Interzicerea gandirii si modul in care incep revolutiile

Dupa o inselatoare acalmie de vara, stirile privind posibilul faliment al Greciei au reinceput zilele trecute sa fie circulate de caruselul agentiilor de stiri. Cu suficienta credibilitate se pare, avand in vedere devalorizarea notabila a monedei europene, dar si unele declaratii cu adevarat remarcabile ale liderilor germani.

S-a remarcat declaratia vicecancelarului de la Berlin, care "a cerut" - atentie, a cerut! - "suspendarea interdictiilor de gandire", in abordarea crizei din Grecia.

Am fost martorii unui moment care va face istorie. Lideri din cercul apropiat al cancelarului german Angela Merkel, oameni alesi democratic de poporul german pentru a-l reprezenta si conduce, "cer" unei entitati neprecizate de a fi lasati sa se gandeasca fara restrictii la o solutie pentru criza financiara europeana. Cine - sau ce - sa fi avut forta de a interzice, pana acum, conducatorilor primei puteri europene si ai uneia dintre primele economii din lume, sa gandeasca?

Mass-media occidentala nu a parut prea interesata de adancirea subiectului. Dezinteres ciudat, avand in vedere ca incalcarea drepturilor unui singur individ (mai ales daca se incadreaza la profilurile "minoritar" sau "marginal") poate tine capetele de afis luni intregi. Acum, liderii primei democratii europene afirma public ca li s-a incalcat dreptul la opinie si nimeni nu pare foarte interesat de subiect.

Recentele alegeri partiale din Germania au spulberat partidele de la putere, aratand furia alegatorilor germani fata de politica Berlinului de "subventionare" a statelor UE din sud. Partidele extremiste au luat, impreuna, aproape 25% din voturi. Aliatii doamnei Merkel din coalitia de guvernare incearca sa previna un dezastru la viitoarele alegeri generale.

Frustrarea le dezleaga limbile si ne lasa sa intrevedem tensiunea uriasa in care se afla, prinsi intre nemultumirea germanilor si o misterioasa entitate care "le interzice" sa se gandeasca la "anumite" solutii de iesire din impas. Mai precis, la o singura solutie: iesirea Greciei din zona euro. Cum nu putem sti cine este misterioasa entitate, sa vedem, cel putin, ce ar presupune aceasta solutie, la care liderii germani nu au voie nici sa se gandeasca.

Grecia, intre Byron si Ulise

Liderii de la Atena se afla astazi in situatia in care nu pot devaloriza o moneda care nu este a lor, nu mai pot imprumuta de pe pietele de capital, deci depind in mod vital de ajutoarele conditionate oferite de UE, mai exact de Germania si Franta.

Bancile private care au imprumutat cea mai mare parte din suma de 350 de miliarde de euro datorata de Grecia sunt relaxate. "Fondurile de ajutorare" oferite de Germania si Franta sunt luate de Guvernele celor doua state de la aceleasi banci, sporind astfel datoriile suverane facute in contul contribuabililor germani si francezi, deja uriase.

Daca un numar suficient de mare de germani sau francezi ar intelege exact aceasta "schema de finantare", luptele de strada de la Atena sau Salonic ar parea jocuri de societate, prin comparatie cu ce s-ar putea petrece la Berlin sau Paris.

Liderilor germani li s-a "interzis sa se gandeasca" la iesirea Greciei din zona euro, dar teama de reactiile propriului electorat a inceput sa devina mai puternica decat "interdictia". Conditiile puse Greciei pentru a putea primi, cu lingurita, fondurile in euro necesare functionarii statului nu sunt realiste.

Societatea greaca este in pragul exploziei. Revolutiile nu izbucnesc din cazua "acumularii tensiunilor intre clasele sociale", cum cred marxistii si epigonii lor de stanga, ci din cauza seriilor de greseli stupide sau egoiste facute de lideri ezitanti. Nicio revolutie nu este "inevitabila". Toate sunt, in schimb, distructive, mai ales pentru inocentii prinsi la mijloc.

In Grecia de astazi, incercarea guvernantilor de a strange rapid 2 miliarde de euro din cresterea impozitelor poate echivala cu aprinderea fitilului. Politia greaca a "servit" in ultimii 40 de ani mai multa "corectitudine politica" decat putea digera. Armata greaca este formata din recruti si, spre deosebire de Garda Nationala din California sau Louisiana, este complet inutila in caz de tulburari interne majore. Concluzia: masuri de austeritate respinse de 90% din populatie nu pot fi aplicate in Grecia, deci trebuie "resetat" jocul politic.

Intrarea Greciei in zona euro a fost o eroare, dar erorile se cer corectate. Revenirea Greciei la drahma ar insemna, ce-i drept, un soc major pentru greci, care si-ar plati astfel propriile iluzii. Oricine ar intelege ca Guvernul de la Atena revine la drahma cu un scop major imediat: devalorizarea ei rapida, pentru a putea plati facturile si a pune de acord moneda cu economia reala.

Capitalurile ar fugi, temporar, in strainatate, iar salariile platite in drahme ar ajunge, probabil, comparabile cu cele platite in Romania. Dar liderii greci ar putea astfel relua controlul asupra politicii interne, ar putea plati salariile institutiilor vitale ale statului fara conditionari dezastruoase si ar putea, pe aceasta baza a reluarii atributelor suverane, obtine sprijinul unui segment considerabil din societate, fata de actuala situatie in care aproape toata populatia doreste sa vada capetele politicienilor si bogatilor in tepe.

Contribuabilii din celelalte state ale zonei euro n-ar simti aproape nimic (economia Greciei reprezinta sub 3% din PIB-ul UE), iar politicienii de acolo ar rasufla usurati ca au scapat de problema.

Si atunci, care este grupul de interese care ar avea cel mai mult de pierdut in acest scenariu? Recent, presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a calificat drept "nebunie" iesirea unei tari din zona euro. Si a detaliat: chiar daca o tara renunta la euro, datoria ei suverana ramane in euro, si va trebui achitata pe baza cursului dintre euro si moneda nationala reintrodusa.

Cand nu se preocupa de tiganii din Romania, domnul Sarkozy mai spune si lucruri interesante, lamuritoare.

Datoria de 350 de miliarde de euro a Greciei ar insemna, intr-un astfel de scenariu, cateva trilioane de drahme. Cu un Guvern grec care si-ar relua atributele suverane in plan intern, sansa ca ea sa fie rambursata conform dorintei creditorilor ar fi minima. Se cuvine sa multumim domnului Sarkozy pentru clarificari.

Grecii au astazi de ales intre "doctrina Ulise", adica revenirea la reperele consacrate indiferent de pericolele care trebuiesc infruntate, sau "doctrina Byron", adica inchiderea intr-un asediu fara speranta, dupa indatorarea masiva prin alte tari. Alegerea priveste insa si toate celelete natiuni (inca) suverane din Europa.

Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști

Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput în colaborare cu unii dintre cei mai buni jucători de esports, inclusiv Zachary „zekken” Patrone, campion și MVP al turneului...

China abandonează Rusia: Se salvează de frica SUA, după ce a primit o lovitură majoră

Cele două națiuni, China și Rusia și-au întărit alianța, iar Xi Jinping și Vladimir Putin au făcut schimb de vizite în capitalele lor în ultimul an pentru a-și reitera angajamentul...