Trecerea unei licitatii de obligatiuni care nu a fost in totalitate teribila drept veste buna reprezinta un semnal cu privire la cat de mult s-au inrautatit lucrurile in zona euro.
Asa au stat lucrurile atunci cand guvernul spaniol a iesit pe pietele financiare pentru a strange bani prin imprumuturi cu scadenta la doi si la 10 ani si a gasit cumparatori pentru ambele tipuri. Titlurile din presa indicau sentimentul de usurare, exprimand reactiile de pe piata.
Si totusi, cu greu si-ar putea imagina cineva ca panica a fost abatuta pentru mai mult de un minut, scrie un jurnalist de la The Guardian.
Pentru inceput, dobanda pe care Spania trebuie sa o plateasca pentru imprumuturile pe 10 ani a sarit de la 5,403% la 5,743%. Potrivit agentiei de evaluare Moody's, costurile de imprumut care depasesc pragul de 5,7% "amplifica semnificativ sansele de a intra in incapacitate de plata" pentru guvernul lui Mariano Rajoy. Daca acest lucru este corect, atunci a cincea economie din Europa, dar si celelalte tari din zona euro se afla pe marginea dezastrului.
Acesta este paradoxul crizei: chiar si vestile bune prin comparatie se dovedesc a fi deosebit de ingrijoratoare. Iar anxietatea este cu greu redusa de raspunsul decidentilor politici, noteaza jurnalistul.
Pe de o parte, natiunile europene au fost convinse sa suplimenteze fondul de salvare din zona euro. Pe de alta parte, foarte putini investitori seriosi sunt increzatori ca fondul va fi cu adevarat eficient in situatia in care guvernul de la Madrid va avea nevoie de un imprumut.
Oficialii europeni subliniaza angajamentul premierului spaniol de a opera taieri bugetare dureroase. Insa este evident ca reducerile de cheltuieli ruineaza perspectivele pentru economia Spaniei, fara a convinge finantatorii ca tara prezinta un risc de credit decent.
Economistul Paul Seabright explica de ce aceste eforturi imense, dureroase, pur si simplu nu dau roade. Politicienii, spune el, sunt constanti in a descrie criza din zona euro in termenii unei povestiri moralizatoare, o saga a sudului cheltuitor si a nordului virtuos, cand nu este, de fapt, deloc vorba despre asa ceva.
Pana in momentul declansarii crizei bancare, sectorul finantelor publice din Spania era mai solid decat cel din Germania. In mod similar, ideea ca Atena incerca sa ascunda nivelul gradului sau de indatorare este eronata. Oricine putea sa vada ca in 2008 ca Grecia devenise al cincilea importator de arme la nivel mondial, dupa China, India, Emiratele Arabe Unite si Coreea de Sud, desi avea o economie mult mai mica decat a oricareia dintre aceste state.
Ceea ce a fost pictat ca o lupta intre nordul muncitor si sudul lenes, ar trebui in schimb sa fie descris ca o criza bancara, sustine jurnalistul The Guardian.
Acesta este un aspect crucial subliniat intr-un studiu publicat de un centru de cercetare din Manchester. Studiul compara colapsul zonei euro cu prabusirea unui avion si identifica o mare diferenta: in timp ce toti cei implicati in industria aviatica, de la pasageri la constructorii de avioane si companiile aeriene, au un interes legitim in mentinerea avionului in aer, in timp ce bancile nu au un asemenea angajament in a mentine restul sistemului financiar pe linia de plutire, atat timp cate ele sunt salvate.
Implicatiile sunt clare: in loc ca eforturile sa fie concentrate pe distrugerea vietilor sud-europenilor, o modalitate mai eficienta de a aborda criza de pe continent este restructurarea sistemului bancar si apoi tinerea bancilor in frau. Potrivit jurnalistului, alternativa este sa ne incredem in politici de austeritate pentru public si sa permitem bancilor sa deruleze procesul de dezintermediere si sa isi reduca activele in ritm propriu. Iar aceasta este exact politica ce a transformat tragedia Greciei intr-o amenintare la adresa intregii zone euro.
SUA ar merita un rating JUNK... Vezi tot