Una din masurile cele mai criticate si controversate luate vreodata de Fondul Monetar International este conditionarea creditarii statelor prin programele de ajustare structurala, acestea fiind implementate in forma actuala de la sfarsitul anilor '70. Erau sprijinite privatizarile, taierile bugetare, liberalizarile pietelor de capital si a comertului, dar si eliminarile de subventii si intarirea puterii investitorilor.
Ajustarile structurale au fost atat de intrusive incat prin ele erau reglementate politicile statului, dar si legile. La sase ani de la instituirea programelor structurale, FMI reusise sa le aplice in 75 de tari.
Climatul economic mondial, crizele petroliere din 1973 si 1979, alaturi de socul monetar de la inceputul anilor '80 au aruncat lumea in recesiune.
Africa si America de Sud au avut, poate, cel mai mult de suferit, fiind foarte vulnerabile la modificarile petrecute pe scena internationala. Aceste tari, care se imprumutasera de la bancile occidentale in anii de dupa Al Doilea Razboi Mondial pentru a se dezvolta, s-au trezit nevoite sa apeleze la Fondul Monetar pentru asistenta, deoarece nu se mai puteau descurca cu platile.
Un strigat de ajutor catre Fondul Monetar
Organizatia se hotaraste sa imprumute aceste state, dar cu impunerea anumitor conditionalitati, asigurandu-se ca tarile indatorate vor achita la termen transele. Daca aceste masuri nu erau acceptate riscau izolarea internationala si chiar colapsul financiar.
Astfel, a fost exercitat un abuz de putere. Fostul presedinte nigerian Olusegun Obasanjo era indignat de faptul ca tara sa imprumutase doar 5 miliarde de dolari pana in 1986, dar a trebuit sa achite 16 miliarde de dolari, pana in 2000, din cauza dobanzii excesive.
Dictaturile din tarile lumii a treia
Dupa sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, continentul african si cel sud-american cunoscusera si externalizarea Razboiului Rece dintre Uniunea Sovietica si Statele Unite.
In ciuda problemelor deja existente, regimurile dictatoriale au devenit predominante, in urma amestecurilor celor doua superputeri, care, astfel, loveau in interesele celuilalt.
In zeci de tari a fost instalata o astfel de conducere, regimurile fiind sprijinite, in multe cazuri, de cei doi adversari, desi erau cunoscute abuzurile dictatorilor si incalcarile flagrante ale drepturilor fundamentale.
O mare parte a imprumuturilor a alimentat visteria acestor regimuri dictatoriale, care au folosit banii in scopuri condamnabile si nu investite in dezvoltare sau bunastarea poporului.
Bancile occidentale au oferit cantitati uriase de bani, chiar daca era cunoscuta incapacitatea acestor conduceri de a achita aceste sume. Mobutu Sese Seko, la rasturnarea sa din fruntea Zairului, fraudase 5 miliarde de dolari, din imprumuturi si ajutoare, fiind indeajuns pentru a achita datoria externa a tarii.
Democratiile ce i-au succedat pe acesti dictatori au fost obligate sa preia datoriile imense, in ciuda conditiilor sub care fusesera facute.
Masurile luate de Fondul Monetar
Pentru a reduce deficitul de cont curent au fost facute taieri din sectorul public (sanatate, educatie, protectie scociala). Acest lucru era deosebit de periculos mai ales in acele tari, o mare categorie a populatiei depinzand de aceste ajutoare in traiul lor zilnic. Din aceasta cauza, cei saraci au devenit si mai mult ingreunati de poveri.
A avut loc privatizarea celor mai de baza servicii, ducand la cresteri de pret impresionante la utilitati. In Bolivia, familiile erau fortate sa plateasca un sfert din venitul lor total pentru a avea acces la apa, iar, in Ghana, privatizarea a dus la o crestere de pana la 95% a pretului apei.
Unele regiuni, din cauza neprofitabilitatii, au incetat sa fie alimentate cu apa.
Sunt modificate legile nationale legate de protectia mediului pentru a permite o mai mare deschidere investitionala si pentru atragerea de capital strain. Banca Mondiala a sprijinit, in Guiana, firma canadiana Cambior in deschiderea unei mine de aur, care urma sa foloseasca cianuri pentru a dezgropa aurul.
Rezultatul a fost contaminarea raului Essequibo si distrugerea mijloacelor de trai a comunitatilor de-a lungul zonei afectate.
Economistul sef al Bancii Mondiale si secretar al Trezoreriei Statelor Unite in timpul administratiei Clinton, Larry Summers, sustinea, in 1992, ca industriile toxice ale statelor dezvoltate sa fie mutate in tarile sarace deoarece oricum ele nu cunosteau inca gradul de poluare prezent in primele, iar populatia avea deja o rata a mortalitatii destul de mare, astfel incat mortile datorate de contaminare sunt imperceptibile pe acest fundal.
