Romania.

Daca huila din Valea Jiului se scoate din adancul pamantului, lignitul se scoate usor, din exploatari de suprafata. Singura grija a administratiei ar trebui sa fie simpla: sa asigure "front de lucru", adica sa exproprieze terenul de pe care se excaveaza lignitul. Dar stiinta prostiei este atat de vasta, incat pesedistii gorjeni plantati politic la carma mineritului au gasit si aici ceva de pus bete-n roate: au inventat o procedura centralizata si greoaie de expropriere, care nu se mai poate face acum decat in urma unei hotarari de guvern. Asta, probabil, in ideea evitarii abuzurilor din epoca PD-istului Mantog, cand toata spaga, aaa, pardon! Decizia, era la nivel local.

Numai ca ceea ce se expropria atunci in 10 zile acum se expropriaza in 10 luni si-uite asa minerii nu prea mai au ce sa extraga. Normal ca productivitatea muncii scade, salariile sunt mici si Romania se mandreste prosteste cu niste rezerve la care lama excavatorului nici nu mai ajunge.

Lantul prostiei este inepuizabil, astfel incat, guvernele succesive Valcov au gasit metode originale de auto-sabotare.

Urmarind orbeste obiectivul unic, primordial, absolut de a-l face pe Livache presedinte, guvernantii au gasit o singura metoda pe care o aplica, indiferent de situatie, anotimp sau context: cresterea salariilor. Au gasit un gauche-ist de cafenea, care le-a dictat o lozinca din almanahul stangii de opereta, "wageledgrowth", iar Darius i-a spus Stapanului: "gata, sefu', te-am facut presedinte, nu trebuie decat sa crestem salariile verilor si amantelor noastre, pe care i-am angajat prin institutii!". Si stapanul a clipit aprobator de langa zambetul gales al domnisoarei Irina. Zis si facut: Guvernul a crescut salariile la stat, strategie altminteri placuta pentru psd-isti care astfel isi cresteau atat propriile salarii, cat si salariile rudelor si clientilor politici, ca doar nu erau sa angajeze niste necunoscuti in administratie.

De unde sa ia guvernul bani pentru cresterile de salarii? Simplu, de la cei care muncesc pe plantatia numita Romania. Si s-au apucat sa confiste la buget tot profitul companiilor energetice, lasandu-le fara niciun leu pentru investitii. La televizor, guvernantii se prezinta ca niste Che Guevara, care fac dreptate luand banii de la multinationalele bogate si impartindu-i romanilor saraci, dar in realitate s-au jecmanit doar companiile de stat (cele carora li se putea fura profitul) . Minele de lignit din Compania Energetica Oltenia (CEO) au suferit astfel de subfinantare si au ajuns la pierdere, desi pretul energiei este mai mare ca niciodata.

Pe de alta parte, minerii care asuda vara si ingheata iarna in exploatarile gorjene s-au socat cand si-au dat seama ca au salarii de doua ori mai mici decat femeile de serviciu de la primarii. Si au cerut si ei mariri de salarii.

Dar ministrul Anton nici nu a vrut sa auda de parasirea fotoliului caldut (in care nu face nimic toata ziua) pentru o discutie complicata cu amaratii care put a transpiratie si au ghetele gaurite; nu mai bine sa suspine mieros de cate ori morsele dragnismului televizat isi afunda tonajele in pernele moi ale fotoliilor din studiorile de talk-show-uri?

Sau Anton si-o fi zis: Nu mai bine sa se ocupe genialii Chitoiu si Gerea, care le-au dat psd-istilor din Gorj controlul total la CEO? Poate de-aia umbla vorba ca Gerea si-a primit ce a vrut (controlul la Oil Terminal) pentru a nu mai deranja PSD-ul cu alte probleme? Culmea este ca ALDE Gorj chiar ar avea, se pare, oameni decent pregatiti pentru a conduce CEO, dar tocmai de-aia nu vor fi lasati niciodata acolo.

Cel mai grav lucru, insa, s-a dovedit a fi lipsa unor stocuri de carbune in depozitele CEO, capabile sa suplineasca lipsa extractiei in aceste zile. Stocurile existente nu au acoperit mai mult de trei zile si centrala de la Turceni a lucrat cu un singur grup, iar cea de la Rovinari a inceput sa lucreze cu trei grupuri si a sfarsit lucrand doar cu doua. Romania a trebuit sa importe a sasea parte (1500 Mw) din consumul sau zilnic, iar pretul (PZU, adica spot) a ajuns pana la cer.

Sub amenintarea crizei, guvernul a promis cresterile de salarii cerute de mineri. Dar nimeni nu se intreaba: de unde vor veni acesti bani, daca CEO este deja pe pierdere, iar noi fronturi de lucru nu exista? Se va renunta total la intretinerea utilajelor sau se vor acumula datorii uriase, pe modelul care a distrus si minele de huila?

Oricum, varful din piramida prostiei a fost atins: ministrul Energiei a promis ca CEO nu va plati taxa de 2% pe cifra de afaceri, de-abia instituita de duetul Valcov-Teodorovici. Cum este sa ai o taxa pe care o platesc doar unii si altii nu? Sigur pana si Valer Dorneanu se va prinde ca nu se poate.

Ei, dar sa te tii cate scatoalce vor incasa sarmanii Anton si Dancila la intoarcerea Dansului din Maldive. Cine ar fi avut curajul sa asculte vocea Stapanului, ar fi inteles ca le-a ordonat clar: Sa nu dea naiba sa ma deranjati de la plaja sau s-o treziti pe Irinuca cu vreun telefon, ca acolo unde aveti conturile off-shore, acolo veti ajunge, neputinciosilor! Si tu, Darius? Nu esti in stare sa guvernezi singur nici macar o luna?

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Citeste si:
Alexandru Rafila i-a cerut Comisiei Europene să reducă livrările de vaccin anti-Covid pentru România: ”Avem peste 8 milioane de doze care vor expira”
Alexandru Rafila i-a cerut Comisiei Europene să reducă livrările de vaccin anti-Covid pentru România: ”Avem peste 8 milioane de doze care vor expira”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat miercuri, 17 august, că a cerut Comisiei Europene reducerea substanţială a livrărilor de vaccin împotriva Covid-19 pentru acest an şi...
Ce ar avea de pierdut coaliția dacă scoate UDMR-ul de la guvernare. Câtă nevoie reală este de maghiari
Ce ar avea de pierdut coaliția dacă scoate UDMR-ul de la guvernare. Câtă nevoie reală este de maghiari
În ultimele luni UDMR-ul a fost implicat în mai multe scandaluri care i-au determinat pe unii actori din PNL, dar și PSD scoaterea maghiarilor de la guvernare. Cu toate astea, liderii...