Deficitul bugetar, o sabie cu doua taisuri: unul nemtesc si altul grecesc

Dificultatile tarilor cu deficite bugetare mari au creat un mit, acela ca deficitul este o pacoste si ca de la el se trag toate relele. Ca urmare, drumul spre un viitor prosper este pavat numai cu scaderea deficitului si nu exista reusita mai mare decat un deficit zero.

Totusi, nu toate deficitele sunt paguboase pentru natiuni - noteaza un articol din Project Syndicate.

Amanetam viitorul, ca sa salvam prezentul

Sigur ca deficitele provocate de cheltuielile curente, pentru servicii sau transferuri, nu aduc ceva bun. Sunt bani aruncati pe apa Sambetei. Dar deficitele provenite din investitii structurale, care intr-o zi vor aduce beneficii la bugetul statului, sunt - sau pot fi - cat se poate de bune.

Aceasta distinctie ne invata o regula fiscala de baza: cheltuielile curente ale administratiei trebuie cel putin echilibrate cu taxe. Daca iti echilibrezi cheltuielile curente cu deficit, ti-ai taiat craca pe care stai. Dar, incercand sa echilibrezi cu actualele taxe investiile structurale, destinate viitorului, amanetezi soarta generatiilor de maine, condamnandu-le sa ramana la nesfarsit in gaura neagra, din care incercam sa iesim noi astazi.

Avem in fata doua exemple: Europa si America. Amandoua au deficite, dar le trateaza diferit. In cartea sa "The American Gridlock", economistul Wood Brock apreciaza ca, pentru a reveni la ritmurile din anii precedenti, SUA au nevoie de investitii structurale cam de 1.000 miliarde de dolari pe an, timp de zece ani. S-ar putea ca cifra sa fie exagerata, dar administratia accepta necesitatea investitiilor si le face, continuand deficitele.

Este mai usor sa amani, decat sa faci

Europa a ales calea limitarii deficitului, ceea ce nu este rau, dar bariera de 0,5% din BIP pe care si-a impus-o, in stil aritmetic, risca sa franeze serios investitiile de baza: infrastructura, agricultura, mediul.

Acordul spune ca acest plafon poate fi depasit numai in caz de depresie severa sau alte situatii exceptionale, nelegate de investitii. Daca a venit un tsunami, platesti si depasesti. Daca n-a venit inca, astepti mai intai sa vina si abia pe urma depasesti.

Mi se pare bizar ca, daca iei masuri contra inundatiilor si ele n-au sosit inca, esti bun de plata cu pana la 0,1% din PIB.

Pe de alta parte, nu-i un test usor pentru statele europene sa se incadreze in limita impusa de UE. Administratiile au de luptat cu imposibilul, ca sa reduca din cheltuielile publice, sa afecteze salarii, sa atinga unele privilegii, inclusiv ale demnitarilor, sa-si simplifice organizarea.

In schimb, va fi foarte usor sa gaseasca pretext pentru amanarea lucrarilor de drumuri si de cale ferata, cele din porturi si aeroporturi, sa renunte la protectia contra inundatiilor, sa afecteze sistemul sanitar sau invatamantul.

Cand amputezi, doare

Avem deja doua exemple. In timp ce unele state (inclusiv Germania) au luptat cu imposibilul, ajungand astazi la faza pe care o constatam, altele (inclusiv Grecia) au amanat bataliile, ajungand la momentul pe care am prefera sa nu-l fi constatat.

Toate statele inregistreaza deficite, dar la primele se impun ajustari, iar la ultimele amputari. Cand amputezi, te izbesti de probleme sociale, uneori insurmontabile. Din nefericire, rezolvand revendicarile sociale, efectul apare imediat, dar facand investitii, observi efecte abia dupa ani si uneori dupa decenii.

Deceniile trec cu aceeasi viteza si in Germania, si in Grecia, dar nu se compara autostrazile unora cu cele ale altora. Ca urmare, aplicarea noilor reguli UE privind limitarea deficitului va fi mai dureroasa la unii si mai anesteziata la altii.

Pentru unii operatie, pentru altii pansament

Limitarea deficitului este o masura incontestabila, dar daca nu se nuanteaza clar despre care deficituri este vorba inseamna ca unii sunt condamnati la operatie fara anestezie, iar altii raman tratati cu simple pansamente.

Riscul este continuarea tensiunilor si nemultumirilor, care nu pot fi calmate decat pe calea compromisurilor, adica exact ceea ce macina intreg sistemul.

Este mai probabil ca se va amana o autostrada decat ca se vor disponibiliza niste functionari si este mai sigur ca se va renunta la lucrari de mediu, ca sa se salveze sporurile de salarii sau calatoriile demnitarilor.

In plus, viata arata ca, orice ai face, salvezi si alte doua componente fatale ale surselor de deficit: coruptia si ineficienta. In directia lor se vorbeste foarte mult pe intreg globul si se face foarte putin, ba uneori chiar nimic.

România, în topul UE al creșterii datoriei publice. Cum arată raportul datorie-PIB față de extremele pozitive și negative din UE

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023, iar România se numără printre ţările membre cu cel mai...

”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO

Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...